Decizia civilă nr. 1088/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1088
Ședința publică din 22 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. D., judecător Judecător: I. D. H.
Judecător: N. C. C. Grefier: V. H.
S-au luat în examinare recursurile formulate de către pârâta S.C.A. -R.
A. S. B.,
cu sediul în B., str. N. T. ,nr. 3, Bl. M 101- prin S. Z.
, cu sediul în municipiul Z., P-ța 1 D. 1918, bl. A, ap. 4, Județul Sălaj, precum și cel formulat de către reclamanta F. E., domiciliată în Z., str. P.
, nr.19 Bl. S. 11, Sc.A, ap.2, jud. Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 1757/_ pronunțată de către Judecătoria Zalău în dos. nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită, făcându-se fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile asupra recursurilor, sunt consemnate în încheierea de ședință din data de_ care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
T.
Prin Sentința civilă nr. 1757 din 29 mai 2013 a Judecătoriei Z. a fost admisă cererea formulată de reclamanta F. E. împotriva pârâtei SC A. - R.
A. S., care a fost obligată să plătească reclamantei, în baza poliței de asigurare Pad Plus seria PADP nr. 0148389/_, suma de 77.613 lei, reprezentând contravaloarea daunei produse la data de_ . Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 3918 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamantă, în calitate de asigurat, și pârâtă, în calitate de asigurător, s- a încheiat contractul de asigurare conform poliție de asigurare Pad Plus seria PADP nr. 0148389/_, cu valabilitate de la_ până la data de_, pentru imobilul proprietate a reclamantei situat în localitatea Jac, strada P. nr. 56, județul Sălaj.
La data de_ imobilul asigurat a fost afectat de un incendiu, fapt confirmat prin procesul verbal nr.65/_, întocmit cu ocazia intervenției pompierilor - Secția Jibou și de martorii audiați în cauză.
Împrejurările producerii incendiului au fost contestate de către pârâtă, sens în care, în cauză a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea
procese pirogene și incendii. Concluzia expertizei a fost că incendiul a fost cauzat de un scurt circuit electric care s-a produs pe traseul cablurilor electrice cu izolație slăbită, care a produs aprinderea materialelor combustibile din imediata apropiere, iar de aici la întreaga clădire. Același aspect a rezultat și din declarațiile martorilor. Potrivit art. 6.4 lit. a din condițiile generale de asigurare, asigurătorul este exonerat de răspundere dacă asiguratul se face vinovat de intenție sau imprudență
în producerea riscului evenimentului asigurat și/sau agravarea acestuia.
Raportat la starea de fapt reținută, prima instanță a apreciat că nu poate fi stabilită în sarcina reclamantei nici intenția și nici culpa în producerea incendiului. Producerea scurtcircuitului la instalația electrică nu putea fi nici prevăzută și nici controlată de către reclamantă, în condițiile în care imobilul era întreținut corespunzător, sens în care instanța a reținut faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile de excludere a răspunderii asigurătorului prevăzute art. 6.4 lit. a din condițiile generale de asigurare.
De asemenea nu este incidentă nici clauza de excludere prevăzută de art. 6.7 lit. j din condițiile generale de asigurare, care stipulează în mod expres că dispozițiile sale nu se aplică în cazul daunelor la bunurile afectate de un risc asigurat generate de acțiunea curentului electric asupra instalațiilor/aparaturii electrice.
În ce privește întinderea prejudiciului, prima instanță a avut în vedere expertiza de evaluare imobiliară administrată în cauză, care a concluzionat faptul că dauna produsă în data de_ imobilului situat în localitatea Jac nr. 56, comuna Creaca, județul Sălaj, este în cuantum de 99.040 lei.
La stabilirea prejudiciului s-a analizat casa de locuit, indicându-se faptul că elementele de construcție distruse de incendiu și care trebuie refăcute, în raport de care s-a calculat dauna au fost: învelitoarea din țiglă, șarpanta din lemn a coperișului, planșeu din lemn cu termoizolație pentru toate camerele imobilului, buiandrugii care mărgineau la partea superioară golurile din zidărie, tencuiala și finisajele interioare, tâmplăria de lemn interioară și exterioară, instalația electrică de iluminat casnic și prize. Rezultă așadar, faptul că prejudiciul a fost calculat prin raportare la imobil, nu și la anexe, excluse de la acordarea despăgubirii, conform art. 6.4 lit. a din condițiile generale de asigurare.
