Decizia civilă nr. 945/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date - 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.945

Ședința publică din 30 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: H. I. D., judecător

C. N. C., judecător

C. Daiela, judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul A. F. I., domiciliat în O., str.I., nr.25, Bl.Z10, sc.B, ap.22, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.528 din 18 aprilie 2013 pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în doar nr._

, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. De asemenea, recursul este motivat și semnat.

Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod

procedură civilă,

se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.

Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza

în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.528 din 18 aprilie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului A. F. - I. împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr.2320445 încheiat la data de 6 decembrie 2012 de I. de P. J. S. .

În motivarea sentinței se arată că organul constatator a făcut pe deplin dovada săvârșirii faptei pentru care petentul a fost sancționat, reținând așadar starea de fapt descrisă în procesul verbal.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul A. F. - I., solicitând instanței admiterea acestuia, motivat de faptul că nu a depășit viteza maximă legală.

Intimatul I. de P. J. S. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea recursului petentului ca nefondat, motivat de faptul că faptele săvârșite de recurent au un grad ridicat de pericol social, sancțiunea aplicată fiind justificată.

1

Recursul petentului A. F. - I. nu este fondat pentru motivele care succed :

În mod corect și legal instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională a petentului A. F. - I. împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr.2320445 încheiat la data de 6 decembrie 2012 de I. de P. J. S. .

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că petentul a depășit maximul vitezei legale admis pe sectorul de drum respectiv cu 54 km/h.

Prin procesul verbal de contravenție seria CP nr.2320445 încheiat de intimatul I. de P. J. S. la data de 6 decembrie 2012, petentul A.

F. - I. a fost sancționat cu o amendă contravențională în sumă de 630 lei, și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile deoarece a condus autoturismul având nr. de înmatriculare_ prin localitatea Porț, fiind înregistrat de aparatul R. r, cu viteza de 104 km/h, faptă contravențională prevăzută de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. 195/2002, republicată.

Analizând procesul verbal de contravenție atacat, instanța reține că acesta a fost încheiat în mod temeinic și legal, fiind respectate condițiile impuse de art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 și nu există motive de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu de către instanță.

Din planșele foto depuse de către intimat la dosarul de fond (f.15) rezultă cu certitudine că acesta a fost surprins de aparatul radar cu viteza de 104 km/h, contrar afirmațiilor făcute de acesta în motivarea recursului, unde susține că nu a depășit viteza maximă legală pe sectorul de drum respectiv.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța în baza dispozițiilor stipulate de art.312, alin.1, Cod procedură civilă vechi, să respingă ca nefondat recursul petentului A. F. I. împotriva sentinței civile nr.528 din 18 aprilie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. F. I. împotriva sentinței civile nr.528 din 18 aprilie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

H. I. D. C. N. C. C. D. V. V.

În concediu de odihnă Semnează președinte instanță

Red.CNC/_

Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: C. S.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 945/2013. Plângere contravențională