Decizia civilă nr. 305/2013. Ordonanta presedintiala
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 305/A
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. G.
J. ecător: S. - T. A. - Ana
G. ier: Bud M.
Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de reclamanta P. O. R. B.
, cu sediul în B., nr. 470, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1828 din_, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta P. O.
R. B., avocat Bordei Raluca, iar pentru intimata P. R. unită cu R. G. -C.
B., avocat Alamș Teodor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
R. a apelantei P. O. R. B., avocat Bordei Raluca arată că nu are alte cereri de formulat.
R. ul intimatei P. R. unită cu R. G. -C. B., avocat Alamș Teodor învederează că nu mai susține cele două excepții invocate prin întâmpinare, respectiv a nulității apelului ca netimbrat și a neindicării probelor în susținerea apelului. Solicită judecarea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 394 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
R. a apelantei P. O. R. B., avocat Bordei Raluca solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 480 (2) din N.C.P.C. admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată în cuprinsul acțiunii introductive de instanță si al concluziilor formulate pe parcursul cercetării judecătorești.
Solicită cheltuieli de judecata ocazionate cu derularea prezentului proces, reprezentate prin onorar avocat în cuantum de 500 lei.
În susținerea apelului învederează că, cererea este admisibila în condițiile în care îndeplinește toate cerințele prevăzute de dispozițiile art. 996 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, respectiv există aparența de drept; prin înscrisurile și probele testimoniale administrate pe parcursul cercetării judecătorești, respectiv procesul verbal de predare în posesie al executorului judecătoresc M. ii și Asociații încheiat la_ în
dosarul execuțional nr. 626/2011 care cuprinde inventarierea, identificarea icoanelor și predarea în custodie în sarcina preotului H. C., act care constituie titlu executoriu, tabelul cuprinzând icoanele pe lemn și pe sticla care fac parte din patrimonial cultural național aflate în Biserica Sf. N. din B. "Susani" întocmit de P. ul N. loan și probele testimonial administrate cu martorii audiați in fata instanței s-a dovedit faptul că exista presupunerea rezonabila ca reclamanta a deținut în proprietate aceste bunuri la momentul executării silite a hotărârii judecătorești nr. 324/A/2009 a Curții de Apel C., obiecte de patrimoniu care au fost predate în custodia preotului greco-catolic.
Urgența rezultă din starea de fapt existentă, gradul de uzura avansată a lăcașului de cult, dat fiind vechimea acestuia, solicitările P. ului greco-catolic adresate Consiliului Local B. pentru restaurarea bisericii "...se găsește intr-o avansata stare de degradare. Infiltrațiile de apa pun în pericol atât structura bisericii cât și pictura", aspect confirmat chiar de martorii pârâtei care arată că a fost nevoie de lucrări de restaurare a acoperișului bisericii.
Aceasta situație durează de mai mult timp, perioada în care reclamanții au încercat soluționarea pe cale amiabila acestei probleme, dar fără rezultat, iar aceasta stare va mai dura
Cu privire la neprejudicierea fondului apreciază că, soluționarea dosarului 1688/307/213 va impune clarificarea cu certitudine a proprietății și apartenenței acestor bunuri, astfel cum au fost identificate și se va dispune asupra predării sau nu a acestora reclamanților, măsură cu caracter definitiv. A acorda temporar, până la soluționarea dosarului de fond bunurile reclamanților pentru a fi depozitate in condiții proprii nu reprezintă o măsura definitiva, ci o respectare a dispozițiilor legii speciale care instituie obligații în sarcina autorităților publice. Este de esența ordonanței președințiale a institui masuri provizorii și vremelnice până la clarificarea unei situații clare și definitive, tocmai pentru a împiedica eventuale pierderi sau deteriorări iremediabile.
