Încheierea civilă nr. 102/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 102/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 30 Aprilie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant reconvențional R.
A. G. și pe pârata reconvențională B. I. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
În dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr._, pârâtul R. A. G. a formulat o întâmpinare și cerere reconvențională împotriva reclamantei B. I. C., prin care solicită constatarea intervenirii compensației pentru suma de 286.500 lei.
Cu ocazia verificării cererii reconvenționale, prin rezoluție (fila 72) instanța a stabilit obligația reclamantului reconvențional de completare a cererii de chemare în judecată cu indicarea contului bancar și a taxei de timbru și timbru judiciar determinată la valoarea pretențiilor formulate.
Reclamantul a fost încunoștințat de această obligație prin citarea acestuia la domiciliul indicat, procedura de citare fiind îndeplinită, potrivit art. 165 NCPC ( f.73).
Reclamantul reconvențional, la data de_, a depus o adresă prin care a înaintat dovada achitării taxei de timbru.
Reclamantul reconvențional nu și-a îndeplinit obligația de a depune cererea reconvențională care să cuprindă contul bancar.
Jurisprudențial, s-a stabilit că neîndeplinirea acestei obligații este de natură să atragă anularea cererii de chemare în judecată ( Gabriel Boroi, coordonator, Noul Cod de Procedură Civilă, vol. I, pag. 483, Ed. Hamangiu, 2013).
Întrucât au trecut 10 zile de la primirea înștiințării, așa cum rezultă din dovada de citare, iar reclamantul reconvențional nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile puse în sarcina sa, deși i s-a atras atenția asupra consecințelor neîndeplinirii acestei obligații prevăzute de art. 200 alin.3 NCPC, instanța, în temeiul art. 200 NCPC, va anula cererea reconvențională formulată de R. A. G. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Anulează cererea reconvențională formulata de R. A. G. ., cu domiciliul în G. str. Plugarilor, nr.4, ap.14, jud. C., CNP 1. în contradictoriu cu B. I. C., cu domiciliul în G., str. T. V., nr.19, jud. C., CNP 2. .
Cu drept de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.
Pronunțată in ședința publica din_ .
Președinte,
D. T.
Grefier,
L. M.
Red/Dact DT/LM 3ex/ _
← Decizia civilă nr. 193/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1088/2013. Pretenții → |
---|