Decizia civilă nr. 1079/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1079/R/2013
Ședința publică din 7 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. G.
A. împotriva deciziei civile nr. 549 din 21 noiembrie 2012 a T. ului Sălaj în dosarul nr._, privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN M.
F. PRIN DIRECȚIA GE. RALĂ A F. P. C., C. LOCAL AL M.
C. -N., M. C. -N. PRIN P., C. J. C. PRIN P. C.
J., J. C. PRIN P. C. J. C., SS, S. G.
, G. V., C. I., S. E. și R. E. L., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 21 februarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 28 februarie 2013 și, ulterior, pentru data de 7 martie 2013.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr. 9288/211/_, reclamantul S. G. A. i-a chemat in judecată pe pârâții S. R., prin M. E. și F., C. Local Al M. C.
, Prin P., C. J. C., G. V., SS, C. I., S. E.
, R. E. L., M. C. -N., prin P., J. C. prin Prefect, solicitând instanței să constate că, din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei VIOLA I., care îi revine lui în calitate de moștenitor, conform certificatului de moștenitor nr.681/1987, face parte și imobilul situat în C. -
N., str. G-ral Eremia G. nr. 11, înscris in CF 4951, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâți cu privire la apartamente din acest imobil, cu rectificarea corespunzătore a cuprinsului cărților funciare și să fie obligați pârâții să—i lase în deplină proprietate și posesie aceste apartamente.
Ulterior, reclamanta a formulat o cerere subsidiară de comparare a titlurilor.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 20681 din_ a Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția inadmisibilității, invocată de către pârâți S. E. și
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare și, pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.
Considerentele primei instanțe
În ședința publică din_, instanța, în temeiul art. 137 alin. 1 C. proc. civ., a reținut cauza spre soluționare asupra excepției inadmisibilității
acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile de drept comun, invocată de către pârâții S. E. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinările depuse la dosar, excepție pe care, analizând-o, a apreciat- o ca fiind întemeiată.
După cum rezultă din petitele și motivele în fapt și în drept expuse în cererea de chemare în judecată introductivă, înregistrată pe rolul instanței la data de_ (astfel cum au fost acestea restructurate și completate prin precizarea de acțiune depusă la data de_ ), reclamantul a învestit
instanța în prezenta cauză, în principal, cu o acțiune în revendicare întemeiată pe disp. art. 480, 481 C. civ., prin comparare de titluri, a unui imobil naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 formulată în contradictoriu atât cu autoritățile administrative locale și centrale, cât și cu persoanele fizice având calitatea de cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995 ai apartamentelor din imobilul în discuție, urmată de rectificarea
înscrierilor de carte funciară în vederea restabilirii situației de carte funciară anterioară înstrăinărilor apartamentelor din imobil), iar, în subsidiar, cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate de foștii chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, întemeiată pe disp. art. 948 alin. 4. și art. 1716 alin. 2 C. civ.).
Anterior promovării prezentului litigiu, reclamantul a declanșat, la data de_, un demers judiciar, în cadrul căruia a solicitat, în contradictoriu cu C. Local al M. C. -N., în nume propriu și ca reprezentant al S. ui Român, constatarea nelegalității măsurii de naționalizare a imobilului în litigiu, demers finalizat prin decizia civilă nr. 160/_ pronunțată în recurs de Curtea de Apel Alba I. în dosarul nr. 8179/2005, irevocabilă - decizie prin care s-a constatat nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului înscris în CF nr. 4951 C., nr. top. 10687, 10687 și 10681, proprietatea de sub B1 a defunctei Viola I., precum și rectificarea cărților funciare prin radierea înscrierilor făcute în favoarea S. ui Român și revenirea la situația anterioară de CF în favoarea proprietarei Viola
I. .
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de _
, reclamantul a introdus pe rolul T. ului C., sub nr. de dosar 5266/2001, o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pârâților persoane fizice din prezenta cauză, acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin încheierea civilă nr. 271/_ pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a dosarului mai sus menționat în favoarea Judecătoriei C. -
N. și, ca atare, acesta a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr._ (nr. în format vechi 9001/2001). În ședința publică din_ s-a dispus suspendarea judecății în dosarul nr. 9001/2001, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea prezentei cauze.
