Decizia civilă nr. 1073/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 1073/R/2013
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L.
Judecător Dan-I. T.
Judecător M. O. -S. Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent
V. R. S. împotriva Sentinței civile nr. 599/_, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei G., privind și pe intimat B. I. T.
, intimat B. I. C., având ca obiect, pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei av. MAGYARI LEVENTE GEZA, reprezentantul intimaților, av. HODIS M., lipsind:
- intimat Reclamant - B. I. C.
- intimat Reclamant - B. I. T. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Reprezentantul intimaților, depune la dosar o întâmpinare, prin care invocă excepția de necompetență materială a T. ului C. -Secția civilă, pentru motivele arătate în scris, cu respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
ul în temeiul art. 158 al.1, art 159 pct. 3 C.pr.c.,pune în discuție excepția necompetenței materiale a T. ului C. -Secția civilă invocată de intimați prin întâmpinare.
Reprezentantul recurentei, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C. .
Reprezentantul intimaților, solicită admiterea excepție și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C.
.
T. UL
Prin Sentința civilă nr. 599/_, pronunțată în dosar nr. _
, al Judecătoriei G.
a fost admis[ în parte acțiunea formulată de reclamanții B. I. T. și B. I. C. în contradictoriu cu pârâta V.
SA și pe cale de consecință:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate la pct.5 lit. a - Comisionul de risc din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0142154/_ .
S-a constatat caracterului abuziv al clauzei contractuale inserate la art. 3, pct. 5.1, lit. a) din actul adițional nr. 1/_ la convenția de credit nr. 0142154/_ .
S-a dispus anularea clauzelor contractuale a căror caracter abuziv s-a constatat anterior.
S-a constatat că prin încheierea de ședință din_ s-a admis excepția prescripției dreptului reclamanților la restituirea comisionului de risc pentru perioada cuprinsă între data încheierii convenției, respectiv_ și_ .
A fost obligată pârâta la restituirea în favoarea reclamanților a sumei de 3075,23 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de risc încasat în perioada noiembrie 2009 - septembrie 2010.
A fost obligată pârâta la restituirea în favoarea reclamanților a sumei de 4779,60 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare plătit de reclamanți pârâtelor în perioada octombrie 2010-octombrie 2012 .
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
În fapt, între părți, s-a încheiat Convenția de credit nr.0142154/_
, pentru suma de 1. CHF pe o perioadă de 300 de luni, dată reclamanților în calitate de împrumutați respectiv codebitori, de către pârâta SC V. R.
prin Sucursala G., în calitate de bancă împrumutătoare.
La art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit semnate de părți, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului, și dobânda aferentă, precum și valoarea comisionului de risc. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost garantată prin constituirea de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte a unei ipoteci de rang I cu notarea interdicțiilor aferente asupra imobilului situat în G., strada T. V. nr. 19 jud.
C., iar valoarea creditului nu putea depășii 75% din valoarea de evaluare a imobilului adus în garanție, conform art. 8 din convenție.
În data de_ părțile au semnat actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 0140140/_ prin care, în aplicarea dispozițiilor OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, s-au modificat unele prevederi ale contractului inițial ca cele referitoare la dobândă, respective a comisioanele de achitat în legătură cu acordarea și utilizarea creditului, la pct. 5.1, lit. a stipulându-se obligativitatea plății unui comision de administrare credit de 0,22% pe lună, aplicat la soldul creditului (f. 20).
În drept, instanța a avut în vedere în cauza de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, pct. 1 lit. a și pct. 1 lit. r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, aceasta întrucât este indubitabil faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâte intră sub incidența Legii nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâtele) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/_ privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar R. și-a asumat obligația
transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
Procedura în cauză constituie un mijloc suplimentar, instituționalizat, de protecție, care prezintă avantajul că instanța poate obliga comerciantul să modifice condițiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.4, al. 2 din legea nr. 193/2000 "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respective, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol"; faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens";.
În cauza de față instanța constată pe baza probatoriului administrat, inclusiv răspunsul părților la interogator că niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu reclamanții (deși potrivit disp. art. 4, al. 3 din Legea nr. 193/2000, sarcina probei îi revenea băncii) în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, așa cum recunoaște și pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar și deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul reclamanților consumatori și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților si prin urmare aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere .
În ceea ce privește afirmația pârâtelor referitoare la faptul că acele clauze contractuale ce privesc comisionul de risc sunt excluse verificării din perspectiva caracterului abuziv întrucât componentele la care se referă fac parte din prețul contractului, instanța a reținut că potrivit disp. art. 4, al. 6 din Legea nr. 193/2000 "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor, inteligibil";.
Așa cum s-a menționat deja, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul intern a Directivei Consiliului European nr. 93/13/_, aceasta din urmă prevăzând la art. 4, al. 2 că "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectul contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil";.
Rezultă astfel că nici Legea nr. 193/2000 și nici Directiva 93/13/_ nu exclud în mod automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, acestea făcând referire doar la adecvarea
dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la necesitatea exprimării în mod clar și inteligibil a clauzei referitoare la preț.
