Decizia civilă nr. 684/2013. Pretenții
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 684/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător D. T.
Judecător F. S. B. Grefier A. P.
S-a luat în examinare cererea de completare a Deciziei nr. 516/2013 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosar nr._ formulată de intimata SC S. C. & C. S. în contradictoriu cu recurentii N. C., N. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenți, av. S. Sabo, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurenților depune la dosar întâmpinare la cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 516/2013 și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii.
Reprezentanta recurenților solicită respingerea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 516/R/2013 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, reprezentanta recurenților arată că la momentul la care instanța a rămas în pronunțare, dovada cheltuielilor de judecată nu se regăseau la dosar.
În plus nu există concordanță între factura emisă pentru plata serviciului cuprins în contractul de asistență juridică și factura care a fost achitată prin ordin de plată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că, prin Decizia civilă nr. 516/R/2013, Tribunalul Cluj a respins ca nefondat recursul declarat de N. C. si N. G. împotriva sentinței civile 1182/2013 pronunțătă de Judecătoria Cluj-Napoca.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 312 C.pr.civ., motivele invocate în susținerea recursului, precum și apărările cuprinse în întâmpinare.
La data de 20 mai 2013, intimata a formulat o cerere de completare a dispozitivului hotărârii judecătorești având în vedere că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere formulat prin întâmpinare privitoare la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată cu ocazia soluționării recursului.
În drept au fost invocate disp. art. 281 ind.2 C.pr.civ., art. 261 alin.1 C.pr.civ. și 274 alin.1 C.pr.civ.
Mai învederează că în mod expres a fost formulat acest capăt de cerere, a fost depusă dovada privind cuantumul și plata cheltuielilor de judecată, actele fiind comunicate prin poștă.
Intimata a depus întâmpinare
solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată. Apreciază cererea ca neîntemeiată întrucât instanța nu putea să se pronunțe prin acordarea cheltuielilor de judecată deoarece nu avea nici un înscris doveditor al acestora.
la dosarul cauzei astfel de înscrisuri nu existau la momentul la care instanța a rămas în pronunțare. De asemenea, cererea nu putea fi admisă întrucât nu există concordanță între factura emisă și mențiunile inserate în ordinul de plată.
Analizând cererea, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, instanța reține următoarele
:
T. ul a fost investit cu soluționarea recursului declarat de recurenții N. împotriva sentinței civile 1182/2013.
Intimații au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia 516/R/2013, recursul a fost respins, însă instanța nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de intimați, având ca obiect obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere această situație, raportat la disp. art. 261 și 281 ind.2 C.pr.civ., instanța urmează a admite cererea formulată având ca obiect completarea deciziei cu privire la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, urmând a se pronunța și asupra acestei cereri.
Soluția asupra cheltuielilor de judecată urmează soluția asupra capătului principal, în funcție de această soluție stabilindu-se culpa procesuală.
Prin Decizia 516/R/2013, recursul declarat a fost respins, astfel încât se poate reține că intimații au o culpă procesuală.
Orice cerere sau orice pretenție formulată înaintea instanței trebuie să fie dovedită. În cauză, după rămânerea în pronunțare, transmis prin fax, s-a comunicat de către intimată copia facturii nr. 2695844/_, emisă de societatea de avocatură pe seama intimatei.
În cuprinsul acestei facturi se menționează denumirea produselor ca fiind servicii de asistență juridică, prestate conform contractului 461205/_ . Împuternicirea avocațială atașată întâmpinării depusă de către intimată are în vedere acest contract de asistență juridică, contract încheiat pentru redactarea, semnarea și depunerea întâmpinării în dos._ .
Ca și dovadă a efectuării plății, s-a depus un extras de cont din_ prin care se atestă plata în contul societății de avocatură a sumei de 1607,93 lei, sumă menționată și în factura 2695844/2013. Însă din analiza extrasului de cont rezultă că plata acestei sume a fost făcută pentru stingerea obligațiilor cuprinse în factura 4406426/RFB/365. Interpretarea acestor înscrisuri denotă că până la momentul pronunțării hotărârii nu s-a făcut dovada plății sumelor de bani invocate în cuprinsul facturii și implicit a contractului de asistență juridică, ci a fost vorba de plata unor alte sume de bani datorate, fiind doar o coincidență identitatea sumelor solicitate.
Întrucât înscrisul de care s-a prevalat intimata în susținerea pretențiilor sale nu poate fi primit ca și dovadă a plății onorariului de avocat, alte înscrisuri nefiind depuse, iar emiterea facturii nefiind suficientă în acest sens, instanța în temeiul art. 274 C.pr.civ.va respinge cererea de obligare a recurentilor N. C. si N. G. la plata cheltuielilor de judecata in recurs.
Cererea recurenților N. C. si N. G. de obligare la plata cheltuielilor de judecată în acestă procedură urmează a fi respinsă raportat la prevederile art. 281 ind.1 alin.3 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite cererea formulata de SC S. C. & C. S. si in consecinta completeaza Decizia nr. 516/2013 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosar nr._ in sensul ca respinge cererea de obligare a recurentilor N. C. si N. G. la plata cheltuielilor de judecata in recurs.
Respinge cererea formulata de recurentii N. C. si N. G. de obligare a SC S. C. & C. S. la plata cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, A. P. |
A.P. 20 Iunie 2013 Red./dact. DT/LM 2 ex./_
← Decizia civilă nr. 723/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 403/2013. Pretenții → |
---|