Respectând principiul disponibilității, prima instanță a admis acțiunea reclamantei în limitele sumei solicitate de aceasta prin notele de ședință de la fila 150 din dosar, de 77.613 lei, din care suma de 66.938 lei reprezentând valoarea despăgubirilor pentru imobil și suma de 10.675 lei reprezentând despăgubiri pentru bunurile mobile distruse prin incendiu, acordate în limitat valorii asigurate, de 2500 Euro.
Cu privire la bunurile mobile s-a reținut că martorii audiați în cauză au confirmat faptul că acestea au fost distruse în totalitate și că valoarea lor este cuprinsă între 23.000-24.000 lei. La data încheierii poliție de asigurare societatea pârâtă nu a încheiat un inventar al acestor bunuri, fapt care însă nu este imputabil reclamantei, sens în care instanța de fond a dat eficiență declarațiilor martorilor.
În final, instanța a făcut aplicarea art. 274 Cod proc.civ., obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 3.918 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu aferent celor două expertize tehnice.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta
F. E., cât și pârâta SC A. -R. A. SA.
Reclamanta, a cărei cereri de apel a fost calificată de instanță ca recurs, a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de
99.040 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului efectiv suferit la casa de locuit situată în loc. Jac, nr. 56, com. Creaca, precum și la plata echivalentului în lei a sumei de 2500 Euro, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse în totalitate în incendiul produs la data de_ .
În motivarea recursului se arată că deși prima instanță a reținut corect că din expertiza efectuată în cauză s-a stabilit valoarea pagubei produse la imobil la
99.040 lei, instanța a acordat reclamantei despăgubiri doar în sumă de 77.613 lei, evaluând greșit notele de ședință depuse de reclamantă la fila 150 din dosar și dând o interpretare eronată principiului disponibilității.
Referitor la notele de ședință depuse la fila 150 din dosarul de fond, reclamanta arată că acestea nu reprezintă o precizare a valorii prejudiciului produs, ci o propunere de tranzacționare asupra stingerii procesului. Întrucât pârâta nu a acceptat propunerea de tranzacție, a fost administrată proba cu expertiza pentru evaluarea pagubei, expertiză ale cărei concluzii reclamanta și le-a însușit fără obiecțiuni, la termenul următor celui în care s-a comunicat raportul de expertiză. Tot atunci, instanța a respins obiecțiunile la expertiză formulate de pârâtă și a acordat părților cuvântul pe fond, rămânând apoi cu cauza în pronunțare.
În privința principiului disponibilității, se arată că acesta cuprinde și dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată, respectiv obiectul și cadrul procesual. În cauză, obiectul acțiunii este obligarea pârâtei la plata daunei cauzate reclamantei prin producerea evenimentului asigurat, valoarea acesteia fiind un element subsidiar necesar în vederea caracterizării daunei și care urma a fi stabilit prin expertiză, fără posibilitatea de a influența limitele de sesizare ale instanței sub aspectul principiului disponibilității.
Întinderea valorii prejudiciului nu are nicio legătură cu principiul disponibilității. Instanța acordă mai mult decât s-a cerut numai atunci când se pronunță asupra unor cereri cu care nu a fost investită.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la despăgubiri astfel cum acestea au fost stabilite prin raportul de expertiză a fost formulată odată cu cererea privind încuviințarea acestei probe, nu numai cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, cum greșit a susținut instanța.
Pe de altă parte, instanța și-a încălcat rolul activ, omițând să pună în vedere reclamantei obligația de plată a diferenței de taxă judiciară, neajuns acoperit însă de reclamantă prin calcularea taxei și atașarea chitanței cu care s-a efectuat plata înainte de pronunțare.
În continuarea cererii, reclamanta expune aspecte de fond privind evaluarea prejudiciului și care, în opinia sa, nu au fost analizate de către instanța de fond. În esență, reclamanta arată că dauna produsă imobilului prin incendiu a fost totală, că valoarea de despăgubire stabilită prin expertiză vizează doar casa de locuit, nu și anexele gospodărești, iar în privința valorii bunurilor mobile distruse, din probele administrate rezultă că aceasta este mult mai mare decât suma în limita căreia s-a încheiat asigurarea.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a încălcat principiul disponibilității, dar în sensul invers celui susținut de reclamantă, respectiv a acordat acesteia mai mult decât a solicitat. Astfel, susține pârâta, reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă despăgubiri în sumă de 74.243 lei și nu a înțeles să facă nicio precizare scrisă, în condițiile legii, cu privire la modificarea cuantumului pretențiilor formulate.
