Decizia civilă nr. 1167/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1167/R/2013

Ședința publică de la 03 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T.

JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenții P. O. D. și P. C. împotriva sentinței civile nr.16101 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat P. C.

, intimat O. N., intimat H. D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin încheierea din data de_ pronunțată în acest dosar s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ. (fila 13).

T. ul, din oficiu, în temeiul art. 248 C.pr.civ. invocă excepția primării recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.16.101/07 august 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii P. O. D. și P. C., în contradictoriu cu intimații P. C., Onuțu N. și H.

D. .

Au fost obligați, în solidar, contestatorii să achite intimaților suma de 2.271,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 01 Noiembrie 2011 intimata P. C. a solicitat executarea silită a contestatorilor P. O. D. și P. C. în temeiul contractului de împrumut autentificat prin Încheierea nr.2530/29 Iunie 2010 de către B.N.P. P. Ionuț-F. .

Prin Încheierea civilă nr.12966/CC/15 Noiembrie 2011 a Judecătoriei

C. -N. pronunțate în dosar nr._ a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatorilor în temeiul titlului executoriu de mai sus în dosarul execuțional nr.229/2011 al B.E.J. P. Nicoale Fanfany.

La data de 27 Ianuarie 2012 a fost încheiat în dosarul execuțional nr.229/2011 al B.E.J. P. Nicoale Fanfany un proces verbal prin care s-a constatat sechestrarea definitivă a unui număr de 3870 de acțiuni nominative deținute de contestatori la S.C. "Ionas Trans"; S.A.

La data de 01 Noiembrie 2011 intimatul Onuțu N. a solicitat executarea silită a contestatorilor P. O. D. și P. C. în temeiul contractului de împrumut autentificat prin Încheierea nr. 2529/29 Iunie 2010 de către B.N.P. P. Ionuț-F. .

Prin Încheierea civilă nr.12951/CC/15 Noiembrie 2011 a Judecătoriei

C. -N. pronunțate în dosar nr._ a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatorilor în temeiul titlului executoriu de mai sus în dosarul execuțional nr.230/2011 al B.E.J. P. Nicoale Fanfany.

La data de 27 Ianuarie 2012 a fost încheiat în dosarul execuțional nr.230/2011 al B.E.J. P. Nicoale Fanfany un proces verbal prin care s-a constatat sechestrarea definitivă a unui număr de 3870 de acțiuni nominative deținute de contestatori la S.C. "Ionas Trans"; S.A.

La data de 01 Noiembrie 2011 intimata H. D. a solicitat executarea silită a contestatorilor P. O. D. și P. C. în temeiul contractului de împrumut autentificat prin Încheierea nr. 4188/17 Decembrie 2009 de către

B.N.P. P. Ionuț-F. .

Prin Încheierea civilă nr.12982/CC/15 Noiembrie 2011 a Judecătoriei

C. -N. pronunțate în dosar nr._ a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatorilor în temeiul titlului executoriu de mai sus în dosarul execuțional nr.231/2011 al B.E.J. P. Nicoale Fanfany.

La data de 27 Ianuarie .2012 a fost încheiat în dosarul execuțional nr.231/2011 al B.E.J. P. Nicoale Fanfany un proces verbal prin care s-a constatat sechestrarea definitivă a unui număr de 3870 de acțiuni nominative deținute de contestatori la S.C. "Ionas Trans"; S.A.

Instanța a reținut că, susținerile contestatorilor legate de existența unei conexări sunt nefondate, fiind de altfel contrazisă de propriile afirmații, în care au făcut referire la cele trei dosare execuționale de mai sus. În acest sens, din starea de fapt redată anterior s-a desprins în mod evident că, executorul judecătoresc a procedat în mod legal și corect la întocmirea unui proces-verbal care a atestat sechestrarea acțiunilor nominative, și care a avut același conținut dat fiind identitatea de debitori, dar procesul verbal a fost depus în fiecare dosar execuțional. Totodată, faptul că cele trei creanțe au fost însumate nu este de natură a afecta valabilitatea procesului verbal ori

legalitatea executării silite, întrucât în cele din urmă îndestularea creditorilor se va realiza în măsura calității lor și a valorii creanțelor, fără a i se produce vreo vătămare debitorului, cât timp acesta este urmărit doar pentru ceea ce datorează și nu pentru mai mult.

