Decizia civilă nr. 249/2013. Ordonanta presedintiala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 249/A
Ședința publică din 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B. P.
J. ECĂTOR: D. W.
GREFIER: C. M.
Pe rol este soluționarea apelurilor civile declarate de reclamantul M.
M. D., cu domiciliul procesual ales în C. N., str. C. nr. 6, bloc 6C, ap. 31 jud. C. la M. Miron și de către pârâta M. M., domiciliată în B.
M., str. V. nr. 146, bl. V, sc. A, ap. 25 jud. M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul M. M.
D. și apelanta M. M., personal și asistată de avocat Fărcaș C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Apelantul M. M. D. se legitimează cu CI seria MM, nr. 5., CNP
1., depune la dosar chitanța nr. 21912 din_ privind achitarea taxei judiciare de timbru, precizări la apel.
Reprezentanta apelantului, avocat Fărcaș C. depune la dosar întâmpinare, apreciază că aceste precizări nu pot fi luate în considerare, nu au fost depuse în termen.
Apelantul M. M. D. susține că aceste precizări sunt precizări la cele depuse la dosar de apelantă înafara termenului. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând transportul de la C., depune în acest sens 4 bilete de călătorie și un bon fiscal.
Reprezentanta apelantului, avocat Fărcaș C. arată că nu are cereri în probațiune, a depus la dosar o sentință civilă privind ordin de protecție, a atașat o copie de pe chitanța privind onorariu avocațial în apel.
Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, închide faza de administrare probatorie, excepții nefiind invocate, acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul M. M. D. învederează instanței faptul că din punctul său de vedere sentința atacată este greșită din opt puncte de vedere arătate și în scris prin precizările la apel depuse la termenul de azi. Apreciază că instanța de fond a înțeles sau a transcris greșit prevederile convenției matrimoniale între soți. Niciuna dintre situațiile expres prevăzute în convenție nu a fost probată, în consecință, cei doi soți trebuie să locuiască împreună până la desfacerea
căsătoriei. Prima instanță, a reținut, în mod eronat, că prevederile art. 3.3 din convenția matrimonială, alin. 6 invocate de reclamant în susținerea cererii, nu pot justifica prin ele însele admiterea acțiunii și reintegrarea sa în imobilul- apartament aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei. Reclamantul nu a cerut un drept pe care nu-l avea și nici recâștigarea unui drept pe care l-ar fi pierdut ci a cerut recunoașterea unui drept pe care l-a avut, îl are și nu l-a pierdut niciodată, în temeiul statutului său de membru al familiei. Instanța a greșit când a motivat că aliniatul (1) al art. 322 cod civil vizează exclusiv încheierea de acte. La data la care pârâta l-a evacuat pe pârât, căsătoria era și este încă și în acest moment nedesfăcută, astfel încât apelantul, ca soț și tată este un locatar de drept al apartamentului și nu există niciun înscris care să probeze că dreptul locativ al reclamantului în locuința familiei s-a pierdut în mod legal. O interpretare eronată a probațiunii în cauză a fost menționată în motivarea hotărârii primei instanțe când aceasta a arătat că: "Martorii propuși de reclamant nu au relevat existența unei înțelegeri între cei doi soți care să-i permită reclamantului să locuiască în continuare la pârâtă după partaj";. Interpretarea este greșită, întrucât proba înțelegerii între soți nu s-a făcut cu martori ci cu înscrisuri, respectiv pe baza Convenției Matrimoniale scrise, semnate fără obiecții de ambii soți și autentificate de notarul public. Prima instanță apreciază greșit că, "la acest moment, revenirea reclamantului în imobil nu este oportună având în vedere relațiile dintre cei doi soți, lipsa de disponibilitate a reclamantei în acest sens";, formulare care arată confuzia creată prin conexarea celor două cauze, operațiune prin care pârâta și-a pierdut, practic, calitatea de pârâtă. Cu referire la soluția instanței în cauza _
, în care pretenția reclamantei se rezumă exclusiv la stabilirea domiciliului copilului în locuința familiei, acolo unde copilul s-a aflat întotdeauna și se află în prezent. Nu s-au constatat niciun fel de neînțelegeri privind locuința copilului în timpul căsătoriei. În mod greșit, hotărârea atacată se întemeiază pe art. 400 Cod Civil, un articol care se referă la stabilirea locuinței copilului după divorț, la fel cum și art. 402 în temeiul căruia a fost acordată pensia de întreținere este un articol care se referă la hotărârea de divorț. În mod greșit s-a invocat o culpă procesuală a pârâtului ca motiv de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul din dosarul_, deoarece
"a solicitat respingerea ei";, prima instanță a omis să exonereze pârâtul de plata cheltuielilor în temeiul recunoașterii de către acesta a pretențiilor la primul termen de judecată. Susține că s-a depus un proces-verbal de contravenție, în copie, sens în care solicită a se respinge acest înscris. S-a simulat o invitație la mediere, solicită respingerea acestei probe, poate dovedi că nu a fost chemat. Cu privire la apelul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 60 lei reprezentând transportul.
