Decizia civilă nr. 1120/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 1120

Ședința publică din data de 29 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Judecător: I. D. -D.

Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de intimata-petentă S.

W. C. S. - S. M.

, cu sediul în S. M., str. Uzinei, bl. UU8, ap. 17 nr. 44 A, jud. S. M., împotriva sentinței civile nr. 687/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ .

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței despre înregistrarea la dosar, la filele 23-28, a concluziilor scrise, de către contestatoarea S. W. C. S. .

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin contestația în anulare formulată de petenta S. W. C. SS -M. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 687/_ a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._, în sensul respingerii recursului formulat de I.

T. de M. S. .

În motivarea contestației în anulare se arată că instanța de recurs, în mod nelegal, nu a dispus anularea recursului promovat de recurentul intimat I. T. de M. S., ca fiind nemotivat, raportat la dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 34 alin. 4 din OG nr. 2/2001, având în vedere faptul că recurenta pârâtă nu a motivat recursul în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii și nu s-a prezentat în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din data de_, pentru a-l susține oral, și pe fondul cauzei se impunea respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de fond a avut în vedere particularitățile cauzei, obiectul de activitate al petentei, și nu în ultimul rând, modul în care a fost săvârșită contravenția.

Reprezentantul petentei nu și-a dat acordul ca persoanele identificate de organele de control să presteze vreo muncă în folosul societății petente, dimpotrivă, activitatea pe care aceste persoane o prestau era în folosul patronului circului, constând în montarea circului și îngrijirea animalelor, nicidecum în

1

folosul societății, care nu a avut nici un beneficiu de pe urma acestor munci prestate cu caracter sporadic.

Se mai arată că a făcut dovada că a înlăturat urmările faptei contravenționale, încheind contracte de muncă cu trei dintre persoanele identificate cu ocazia controlului, cea de-a treia, fratele martorului, fiind plecată.

Asupra contestației în anulare instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 425/_ a Judecătoriei Șimleu-Silavaniei s-a admis în parte plângerea formulată de către petenta S. W. C. S. în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. și s-a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr. 0004576 întocmit de către intimat la data de_, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva acestei sentințe comunicate la data de_ (f. 80), a declarat recurs la data de_ I. T. de M. S., pe care l-a motivat în data de_ (f. 7-9).

Este adevărat că, conform art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, însă, având în vedere natura litigiului din speță - plângere contravențională, aplicabile sunt prevederile legii speciale în materie, și anume, ale Ordonanței nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor care, la art. 34 alin. 1, în forma în vigoare la data judecării recursului, arată că motivarea recursului nu este obligatorie, motivele de recurs putând fi susținute și oral în fața instanței. Astfel, faptul că recurenta a motivat totuși recursul, însă nu în termenul prevăzut de art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, nu duce la nulitatea acestuia, având în vedere dispozițiile legii speciale în materie contravențională.

Motivele de fond invocate de către contestatoare, nu pot fi luate în considerare, contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară, prin care nu se pot invoca aspecte de fond ale litigiului.

Aceste considerente fac astfel ca contestația în anulare să fie nefondată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S. W. C.

S. contra deciziei civile nr. 687/2013 a Tribunalului S. . Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

L. M.

D.

G. I.

D.

-D. M.

L.

-M.

Red. ID/_ /Dact.MLM/_ /2 ex.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1120/2013. Plângere contravențională