În continuare, instanța a arătat că, potrivit art.388 alin.1 Cod procedură civilă, ";pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele mențiuni: 1. denumirea și sediul organului de executare; 2. numele și calitatea celui care încheie procesul-verbal; 3. data întocmirii procesului-verbal și numărul dosarului de executare; 4. titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare; 5. numele și domiciliul ori, după caz, denumirea și sediul debitorului și creditorului urmăritor; 6. locul, data și ora efectuării actului de executare; 7. măsurile luate de executor sau constatările acestuia; 8. consemnarea explicațiilor și obiecțiunilor participanților la executare; 9. alte mențiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor; 10. menționarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau împiedicarea de a semna procesul-verbal; 11. menționarea numărului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum și a persoanelor cărora li s-a înmânat acesta; 12. semnătura executorului, precum și, când este cazul, a altor

persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actului de executare; 13. ștampila executorului judecătoresc";. Iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol, mențiunile de la pct. 2, 3, 4, 5, 7, 12 și 13 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile de mai sus sunt completate de prevederile art.416 și art.417 Cod procedură civilă din materia procesului verbal de sechestru.

Prin prisma acestor prevederi, instanța a considerat neîntemeiate criticile contestatorilor referitoare la procesul-verbal emis la data de 27 Ianuarie 2012 în dosarele execuționale nr._ al B.E.J. P. Nicoale Fanfany.

Astfel, în primul rând instanța a arătat că niciunul din eventualele lipsuri existente nu se încadrează la art.388 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul căruia vătămarea este prezumată, iar omisiunea atrage nulitatea procesului verbal, iar pe de altă parte contestatorii nu au făcut dovada unei vătămări care să atragă nulitatea procesului verbal, în condițiile art.105 alin.2 prima teză Cod procedură civilă.

Instanța a arătat că, deși în procesul-verbal încheiat la data de 27 Ianuarie 2012 executorul judecătoresc a menționat sediul debitorului, acest aspect nu atrage nulitatea procesului-verbal, nefiind nici un dubiu că acesta s-a aflat al sediul S.C. "Ionas Trans"; S.A., existând ștampila societății aplicate pe procesul-verbal, un angajat al societății fiind cel care i-a asigurat accesul la Registrul de acțiunii, aspecte care reies în mod clar din procesul verbal. Totodată, instanța a subliniat că nu are nici o relevanță datele de identificare ale societății, a cărui denumire este suficientă pentru a putea fi identificată.

Instanța a mai constat că nu există nici confuzie legată de faptul că executorul judecătoresc s-a aflat la sediul societății, de vreme ce domiciliile diferite ale debitorilor sunt menționate expres în procesul verbal.

Prin urmare, din procesul-verbal în speță a rezultat în mod clar că acesta a fost încheiat la data de 27 Ianuarie 2012, ora 11:30, la sediul ori punctul de lucru, al societății S.C. "Ionas Trans"; S.A.

Sub aspectul semnăturilor creditorilor, instanța a observat că, procesul-verbal conține semnătura reprezentanților acestora. Oricum și în eventualitatea absenței semnăturii lor ori a reprezentantului lor, instanța a arătat că nu s-ar fi produs vreo vătămare pentru debitori.

Instanța a considerat că aspectele legate de cum a aflat executorul numărul de acțiuni nominative deținute de către debitor, cum a intrat în posesia filei, ori dacă această filă e existat sau nu la data de 27 Ianuarie 2012 la dosarul execuțional, ci a fost depusă ulterior, nu prezintă vreo relevanță, cât timp aceste informații sunt corecte și în conformitate cu realitatea, nefiind produsă nici o vătămare debitorului, care de altfel nu a contestat toate acestea, cum în mod temeinic au punctat intimații.