Totodată, după cum rezultă din înscrisurile existente la filele 114, 115 din dosar, reclamantul a formulat și o notificare în baza Legii nr. 10/2001 privind revendicarea imobilelor situate în str. Eremia G. nr. 11, înregistrată la Primăria M. C. -N. sub nr. 106/_, cu nr. de ordine 359, soluționarea acesteia fiind, de asemenea, suspendată până la soluționarea acțiunii judecătorești promovată de reclamant în vederea constatării nulității absolute a contractelor de vânare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Examinând, în acest context, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare dedusă judecății de către reclamant, instanța a reținut mai întâi că problema concursului dintre legea specială și legea generală în materia
revendicării imobilelor naționalizate a făcut obiectul recursului în interesul legii soluționat de Î.C.C.J. prin decizia nr. 33/_ . Astfel, conform celor statuate de către Î.C.C.J. în cuprinsul dispozitivului deciziei în discuție,
"concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice";.
În speță, instanța a constatat că reclamantul a uzat de prevederile Legii nr. 10/2001, formulând în termen legal notificarea prevăzută de art. 22 alin. 1 din acest act normativ și, totodată, solicitând pe calea unei acțiuni întemeiată pe disp. art. 45 din aceeași lege anularea contractelor de vânzare- cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 cu privire la o parte din apartamentele din imobilul solicitat spre restituire, niciuna din cele două proceduri (cea administrativă și cea judiciară) nefiind în prezent soluționate, ca urmare a suspendării judecății, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. în cadrul procedurii judiciare până la soluționarea prezentei acțiuni în revendicare.
Or, în aceste condiții, instanța a constatat existența unui concurs între legea specială și legea generală, concurs ce trebuie soluționat în favoarea legii speciale, prin aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant, conform celor statuate de Î.C.C.J. în decizia mai sus menționată.
Cât privește susținerile reclamantului referitor la existența unor neconcordanțe între legea specială, Legea nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care ar justifica formularea unei acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, instanța a apreciat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate reține de plano existența unor neconcordanțe între actul normativ în discuție și prevederile incidente în materie din cuprinsul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, după cum s-a reținut atât de către Î.C.C.J. în considerentele deciziei nr. 33/_, cât și de către Curtea Constituțională în motivarea deciziei nr. 270/_, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamantul în speță în cadrul prezentului dosar (filele 257 - 261), procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001 respectă atât exigențele impuse de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva accesului la justiției, întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care sunt emise în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, cât și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție. Referitor la aceste din urmă prevederi convenționale, se impune a mai fi menționat și faptul că, după cum rezultă din practica
C.E.D.O. în materie, motivele pentru care S. Român a fost condamnat pentru încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au vizat propriu- zis mecanismul legislativ de restituire în natură sau, după caz, de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent sau a despăgubirilor bănești reglementat de prevederile Legii nr. 10/2001, ci, în principal, absența totală a unei despăgubiri (sau, după caz, a unei despăgubiri adecvate) cauzată de nefuncționalitatea Fondului Proprietatea, reglementat de Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001.
Așa cum s-a arătat și de către Î.C.C.J. în motivarea deciziei nr. 33/_
, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale se impune a fi analizată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte, cu analizarea concomitentă și a problemei dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
În cauză, câtă vreme reclamantul are încă deschisă posibilitatea de a-și valorifica drepturile asupra imobilului în litigiu, în cadrul legislativ instituit de Legea nr. 10/2001, nu se poate vorbi în cazul său despre o încălcare a disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și, ca atare, nu se poate reține admisibilitatea acțiunii sale în revendicare promovată în acest dosar.
