Decizia civilă nr. 1128/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 1128/2013

Ședința publică din 05 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal

Judecător: I. D. -D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de intimata S. MB M.

T. DS,

cu sediul Z., S. V. D., nr. 11, Bl. G 11, ap. 12, județul S.

, împotriva Deciziei civile nr. 708 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, având ca obiect acțiune plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru revizuenta -S. MB M. T. DS Z. - avocat Moga Aurel - cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 8, și reprezentantul intimatului I. T. de M. S.

- consilier juridic Tuns Cosmin.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra cererii de revizuire. Reprezentatul revizuentei S. MB M. T. DS Z. - avocat

Moga Aurel, solicită admiterea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 708 pronunțată în ședința publică din_ de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ . Prin decizia pronunțată instanța de recurs a admis cererea de recurs formulată de I. T. de M. S., ori cererea de recurs formulată, depusă la dosarul nr._ la fila 2 nu este motivată, iar prin decizia pronunțată de tribunal a admis recursul formulat și a respins plângerea formulată de petentă. În cererea de recurs formulată de I. T. M. S., aflată la dosar la fila 2, cererea nu este motivată, motivele de recurs sunt depuse la dosar și au fost înregistrate la instanță la data de_, însă termenul de judecată a fost la data de 18 iunie 2013, mai mult recursul a fost admis în condiția în care recursul nu a fost motivat, instanța de recurs s-a pronunțat fără a vedea motivele invocate de recurent, în concluzie se solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Întrebat fiind reprezentantul revizuentei care este temeiul de drept pe care îl invocă în susținerea cererii de revizuire, acesta arată că temeiul de drept invocat

1

este art. 322 alin. pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

Reprezentantul intimatului - consilier juridic Tuns Cosmin - solicită respingerea cererii de revizuire.

Instanța în raport cu obiectul cauzei și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de_ revizuienta S. M.B.M. T. D.

S. Z. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 708/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ .

În motivarea cererii de revizuire se arată că prin sentința civilă nr. 576/_ Judecătoria Zalău a admis plângerea contravențională formulată de petenta contravenientă și a anulat procesul verbal de contravenție încheiat la data de_ de I. T. de M. S. prin care a fost amendată cu suma de 20000 lei însă Tribunalul Sălaj a admis recursul formulat de I. T. de M. S. și a modificat hotărârea primei instanțe și a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție încheiat la data de_ . se mai arată că prin cererea de recurs I. T. de M. S. nun și-a motivat recursul în nici un fel menționând că ,,motivele de recurs le va depune până la primul termen de judecată"; însă în data de_ când s-a judecat recursul acesta nu a fost motivat în scris și nici susținut oral în fața completului, astfel că instanța de recurs a analizat fondul cauzei și a judecat cauza sub toate aspectele, acordând recurentului mai mult decât a cerut, motiv pentru care solicită admiterea cererii de revizuire.

Cererea de revizuire formulată de revizuienta S. M.B.M. T. DS

Z. nu este întemeiată.

Potrivit art. 304^¹ Cod procedură civilă se prevede că ,,Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.";.

Conform art. 304 din același act normativ sunt prevăzute cazurile de modificare sau casare a unor hotărâri dar numai pentru motive de nelegalitate.

Este de reținut că în cazul în speță au aplicabilitate dispozițiile art. susmenționat, respectiv art. 304^¹ Cod procedură civilă, întrucât sentința civilă nr. 576/_ pronunțată de Judecătoria Zalău nu poate fi atacată cu apel, astfel cauza va fi reexaminată sub toate aspectele.

De altfel chiar revizuienta recunoaște în cererea de revizuire că instanța de recurs a analizat întreg fondul cauzei, a rejudecat cauza sub toate aspectele, acordând recurentului mai mult decât a cerut.

Cu alte cuvinte chiar dacă recurenta nu și-a motivat recursul, instanța de recurs are obligația conform art. 304^¹ Cod procedură civilă să examineze și să analizeze cauza sub toate aspectele.

Așa se explică faptul că instanța de recurs pe baza probelor administrate în cauză a admis recursul I. ui T. de M. S. și a modificat hotărârea primei instanțe în sensul respingerii plângerii contravenționale formulată de petentă.

2

Mai trebuie reținut și faptul că revizuienta invocă, ca temei legal art. 322 și următoarele Cod procedură civilă care prevede 10 cazuri de revizuire dar fără a preciza expres unul dintre acestea.

În consecință nefiind îndeplinite cerințele art. 322 Cod procedură civilă se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire S. MB M. T. DS Z., împotriva sentinței civile nr. 708 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. _

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire S. MB M. T. DS

Z., împotriva deciziei civile nr. 708 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M.

I.

D.

D.

G.

C. P.

E.

Red. DG/_ /dact. ECP/_ /2 ex.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1128/2013. Plângere contravențională