Față de cele expuse, instanța a apreciat neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii P. O. D. și P. C. în contradictoriu cu intimații P. C., Onuțu N. și H. D., motiv pentru care a respins-o ca atare.

Potrivit dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că,

intimații pentru a combate susținerile contestatorilor au efectuat cheltuieli constând în onorariu avocațial, instanța a obligat, în solidar, contestatorii să achite intimaților suma de 2.271,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile examinate, au declarat recurs, contestatorii P. O. D. și P. C. (f.2-5), solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii contestației la executare și pe cale de consecință, desființarea actului de executare reprezentat de procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, în aparent, toate cele trei dosare, la data de 27 Ianuarie 2012, raportat la neregularitățile și viciile acestuia, ce duc la nulitatea acestuia ca și proces-verbal de sechestru; desființarea popririi instituite în baza procesului-verbal anterior menționat, poprire înființată asupra unui nr.3850 acțiuni deținute de contestator P. O. D. și S.C. Ionas Trans S.A., poprire instituită la data de 30 Ianuarie 2012; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta contestație, constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, fond și recurs.

În motivare au arătat că prin sentința civilă atacată, instanța de fond a reținut că cererea formulată prin care au contestat actele de executare silită demarate de executor judecătoresc P. N. Fanfany, este neîntemeiată, apreciind că niciunul din motivele invocate nu se constituie în motive de admitere a contestației.

Astfel, un prim aspect în virtutea căruia au solicitat admiterea contestației se referă la modalitatea în care executorul judecătoresc a înțeles să procedeze la o singură executare silită, în trei dosare execuționale.

Astfel, executorul judecătoresc P. N., cu toate că desfășoară executarea silită în trei dosare execuționale distincte, cu trei titluri executorii distincte, a înțeles să procedeze la o "conexare"; a acestor dosare, neștiind în ce temei și să procedeze în fapt la o singură executare silită.

Procedând de această manieră, executorul a înțeles să însumeze sumele menționate în cele trei titluri executorii și să treacă la executarea silită a sumei de 147.000 Euro, debit și 30.684 lei, cheltuieli de executare, fără ca aceste sume, în aceste cuantumuri să fi fost vreodată încuviințare a fi executare silit, în această manieră, ele nefiind cuprinse ca atare în nici un titlu executoriu.

Astfel, atât în procesul-verbal din data de 27 Ianuarie 2012, cât și în poprirea înființată, executorul judecătoresc desfășoară executare silită, mai exact sechestrează și ulterior poprește anumite bunuri, pentru suma de

147.000 Euro și 30.684 cheltuieli de executare, sume ce nu se regăsesc ca atare în niciunul dintre cele trei titluri executorii/dosare execuționale.

Mai mult decât atât, sumele prevăzute în cele trei titluri executorii nu sunt egale, prin urmare nu se poate ști în ce procente, cote pentru fiecare creditor, se face executarea silită.

Conexarea dosarelor execuționale poate fi dispusă doar de către instanța de judecată, motivat, această instituție de drept procedural (prevederile art.164 Cod procedură civilă) nefiind la îndemâna executorului

judecătoresc. Ca și consecință, acesta este obligat să procedeze la executarea silită separată a celor trei titluri executorii, în cele trei dosare execuționale, nefiind admisibil s procedeze la o singură executare silită.

Din acest prim punct de vedere, procesul-verbal întocmit de către acesta, în aparent două (conform numerotării de dosare), în fapt în trei dosare execuționale este nul absolut, neexistând această posibilitate legală conferită executorului, ce a executat o sumă ce, în fapt, nu se regăsește în nici un titlu executoriu/dosar execuțional, sumă cu mult mai mare decât cea solicitată de fiecare creditor în parte.

Aceeași este și soarta popririi bunurilor reprezentate de cele 3870 acțiuni deținute la societatea Ionas Trans S.A., poprire ce s-a realizat pentru

suma de 147.000 Euro și 30.684 lei, sume ce nu se regăsesc în nici unul din dosarele execuționale.