În cauza de față, din modul cum este definit în contract comisionul de risc, și anume acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului (pct. 3.5 din condițiile generale) rezultă că acesta ar fi identic cu noțiunea de dobânda curentă așa cum este ea definită de pct. 3.1 al condițiilor generale, ducând la concluzia că pentru același gen de serviciu se percep două costuri, fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum prevede norma comunitară și legea de transpunere.
Pe de altă parte instanța a reținut că în jurisprudența sa - Hotărârea din_ în cauza Caja de Ahorras y Monte de Piedad de Madrid C-484/08, nepublicată, pct. 32-, Curtea de Justiție a reținut că " astfel, chiar dacă clauza privind DAE poate fi analizată ca intrând sub incidența excluderii prevăzute de art. 3 din Directiva 93/13, trebuie amintit că, deși clauzele prev. de art. 4, al. 2 din Directiva 87/102 intră în domeniul reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totuși de aprecierea caracterului lor abuziv decât în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător/furnizor în mod clar și inteligibil";.
Prin urmare, chiar dacă comisionul s-ar include în noțiunea de preț, clauzele ce se referă la acesta pot fi analizate sub aspectul caracterului lor abuziv dacă nu sunt redactate în mod clar și inteligibil, situație față de care instanța constată că sunt neîntemeiate susținerea pârâtei potrivit cărora analiza acestor clauze din perspectiva caracterului abuziv ar fi exclusă de plano.
Având în vedere cele mai sus expuse și procedând la analiza clauzelor prevăzute de pct. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției de credit referitoare la comisionul de risc, instanța reține că pentru a fi incidente prev. art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința acestor prevederi este necesar și ca această clauză să fi creat în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtelor, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu costurile de funcționare a serviciilor ce monitorizează și gestionează riscurile asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc. În speța de față, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor a fost garantată prin constituirea de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci asupra imobilului apartament situat în
G., strada T. V. nr. 19 jud. Mai mult s-a cedat în favoarea pârâtei și polița de asigurare a acestui imobil, valoarea de asigurare depășind-o pe cea a împrumutului, cu cel puțin 25% cf. art. 8 din convenție.
Instanța a mai avut în vedere faptul că reclamanții și-au achitat lunar ratele de credit fără întârziere la scadență, aspect susținut de reclamanți si necontestat de pârâte. De asemenea a avut în vedere și cuantumul comisionului de risc care este apropiat de valoarea dobânzii astfel că la finalul perioadei de credit valoarea totală a comisionului perceput va fi de o
treime din valoarea contractului. Instanța a mai constatat că nu este prevăzut în contract posibilitatea reclamanților de a solicita restituirea comisionului de risc dacă pe perioada de rambursare nu s-au înregistrat riscurile care au fost avute în vedre la stabilirea lui.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța a apreciat că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamanților și contrar bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit nr. 0142154/_
Față de toate considerentele mai sus expuse, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de pct. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției de credit nr. 0142154/_ și a dispune
anularea acesteia pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale determinată de caracterul lor ilicit (art. 5 C.civ.). Caracterul ilicit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art. 1 al. 3 din Legea 193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatori, de clauze abuzive, prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit prin medierea dispozițiilor art. 1 al. 3 din Legea 193/2000 se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acesteia, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu acest titlu, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracterul unei plăți nedatorate.
Instanța a constatat că referitor la capătul de cerere ce privește obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, s-a invocat de către acestea excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție admisă de instanță pentru perioada_ -_ .
Cum și ulterior acestei perioade, până în luna septembrie 2010, reclamanții au achitat pârâtelor cu titlu de comision de risc suma de 3075,23 CHF, pârâtele vor fi obligate la restituirea către reclamanți doar a acestei sume, cu titlu de comision de risc încasat în perioada noiembrie 2009 și până la data până la data implementării modif. prev de OUG50/2010, respectiv în septembrie 2010, urmând a admite doar în parte acest petit, potrivit dispozitivului prezentei.
Instanța a mai reținut că urmare a apariției OUG 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, la data de_, pârâta a emis actul adițional nr. 1/_ la convenția de credit nr. 0142154/_ (f. 17- 28). Prin art. 3 al actului s-a stipulat că punctul 5 din Condițiile Speciale ale convenției va purta denumirea ";Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent"; și se va modifica integral, urmând a va avea următorul conținut: pct. 5.1, lit. a), comision de administrare de 0,22% pe luna, aplicat la Soldul Creditului, datorat și plătibil de către împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadentă. Comisionul menționat viza administrarea de către Bancă a creditului, din perspectiva riscurilor asumate prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, respectiv a fost stabilit pentru administrarea riscului de credit (implicat de situații precum comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților, riscul de urmărire și de
degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, riscul neîncasării valorii asigurate,) și a riscului de piața (implicat de situații precum variația condițiilor de piața privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, variații ale condițiilor pieței valutare).
