Decizia civilă nr. 7/72. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIE CIVILĂ NR. 7 72
Ședința publică din data de 09 iulie 2013 Completul compus din:
Președinte: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: D. G.
Judecător: C. D. Grefier: P. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta S. NEXTEB. SA, împotriva sentinței civile nr. 388/_, pronunțată în dos. nr._ a Judecătoriei Jibou, având ca obiect, contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură de către recurentă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 388/2013 a Judecătoriei Jibou s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul P. V. C., domiciliat in satul A., nr. 120, comuna Benesat, judetul S., in contradictoriu cu intimata SC NEXTEB. S. si, in consecință, s-a anulat Încheierea de incuviintare a executarii silite impotriva contestatorului nr. 10/C, pronuntata de J. Simleu Silvaniei la data de_ in Dosarul nr._, precum si toate actele de executare silita intocmite in Dosarul executional nr.2836/2012 de catre Biroul Executorului Judecatoresc Manchevici Marin.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la termenul din 21 martie 2013, s-a pus in discutie exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare.
Prin încheierea din 21 martie 2013 instanta a respins exceptia invocata pentru motivele expuse in acesta incheiere (f.74).
Totodata, prin incheierea din 11 aprilie 2013, instanta a respins exceptia insuficientei timbrari a contestatiei (f.106), considerand ca taxa judiciara achitata in cauza, de 204 lei, respecta prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, care arata ca, in cazul contestatiei la executare silita, taxa se calculeaza la valoarea debitului urmarit, fara a putea depasi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestata.
Tot la termenul din 11 aprilie 2013, instanta a respins si cererea contestatorului de suspendare a executarii silite, pentru considerentele din incheierea de la acel termen.
Celelalte doua exceptii invocate de contestator, respectiv exceptia nulitatii incheierii de incuviintare a executarii silite in cauza si exceptia prescriptiei dreptului de a cere
executarea silita, au fost unite de catre instanta de judecata cu fondul cauzei, in temeiul prevederilor art. 137 alin. 2 din Codul de procedura civila.
S-a reținut că la data de 02 septembrie 2008, intre contestator, in calitate de imprumutat, si MKB R. B. SA, antecesoarea intimatei, in calitate de imprumutator, a intervenit contractul de credit nr. 48 din data de_ pentru suma de 16700 lei (f.33).
La data de 29 noiembrie 2012, intimata N. S. s-a adresat Biroului Executorului Judecatoresc Manchevici Marin cu o cerere de executare silita indirecta motivata de neexecutarea de catre contestator a obligatiei de plata a sumelor scadente.
Ulterior, executorul judecatoresc anterior mentionat, a solicitat Judecatoriei Simleu Silvaniei incuviintarea executarii silite impotriva contestatorului P. V. C., iar prin Încheierea nr.10/C din 15 ianuarie 2013 aceasta instanta a admis cererea executorului judecatoresc si a incuviintat executarea silita imptriva contestatorului in cauza (f.46).
Potrivit dispozițiilor art. 373¹ Vechiul Cod de procedură civilă de la 1865, modificat prin OUG nr. 42/2009, "Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.
Asupra cererii de încuviințare, președintele instanței de executare se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților.";
Totodata, conform art. 373 Cod procedură civilă " Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel";. În cazul de față se constată că debitorul isi are domiciliul in localitatea A., comuna Beneasat, județul S., în lipsa unor probe contrare se poate prezuma că și patrimonial acestuia se afla tot acolo.
Prin Anexa 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumsciptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe langa judecatorii, comuna Benesat a fost inclusa in circumscriptia Judecatoriei Jibou, iar potrivit principiului de drept "nemo censetur ignorare legem";, nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.
In contextul celor mai sus expuse, s-a concluzionat că instanța de executare in cauza este J. Jibou, si nu J. Simleu Silvaniei, astfel ca si cererea de incuviintare a executarii silite era tot de competenta Judecatoriei Jibou, instanta in a carei raza teritoriala se face executarea. De precizat ca aceasta competenta teritoariala a Judecatoriei Jibou este una absoluta, de la care nu se poate deroga in acceptiunea art. 159 pct. 3 Cod procedura civila.
In conformitate cu prevederile art. 399 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865, aplicabil in speta, "impotriva executarii silite inseși, precum și împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de cei interesati sau vatamati prin executare";, iar dispozitiile alin. 2 al aceluiasi articol precizeaza ca "nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage anularea actului nelegal";.
Prin urmare, instanta constata nerespectarea in cauza a dispozitiilor legale referitoare la incuviintarea executarii siluite, cauza de nulitate ce afecteaza, in mod evident, executarea silita in intregul ei.
Fata de dispozitiile art. 137 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865, instanta a considerat de prisos a se mai pronunta asupra exceptiei prescriptiei dreptului de a cere executarea silita si asupra fondului cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC NEXTEB. SA solicitând casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală pentru că potrivit informațiilor aflate pe portalul instanțelor de judecată satul A. din cadrul comunei Benesat figurează în raza de competență a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Prin urmare, în condițiile în care contestatorul are domiciliul pe raza satului A., comuna Benesat în mod eronat s-a apreciat că J. Șimleu Silvaniei nu era competentă să încuviințeze executarea silită.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 8 și9, art. 304 1Cod procedură civilă.
Contestaorul, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, hotărârea fiind temeinică și legală, dată cu respectarea HG nr. 337/1993 (f. 11).
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 304 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit Anexei 1 din HG nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscriptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe linga judecatorii, comuna BENESAT figurează în raza de competență de Judecătoriei JIBOU.
Orice altă sursă de informare cu privire la circumscripția unei instanțe nu poate fi mai presus de lege și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
În mod corect a reținut instanța de fond încălcarea competenței absolute prin soluționarea cererii de încuviințare a executării silite de către J. Șimleu Silvaniei și incidența art. 373 Cod procedură civilă conform căruia" instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel";.
În condițiile în care nu s-a înfățișat vreo probă din care să rezulte că executarea silită se desfășoară în Șimleu Silvaniei, instanța de executare este Judecătoria Jibou în raza căreia se află domiciliul debitorului.
Față de cele de mai sus, constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către contestatoarea-recurentă S. NEXTEB. SA, împotriva sentinței civile nr. 388 din_ a Judecătoriei Jibou.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S. NEXTEB. SA, împotriva sentinței civile nr. 388 din_ a Judecătoriei Jibou.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 iulie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecăto | r, | Grefier, | ||
DP plecat în C.O., semnează președintele instanței, | D. | G. președintele instanței, | C. D. plecat în C.O., semnează | P. | A. | plecat în C.O., semnează prim grefier, |
K. M. | K. | M. | D. | C. |
Red./Dact/DC/DC/_ /2 ex.
Jud. fond. I. C.
← Încheierea civilă nr. 240/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 1090/2013. Contestaţie la executare → |
---|