Prin recursul declarat de pârâta SC A. -R. A. SA se solicită, în principal, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare ori modificarea în parte a sentinței.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a dat reclamantei mai mult decât aceasta a cerut, obligând pârâta la plata despăgubirilor în sumă de 77.613 lei, deși suma solicitată de reclamantă a fost mai mică, respectiv de 74.243 lei.
Referitor la temeinicia hotărârii, se arată că prin raportul de expertiză pirogenă s-a stabilit drept cauză a producerii incendiului scurtcircuitul din instalațiile electrice, intervenit pe traseul cablurilor electrice cu izolație slăbită, care a determinat aprinderea materialelor combustibile din imediata apropiere și care s-a extins. Acest incendiu a fost facilitat datorită vechimii de peste 31 de ani a instalațiilor electrice, a îmbătrânirii acesteia. Riscul producerii incendiului putea fi prevăzut de către reclamantă, având în vederea vechimea instalației electrice, și putea fi prevenit dacă reclamanta ar fi avut o conduită corespunzătoare, luând măsurile necesare pentru refacerea/întreținerea rețelei de curent. Aceste aspecte fac să fie incidente în cauză prevederile art. 6.7 lit.e din Condițiile de asigurare, potrivit cărora asigurătorul nu acordă îndemnizații pentru daune cauzate de proasta întreținere a bunului sau starea de degradare a acestuia.
În privința întinderii prejudiciului, sentința este criticată sub aspectul analizării și interpretării probelor. Astfel, referitor la despăgubirile pentru imobil, pârâta arată că în contractul de asigurare s-a prevăzut ca valoare asigurată suma de
25.000 euro menită a acoperi o daună totală. În raportul de expertiză imobiliară, valoarea reală a imobilului s-a stabilit la suma de 101.673 lei, iar din probele administrate a rezultat că imobilul nu a fost afectat în întregime de incendiu.
Apoi, instanța nu a ținut cont de prevederile art. 6.7 lit.j, 6.7 lu’it.p și art.
6.10 (a) din Condițiile de asigurare, în conformitate cu care nu se acordă despăgubiri pentru anexe și instalațiile electrice. Suma maximă de despăgubire pe care instanța o putea acorda reclamantei este de 43.997,85 lei, calculată astfel:; din valoarea totală pretinsă de reclamantă, de 74.243 lei, se scade valoarea maximă asigurată pentru bunurile mobile, de 10.675 lei, și valoarea instalațiilor electrice și a anexei, de 19.570 lei. În mod nejustificat judecătoria a respins cererea pârâtei de completare la expertiză în scopul de a se stabili procentul de degradare al imobilului.
În ce privește despăgubirea acordată pentru bunurile aflate în imobil, pârâta susține că motivarea primei instanțe lipsește cu desăvârșire. Apoi, s-a ignorat faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 11.7 din Condițiile de asigurare, care o obligau să prezinte Asigurătorului liste în detaliu cu daunele suferite, cuprinzând
datele legate de valoarea bunurilor ce au fost avariate, precum și facturile de proveniență, bonurile și orice acte necesare pentru verificări.
Apoi, s-a omis că, potrivit art. 6.10 lit.a și art. 6.12 pct.2 nu puteau fi acordate despăgubiri pentru bunurile care se aflau în anexă și a căror valoare, conform declarațiilor martorilor audiați, depășeau suma maximă asigurată.
În drept, recursul este motivat pe prevederile art. 299 și urm. C.pr.civ., art.
304 pct.6, 7 și 9 și art. 304 ind.1 și urm. C.pr.civ.
Reclamanta a depus întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În esență, referitor la primul motiv de recurs, reclamanta reia expunerile din cererea sa de recurs, referitoare la principiul disponibilității. Cu privire la pretinsa incidență a clauzei exoneratoare de răspundere, reclamanta arată că prin expertiza pirogenă s-a stabilit cauza incendiului ca fiind scurtcircuitul electric și că nu se poate reține culpa niciunei persoane.