Reprezentanta apelantului, avocat Fărcaș C. solicită respingerea apelului declarat de reclamant, cu 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând
onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosar. Susține că instanța de fond și-a fundamentat motivarea sentinței pe probele pertinente, concludente și utile cauzei și nu s-a centrat exclusiv pe probațiunea propusă de către intimată. Violențele psihice, verbale, acțiunea de a lovi cu pumnii în ușa imobilului proprietatea soției constituie împrejurări extrem de grave care justifică atât luarea unor măsuri urgente până la soluționarea definitivă a procesului de fond cât și motive pentru pronunțarea divorțului dintre părți. Părțile au realizat în mod voluntar partajul bunurilor imobile și a bunului imobil în natură apartament. În mod corect a reținut instanța de fond faptul că părăsirea locuinței de către reclamant în cursul lunii mai 2013 s-a făcut în mod voluntar. Apreciază că se impune ca apelantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. Solicită admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat, astfel cum au fost acestea solicitate la fondul cauzei, urmând a fi obligat pârâtul-intimat la plata acestora.
Apelantul M. M. D. susține că violențele nu sunt extrem de grave, nici măcar poliția nu le-a constatat, doar a tulburat liniștea publică a locatarilor, faptul că a fost o bătaie în ușă a fost o reacție la reacția apelantei. Nu a părăsit domiciliul, nu a susținut ideea de posesie, s-a materializat doar înțelegerea de la notar dintre părți.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelurilor declarate de M. M. D. și M. M. constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 9647 pronunțată la data de 30 septembrie 2013 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. M. D., în contradictoriu cu pârâta M. M., având ca obiect reintegrare în spațiu.
Prin sentința arătată s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. M. în dosar nr._ conexat la prezenta cauză, în contradictoriu cu pârâtul M. M. D. și s-a stabilit la mamă locuința minorei M. O., născută la data de_ cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei B. M. având ca obiect divorț, sau până la stabilirea altor dispoziții de către instanța de judecată.
Pârâtul M. M. D. a fost obligat la plata în favoarea minorei M.
O. a unei pensii de întreținere lunare de 200 lei, începând cu data introducerii cererii (dosar nr._ conexat), respectiv_ și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei B. M., având ca obiect divorț, sau alte dispoziții ale instanței.
De asemenea dl. M. M. D. a fost obligat să achite în favoarea d-nei
M. M., suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocațial diminuat conform art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut că M.
M. -D. și M. M. s-au căsătorit la data de_ la București, iar din căsătorie a rezultat minora O. M., născută la data de_ . Cei doi soți mai au și alți copii din căsătorii anterioare.
Ultimul domiciliu comun al soților a fost în B. M., str. V. nr. 146, bl. V, sc. A, ap. 25, jud. M. .
Pe rolul Judecătoriei B. M. mai sunt înregistrate alte două dosare între părți, respectiv dosar nr._ având ca obiect divorț, aflat în etapa scrisă și dosar nr._ având ca obiect ordin de protecție.
Procedura ordonanței președințiale, reglementată de codul de procedură civilă (Legea 134/2010) prin art. 996 și urm., are un domeniu de aplicare extins, invocarea ei fiind condiționată de întrunirea condițiilor speciale de admisibilitate privind urgența cererii, caracterul vremelnic al măsurii, neprejudecarea fondului.
Prevederile art. 996 Cod procedură civilă, dispun ca, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, are posibilitatea de a ordona măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța astfel pronunțată este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
În privința cererii formulate de reclamantul M. M. D. instanța de judecată a constatat că demersul procesual a vizat reintegrarea sa în spațiul de locuit situat în B. M., str. V. nr. 146, bl. V, sc. A, ap. 25, jud. M. având în vedere că pârâta, M. M. l-a evacuat din locuință încălcând prevederile art. 3.3 din convenția matrimonială autentică, respectiv înțelegerea dintre părți conform căreia cei doi soți vor locui împreună până la inițierea divorțului.
J. ecătoria a reținut că cei doi soți au încheiat în timpul căsătoriei, anterior înregistrării cererii de divorț mai sus-menționată pe rolul Judecătoriei
B. M., convenția matrimonială privind separația de bunuri, actul de lichidare a regimului comunității legale și actul de partaj voluntar, prin care M. M. a preluat în proprietate exclusivă apartamentul în care se solicită reintegrarea,
cota indiviză de teren, toate bunurile mobilei existente în apartament, creditul de 34.000 Euro și obligațiile decurgând din contractul de ipotecă vizând același imobil, în schimbul cotei de ½ din bunurile comune, M. M. D. primind o sultă de 16.000 lei, achitată anterior încheierii actului.
Instanța a mai reținut că prevederile art. 3.3 din convenția matrimonială, alineatul 6, invocate de reclamant în susținerea cererii, nu pot justifica prin ele însele admiterea acțiunii și reintegrarea sa în imobilul-apartament aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei. Întregul capitol 3.3 din convenție reprezintă o enumerare a dispozițiilor Codului civil în materie, norme cu titlu general aplicabile regimului separației de bunuri. Așadar, în convenție, părțile nu au stabilit de comun acord, în mod expres faptul că soțul neproprietar poate rămâne să locuiască în imobil ulterior încheierii contractului. Noțiunea de locuință a familiei invocată de reclamant nu poate conferi acestuia drepturi locative în lipsa consimțământului pârâtei proprietar exclusiv ci vizează exclusiv modul de încheiere a actelor juridice în privința acesteia (legea reglementând situațiile în care este necesar acordul celuilalt soț pentru a dispune de aceasta), iar nu situația dedusă judecății (refuzul pârâtei de a mai permite reclamantului să locuiască în imobil).
