Decizia civilă nr. 05/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ din 05 Iunie 2013
Completul este constituit din: Președinte: A. -F. D.
Judecător: O. -R. G. Judecător: O. -C. T. Grefier: A. -P. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă S.C. E.
S.R.L.
în contra Sentinței civile nr. 4980/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata reclamantă S.
R. de R.,
având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la a doua strigare reprezentanta recurentei pârâte, doamna avocat C. Codruța, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că recursul declarat de recurenta pârâtă a fost declarat în termen, motivat, comunicat cu intimata reclamantă, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 17 dosar, recursul fiind timbrat cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, conform chitanței CH MCJ 5894988/_, atașată la fila 22 dosar.
La data de_ s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimatei reclamante, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate. Totodată, a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă (f.18-20).
Reprezentanta recurentei pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
T. ul după deliberare, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat, înscrisuri de depus la dosar ori excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei pârâte în susținerea recursului promovat.
Reprezentanta recurentei pârâte pune concluzii de admitere a recursului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca netemeinică și nelegală și înlăturarea obligației la plata sumei de 802,46 lei reprezentând taxa pentru serviciul de radiodifuziune în cuantum de 715,46 lei și a penalităților de întârziere în
cuantum de 87 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanța nr. 21/_ în cuantum de 300 lei, onorariu avocațial (f.23).
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 4980/_
, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă in parte acțiunea civila formulata de reclamanta S. R. DE R. împotriva pârâtei S.C E. S.R.L.
A fost obligată parata la plata catre reclamanta a sumei de 715,46 lei, cu titlu de taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferent perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 și suma de 87 lei, cu titlu de penalitați de întârziere.
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
In fapt, pentru serviciul public de radiodifuziune prestat in perioada ianuarie 2010-decembrie 2011, de catre reclamanta S. R. DE R. in favoarea paratei S.C EADSR.L., au fost emise facturi fiscale (filele 8-31) in valoare totala de 715,46 lei.
În cuprinsul facturilor se precizeaza faptul ca neachitarea acestora in termen de 30 de zile de la data scadenței conduce la aplicarea de penalitați, incepand din prima zi dupa scadență. În acest sens, au fost calculate penalitați de intarziere in cuantum de 87 lei.
În drept, potrivit art. 40 alin. 1 din Legea 41/1994, veniturile proprii ale Societății Române de R., dupa caz, din_ taxe pentru serviciul public de televiziune, penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate, iar potrivit alin. 4 cuantumul taxelor prevăzute la al. 1 lit. b, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare radio, respectiv de televiziune, care potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Prevederile cuprinse in art. 40 alin. 5 reglementeaza categoriile de persoane scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune, respectiv familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor social lunar, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 asociațiile și fundațiile nonprofit misiunile diplomatice străine și membrii acestora, persoanele fizice abonate la rețele de radioamplificare, azilurile de bătrâni, unitățile din cadrul instituțiilor care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, unitățile de învâțământ de stat preșcolar, preuniversitar și universitar, căminele de copii și creșele de stat, pensionarii proveniți din sistemul pentru agricultori, ale căror drepturi au fost stabilite în baza legislației anterioare intrării în vigoare a legii nr. 9/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,
pensionarii Societății Române de R. și ai Societății Române de televiziune, unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, precum și alte categorii prevăzute de legi speciale.
Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale, rezulta obligativitatea achitarii taxei privind serviciul public de radiodifuziune și televiziune, pentru toate celelalte categorii de persoane care beneficiaza de aceste servicii.
Aceasta interpretare se coroboreaza cu prevederea cuprinsa in art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, conform careia persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Dispozițiile redate mai sus se impun a fi analizate ținând cont și de prevederile cuprinse in art. 3 din HG 977/2003, conform cărora persoanele cu sediul în România care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.
Prevederile cuprinse în art. 5 și 6 din același act normativ stabilesc modalitatea de plata a taxei, precum și obligația privind plata penalitaților, dupa cum urmeaza: taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune se poate invoca de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3 de către Societate Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate. Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere.
În continuare, instanța apreciaza ca, dupa ce a dovedit existența unui temei legal al cererii sale și a dovedit lichiditatea creanței sale reclamantei nu-i ramane decat sarcina afirmarii neexecutarii obligaței de catre parata- debitoare, acestuia din urma revenindu-i obligația potrivit art. 1169 cod civil sa dovedeasca netemeinicia celor susținute de reclamanta, depunand la dosarul cauzei chitanțe de plata prin care sa arate ca obligația a fost stinsa in totalitate sau cel puțin parțial.