Cu privire la motivele ce vizează întinderea prejudiciului, reclamanta susține că prevederile invocate de pârâtă din Condițiile de asigurare nu sunt incidente, deoarece la stabilirea despăgubirilor pentru imobil s-a avut în vedere, în mod strict, numai casa de locuit, nu și anexele gospodărești. La fel și în cazurile bunurilor imobile, au fost solicitate doar cele care se găseau în casă, nu și cele din anexe sau din afara casei.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că ambele recursuri sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Cu privire la motivele de recurs invocate de reclamantă ce vizează principiul disponibilității aplicat de către prima instanță, T. apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Într-adevăr, așa cum a arătat reclamanta în dezvoltarea acestui motiv de recurs, principiul disponibilității cuprinde în conținutul său și dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, fixând cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect, acesta constând în pretenția concretă dedusă judecății.
Art. 112 alin.1 pct.3 prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, iar din dispozițiile cuprinse în art. 132 alin.2 pct.2 C.pr.civ. rezultă că reclamantul poate oricând, până la intrarea în dezbaterile pe fond, să mărească sau să micșoreze câtimea obiectului cererii.
Așadar, contrar afirmațiilor reclamantei, pentru a fi valabil, obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie determinat, pentru a reprezenta pretenția concretă dedusă judecății. Astfel, nu este suficient ca într-o cerere de despăgubire să se solicite de către reclamant doar obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, ci pentru valabilitatea cererii de chemare în judecată trebuie în mod expres indicată suma de bani pe care reclamantul o solicită pârâtului cu titlu de despăgubiri, în caz contrar, cererea urmând a fi considerată ca lipsită de obiect și declarată nulă, în temeiul art. 133 alin.1 C.pr.civ.
Importanța stabilirii prin cererea de chemare în judecată a valorii obiectului este de la sine înțeleasă, din moment ce, în funcție de această valoare se stabilesc o
serie de coordonate de bază ale procesului civil, cum sunt compunerea instanței, competența materială, taxa de timbru și calea de atac.
Principiului disponibilității obligă judecătorul să soluționeze cauza în limitele obiectului fixate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În acest sens, art. 129 alin.6 C.pr.civ. stabilește în sarcina judecătorilor obligația de a hotărî, în toate cazurile, numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Deci, chiar dacă din probele administrate ar rezulta că reclamantul are dreptul la mai mult decât a solicitat, judecătorul va fi ținut, în virtutea principiului disponibilității, să-i dea acestuia doar atât cât a cerut.
În cauza de față, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 74.243 lei, reprezentând contravaloarea daunei suferite în urma producerii evenimentului asigurat. După administrarea unei părți din probatoriu, prin notele de ședință depuse la filele 148-151, reclamanta a adresat pârâtei o propunere de stingere a litigiului prin tranzacție, menționând în partea finală a notelor că valoarea totală a pretențiilor sale, în raport cu probatoriul administrat până la acea dată, este de 77.613 lei. Fiind un înscris depus de reclamantă în dosar și care se referea la pretențiile sale reconsiderate, în mod corect prima instanță a apreciat că prin aceste note reclamanta și-a mărit câtimea obiectului cererii, de la suma de 74.243 lei, la suma de 77.613 lei, considerându-se legal investită să judece cauza în limitele acestei din urmă pretenții.
Raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de
99.040 lei a fost comunicat cu avocații părților la termenul de judecată din data de_ și s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 22 mai 2013, tocmai pentru a se da părților posibilitatea de a studia raportul de expertiză.
La acest din urmă termen de judecată, instanța a respins cererea pârâtei de efectuare a unei completări la expertiză, după care a întrebat părțile dacă mai au alte cereri de formulat. Reprezentanta reclamantei a răspuns negativ, deși din punct de vedere procedural, era ultimul moment la care, chiar și oral, putea majora câtimea obiectului cererii, în conformitate cu prevederile art. 132 alin.2 pct.2 C.pr.civ. Nu a făcut-o însă și pretenția majorată la suma stabilită prin expertiză a fost susținută, pentru prima oară, doar cu ocazia punerii concluziilor pe fond, fiind mai apoi reluată prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor și lăsarea cauzei în pronunțare. În mod legal prima instanță a constatat că în acest stadiu reclamanta nu mai poate să-și majoreze pretențiile și s-a pronunțat doar în limita a ceea ce s-a solicitat până la deschiderea dezbaterilor asupra fondului.