Astfel, probațiunea testimonială administrată în cauză a relevat faptul că cei doi soți au convenit să se despartă în prima parte a anului 2013, respectiv să-și împartă bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei (declarația martorului Bran D. -Romulus) în contextul deteriorării treptate a relațiilor dintre aceștia și a reproșurilor adresate de pârâtă reclamantului vizavi de comportarea acestuia cu fiica sa cea mare, A., născută dintr-o relație anterioară. Reclamantul a plecat în Anglia pentru onorarea unui contract și a revenit în țară pentru a-și revedea fetița, O. (declarația martorului Bran D. - Romulus). Martorii propuși de reclamant (Denuț Luminița și Bran D. ), nu au relevat existența unei înțelegeri între cei doi soți care să-i permită reclamantului să locuiască în continuare la pârâtă după partaj.
S-a reținut din depoziția martorei Horobeanu O. -M., audiată în ședința publică din data de_, faptul că înțelegerea celor doi soți a presupus părăsirea locuinței comune de către reclamant după partaj, respectiv după achitarea sultei. Aceasta a mai învederat că, la întoarcerea în țară, pârâta s-a hotărât să îl lase pe reclamant în locuință având în vedere intențiile bune declarate ale acestuia însă, după câteva zile, s-a răzgândit având în vedere comportarea lui și a închis ușa de acces în imobil.
Instanța a apreciat că, la acest moment, revenirea reclamantului în imobil nu este oportună având în vedere relațiile dintre cei doi soți și lipsa de disponibilitate a reclamantei în acest sens. Această constatare a fost reținută și în baza declarației martorei Moni A., audiată la termenul din_ . Reintegrarea reclamantului în spațiu nu ar produce la acest moment decât tensiuni suplimentare iar conflictul dintre părți ar putea escalada.
Instanța de fond a mai reținut că reclamantul nu a probat urgența cererii/prejudiciul cauzat prin atitudinea soției sale, iar prin faptul că acesta nu a dovedit imposibilitatea absolută a procurării unei alte locuințe (ci doar a invocat cu titlu generic lipsa temporară a veniturilor și dorința sa de a fi întreținut de către soție), locuind în prezent la unul dintre fii săi în C. (astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză), instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile speciale ale procedurii ordonanței președințiale necesare admiterii cererii.
În ceea ce privește cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. M. cerere care vizează stabilirea cu titlu provizoriu a locuinței minorei M. O. la mamă, până la soluționarea dosarului de divorț instanța a reținut că, în cauză, s-a făcut dovada înregistrării pe rolul Judecătoriei
B. M. a dosarului având ca obiect divorț, acesta fiind atașat pe cale scurtă pentru justa soluționare a cererilor.
Așadar, condițiile speciale de admisibilitate privind caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului s-a considerat că sunt îndeplinite în cauză, hotărârea ce urmează a fi pronunțată din această perspectivă având efecte doar până la soluționarea dosarului_ .
În ceea ce privește urgența cererii, instanța a reținut că, în privința cauzelor privind copii minori, jurisprudența constantă a statuat că urgența soluționării unor astfel de cereri există și se presupune, nefiind necesară administrarea de probațiune în acest sens. Sunt așadar nefondate susținerile pârâtului M. M. D. potrivit cărora cererea de ordonanță președințială este lipsită de obiect, respectiv că această "pretenție"; nu are opoziție din partea sa, iar prin admiterea ei s-ar soluționa pricina în fond.
Probațiunea administrată a relevat faptul că reclamanta M. M. a inițiat procedura divorțului solicitând în respectiva cauză stabilirea locuinței minorei la mamă, iar autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către cei doi părinți.
Actualul său demers care vizează lămurirea aspectelor privind locuința provizorie a minorei până la soluționarea divorțului justifică analizarea cererii de către instanță, în contextul în care relațiile dintre părți s-au deteriorat, iar prevederile art. 919 din Codul de procedură civilă o permit.
Martorii audiați în cauză au declarat că ambii părinți au o relație bună cu minora și se implică în creșterea și educarea acesteia. Despărțirea intervenită între părinți, dorința tatălui de a o vizita pe fiica sa în apartamentul mamei (e-mailul din_ depus la dosar la_ a cărui origine a fost recunoscută de M. M. D. ) și opoziția acesteia, relevă existența unor neînțelegeri între părți vizavi de modul în care trebuie să se realizeze legăturile personale dintre tată și fiica sa minoră, aspect care justifică o dată în plus solicitarea de față a reclamantei și intervenția instanței de tutelă în raporturile dintre părinți.
Referatul de anchetă socială întocmit în cauză dar și ansamblul probațiunii, au condus instanța de fond la a stabili cu titlu provizoriu locuința minorei la mamă, numai astfel putând fi respectat principiul interesului superior. Minora este la o vârstă la care prezența mamei este o constantă și o necesitate pentru normala ei dezvoltare. Nu trebuie neglijată nici prezența tatălui în viața minorei, acesta putând fi un reper și un sprijin care să-i confere echilibrul necesar minorei, dar instanța trebuie, la acest moment, să aleagă între doi părinți, iar alegerea sa este subsumată interesului superior al copilului.
Motivele deteriorării relațiilor dintre părți, relația pârâtului M. M. -
D. cu A., fiica cea mare a reclamantei M. M., modul în care aceasta a contribuit la erodarea căsniciei dintre părți, ce a fost pe larg relatată de către martori, urmează a fi avută în vedere de către instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț, fiind necesar ca cei doi soți să aibă pe viitor în vedere cu prioritate, în contextul disoluției matrimoniale, modul în care O., fetița cuplului în vârstă de 4 ani, va percepe divorțul părinților.
