Decizia civilă nr. 146/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
DECIZIA CIVILA Nr. 146/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013 Completul compus din: Președinte O. R. G.
Judecător O. -C. T. Judecător A. -F. D. Grefier A. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent C. LOCAL AL
M. C. -N. și de recurent M. C. -N., împotriva Sentintei civile nr. 12339/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N.
, privind și pe intimat E. R. D. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat și este legal timbrat.
De asemenea, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza în pronunțare, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin Sentinta civila nr. 12339/_, pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., a fost admisa în parte cererea formulată de contestatorii C. LOCAL AL M.
C. -N. și M. C. -N. în contradictoriu cu intimata E. R. D.
A. .
A fost anulată în parte somația din data de_ întocmită de Biroul Executorului Judecătoresc "M. Bolos"; în dosarul execuțional nr. 151/2012, în limita aducerii la îndeplinire a obligației stabilite de instanța de judecată - retrocedarea construcției (cameră) în suprafață de 50 mp situată în imobilul (parter) din C. -N., Piața A. Iancu, nr. 13, jud. C. .
S-a dispuse restituirea sumei de 97 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,15 lei reprezentând timbru judiciar, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, către contestator.
A fost respinsa cererea cu privire la obligarea intimatului la plata sumei de 194,03 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1755/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dos. nr._ (f. 13.15), contestatorul a fost obligat la retrocedarea construcției (cameră) în suprafață de 50 mp situată în imobilul (parter) din C. -N., Piața A. Iancu, nr. 13, jud. C. .
Prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. 151/2012 la B.E.J. Bolos M., creditorul E. R. din A. a solicitat punerea in executare a titlului executoriu sus-menționat, împotriva debitorului C. Local al M.
C. -N., pentru realizarea obligației stabilită prin titlul executoriu.
Prin Încheierea civilă nr. 1882/CC/2012 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu Decizia nr. 1755/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dos. nr._, împotriva debitorului C. Local al M. C. -N. (f. 19).
Cheltuielile de executare silita au fost stabilite prin procesul-verbal din data de_ întocmit de B.E.J. Bolos M., în dosarul execuțional nr. 151/2012, în cuantum de 1.325,7 lei (f. 20), după care s-a procedat somarea contestatorului (_ ), conform înscrisurilor depuse la filele 18-19 și 22- 23.
Prin Protocolul de predare-primire nr._, semnat la data de _
, s-a procedat la executarea obligației stabilită prin Decizia nr. 1755/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dos. nr._ .
Față de data comunicării somației contestatorului -_, instanța constată că prezenta contestație la executare a fost promovată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C.proc.civ.
Potrivit art. 3711alin. (1) C.proc.civ. Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la indeplinire de bunavoie iar conform alin. (2) In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca legea nu prevede altfel.
Conform art. 387 alin. (1) C.proc.civ. In afara de cazurile in care legea prevede altfel, executarea poate incepe numai dupa ce se va comunica debitorului o somatie.
Instanța a constatat că somația a fost emisă de B.E.J. Bolos M. la data de_, ulterior încheierii Protocolul de predare-primire nr._, semnat la data de_ . A rezultat așadar că la momentul întocmirii somației, dispoziția din titlul executoriu - Decizia nr. 1755/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dos. nr._ nu mai subzista, nemaifiind astfel nicio obligație care să fie executată silit.
În ceea ce privește obligația de plată a sumei de 1.325,70 lei, indicată în cuprinsul somației din data de_, instanța a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 3717alin. (2) teza II din C.proc.civ. debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare facute dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu prin executare voluntara.
Având în vedere considerentele mai sus-exprimate, a rezultat că contestatorul este ținut să suporte cheltuielile de executare, în cuantum de 1.325,70 lei stabilite prin somația din data de_ .
Referitor la susținerea contestatorului în sensul inadmisibilității întocmirii procedurii de executare silită, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3712C.proc.civ. Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, plantatii ori altei lucrari sau in luarea unei alte masuri admise de lege.