Totodată, în considerarea aceluiași principiu specialia generalia derogant, instanța a apreciat ca fiind inadmisibil și petitul dedus judecății de către reclamant în subsidiar (conform precizării de acțiune din data de _
), având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate de către pârâții persoane fizice în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la apartamentele din imobilul în litigiu - în condițiile în care art. 45, 46 din Legea nr.10/2001 reglementează o procedură cu caracter special și în privința constatării nulității absolute a actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor acestei legi, de asemenea, derogatorie de la dispozițiile de drept comun în materie; de altfel, după cum s-a reținut mai sus, reclamantul a promovat în acest sens și o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ce face obiectul dosarului nr._ (nr. în format vechi 9001/2001 al Judecătoriei
C. -N. .
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, instanța a admis excepția inadmisibilității, invocată de către pârâți S. E. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare și a respins în întregime cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, ca inadmisibilă.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 549/A/_ a T. ului C., apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, acesta fiind obligat să-i plătească intimatului R. E. L. suma de 2480 lei cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei decizii, se reține că reclamantul-apelant a uzat de procedura specială instituită de Legea 10/2001, introducând, la data de 23 mai 2001, în temeiul acestui act normativ, o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G. V., Szerbert S., Gombos Katalin, S. E., R. E., C. local al mun.
C. -N., SC Constructardealul, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții persoane fizice, în calitate de cumpărători, pe de o parte și pârâtul C. local al municipiului
C. -N. prin SC CONSTRUCT ARDEALUL, în calitate de vânzător, pe de altă parte, cu consecința efectuării cuvenitelor rectificări de carte funciară.
Temeiul de drept invocat de către reclamant în această cerere înregistrată pe rolul T. ului C. sub nr. 5266/2001, astfel cum se desprinde din motivarea cererii de chemare în judecată, îl reprezintă art. 46 din Legea 10/2001.
Ulterior, această cauză a fost declinată în favoarea Judecătoriei C. -N. prin Încheierea Civilă nr. 271/2001 din data de 26 iunie 2001 a T. ului
C., înregistrându-se sub nr._, acest demers juridic fiind suspendat de către Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 244 Cod proc. civ., prin
încheierea din data de 10 decembrie 2008 până la soluționarea prezentei pricini.
Imobilul a cărui restituire în natură este solicitată de către reclamantul S. G. A. a fost înstrăinat prin contractele de vânzare- cumpărare încheiate între S. R. prin C. Local al M. C. -N.
, prin mandatarul său, SC Construct Ardealul SA și G. V., Szerbert S.
, Gombos Katalin, S. E., R. E., în baza Legii 112/1995, contractele nefiind desființate până în prezent prin hotărâre judecătoreasca definitivă si irevocabilă.
Din starea de fapt reținută de prima instanță, rezultă că bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001 și că, referitor la acest imobil, a fost urmată de către reclamantul apelant S. G. A. procedura specială
instituită de acest act normativ special de reparației.
Sub acest aspect, este de menționat că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 acoperă sfera tuturor modalităților de preluare, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu valabil. Prin urmare, fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al Legii și imobilele care au fost preluate în perioada de referință a acestui act normativ în temeiul unui titlu nevalabil.
Or, în condițiile în care reclamantul apelant a uzat de prevederile legii speciale de reparație pentru a-și valorifica drepturile pe care le are asupra imobilului în litigiu, tribunalul a apreciat că valorificarea acestor drepturi nu se poate realiza și pe calea unei acțiuni ulterioare de revendicare promovată în condițiile reglementate de dreptul comun.
T. ul a reținut, sub acest aspect, că, atâta timp cât reclamantul a ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, această parte trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ, principii printre care se numără și cel al restituirii în echivalent a imobilelor ce au format obiectul material al unor acte de înstrăinare, precum și cel al asigurării respectării stabilității rapoartelor de proprietate formate ca urmare a perfectării unor acte translative de proprietate, încheiate în mod valabil, anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Aceste statuări au fost făcute și de instanța supremă prin Decizia nr. XXXIII/09 iunie 2009, ce a fost pronunțată în recurs în interesul legii, astfel că, ele se impun instanțelor judecătorești, conform art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudență sa că nu contravine prevederilor din Convenție respingerea ca neîntemeiată de către instanțele de judecată a unei acțiuni în revendicare introdusă de fostul proprietar în contradictoriu cu chiriașul cumpărător al bunului, argumentată de instanță prin acordare de preferință titlului de proprietate al chiriașului, consolidat prin buna sa credință de eroarea comună și invincibilă în care s-a aflat cu privire la calitatea de proprietar al statului asupra bunului litigios.