Episodul violent ce a necesitat prezența organelor de poliție la locuința reclamantei, s-a apreciat că urmează a fi avut în vedere de instanța de fond, întrucât acesta este suficient de relevant în cauza de față raportat la modul în care accesul pârâtului M. în locuința soției a fost restricționat (a fost închisă ușa apartamentului, situație ce ar putea justifica o anumită reacție inițială a acestuia-de ex. bătăi în ușă, explicații, nu însă și o durată exagerată a acestora respectiv refuz de colaborare cu organele de poliție), mai ales având în vedere statusul social al părților și caracterizarea realizată de martori potrivit căreia, cei doi soți nu sunt cunoscuți ca fiind persoane violente fizic/verbal.
În cauză, s-a arătat că nu s-a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către una dintre părți, astfel că instanța a reținut că aceasta va fi exercitată în comun de către cei doi părinți ai minorei.
Raportat la prevederile art. 402, 529, 532 Cod civil respectiv art. 918 alin. 2 și art. 919 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat din oficiu în privința obligației de întreținere a minorei și a dispus ca pârâtul M. M. D. să achite în favoarea minorei, lunar, de la data introducerii acțiunii, suma de
200 lei cu titlu de pensie de întreținere, în contextul în care părțile au recunoscut faptul că acesta nu obține în prezent venituri din muncă sau alte surse, suma fiind raportată la nivelul venitului minim pe economie de la data pronunțării (800 lei).
Reținând culpa procesuală a lui M. M. D. în privința cererii sale de ordonanță președințială, respectiv în privința cererii formulate de către M. M. (a solicitat respingerea ei), instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care va fi obligat dl. M. la suma de 400 lei (din totalul de 800 lei justificat prin chitanțele din_ respectiv_ ).
Potrivit Deciziei nr. 492/_ a Curții Constituționale, dispozițiile art. 274 alin.3 din Codul de procedura civilă, reluate în art. 451 Cod procedură civilă (Legea 134/2010), nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea Constituțională a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesara cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Dispozițiile sus- menționate sunt pe deplin aplicabile în cauză după cum am arătat mai sus. Jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse cheltuieli de judecată/de executare, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În speță, instanța a arătat că are în vedere criteriile la care se refera art. 451 alin. 2 Cod pr. civilă, respectiv valoarea pricinii, munca depusa de avocat, se rețin următoarele: obiectul pricinii l-a constituit ordonanță președințială; în ceea ce privește al doilea criteriu prevăzut de același text, respectiv proporționalitatea onorariului cu volumul de munca, se constată că dificultatea cauzei este medie.
Așadar, onorariul în cuantum total de 800 lei, s-a considerat că nu reprezintă o cheltuială de judecată rezonabilă și necesară, impunându-se reducerea lui, conform celor de mai sus.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins cererea formulată de către
M. M. D., și a admis cererea formulată de către M. M. sens în care a dispus din oficiu obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere cu titlu provizoriu, conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât M. M. care a criticat soluția instanței de fond sub aspectul reducerii cheltuielilor de judecată, în speță reducerea onorariului avocațial, cât și M. M. D. care a criticat soluția dată de instanța de fond prin prisma soluțiilor date cererii de reintegrare în locuința comună, solicitând modificarea sentinței în ceea ce privește obligarea la plata unei sume cu titlu de pensie de întreținere, precum și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată și respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de M. M. în dosarul nr._ .
În motivarea apelului declarat de M. M. D., acesta a arătat că instanța a judecat pe fond litigiul de divorț prin conexarea celor două cauze și prin judecarea pe fond numai a motivelor de fapt și de drept invocate de partea adversă atât prin întâmpinare cât și în dosarul conexat_ .
Apelantul M. M. D. a arătat că instanța ca urmare a rejudecării cererilor de ordonanță președințială ar fi trebuit să ignore motivele de fapt și de drept invocate de partea adversă ca fiind motive ale litigiului de divorț pe fond
în dosarul nr._ pentru a nu se încălca prevederile art. 996 alin. 5 C.proc.civ..
Prin conexarea celor 2 cauze și judecarea cu precădere a motivelor invocate de partea adversă, s-a arătat că nu au fost analizate motivele de fapt și de drept în care apelantul care este membru al familiei, care are domiciliul împreună cu soția și fiica minoră nu mai are acces în locuința familiei pe care nu a părăsit-o niciodată fiind împiedicat să intre în locuință, soția abuzând de dreptul său de proprietate exclusiv încălcând în mod flagrant atât prevederile Convenției Matrimoniale pe care a semnat-o odată cu intrarea în posesie a apartamentului în urma partajului voluntar și a procedat la evacuarea din locuința familiei.
S-a arătat că prin soluția pronunțată, instanța a validat evacuarea unui membru al familiei-locatar de drept din locuința familiei de către un alt membru al familiei care este proprietar exclusiv.
Prin conexarea celor 2 dosare soluționarea cererii formulate s-a realizat doar în baza motivelor și probelor invocate de soția apelantului M. M. D. . Astfel, nu s-a ținut cont de cronologia faptelor și faptul că apelantul a fost în mod abuziv scos din locuința familiei deși acest imobil a fost menționat chiar și în cartea funciară ca fiind locuința familiei. De asemenea, a fost ignorată prevederea art. 325 C.civ., potrivit căreia soții trebuie să-și acorde sprijin reciproc, iar la momentul evacuării din locuință soția a refuzat să acorde acest sprijin, iar premisa de la care a pornit instanța potrivit căreia reclamantul a părăsit locuința nu este conformă cu realitatea fiind contrazisă atât de reclamant cât și de martorii audiați. Locuința a fost părăsită pentru deplasarea în Anglia în vederea întocmirii unui contract de colaborare profesională, iar la data la care apelantul M. M. D. a fost evacuat din locuința familiei revenise de aproximativ 3 zile.