Or, parata nu a depus niciun inscris in acest sens, doar chitante care atesta plata energiei electrice, dar a susținut ca a depus o cerere de scutire de la plata taxei radio-tv și ca ulterior inregistrarii acelei cereri in evidențe Electrica SA nu au mai fost emise facturi catre parata care sa conțina și cuantumul taxei radio-tv.
Raportat la aceste aserțiuni ale paratei, instanța a administrat probe in virtutea rolului sau activ, din ansamblul cărora a reținut că o asemenea cerere de scutire nu a fost niciodată înregistrată în evidențele reclamantei sau ale Electrica SA și ca au fost emise facturi fiscale catre parata și in cursul anilor 2008-2009 cu privire la plata taxei radio-tv, ceea ce dovedește ca reclamanta nu a avut niciodata reprezentarea faptului ca parata ar fi scutita de la plata acestor taxe. Totodata, reprezentantul reclamantei a afirmat in fața instanței ca nu dorește sa plateasca de doua ori serviciile de televiziune care i-au fost prestate la sediul paratei, o data la societatea care presteaza servicii TV și a doua oara catre reclamanta.
Raportat la aceste aserțiuni, instanța reține ca parata a beneficiat efectiv de serviciul public de televiziune și radio, deținand un receptor la sediul acesteia.
In ceea ce privește plata penalitaților, solicitata de reclamanta prin cerere, instanța reține urmatoarele:
În conformitate cu art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, platitorii platesc penalitați pentru fiecare zi de intârziere, iar cuantumul acestora se determina in conformitate cu metodologia de calcul a Societații Comerciale de Distribute și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A pentru intarzierea la plata a facturii de energie electrica. Așadar, modul de calcul al penalitaților pentru perioada ianuarie 2010- decembrie 2011 presupune aplicarea unui procent de 0,04% pe zi de intarziere.
Pentru considerentele care preced, instanța a admis cererea si a dispus obligarea paratei la plata sumei de 715,46 lei reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei ianuarie 2010- decembrie 2011, precum și a sumei de 87 lei cu titlu de penalitati de intarziere.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut in pretenții sa-i plateasca celeilalte parti cheltuielile de judecata ocazionate de desfașurarea procesului. Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de catre reclamanta, instanța a constata ca nu exista la dosar înscrisuri din care sa rezulte efectuarea unor cheltuieli de către reclamanta in vederea desfășurării in bune condiții a procesului de fața, motiv pentru care a respins cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. E. S.R.L.,
solicitând instanței admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate, respingerea cererii de chelare în judecată formulată de către reclamantă și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că sentinta este nelegala si netemeinica.
1.1 Din motivarea instantei se desprind doua concluzii:
Instanta de fond din interpretarea per a contrario a prevederilor legale retine obligativitatea achitarii de catre parata a taxei privind serviciul public de radiofuziune si televiziune, pentru toate categoriile de persoane care beneficiaza de aceste servicii si care nu sunt scutite de la plata acestei taxe, conform art. 40 alin. 5 din Legea nr. 41/1994.
Instanta apreciaza ca intimata si-a dovedit existenta temeiului legal al cererii sale, inclusiv lichiditatea creantei solicitate, paratei revenindu-i obligatia, potrivit art. 1169 Cod civil dovedirii netemeiniciei celor afirmate de intimata.
Parata a arătat că a depus o cerere de scutire de la plata taxei radio-tv catre SC Electrica SA, cerere care însă nu a fost depusă la dosarul cauzei din motive obiective, dar care nu poate concluziona, cum eronat reține instanța de fond, ca intimata nu a avut niciodată reprezentarea faptului ca parata să fie scutită de la plata acestor taxe.
Instanta de fond a analizat excesiv cererea intimate doar prin prisma prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 si a prevederilor HG nr. 977/2003, prin care toate persoanele juridice, inclusiv
microintreprinderile au prezumata calitatea de beneficiar, iar in cazul de fata nu poate fi data o alta interpretare termenului de beneficiar.
2.2. Sentinta pronuntata este data cu aplicarea gresita a legii.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicata, "persoanele juridice cu sediul in R. ia, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din R. ia ale persoanelor juridice straine au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiofuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Conform art. 40 alin 2 din Legea nr. 41/1994, republicata si persoanele fizice, in calitate de beneficiari ai acestor servicii, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiofuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune.
Nicaieri in cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regaseste o definitie a notiunii de "beneficiar", astfel incat sensul acestei notiuni nu poate fi decat cel comun, respectiv "cel care beneficiaza de ceva" sau "o autoritate, institutie, societate etc. pentru care se face o lucrare".