Or, prin Decizia nr. XXXIII/09 iunie 2009, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și
Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice";.
T. ul a considerat că, în ipoteza de față, în care reclamantul a promovat o acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile legii speciale de reparație, formulând și acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun în materie, acesta a încălcat principiul electa una via non datur recursus ad alteram.
În aceste condiții, tribunalul a statuat că reclamantul nu se poate prevala în paralel de calea dreptului comun pentru a înlătura prevederile Legii 10/2001, aplicabilă prioritar și a obține, pe o altă cale, restituirea în natură a bunului, astfel încât să eludeze legea specială prin aplicarea regulilor din materia revendicării imobiliare.
Nu poate fi reținută ca pertinentă și fondată susținerea apelantului potrivit căruia demersul judiciar declanșat la data de_, prin care a solicitat, în contradictoriu cu C. Local al M. C. -N., în nume propriu și ca reprezentant al S. ui Român, constatarea nelegalității măsurii de naționalizare a imobilului în litigiu, demers finalizat prin Decizia civilă nr. 160/_ pronunțată în recurs de Curtea de Apel Alba I. în dosarul nr. 8179/2005, irevocabilă - decizie prin care s-a constatat nelegalitatea măsurii de naționalizare a imobilului înscris în CF nr. 4951 C., nr. top. 10687, 10687 și 10681, proprietatea de sub B1 a defunctei Viola I., precum și rectificarea cărților funciare prin radierea înscrierilor făcute în favoarea S. ui Român și revenirea la situația anterioară de CF în favoarea proprietarei Viola I., este o operațiune complexă din punct de vedere juridic, având două părți componente, cea de-a doua reprezentând-o prezentul litigiu, în condițiile în care prima parte a acestui demers s-a purtat în contradictoriu doar cu C. local al Mun. C. -N., pârâților,persoane fizice din prezentul dosar nefiindu-le opozabilă decizia civilă a Curții de Apel Alba I. anterior evocată.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând casarea ei, respingerea excepției inadmisibilității și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că a formulat acțiune în revendicare anterior intrării în vigoare a legii speciale, iar prezentul proces nu este decât o continuare logică a primei acțiuni în revendicare, nepunându-se problema concursului între legea generală și legea specială, așa cum greșit au reținut instanțele de fond.
Reclamantul a notat acea acțiune în cartea funciară, luându-și, astfel, măsurile de protecție prevăzute de lege, demersul judiciar devenind opozabil prin notare dobânditorilor ulteriori.
Art. 46 din Legea nr. 10/2001 prevedea că dispozițiile acesteia sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea acțiunii sau să ceară suspendarea litigiului. Simpla depunere a unei notificări în baza legii speciale nu însemna o renunțare la exercițiul acțiunii de drept comun,
inițiată anterior, fiind un act făcut de o persoană diligentă, la care nu s-a răspuns până în prezent, nefiind aplicabil principiul invocat de instanțele de fond referitor la obligativitatea alegerii unei căi de acces la instanță.
Legea specială nu impunea renunțarea la judecarea acțiunii de drept comun, ci permitea doar suspendarea acesteia, la cererea părții interesate, dacă aceasta a formulat și notificare, recurentul, însă, nu a înțeles să suspende demersul judiciar, continuând judecata și obținând câștig de
cauză, iar, apoi, bazându-se pe notarea acțiunii în cartea funciară, a continuat judecat față de pârâții subdobânditori din prezenta cauză.
Așadar, reclamantul este cel care este titularul unui drept la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și nu pârâții cumpărători, dreptul acestora fiind amenințat încă din momentul notării acțiunii, aceștia fiind conștienți de viciul titlului lor la data când l-au înscris în cartea funciară.