În privința declarațiilor martorilor audiați, apelantul a arătat că aceștia se contrazic reciproc, iar proba cu înscrisuri nu a fost corect administrată deoarece la dosarul cauzei a fost depus un proces-verbal de contravenție,în copie care nu a putut fi confruntat cu originalul care trebuia prezentat de pârâtă.
În drept au fost invocate prevederile art.996 alin. 5 C.proc.civ., art. 325 C.civ., art. 292 C.civ., respectiv art. 3,3 din Convenția Matrimonială.
Apelantul a mai arătat că obligația de plată a unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei în favoarea minorei M. O. stabilită în cauza_ nu face parte din cererea de ordonanță președințială și a fost acordată cu încălcarea art. 397 alin. 1 C.proc.civ., iar stabilirea pensiei de întreținere este un aspect care se rezolvă în cadrul litigiului pe fond.
Pentru acest motiv de apel au fost invocate prevederile art. 397 alin. 1 C.proc.civ., respectiv art. 996 alin. 5 C.proc.civ.
În privința dosarului nr._, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost recunoscută pretenția reclamantei în sensul de a se stabili
domiciliul minorului în mod provizoriu în actuala locuință a familiei, în consecință potrivit art. 454 C.proc.civ., apelantul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate, pentru acest motiv de apel, dispoziția art. 454 C.proc.civ.
Sub un ultim aspect s-a arătat că cererea de ordonanță președințială din dosarul nr._ nu îndeplinește condițiile pentru a fi admisă deoarece nu se arată caracterul grabnic al cererii, copilul locuiește la părinții săi. Mai mult decât atât nu s-a constatat că există neînțelegeri între părinți privind conținutul cererii formulate, neînțelegerile care au existat se referă la motivele de divorț dintre părți.
S-au invocat în susținerea acestui motiv de apel prevederile art. 996 alin.
5 C.proc.civ., respectiv art. 496 alin. 3 C.civ.
Apelanta M. M. a arătat în susținerea apelului declarat faptul că hotărârea instanței de fond este nefondată sub aspectul diminuării onorariului avocațial, sens în care se solicită acordarea integrală a acestei sume. S-a mai invocat faptul că suma solicitată reprezintă onorariul avocațial perceput pentru cele 2 dosare, respectiv pentru dosarul nr._ și pentru dosarul nr._ al aceleiași instanțe.
S-a mai susținut că prin reducerea onorariului reclamanta M. M. este în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariul exagerat.
S-a mai învederat instanței faptul că onorariul net pe care îl încasează avocatul este pentru suma de 800 lei, în fapt 540 lei, sumă care reprezintă un onorariu avocațial mai mult decât decent și justificat pentru un proces de o asemenea durată și față de activitatea avocatului pe parcursul judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate de părți, instanța reține următoarele:
Împotriva Sentinței civile nr. 9647 pronunțate la data de_ au formulat apel atât reclamantul M. M. D., cât și reclamanta M. M. .
Motivele de apel invocate de părți sunt parțial diferite, în sensul că, doar aspectele legate de acordarea cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond reprezintă un motiv comun de apel.
În privința solicitării principale din cererea care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr._ la data de 4 septembrie 2013, instanța reține că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
Astfel se constată că M. M. D. și M. M. s-au căsătorit la data de_ în fața ofițerului de stare civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 3 București. La acest moment pe rolul instanței de judecată se află cererea formulată de M. M. pentru desfacerea căsătoriei încheiate cu M.
M. D. .
Din căsătoria soților s-a născut O. M., copilul având vârsta de 4 ani și jumătate. Certificatul de naștere al copilului se află atașat la fila 9 din dosarul nr._, dosar conexat prezentului dosar.
Soții au încheiat la data de 1 august 2013 Convenția matrimonială potrivit căreia, aceștia au stabilit să realizeze lichidarea regimului matrimonial respectiv acela al comunității de bunuri. Înscrisul constatator a fost autentificat sub nr. 5085 în data de_ de BNP Asociați Căpușan-Stoica. Soția-M. M. a dobândit ca urmare a partajului realizat la 1 august 2013 și autentificat sub nr. 5086 din_ de BNP Asociați Căpușan-Stoica, dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în B. M. str. V. nr. 146 bloc V scara A ap. 25, asupra bunurilor aflate în acest apartament și a preluat creditul în valoare de 34.000 euro, credit garantat cu ipoteca asupra imobilului arătat mai sus.
Ulterior realizării partajului, soții au stabilit nou regim matrimonial, acesta fiind al separațiilor de bunuri, părțile arătând că anterior au lichidat regimul matrimonial anterior.
Din declarațiile martorilor audiați în fața primei instanțe, precum și din înscrisurile arătate mai sus, se reține faptul că apelantul M. M. D. a părăsit locuința comună în luna aprilie 2013, plecând în Anglia. Potrivit susținerilor apelantului acesta a fost în delegație pentru a pune în execuție contractele încheiate de societatea comercială la care era angajat.