R. ul intimatei P. R. unită cu R. G. -C. B., avocat Alamș Teodor solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond temeinică legală. În mod temeinic instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de către apelantă motivat de faptul neîndeplinirii condițiilor privind urgența și vremelnicia măsurii solicitate cât și de faptul neîndeplinirii condiției ne-prejudecării în fond a cauzei, la fel în mod temeinic instanța a considerat ca nefiind îndeplinite cerințele art. 996 alin 1 NCPC, nefiind în prezența unui drept al reclamantei
care s-ar păgubii prin întârziere, lipsind și urgența măsuri
Corect s-a apreciat ca fiind incidente și prevederile art. 996 alin. 5 NCPC conform căruia "pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar face mai face posibilă restabilirea situației de fapt,, în raport de care cererea formulată este inadmisibilă instanța având în vedere obiectul cererii de ordonanță președințială fiind pusă practic în situația de a proceda la o prejudecare a fondului nemaifiind totodată îndeplinită condiția caracterului vremelnic a ordonanței ca și condiție esențială de admisibilitatea a acesteia.
Or în situația eventualei admiteri a cererii de ordonanță președințială instanța ar fi fost în situația soluționării dosarului nr._ suspendat.
Apelanta trebuia să probeze existența tuturor condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, or, apelanții nu au dovedit nici una din condițiile de admisibilitate a acesteia. Mai mult, lăcașul de cult în natură biserică din lemn situat în
locul numit "Susani,, nu se află în stare avansată de degradare nici în exterior nici în interior dimpotrivă acesta se află într-o stare bună, chiar de funcționare, acoperișul acesteia nefiind avariat și nici fisurat astfel că prin acesta nu se scurge apa în caz de precipitații.
Bunurile din interiorul bisericii respectiv icoanele despre care se susține că se află într-o avansată stare de degradare, sunt în perfectă stare de siguranță nefiind deloc degradate și nefiind expuse umezelii sau altor factori degradanți așa cum se susține cu rea credință. Icoanele pe lemn și sticlă, de care se face vorbire în cerere și în anexa nr. 1, sunt păstrate în aceleași condiții pe care le-au avut și anterior preluării în posesie.
În final, învederează că, conform dispozițiilor art. 99 alin. 2 din Legea 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorități ale statului, după data de 6 septembrie 1940, pot fi revendicate de proprietarii de drept și vor fi restituite acestora de către instituțiile care le dețin, pe baza hotărârii judecătorești definitive.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1828 din_, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației s-a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta P. O. R. B., în contradictoriu cu pârâta P. U. cu R. G. - C.
B., CUI 23532619, cu sediul în comuna B., având ca obiect obligarea pârâtei să predea către reclamantă, icoanele pe lemn și pe sticlă care au fost identificate în Anexa nr. 1, atașată cererii. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1000,00 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se reține că, s-a constatat că la data la care biserica a fost predată, luna octombrie 2012, era o perioadă în care sunt precipitații ce ar fi avut ca efect infiltrarea în acoperișul bisericii de lemn, care din punct de vedere subiectiv susținut de reclamantă, era deteriorat. Starea aceasta a fost preluată de la reclamantă. Martorii audiați în cauză, nu au evidențiat faptul că prin ploile ce ar fi avut loc în perioada ulterioară predării (anotimpul de toamnă și iarnă) infiltrațiile din acoperișul bisericii ar fi dus la deteriorarea icoanelor. Din momentul predării și până la data introducerii cererii de ordonanță președințială, de către reclamantă, a trecut o perioadă lungă de timp, iar dacă aceste distrugerii ar fi avut loc așa cum s-a susținut în cerere, la data soluționării cererii aceste deteriorări ar fi ireversibile, iar dacă măsura ar fi luată nu ar avea nici un efect.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că acoperișul a fost reparat, iar la data la care se judecă cererea nu poate fi vorba de vre-o infiltrație rezultată din eventuale scurgeri de ape pluviale. Prin urmare luând în considerare aspectele din decizia civilă nr. 1260/2000, nu mai persistă urgența care a dispărut chiar anterior formulării cererii.
Deși caracterul urgenței este esențial în luarea măsurii, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite nici cerințele privind vremelnicia măsurii ce urmează a fi dispusă. S-a statuat că pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive care să
rezolve pe fond litigiul dintre părți. Prin măsura solicitată, s-a cerut luarea unei obligații de a face (de a preda icoanele), iar în jurisprudență și practica judiciară, s-a decis că obligația de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate (în acest sens Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 779/1982, în C.D. 1982, pag.204). În Speță nu s-a putut aprecia că icoanele au ajuns în posesia pârâtei printr-un act abuziv, ci au fost predate odată cu imobilul și au fost considerate ca bunuri mobile aparținând cultului respectiv, prin aplicarea principiului că
"accesoriul urmează principalul";.