Întâmpinările depuse în recurs
În recurs, au depus întâmpinări pârâții R. E. L., S. E. ,
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, după dezbateri, C. Local al municipiului C. -N., solicitând respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că instanțele de fond au admis în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii, reținând prevalența dispozițiilor legii speciale și obligativitatea urmării ei, odată formulată notificare în temeiul acesteia, prin aplicarea principiului ce obligă reclamantul să aleagă una dintre mai multe posibile căi de a se adresa instanței.
Simpla solicitare a reclamantului de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici măcar o speranță legitimă, cu atât mai puțin un bun actual, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cei doi pârâți cumpărători au mai arătat că, la data când au încheiat contractele de vânzare-cumpărare și și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, acțiunea de care face vorbire reclamantul nu era notată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. ce constituie temeiul său în drept,
curtea apreciază că acesta este parțial fondat, di n considerentele ce urmează
a fi expuse.
Astfel, așa cum rezultă din copia cărții funciare nr. 34134 C., reclamantul a notat în cartea funciară două civile în justiție, respectiv cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 10531/1997 la Judecătoria C. N., cu încheierea nr. 12008/30 iulie 1997 CF, sub B3 și cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 1960/1998 la Tribunalul Cluj, cu încheierea nr. 7293/6 mai 1998 CF (f. 31 dosar nr._ al Judecătoriei C. N. ).
Deși reclamantul s-a prevalat de prima notare, nu a depus la dosar copie după hotărârea pronunțată asupra acțiunii, prevalându-se de recunoașterea dreptului său în contradictoriu cu C. local al mun. C. N. prin decizia civilă nr. 160 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Alba I. (f. 12-15 din același dosar), care, așa cum rezultă din considerentele ei, se referă la acțiunea civilă exercitată în dosarul nr. 1860/1998 al T. ului C. .
Raportat la data notării procesului înregistrat pe rolul T. ului C., doi pârâți persoane fizice aveau deja intabulat dreptul de proprietate în cărțile funciare având ca obiect apartamentele lor din imobilul obiect al litigiului, aceștia fiind R. E., la data de 25 februarie 1997 (CF col. 1. C.
, B2, f. 39 verso dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., CF ind. 1. ,
f. 37, Cf ind. 1., f.41-42) și S. E., la data de 30 martie 1998 (CF col. 34133 C., B3, f. 30 din același dosar, CF. ind. 1. C., f. 47-48 ), restul pârâților intabulându-și ulterior dreptul de proprietate în cărțile funciare colective ale imobilului, respectiv cărțile funciare individuale ale apartamentelor lor, respectiv Gombos Katalin, antecesoarea pârâtei C. I.
, la data de 16 mai 2001 (CF col. 34133 C., B5, f. 30 din același dosar, Cf ind. 1. C., f. 49), A. E., antecesoarea pârâtului G. V., la data de 13 iulie 1998 (CF col. 34133 C., B4, f. 30 din același dosar, precum și f. 43-45 din același dosar CF ind. 1. ), pârâții Szebert Ș. și Szebert Ghizela nefăcând dovada că și-ar fi intabulat dreptul în cartea funciară, nefăcând
vreo referire măcar, în întâmpinarea depusă la dosar (f.94-95), la vreo carte funciară individuală deschisă pe numele lor.
Notarea unei acțiuni are ca scop asigurarea opozabilității hotărârii oricărui dobânditor ulterior, pentru ca reclamantul din proces să nu fie obligat să promoveze o nouă acțiune împotriva celor care și-ar înscrie drepturi în cartea funciară pe parcursul procesului.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în dosarul nr. 1860/1998 al T. ului C., așa cum rezultă din decizia civilă nr. 160 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Alba I. prin care a fost finalizat procesul, pârâții persoane fizice din prezenta acțiune, respectiv R. E., S. E., Szebert Ș. și Ghizela, G. V. și C. I., au formulat cereri de intervenție accesorie în favoarea pârâtului din acel dosar C. local al mun. C. N., iar instanța, deși a admis recursul reclamantului, constatând nelegalitatea măsurii de naționalizare și dispunând rectificarea cuprinsului cărților funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului român și reînscrierii dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului, reținând în considerente că faptul că nu au fost chemați în judecată dobânditorii subsecvenți ai unor apartamente nu împiedică admiterea acțiunii în rectificare împotriva statului, a constat și că intervenția acestora în proces nu completează acțiunea principală, astfel că, în ceea ce privește apartamentele vândute, acțiunea nu a fost admisă, chiar reclamantul solicitând doar predarea apartamentului rămas la dispoziția C. local al mun. C. N.