Instanța nu va avea în vedere această susținere deoarece aceasta nu este probată în nici un fel. Deși se reia această apărare în cuprinsul memoriului de apel, arătându-se că "deplasare în Anglia a fost pentru mai puțin de 3 luni, a fost în interesul serviciului, pentru a încheia un contract de colaborare profesională";, la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă a celor susținute. Mai mult decât atât, în cuprinsul Procurii speciale autentificate sub nr. 2406 din data de_ de BNP Asociați Căpușan Niculina-Stoica I. Alin (f.11 din dosarul de fond) se arată că mandatara Denuț Luminița Letiția îl va reprezenta pe M. M. D. atât pentru semnarea unui act de lichidare a regimului matrimonial, a actelor de partajare a bunurilor, la semnarea unei convenții matrimoniale, reprezentarea în instanță în dosarul de divorț fiind menționate și aspectele în privința cărora reprezentanta poate să dispună. În fine, sub un ultim aspect se arată că mandatara îl poate reprezenta pe apelantul
M. M. D. la Registrul Comerțului în vederea efectuării oricăror demersuri legate de calitatea de asociat în SC M. Consulting SRL, având mandat chiar și pentru a cesiona părțile sociale, să suspende sau să radieze societatea comercială.
Din coroborarea declarațiilor date de martorii audiați de instanță, respectiv Denuț Luminița Letiția (f.42-43) și Bran D. Romulus (f.44-45), se reține că apelantul M. M. D. a plecat în Anglia pentru o perioadă de timp pentru a onora un contract pentru societatea SC M. Consulting SRL.
Astfel, susținerile apelantului M. D. M. potrivit cărora deplasarea în Anglia s-a realizat în interes de serviciu va fi înlăturată de instanță deoarece
din declarațiile părților rezultă că apelantul ar fi plecat în delegație fiind trimis de SC M. Consult SRL, însă la dosarul cauzei nu a fost depus nici un contract care să poată duce la concluzia că această societate comercială urma să presteze servicii în Regatul Unit al Marii Britanii și nici o delegație emisă chiar de societatea la care apelantul M. M. D. era asociat. Mai mult decât atât, din cuprinsul procurii autentificate sub nr. 2406 din_ de BNP Asociați Căpușan-Stoica prin care mandatara avea posibilitatea de a suspenda activitatea SC M. Consult SRL sau de a radia această societate (care potrivit susținerilor părților era în executarea unui contract în Regatul Unit al Marii Britanii) duce la concluzia că apelantul nu era la momentul respectiv plecat în interes de serviciu.
Instanța a mai avut în vedere faptul că apelantul a mandatat-o pe martora Denuț Luminița Letiția să-l reprezinte în diverse acte legate de divorțul de M.
M. și de lichidare a regimului matrimonial și partajarea bunurilor, astfel că nu se poate reține că operațiunile care s-au realizat cu 3 săptămâni înainte de întoarcerea apelantului au fost realizate de mandatară, deși se cunoștea că acesta urmează a se întoarce în țară.
Astfel, instanța consideră că părăsirea locuinței comune în luna mai 2013 a fost una voluntară, astfel cum a reținut și instanța de fond, iar nu una legată de interes de serviciu.
Instanța reține totuși că imobilul situat în B. M. str. V. 146 bloc V ap. 25 reprezintă locuința familiei în înțelesul art. 321 C.civ., potrivit căruia
"Locuința familiei este locuința comună a soților sau, în lipsă locuința soțului la care se află copiii";. Astfel, chiar dacă imobilul respectiv nu mai constituie locuința comună a părților, aceasta reprezintă locuința familiei.
În privința susținerii apelantului potrivit căreia potrivit art. 325 C.civ. soții sunt obligați să își acorde sprijin material reciproc nu are nici o legătură cu prezenta cauză. Art. 325 C.civ. care poartă denumirea marginală
"Cheltuielile căsătoriei"; vizează astfel cum arată și denumirea marginală aspectele legate de contribuțiile soților la cheltuielile căsniciei. În prezenta cauză încă din luna mai 2013, apelantul M. M. D. a arătat în procura autentificată (f. 11) că intenția sa, la momentul întocmirii înscrisului era acela de a divorța de soția-M. M., sens în care a împuternicit-o pe Denuț Luminița Letiția să-l reprezinte în fața instanței, aceasta având chiar posibilitatea ca, urmare a divorțului, să ofere o anumită sumă cu titlu de pensie de întreținere pentru O. M. și să solicite acordarea unui program de vizitare a copilului. În condițiile în care apelantul era deja hotărât să înceapă demersurile pentru desfacerea căsătoriei, la acest moment fiind pe rolul instanței de judecată dosarul care are ca și obiect divorț, se consideră că nu se mai poate vorbi de cheltuielile căsătoriei ci eventual de cheltuielile fiecăruia dintre soți.
Sub un alt aspect, apelantul M. M. D. a arătat că prin soluția pronunțată de instanța de fond, aceasta a validat evacuarea unui membru al
familiei-locatar de drept de către un alt membru al familiei care este proprietar exclusiv.
Instanța reține că folosința locuinței familiei nu poate fi împiedicată, iar după cum s-a reținut mai sus că imobilul situat în B. M. str. V. 146 bloc V ap. 25 reprezintă locuința familiei în înțelesul art. 321 C.civ.. Cu toate acestea se constată că există acte normative care dau posibilitatea instanței de judecată să limiteze folosința locuinței familiei de către unul dintre membrii acesteia.