Analizând conținutul pct. 5.1,lit. b) din actul adițional, prin raportare la prevederile art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 și ale pct. 1 lit. r) din Anexa la Lege instanța a constatat că, plata comisionului de administrare, astfel cum a fost el definit a fost stabilită pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată al împrumutului (pentru care de altfel s-a instituit o garanție reală imobiliară și s-a cesionat în favoarea băncii despăgubirea ce rezulta din polița de asigurare), respectiv pentru riscul de neexecutare a garanției, pentru riscul de urmărire a garanției, pentru riscul de depreciere/pieire a garanției, pentru riscul de neîncasare a asigurării și pentru orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.
Se constată astfel că acest comision de administrare, constituie un comision perceput pentru a acoperi eventuale costuri de urmărire silită a debitorului, în cazul imposibilității executării garanției sau a încasării asigurării, în situația în care debitorul nu execută/nu finalizează contractul de credit și a imposibilității executării contractului de garanție imobiliară.
Dar consideră instanța că reclamanții nu pot fi obligați să suporte încă din timpul derulării contractului de credit costurile unei eventuale urmăriri silite. Este evident că prin introducerea unei asemenea clauze contractuale se urmărește, în mod nejustificat, încasarea unor sume de bani, ce vor fi necesare urmăririi debitorului, în cazul în care acesta nu-și execută obligațiile asumate atât prin contractul de credit, cât și prin contractul de garanție imobiliară. Se pleacă astfel de la premisa executării necorespunzătoare de către împrumutat a contractului de credit încheiat, și de la premiza executării lui corespunzătoare de către Bancă, fără însă a se prevedea compensații similare pentru consumatori în cazul neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către creditoare. Orice contract implică pentru un contractant și riscul de neexecutare din partea celuilalt, risc care dacă se produce, determină consecințele rezilierii contractului cu executare succesivă. Orice cheltuieli de urmărire produse în patrimoniul pârâtei prin neexecutare trebuie însă să fie dovedite, în ceea ce privește cuantumul lor, neputându-se justifica perceperea unor sume de bani lunar pentru plata unor cheltuieli ce nu au fost încă făcute. Apare astfel ca fiind evident dezechilibrul produs, consumatorul plătind o sumă de bani ce nu reprezintă contraprestația sa față de prestația Băncii, respectiv aceea de a-i pune la dispoziție suma împrumutată, ci reprezintă plata unui prejudiciului viitor pe care pârâtele l-ar suferi în cazul neexecutării contractului de către consumator.
Ori o asemenea clauză vine în contradicție evidentă cu prevederile pct. 1 lit. r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, potrivit căruia sunt considerate clauze abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
În consecință, instanța constată că această clauză, referitoare la perceperea de către bancă a comisionului de administrare nu are temei legal, fiind clauză abuzivă potrivit art. 4 al. 1 și pct. 1 lit. r) din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Față de toate considerentele mai sus expuse, văzând că sunt întrunite cerințele impuse Legea 193/2000, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute art. 3, din actul adițional nr. 1/_, la convenția de credit nr. 0142154/_ referitor la modificarea punctului 5.1 din Condițiile Speciale ale Convenției, a constatat și nulitatea acestei clauze contractuale nou introdusă de pârâte și va dispune obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4779,60 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare plătit de reclamanți pârâtelor din octombrie 2010, până octombrie 2012 inclusiv .
Prin urmare, față de toate cele mai sus expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată, potrivit dispozitivului prezentei.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, față de soluția dispusă în cauză, constatând și că pârâtele au căzut în pretenții, instanța a obligat la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, justificate cu chitanța de plată nr. 593/_ .
Impotriva hotararii a declarat recurs parata V. R.
solicitand admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecata, cu cheltuieli de judecată.
Prin întampinarea formulată intimații au invocat excepția necompetenței materiale a T. ului C. -Secția civilă,
iar pe fond au solicitat respingerea recursului, hotărarea atacată fiind temeinică și legală. În ședința publică din_, T. ul a pus în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentului recurs, invocată prin întampinare, în temeiul art. 137 alin 1, art. 158 alin 1 și art. 159
pct. 3 C.pr.civ.
Excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Asupra excepției de necompetență, tribunalul reține că în speță este vorba de un litigiu între profesioniști, conform definiției date de Noul Cod Civil.
Este evident că, contractul de credit ce formează obiectul prezentei cauze reprezintă în privința pârâtei un act de comerț, parata avand calitatea de profesionist .
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție,
comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzand posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Ca urmare, tribunalul va admite excepția necompetenței T. ului C.
-Secția civilă și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului specializat C. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Declină competența de soluționare a recursului declarat de petenta SC
V. R. SA împotriva sentinței civile nr. 599/2013 pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei G., în favoarea T. ului Specializat C. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
.
Președinte, E. L. | Judecător, Dan-I. T. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, E. C. |
E.C. 12 Noiembrie 2013 Jud fond - M. N. Red. OSM/tehn AP -_
| ← Decizia civilă nr. 05/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 517/2013. Pretenții → |
|---|
