Decizia civilă nr. 572/2013. Plângere contravențională

ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 572

Ședința publică din data de 21 mai 2013 Completul este compus din:

Președinte: DP Judecător: H. I. Judecător: C. N. C.

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare soluționarea recursului formulat de petenta C. G.

,

domiciliată în Z., str. Crișan, nr. 23, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 318 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din legea mr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare,

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 318 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta C. G. împotriva procesului - verbal de contravenție seria CP nr. 2520044 din_ încheiat de intimatul I. de P. Județean S. .

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal contestat petenta a fost sancționată contravențional cu sancțiunea amenzii de 268 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit.d din OUG 195/2002 și sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 99 alin 2 din OUG 195/2002. În concret, s-a reținut în sarcina petentei că la data de_, orele 12.35, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe Bulevardul M. Viteazul din Z., din direcția centru, spre gară, fără a respecta culoarea roșie a semaforului electric în funcțiune și fără a purta centura de siguranță

Analizând mai întâi actul constatator sub aspectul legalității, prima instanță a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În privința temeiniciei procesului-verbal, în urma analizării probelor administrate, J. a concluzionat că se face dovada săvârșirii faptelor contravenționale de către petentă.

În acest sens, s-a reținut că, deși în favoarea intimatului operează prezumția instituită prin art. 1171 Cod civil, privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale, și petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care operează în favoarea sa, avându-se în vedere natura penală a contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit.d din OUG 195/2002. Nefiind dispensat de sarcina probei, intimatul este ținut a face dovada săvârșirii contravențiilor reținute prin procesul-verbal de contravenție.

Din conținutul procesului verbal atacat, semnat de către petentă, rezultă că aceasta nu a negat faptul că a trecut pe culoarea roșie a semaforului, menționând că

"nu am văzut bine, că bătea soarele";. De altfel nici în motivarea plângerii sale petenta nu a contestat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Totodată, înregistrarea video pe suport CD depusă la dosar de către intimat dovedește săvârșirea faptei prevăzute de art 100 alin. 3 lit.d din OUG 195/2002 de către petentă.(f.18)

Ca atare, faptele săvârșite au fost probate și întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor menționate în cuprinsul procesului verbal contestat.

Referitor la sancțiunile aplicate petentei, prima instanță a stabilit că acestea sunt legale și corect individualizate, apreciind că pericolul social al faptelor este evident, justificând pe deplin sancțiunile contravenționale aplicate.

Având în vedere motivele de fapt și de drept susmenționate s-a constatat că plângerea este nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta C. G.

, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal de contravenție în ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În motivare, recurenta a arătat că sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce îi cauzează prejudicii, întrucât locul său de muncă presupune deplasări zilnice cu autovehiculul. Pericolul social al faptei pe care a săvârșit-o nu este atât de mare, cum greșit a apreciat prima instanță, astfel că nu se justifică menținerea sancțiunii complementare, pe lângă amenda ce i-a fost aplicată.

Intimatul I. de P. Județean S. nu a formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:

Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând întâi legalitatea și ulterior temeinicia procesului verbal, pe baza materialului probator administrat în cauză.

Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza unui mijloc de probă indubitabil, respectiv înregistrarea video pe suport CD, care relevă cât se

poate de clar că semaforul se schimbase în roșu înainte ca autovehiculul să fi ajuns în dreptul lui, petenta pătrunzând în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.

Fapta săvârșită de petentă este prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, cu modificările ulterioare, potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa II a de sancțiuni și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Petenta a săvârșit această contravenție, încălcând norma art. 52 din RA OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, care obligă la respectarea culorii roșii a semaforului electric în funcțiune.

De altfel, nici în cuprinsul plângerii sale și nici în cererea de recurs, petenta nu a contestat faptele în sine, recunoscând implicit săvârșirea lor, motivul de contestare, reiterat ca unic motiv de recurs, fiind cel de înlăturare a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Referitor la acest motiv, T. îl apreciază ca neîntemeiat, având in vedere că, în primul rând că, față de gravitatea faptei comise, dedusă din urmările periculoase pe care le-ar fi putut produce, o atare soluție nu este justificată.

Pe de alta parte, soluția propusă de petentă, respectiv menținerea procesului- verbal și a amenzii aplicate, cu înlăturarea doar a sancțiunii complementare, nu este nici permisă de lege. Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 se aplică in mod obligatoriu, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, in cazul in care se stabilește vinovăția contravenientului în comiterea contravenției de nerespectare a semnificației culorii roșii a semaforului. Prin urmare, legiuitorul nu lasă la aprecierea agentului constatator sau a instanței aplicarea sancțiunii complementare, constatarea faptei și aplicarea amenzii atrăgând după sine, in mod obligatoriu, și aplicarea sancțiunii complementare. Circumstanțele personale invocate de contravenient, dacă s-ar dovedi a fi întemeiate, ar putea constitui eventual cauze de reindividualizare a sancțiunii principale a amenzii, în sensul aplicării acesteia intr-un cuantum mai redus, sau chiar în sensul înlocuirii sale cu avertismentul - tot sancțiune principală, pe când sancțiunile complementare nu se individualizează, ci se aplica automat ca urmare a stabilirii sancțiunii principale.

Așadar, T. concluzionează că sancțiunile aplicate, inclusiv cea complementară, sunt legale și au fost corect individualizate, neexistând nici un temei justificat pentru înlocuirea sau înlăturarea lor.

Față de cele arătate, apreciind neîntemeiate motivele invocate în cererea de recurs și neidentificând nici alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. civ., instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină în integralitate hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. G., împotriva Sentinței civile nr. 318 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

D.

P.

H.

I. C. N.

C.

H. V.

Red. H.I./_

Dact.H.V./_

Jud.fond: R. I. R. Ex. 2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 572/2013. Plângere contravențională