În prezenta cauză se reține că, în mod corect instanța de fond a reținut că, integrarea apelantului M. M. D. în locuința familiei, după ce acesta a părăsit-o în luna mai 2013, având în vedere relațiile la acest moment dintre părți nu ar face decât să producă tensiuni suplimentare, iar conflictul dintre aceștia ar putea escalada.
Nu în ultimul rând se reține că M. M. locuiește în apartamentul care constituie locuința familiei împreună cu O. M. și cu fiica intimatei apelante dintr-o altă căsătorie. În apel a fost depusă la dosarul cauzei Sentința civilă nr. 10008 pronunțată la data de 11 octombrie 2013 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ (actul de sesizare al instanței a fost depus la data de_, anterior sesizării reclamantului-apelant din prezentul dosar, sesizare formulată la_ ), potrivit căreia s-a dispus emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantelor M. M. și Boda A. stabilindu-se cu caracter provizoriu ca apelantul din prezentul dosar-M. M. D. să păstreze față de Boda A. o distanță minimă de 50 m pentru o perioadă de 6 luni, iar față de
M. M. perioada pentru care a fost emis ordinul de protecție a fost de 3 luni. Această hotărâre este executorie de la momentul pronunțării.
Reținând că la acest moment relațiile dintre părți sunt tensionate, având în vedere și hotărârea prin care s-a instituit ordinul de protecție care impune apelantului M. M. D. obligația de a păstra o distanță de 50 m față de apelanta M. M., se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de reintegrare în locuința comună a reclamantului M. M. D. .
Susținerea apelantului că instanța de fond a legalizat măsura nelegală de evacuare a sa din locuința familiei nu va fi reținută. După cum s-a reținut la data de 30 august 2013, apelanta M. M. și fiica acesteia Boda A. a formulat în temeiul art. 23 lit. d și f din legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie emiterea unui ordin de protecție. Cererea formulată cu 5 zile înainte de solicitarea apelantului M. M. D. de reintegrare, a fost admisă în parte în sensul că a fost emis ordinul de protecție, instanța reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea 217/2003. Astfel chiar dacă imobilul situat în B. M. str. V. 146 bloc V ap. 25 reprezintă locuința familiei în înțelesul art. 321 C.civ., dreptul apelantului de a locui în respectivul imobil nu este unul absolut, ci acesta poate fi îngrădit, cu respectarea prevederilor legale.
În cazul de față se constată că s-a dispus în sarcina apelantului M. | M. | |
D. | interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 50 m de M. | M. |
și de Boda A. . Chiar dacă prin hotărârea respectivă nu s-a dispus evacuarea apelantului, se apreciază că nu se poate dispune reintegrarea acestuia în locuința familiei în condițiile în care M. M., împreună cu copilul minor M. O. locuiesc efectiv în imobilul respectiv, iar apelantului M.
M. D. i s-au stabilit anumite interdicții, măsura fiind executorie, legate de apropierea la o distanță mai mică de 50 m de M. M. .
Apărarea apelantului-reclamant privind faptului că instanța a avut în vedere declarațiile martorilor propuși de pârâta M. M., nu va fi reținută. Instanța constată că soluția atacată cu apel nu a avut în vedere doar declarațiile martorilor Horobeanu O., Moni Ana respectiv Szepocher Rudi, ci și celelalte probe administrate, arătând motivul pentru care a înlăturat o parte din probele administrate.
Oricum, în apel, instanța a reținut situația de fapt în baza tuturor probelor administrate în fața instanței de fond și a celor administrate în apel și a arătat în considerentele anterioare motivul pentru care consideră că soluția dată cererii de reintegrare în locuința familiei nu este întemeiată, soluția instanței de fond fiind una corectă.
De asemenea, s-a arătat că nu a fost respectată dispoziția art. 292 alin. 2 C.proc.civ., privind administrarea probei cu înscrisuri, deoarece la dosarul cauzei a fost depusă doar o copie ilizibilă care nu a putut fi confruntată cu originalul. Analizând înscrisul de la fila 39 din dosarul de fond, înscris care este certificat pentru conformitate potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile, se poate constata că în descrierea faptei se arată că "în data de_ ora 11.50 în B. M. […] susnumitul a tulburat liniștea locatarilor din imobilul nr. 146 bl. V ap. 25 prin bătăi repetate cu pumnii și picioarele în ușa apartamentului chiar dacă soțul nu dorea să-l deschidă";. Chiar dacă respectivul înscris este mai greu lizibil descrierea faptei poate fi deslușită, astfel că susținerea apelantului nu poate fi avută în vedere.
Sentința instanței a fost criticată și prin faptul că deși nu a fost învestită, instanța de fond s-a pronunțat asupra pensiei de întreținere acordate copilului
O. M., fiica apelantului M. M. D. .
Această critică nu este considerată întemeiată, pentru motivele ce urmează. Măsura privind contribuția părinților la creșterea și educarea copilului se ia de către instanță, din oficiu, chiar fără a exista o cerere în acest sens, la momentul la care se stabilește domiciliul copilului la unul dintre părinți, sau dacă se constată că la creșterea și educarea copiilor nu contribuie ambii părinți, obligația fiind impusă instanței chiar dacă ambii părinți s-ar opune stabilirii unei pensii de întreținere.
Așadar, nu se poate reține că instanța, chiar și în cadrul unei proceduri vremelnice, s-a pronunțat extra petita în condițiile în care a stabilit domiciliul la unul dintre părinți și a stabilit cuantumul pensiei de întreținere în sarcina celuilalt părinte.