Consideră ca, prin Constitutia R. iei nu s-a impus plata taxei radio- TV indiferent de existenta calitatii de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevazut de art. 31 alin. 15 trebuie interpretate in favoarea cetateanului.
Legislatia comunitara si recomandarile europene cu privire la taxa radio permit statelor sa stabileasca plata unor taxe rodio-tv, indiferent de existenta calitatii de beneficiar. Aceasta reprezinta insa numai o optiune a statului membru si nu o obligatie.
Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 607 /2011 s-a pronuntat deja ca firmele din R. ia care nu detin receptoare radio-tv nu mai trebuie sa plateasca taxa pentru serviciile publice de radio si televiziune, respingand ca nefondate recursurile formulate de catre Guvernul R. iei si S. R. de Radiofuziune.
Chiar daca, prin Decizia nr. 607/2011 Instanta Suprema a anulat art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 si art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, si chiar daca deciziile ei nu se aplica decat partilor din proces, nefiind opozabile "erga omnes";, consideră ca în situația de față pârâta este afectată de obligativitatea plății taxei radio împreună cu factura de curent, cu toate că pârâta nu deține nici un receptor radio.
În drept s-a invocat art. 304 indice 1 C.pr.civ., Legea nr. 41/1994, republicată.
Prin întâmpinarea formulată în recurs de către reclamantă,
s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile mai sus mentionate, pentru urmatoarele motive:
Așa cum a menționat în cererea de chemare în judecata, potrivit art.40 alin 3 din Legea 41/1994, in vigoare la momentul de fata, ,,persoanele juridice cu sediul in R. ia, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica și sucursalele sau reprezentantele din R. ia ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa
plateasca o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, In calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Prin urmare, toate persoanele juridice au prezumata calitatea de beneficiar in acceptiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3. iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, fata de cea pe care a avut-o in vedere legiuitorul la momentul adoptarii legii, precum și Curtea Constitutionala la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 ca textul de lege este constitutional.
Având în vedere faptul ca prin HG nr.977/2003, de asemenea in vigoare, se stabilesc printre altele cuantumurile lunare ale taxei radio pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata taxei, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere.
Parata susține ca prevederile art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994 republican impun obligația de plata a taxei radio și implicit a taxei tv doar pentru persoanele juridice beneficiare ale acestor servicii, respectiv deținatoare de receptoare radio.
Potrivit acestui rationament, parata modifica însăși concluzia Curții Constituționale exprimata prin Decizia nr.297/2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994 republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, în temeiul careia această instanța respinge excepția invocata pe motivul nedeținerii de receptoare.
În acest context apreciază că, daca instanța constituționala ar fi statuat ca obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și respectiv de televiziune este doar în sarcina posesorilor de receptoare radio/tv, soluția pronunțata ar fi fost de admitere a excepției de neconstituționalitate supusă examinării, întrucat ea era motivata de nedefinerea receptoarelor tv, fiind ridicată de o cooperativă ce integra în activități productive persoane care prin natura handicapului suferit nu puteau beneficia de respectivul serviciu.
Pe cale de consecința este evident faptul ca interpretarea recurentei este eronata în condițiile în care aceasta instanta a retinut in mod corect că obligația de plata a taxei radio/tv de către persoanele juridice revine acestora în calitate de beneficiari ai a acestor servicii, întrucat acestea beneficiaza in diferite modalitați de serviciile publice respective.
Analizând recursul declarat de către pârâta S.C. E. S.R.L., tribunalul reține următoarele:
Susținerile recurentei nu pot fi primite.
Deși recurenta a susținut că a formulat o cerere de scutire de la plata taxei radio-tv, nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
Recurenta a mai invocat faptul că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, nu rezultă că legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, ci rezultă că obligația de plată a taxei revine beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune.
T. ul reține din acest text de lege, al art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, că, astfel cum susține recurenta, calitatea de beneficiar trebuie dovedită.
În prezenta cauză, calitatea de beneficiar a pârâtei a fost recunoscută în fața instanței de fond, la ultimul termen de judecată reprezentantul pârâtei arătând că a deținut abonament Digi TV la ambele sedii ale firmei.
Rezultă de aici că pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.
Reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, în baza art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta
S.C. E. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 4980/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de către intimată.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 4980/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. -R. G. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, A. -P. B. |
Redactat A.P.B./6 Iunie 2013/1620 Red. O.R.G./ Tehnored. C.H.
2 exemplare/ 24 iulie 2013
Judecător fond: A. M. n P. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 822/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1073/2013. Pretenții → |
|---|
