Decizia civilă nr. 112/2013. Ordonanta presedintiala

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 112/A/2013

Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: D. C. G. Judecător: A. C.

G.: S. - D. G.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul I. A. G. împotriva sentinței civile nr. 1195/2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâta D. G. DE A. S. ȘI P.

C. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., doamna procuror Slabu Aurelia, lipsă fiind reclamantul apelant și reprezentanta pârâtei intimate.

Procedura prealabilă a fost îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că motivele de apel au fost comunicate pârâtei intimate.

Pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar din acest înscris fiind comunicat reclamantului apelant care nu a răspuns întâmpinării.

Prin motivele de apel cât și prin întâmpinare nu au fost solicitate administrarea altor probe, instanța apreciind că în cauză nu se se impune efectuarea unei cercetări judecătorești.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la apelul formulat.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. solicită admiterea apelului apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cpndițiile prev. de art. 996 din NCPC.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1195 din 31 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul I.

A. G. în contradictoriu cu pârâta D. G. de A. S. și P. C.

M. .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 996 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie.

Așadar, condițiile speciale de admisibilitate a ordonanței președințiale sunt urgența; vremelnicia; neprejudecarea fondului.

1

Reclamantul a solicitat a se dispune suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 706 din_ a T. ui M., argumentând practic vremelnicia măsurii și prin faptul că a înregistrat pe rolul instanței o contestație în anularea acesteia, fără a preciza, deși i s-a pus în discuție, dacă a formulat cererea de suspendare în cadrul și ca urmare a formulării contestației în anulare. Pe cale de consecință reclamantul invocând dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă și arătând că a formulat cererea p e cale principală , T. a analizat-o ca atare.

Prin sentința civilă nr. 706 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a admis cererea petentei D. G. de A. S. și P. C. M. și s- a dispus înlocuirea măsurii plasamentului instituit cu privire la intimatul I. A.

G. la Casa de Tip Familial "M. E. "; din S. M., cu măsura plasamentului la Centrul de Plasament, A. și Sprijin pentru Tineri S. M.

.

Prin somația din 1 iulie 2013, emisă în dosar execuțional nr. 21/2013 de executorul judecătoresc Coman G. reclamantul a fost somat ca în termen de

8 zile să părăsească plasamentul de pe strada E. și să se mute la noul plasament instituit.

Conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc Coman G. în data de_ (filele 57-58 dosar), reclamantul a fost declarat evacuat din Casa de Tip Familial "M. E. "; nr. 13/A, câteva obiecte personale rămase fiind duse la actuala locație a acestuia, la Centrul de Plasament, A. și Sprijin pentru Tineri S. M., unde acesta se mutase de bunăvoie în cursul dimineții zile de_ .

Raportat la acest aspect, al executării efective a sentinței, T. a constatat că nu a fost îndeplinită condiția urgenței măsurii de suspendare a executării silite formulată în procedura ordonanței președințiale, cerere care finalmente a rămas fără obiect, neputând fi suspendată o executare îndeplinită.

Practic reclamantul tinde spre contestarea temeiniciei hotărârii judecătorești pronunțate în litigiul de fond, prin care s-a înlocuit măsura plasamentului, învederând efectele pe care le generează obligația de respectare a acesteia, aspecte care însă nu se circumscriu condițiilor sumare ale procedurii ordonanței președințiale, anterior evocate.

Raportat la aceste considerente, T. a respins cererea formulată de reclamantul I. A. G. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul I. A. G. solicitând admiterea apelului.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că nu i s-a adus la cunoștință cuantumul cauțiunii stabilite de către instanță și unde trebuie depusă aceea cauțiune. Pentru acest considerent apreciază că nu au fost îndeplinite și respectate cerințele legale prev. de art. 996 Noul Cod proc. civ.

Pârâta D. G. de A. S. și P. C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, și pe cale de consecință menținerea în tot a sentinței atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin sentința atacată prima instanță a respins cererea reclamantului reținând, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 alin.1 Cod procedură civilă pentru emiterea unei ordonanțe președințiale.

În concret, instanța a reținut că în cauza nu este îndeplinită condiția urgenței, în condițiile în care se solicită practic suspendarea unei executări deja

2

efectuate, tinzându-se practic la criticarea și răsturnarea unei situații tranșate deja irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.

Așa fiind, Curtea constată că cererea reclamantului nu a fost respinsă ca urmare a nedepunerii vreunei cauțiuni, astfel încât criticile apelantului privitoare la neindicarea cuantumului acesteia sunt vădit nefondate.

Întrucât acest aspect constituie unica critică adusă sentinței atacate, pentru considerentele arătate anterior și raportat la prevederile art.479 și 480 Codul de procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând în tot hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul I. A. G., domiciliat în S. M., str. V. A., nr. 1, jud. M., împotriva

sentinței civile nr. 1195 din 31 iulie 2013 a T.

ui M.

,

pronunțată

în

dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din _

.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. C. G. A. C.

G.

S. - D. G.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond:S. -T. A. Ana

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 112/2013. Ordonanta presedintiala