Instanța va analiza critica legată de admisibilitatea ordonanței președințiale formulate în dosarul nr._ . S-a susținut că domiciliul copilului este la părinții săi, iar între părți nu au existat neînțelegeri legate de acest fapt, astfel că nu poate fi vorba de un drept care s-ar putea păgubi prin întârziere.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că la acest moment părțile nu mai locuiesc la aceeași adresă. Din acest punct de vedere se reține că, pe de o parte măsurile ce se iau în privința copiilor minori reclamă urgență, iar pe de altă parte, având în vedere întreaga stare de fapt reținută, relațiile dintre părți și faptul că părinții nu mai locuiesc împreună, instanța de fond în mod corect a stabilit locuința copilului, această dispoziție fiind în concordanță cu prevederile art. 919 C.proc.civ.
Nu va fi reținută susținerea apelantului potrivit căreia o astfel de solicitare soluționează definitiv fondul litigiului deoarece chiar în cuprinsul dispozitivului se arată că măsura este stabilită până la soluționarea dosarului nr._, măsura luată fiind una provizorie.
În ceea ce privește susținerea apelantului potrivit căreia nu trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece acesta a fost de acord cu stabilirea domiciliului copilului la mamă, în actuala locuință a familiei instanța constată că aceasta nu este reală. Nu doar că apelantul nu a arătat că este de acord cu stabilirea domiciliului la mamă, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a pronunța pe cale de ordonanță președințială o astfel de măsură, dar această critică a fost reluată chiar și în apel. În condițiile în care se solicită la fond respingerea cererii, iar în apel se arată că cererea de ordonanță nu îndeplinește condițiile de admisibilitate instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile art. 454 C.proc.civ. pentru a-l exonera pe apelant de plata cheltuielilor din fața instanței de fond.
Reținând aspectele de mai sus, instanța apreciază apelul declarat de M.
M. D. ca fiind nefondat, astfel că acesta va fi respins.
Apelul declarat de M. M. vizează doar cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, susținându-se că obligarea acestuia doar la plata sumei de 400 lei nu este o soluție legală și temeinică.
Instanța consideră apelul declarat nefondat, astfel că acesta va fi respins pentru motivele următoare. La dosarul cauzei a fost depusă în copie certificată pentru conformitate chitanța din data de_ chitanță care cuprinde onorariul avocațial în sumă de 300 lei acesta reprezentând - onorariu av. Ordonanță președințială. Deși la data de_ apelantei M. M. i se comunicare cererea care face obiectul dosarului nr._, în cuprinsul chitanței nu se face referire la numărul dosarului, iar la dosar a fost depusă doar o copie certificată pentru conformitate.
La fila 66 a fost depusă chitanța din data de_ în privința acesteia fiind menționată contravaloarea onorariului avocațial în sumă de 500 pentru
dosarul nr._ Se constată că dosarul conexat la prezentul dosar, precum și acest dosar au ambele ca și obiect cererea de ordonanță președințială.
În dosarul nr._, împuternicirea de reprezentare a fost depusă la fila 6 și arată că aceasta a fost eliberată în baza contractului de asistență juridică nr. 39880 din_ . Astfel, niciuna dintre chitanțele depuse la dosarul cauzei nu poate fi eliberată în baza contractului de asistență judiciară nr. 39880/_ pentru simplul motiv că respectivele chitanțe sunt eliberate cu cel puțin 13 zile înainte de încheierea contractului.
Reținând aceste aspecte și coroborându-le cu susținerile reprezentantei apelantei se constată că doar chitanța care reprezintă contravaloarea sumei de 500 lei poate fi avută în vedere la soluționarea prezentei cauze, iar în privința acesteia instanța de fond în mod corect a aplicat criteriile privind reducerea onorariului avocațial considerând că suma de 400 lei este suficientă față de apărările din dosarul_ și din dosarul conexat.
Având în vedere aceste aspecte se constată că în cauză apelul declarat urmează a fi respins.
În privința cheltuielilor de judecată în apel, instanța va acorda cu titlu de cheltuieli apelantei M. M. suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța din data de_ achitat pentru asistența juridică din dosarul nr._ în fața T. ui M., considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C.proc.civ.
Instanța a avut în vedere, pe de o parte faptul că ambele apeluri au fost respinse, iar pe de altă parte faptul că apelantul M. M. D. a criticat sentința Judecătoriei sub 4 aspecte, iar apelanta M. M. a criticat soluția doar sub aspectul cheltuielilor de judecată, acesta fiind singura critică comună.
Având în vedere cele de mai sus, instanța în temeiul art. 480 C.proc.civ., va respinge apelurile declarate de M. M. și M. M. D., potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul M. M. D. CNP
1. cu domiciliul procesual ales în C. N. str. C. nr. 6, bloc 6C ap. 31 jud. C. la M. Miron, împotriva Sentinței civile nr. 9647 pronunțate la data de_ de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta M. M. CNP 2. cu domiciliul procesual ales în B. M. str. V. nr. 59A/23 jud. M. la SCPA Fărcaș și Asociații, împotriva Sentinței civile nr. 9647 pronunțate la data de_ de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Obligă apelantul M. M. D. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea apelantei M. M. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |||
P. M. B. | W. | D. | M. | C. |
Red./dact./M.B.P./_ /4ex./verificat_ Com. 2ex./_
| ← Decizia civilă nr. 339/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 129/2013. Ordonanta presedintiala → |
|---|