Având în vedere cele prezentate, cât și faptul că ordonanța președințială nu are scop stabilirea definitivă a drepturilor părților și nu sunt îndeplinite condițiile privind urgența și vremelnicia măsurii solicitate, instanța a considerat cererea ca fiind neîntemeiată și în temeiul art. 997, 998 și 999 din NCPC, a fost respinsă.
În temeiul art. 451 din NCPC, reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată pentru pârâtă, în sumă 1000,00 lei reprezentând onorariul avocațial privind formularea întâmpinării și susținerea apărării în instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. O. R. B. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea apelului se arată că există aparența de drept. În procesul verbal încheiat la_ în dosarul execuțional nr. 626/2011 cuprinde inventarierea, identificarea icoanelor care au fost predate în custodie în sarcina preotului H. C., act care constituie titlu executoriu. Aceste icoane fac parte din patrimoniul cultural național aflate în Biserica "Sf. N. "; din B. .
Urgența rezidă din starea de fapt existentă, gradul de uzura avansată a lăcașului de cult, dat fiind vechimea acestuia. Această situație durează de mai mult timp. Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național reglementează obligația autorităților publice și proprietarilor acestor bunuri de a le proteja împotriva oricăror acte comisive și omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea etc.
Neprejudicierea fondului - soluționarea dosarului 1688/307/213 al acestei instanțe va impune clarificarea cu certitudine a proprietății și apartenenței acestor bunuri, astfel cum au fost identificate.
Intimata P. R. unită cu R. G. - C. B., prin întâmpinarea depusă (fila
19) a solicitat respingerea apelului. Au invocat excepția nulității apelului ca netimbrat și excepția neindicării probelor în apel. Corect s-a reținut de către instanța de fond că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă. Lăcașul de cult nu se află în stare avansată de degradare nici în exterior nici în interior. Dimpotrivă, acesta se află într-o stare bună chiar de funcționare.
Excepțiile invocate, respectiv a nulității apelului ca netimbrat și a neindicării probelor în apel nu au mai fost susținute cu ocazia cuvântului pe fond.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 480 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
În prezentul litigiu reclamanta P. O. R. B. a solicitat obligarea pârâtei să-i predea mai multe icoane precum și alte bunuri ca: stația de audio de sonorizare,
covoare, fișete metalice, haine bisericești, în mod provizoriu până la soluționarea fondului litigiului din dosarul_ .
Anterior între părți au mai existat litigii în urma cărora Biserica din lemn "Sf. N. "; a revenit pârâtei. Martorii audiați în cauză relevă faptul că icoanele pretinse de reclamantă aparțin de fapt pârâtei (filele 54, 56).
Potrivit dispozițiilor art. 996 Noul Cod de procedură civilă instanța de judecată dacă va stabili că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea ordona măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.
Din textul de lege menționat mai sus reiese că cele 3 condiții care trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de ordonanță președințială sunt. Existența aparenței în drept, urgența și neprejudicierea fondului.
Din probele administrare în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite toate cele trei condiții.
Atâta timp cât există susțineri contradictorii cu privire la proprietatea bunurilor solicitate, că aceste bunuri au ajuns în posesia pârâtei în urma predării lăcașului de cult, iar în cauză nu s-a dovedit că ar exista pericolul degradării acestora și cum pe calea ordonanței președințiale nu se pot stabili definitiv drepturile părților, se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
Pe cale de consecință în temeiul art. 480 Cod procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 451 Noul Cod de procedură civilă apelanta va fi obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge apelul declarat de P. O. R. B., în contra sentinței civile nr.
1828 din_ a Judecătoriei S. u Marmației, județul M. .
Obligă pe apelantă să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată în apel. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi 18 decembrie 2013.
Președinte | J. ecător | G. ier | |||
P. G. , | S. | - T. | A. - Ana | Bud M. |
Red. P.G./_ | ||
Dact. B.M./_ | ||
Ex. 4, com. 2 ex./ | 2013 | |
J. ecător fond: N. | P. I. |
← Decizia civilă nr. 229/2013. Ordonanta presedintiala | Încheierea civilă nr. 279/2013. Ordonanta presedintiala → |
---|