Decizia civilă nr. 165/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 165

Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Completul este compus din:

Președinte: DP, judecător Judecător: L. M. T.

Judecător: C. N. C. Grefier: V. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de intimata D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C., cu sediul în O., str.A. R., nr.4,

județul Bihor, în nume propriu și în reprezentarea A. N. A V. B.

, cu sediul în B., str.M. M., nr.13, sector 1, împotriva sentinței civile nr.3861 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de 15 octombrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională - Legea nr.571/2003.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatei pârâte S. P. S., administrator T. Simion (împuternicire- fila 18), lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la filele 11 - 15 din dosar este înregistrată întâmpinarea formulată de intimată.

Instanța, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.159 1Cod procedură civilă, se declară competentă în soluționarea prezentului recurs, cu care a fost legal investită.

Reprezentantul recurentei depune la fila 19 din dosar atestatul de înregistrare pentru comercializarea și/sau depozitarea de produse energetice.

Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinare, pe care le susține și în fața instanței.

Instanța, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod procedură civilă, consideră că dosarul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 3861 din 15 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta SC P. SRL cu sediul în Z., str. P., nr.30, jud. Sălaj, în contradictoriu cu intimata A.

N. A V. cu sediul în B., str. M. Milo nr.13, sector 1.

S-a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.4/IF din_ întocmit de intimată, constatându-se prescris dreptul intimatului de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

1

În motivarea sentinței se arată că în lipsa unor elemente suficiente, instanța nu a putut stabili cu certitudine data săvârșirii, respectiv epuizării contravenției.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C., în nume propriu și în reprezentarea A.

N. A V. B., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale a petentei S.

P. S., motivat de faptul că societatea nu deține certificatul care atestă dreptul de comercializare en gros de produse energetice.

Recursul intimatei A. N. a V. nu este fondat, pentru motivele care succed:

În mod corect și legal instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de petenta SC P. SRL cu sediul în Z., str. P.

, nr.30, jud. Sălaj, în contradictoriu cu intimata A. N. A V. cu sediul în B., str. M. Milo nr.13, sector 1 și a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.4/IF din_ întocmit de intimată, constatându-se prescris dreptul intimatului de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a considerat foarte vagă mențiunea că fapta contravențională s-a comis în cursul lunii decembrie 2009, instanța neputând stabili cu exactitate data comiterii contravenției.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.4/IF din_, rezultă că petenta a fost sancționată întrucât, în perioada lunii decembrie 2009 a încălcat dispozițiile art. 244 ind.1 alin.8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul că, a comercializat produse energetice tip motorină Euro 5 Biodiesel, pentru care s-a emis un număr de nouă facturi fiscale, fără a deține atestat de înregistrare pentru comercializare în regim en gros de produse energetice, eliberat de autoritatea competentă.

În realitate însă, petenta nu a comis nici o contravenție, deoarece în cursul lunii decembrie 2009 deținea deja atestatul de înregistrare nr.8 emis la data de_ de către A. N. a V. - D. județeană pentru accize și operațiuni vamale Sălaj (f.19 - dosar recurs).

Susținerile intimatei A. N. a V., făcute în motivarea recursului, potrivit cărora începând cu_ operatorii economici care comercializează în sistem en detail produse energetice sunt obligați să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială, să îndeplinească procedura și condițiile stabilite prin Ordinul 1378/_ și să obțină "Atestatul de înregistrare pentru comercializarea en gros de produse energetice";, iar petenta nu deținea acest atestat sunt nefondate, raportat la atestatul pentru comercializare și/sau depozitare en gros de produse energetice depus petentă în recurs.

În aceste circumstanțe, recursul intimatei D. R. PENTRU A. ȘI

O. V. C., în nume propriu și în reprezentarea A. N. A V.

B. apare ca nefondat, urmând a fi respins în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I

D E C I D E:

2

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata A. N. A V.

, cu sediul în B., str.M. M., nr.13, sector 1, împotriva sentinței civile nr.3861 din 15 octombrie 2012 a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

DP

L.

M. T. C.

N.

C. V. A.

Red.C.N.C./_

Dact.A.V./_ /2 ex. Judecător fond - C. C. R.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 165/2013. Plângere contravențională