Pentru aceste motive, T. apreciază că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge în consecință. Motivele de recurs ce vizează aspectele de fond privind evaluarea prejudiciului nu vor mai fi analizate, întrucât acestea ar fi putut avea relevanță doar în situația în care primul motiv ce privea nelegalitatea hotărârii sub aspectul limitelor în care prima instanța a fost sesizată ar fi fost găsit întemeiat. În ce privește recursul declarat de pârâta SC A. -R. A. SA, T. constată că primul motiv este neîntemeiat pentru considerentele expuse în analiza
recursului reclamantei.
Referitor la pretinsa incidență a clauzei exoneratoare de răspundere cuprinsă în art. 6.7 lit.e din Condițiile de asigurare, T. apreciază că în mod corect prima instanță a dat eficiență concluziilor din raportul de expertiză în specialitatea incendii, prin care s-au infirmat constatările Inspectoratului pentru Situații de
Urgență Sălaj care au stabilit drept cauză a incendiului scânteia mecanică produsă prin folosirea necorespunzătoare a fierăstrăului mecanic. Concluzia expertului a fost că incendiul a fost declanșat de un scurtcircuit electric din instalațiile electrice ale clădirii, fiind așadar produs de o cauză tehnică greu de presupus înainte de a se produce, motiv pentru care nu se poate reține culpa vreunei persoane. S-a mai arătat în cuprinsul raportului de expertiză că instalația electrică s-a executat regulamentar, cu conductori izolați cu materiale izolatoare, tablouri de distribuție, doze de ramificație și de racord electric, prize și întrerupătoare regulamentare, dar că unele părți din instalație, îmbătrânite, au cedat.
În ce privește întinderea despăgubirilor, prima instanța a avut în vedere, referitor la imobil, raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul A.
D. I. P. miliu. Pârâta se află în eroare când susține că au fost evaluate și pagubele produse anexelor gospodărești. În realitate, din cuprinsul raportului rezultă că numai pagubele produse casei de locuit au fost avute în vedere. Atelierul la care face referire pârâta nu constituie o anexă, ca și construcție distinctă de casa de locuit, așa cum se poate observa și din planșele foto inserate în cuprinsul raportului și schița de la fila 63 întocmită de reprezentantul pârâtei în dosarul de daună. Acest
"atelier"; este practic amenajat pe terasa acoperită a casei, fiind așadar parte componentă a construcției asigurate. Pentru aceleași considerente, nici bunurile mobile aflate în acest atelier nu pot fi excluse de la despăgubire pe motiv că nu se aflau în construcția asigurată, ci într-o anexă, nefiind deci incidentă clauza cuprinsă în art. 6.10 (a) din Condițiile de asigurare.
Apoi, chiar dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, valoarea lucrărilor pentru refacerea instalației electrice și a celor stabilite pentru atelier, totalizând conform calculelor sale suma de 19.570,15 lei, nu s-ar putea scădea din suma pretinsă de reclamantă în acțiune, de 74.243 lei, ci din valoarea totală de despăgubire stabilită prin expertiză pentru imobil, care este de 99.040 lei. Ar rezulta așadar o diferență de 79.469,95 lei, deci superioară sumei de 66.938 lei acordată de prima instanță pentru despăgubirea la imobil.
În fine. referitor la despăgubirea acordată pentru distrugerea bunurilor mobile, pe lângă argumentul anterior expus referitor la bunurile ce s-au aflat în atelier, T. constată că a fost întocmită lista cu daunele suferite chiar de către inspectorul de daună al pârâtei, în cadrul cercetării efectuate de societatea de asigurare (f.65 dosar fond), iar pe de altă parte, nu i se poate reproșa reclamantei că nu a putut prezenta facturile de achiziție a acestor bunuri, în condițiile în care pârâta nu i-a pretins, la încheierea asigurării aceste înscrisuri și nici cel puțin nu s-a preocupat să întocmească un inventar al bunurilor mobile asigurate.
Față de aceste considerente, urmează a fi respins și recursul pârâtei.
În temeiul art. 276 C.pr.civ., fiind respinse ambele recursuri, vor fi compensate în întregime cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta F. E. și pârâta SC A. - R. A. S., împotriva sentinței civile nr. 1757 din 29 mai 2013 a Judecătoriei Z. .
Compensează cheltuielile de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte, P. D. | Judecător, I. D. H. | Judecător, N. C. C. |
Grefier, V. H. |
Red.H.I.D./ _
Dact.H.V./_ Ex.2.
Jud. fond: D. U. R.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Încheierea civilă nr. 102/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 152/2013. Pretenții → |
|---|