Instanța de fond a reținut prin sentința atacată că apărarea lor este neîntemeiată "însumarea creanțelor nefiind de natură a afecta valabilitatea actelor de executare";.

Mai mult decât atât, instanța nu a făcut nici o referire la apărările formulate vizând temeiul de drept al conexării și al posibilității de conexare a dosarelor exclusiv de către instanța de judecată.

Ca un al doilea element de contestare a executării a fost nemenționarea în procesul-verbal întocmit de executor, la data de 27 Ianuarie 2012 a locului unde se desfășoară această măsură de executare.

Astfel, în procesul-verbal amintit, încheiat de executorul judecătoresc la data de 27 Ianuarie 2012, acesta menționează că s-a deplasat "la sediul debitorului";, fără ca în dosarul/dosarele în care se desfășoară executarea silită să existe o persoană juridică debitoare, care să justifice deplasarea la un "sediu"; de debitor.

Din cuprinsul procesului-verbal nu rezultă la domiciliul cărui debitor, dintre contestator, s-a deplasat executorul judecătoresc, subsemnații având domicilii diferite.

Mai mult decât atât, aparent, din act, ar rezultă că executorul judecătoresc s-a deplasat la o societatea comercială, fără a indica unde anume s-a deplasat, mai exact sediul acestei societăți și fără a identifica această societate, cu minime date de identificare, respectiv sediul, nr. reg. Comerțului, CUI-ul acesteia.

Prevederile legale în materie, mai exact art.388 Cod procedură civilă, sunt foarte clare, orice proces-verbal întocmit de un executor judecătoresc în desfășurarea activității sale, trebuie să cuprindă ca mențiune obligatorie "6. locul, data și ora efectuării actului de executare";, astfel că, față de lipsa mențiunii locului, procesul-verbal atacat pe calea prezentei contestații nu respectă prevederile legale obligatorii ale art.388 Cod procedură civilă.

Aceleași mențiuni obligatorii sunt cuprinse și în prevederile art.416 Cod procedură civilă, ce de asemenea arată expres că procesul-verbal de sechestru va cuprinde locul unde s-a făcut urmărirea.

Cu toate acestea, executorul judecătoresc a procedat la sechestrarea unui anumit număr de acțiuni, respectiv 3870, cu toate că a reținut, în cuprinsul aceluiași proces-verbal că "registrul acționarilor nu este aici";.

Un alt aspect sub care se impune admiterea contestației este cel referitor la intrarea societății Ionas Trans S.A., la data de 26 Iunie 2012, deci anterior hotărârii, în procedura insolvenței, prin urmare formele de executare nu se mai pot realiza împotriva acestei societăți.

Pentru toate aceste aspecte menționate, apreciază că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a legii, solicitând pe cale de consecință, admiterea recursului cu consecința desființării hotărârii și admiterii contestației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.399 și următoarele Cod procedură civilă, art.388 Cod procedură civilă, art.416, art.417 Cod procedură civilă.

Intimații deși legal citați nu au formulat întâmpinare.

Analizând excepția perimării, T. ul o va admite, pentru considerentele ce urmează:

Judecarea recursului a fost suspendată în conformitate cu prevederile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, la termenul de judecată din data de 06 Noiembrie 2012 (f.13).

Potrivit prevederilor art.248 Cod de procedură civilă, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina parții timp de un an";.

Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art.248-254 Cod procedură civilă, T. ul a invocat excepția perimării prezentului recurs, excepția urmând a fi admisă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 252 alin. 2 Cod procedură civilă și în consecință, T. ul va constata perimarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de contestatorii P. O. D. și P.

C., împotriva Sentinței civile nr.16.101/07 August 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Fată și pronunțată în ședința publică din data de 03 Decembrie

2013.

Președinte,

M. O. -S.

Judecător,

D. -I. T.

Judecător,

E. L.

Grefier,

L. C.

L.C. 04 Decembrie 2013

Pregătit pentru motivare/A.P.B./04 Decembrie 2013 Red. E.L./2 exemplare/_

Judecător fond: Ș. -B. trifan Lazăr - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1167/2013. Contestaţie la executare