.
Reclamantul nu și-a putut înscrie dreptul în cartea funciară a imobilului datorită celor reținute de instanță în considerente, deși acțiunea era notată în cartea funciară anterior înscrierii drepturilor dobândite de terții cumpărători.
Acesta este motivul pentru care, în completarea acelei acțiuni, reclamantul a formulat prezenta acțiune de comparare a titlurilor, fundamentându-se pe notarea în cartea funciară a acțiunii de drept comun, acțiune admisibilă la data când a fost promovată.
Acțiunea nu este una inadmisibilă, pentru că nu este prima dată când reclamantul se adresează instanței de judecată într-o acțiune de drept comun sub imperiul legii speciale, pentru a se pune problema aplicării deciziei nr. 33/2008 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii. Acesta a dobândit recunoașterea irevocabilă a dreptului său printr-o hotărâre judecătorească, într-o acțiunea de drept comun exercitată anterior intrării în vigoare a legii speciale, notată în cartea funciară, fiind obligat să promoveze o nouă acțiune în prelungirea primei acțiuni, deoarece, deși a notat procesul în cartea funciară, instanța de recurs l-a îndrumat să promoveze o nouă acțiune în contradictoriu cu terții dobânditori pentru a obține recunoașterea dreptului și față de aceștia.
De remarcat că, deși a fost respinsă înscrierea hotărârii în cartea funciară, notarea acțiunii nu a fost radiată, tocmai pentru că era necesară o hotărâre judecătorească ce să o complinească pe prima.
Faptul că reclamantul a apelat și la calea oferită de legea specială de reparație intrată între timp în vigoare nu înseamnă că a ales irevocabil această cale (care a și fost suspendată până la soluționarea prezentului litigiu), ci că a fost suficient de diligent să profite de toate mijloacele legale, neputând anticipa jurisprudența instanțelor pentru o situație care nu se încadra în tiparele altor acțiuni.
Din toate aceste considerente, curtea apreciază că instanțele de fond au admis greșit excepția inadmisibilității acțiunii față de acei pârâți care și- au înscris dreptul în cartea funciară ulterior notării acțiunii în revendicare
de drept comun formulată împotriva statului care figura în acel moment ca proprietar tabular al imobilului.
În ceea ce-i privește pe acești pârâți, ca și pe pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. J. C., C. Local C., J. C. ,
M. C. -N., în temeiul art. 312 alin. 1-5 C. pr. civ., recursul reclamantului va fi admis, decizia pronunțată în apel casată parțial. Rejudecând apelul reclamantului, curtea îl va admite în parte, în temeiul art. 297 alin. 1 C. pr. civ., anulând parțial sentința apelată și cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare pe fond primei instanțe, cu menținerea restului dispozițiilor deciziei și sentinței, vizându-i pe pârâții R. E. și S. E. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. G. A. împotriva deciziei civile nr. 549 din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează parțial, în ceea ce privește acțiunea exercitată față de pârâții G. V., SS, S. G., C. I.
S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, C. J. C., C. LOCAL C., J. C., M. C. -N. .
Rejudecând apelul reclamantului în aceste limite, îl admite în parte, anulează parțial sentința civilă nr. 20681 din_ a Judecătoriei C. -N.
, în ceea ce privește acțiunea în revendicare și rectificarea cuprinsului cărții funciare cu privire la acești pârâții și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei C. -N. .
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii față de acești pârâți.
Menține restul dispozițiilor din decizia civilă nr. 549/2012 a T. ului
C. și sentința civilă nr. 20681/2011 a Judecătoriei C. -N. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
A. A. C. ANA I. | A. | C. C. | B. |
Red. CAA dact. GC 3 ex/_
Jud. apel: A. F. Doica, O. R. Ghișoiu
| ← Sentința civilă nr. 335/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 134/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