În speță, ne aflăm în situația executării unei obligații de a face, iar disp. Codului de procedură civilă nu instituie o excepție în ceea ce privește declanșarea procedurii de executare silită într-o astfel de situație (a se vedea în acest sens Cartea V, Despre executarea silită - Cap. VI C.proc.civ.).
Pe aceste considerente, în temeiul art. 404 C.proc.civ., instanța a admis în parte cererea și a anulat în parte somația din data de _
întocmită de Biroul Executorului Judecătoresc "M. Bolos"; în dosarul execuțional nr. 151/2012, în limita aducerii la îndeplinire a obligației stabilite de instanța de judecată - retrocedarea construcției (cameră) în suprafață de 50 mp situată în imobilul (parter) din C. -N., Piața A. Iancu, nr. 13, jud. C. .
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă; iar potrivit alin. (2) În cazul prevăzut la lit. e), taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației.
Față de admiterea în parte a prezentei contestații, instanța a dispus restituirea doar în parte taxei de timbru în suma de 97 lei și a timbrului judiciar în suma de 0,15 lei, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, către contestator.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte.
În prezenta cauză, contestatorul nu a făcut dovada altor cheltuieli ocazionate decât taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, sume care au fost restituite parțial, în cuantumul mai sus-indicat, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, către contestator, motiv pentru care, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 23 din Legea nr. 146/1997, a fost respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții C. Local al M. C. -N. și M. C. -N. prin P., solicitând modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii în întregime a contestației la executare.
În motivare, recurenții au arătat că în conformitate cu art. 371 ind. 7 alin. 1 teza 1,Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite cad în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. Intimata, la primul termen de judecată, a depus un înscris prin care a arătat că renunță la executarea silită din dos. nr. 151/2012, tocmai datorită îndeplinirii obligației către contestatori. Instanța fondului nu a ținut cont de acest înscris, obligând în
continuare contestatorii la plata cheltuielilor de executare, cu toate că intimata a renunțat a cererea de executare silită.
Recurenții au mai arătat că, în principal, înțeleg să invoce excepția inadmisibilității întocmirii procedurii de executare silită, având în vedere dispozițiile art. 371 ind. 2 C.pr.civ, care prevăd ce obligații sunt supuse executării silite, respectiv obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori alte lucrări.
Având în vedere că ne aflăm în situația executării unei obligați de a face, care potrivit dispozițiilor legale se execută în altă formă și pe alt temei de drept, apreciază că excepția este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se arată că, potrivit titlului executoriu, Decizia nr. 1755/2006, a I., s-a dispus retrocedarea camerei în suprafață de 50 mp, situată în str. P-ta A. Iancu nr. 13.
Prin protocolul de predare-primire nr. 986/45/_, semnată la data de_ s-a efectuat predarea în posesie a construcției în suprafață de 50 mp, din imobilul situat în mun. C. -N., P-ta A. Iancu nr. 13, către E.
R. din A. .
Raportat la aceste aspecte, recurenții consideră că obligația stabilită prin Dosarul de executare nr. 151/2002, nu se datorează atâta timp cât instituția lor și-a achitat obligațiile prevăzute prin Decizia civilă nr. 1755/2006, somația întocmită și procesul verbal fiind rămase fără obiect.
Intimata E. R. din A. a arătat că nu mai are pretenții față de recurenți, întrucât obligația stabilită prin dosarul de executare nr. 151/2012 a fost executată. De asemenea, a solicitat să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la primul termen de judecată a arătat instanței că renunță la executarea silită a dos. nr. 151/2012.
Prin Decizia civilă nr. 512/2012 pronunțată de T. ul Specializat C. în dosar nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C., excepție invocată din oficiu de instanță și în consecință, a fost declinată soluționarea recursului formulat de recurenții C. Local al M. C. -N. și M. C. -N. prin P. împotriva Sentinței civile nr. 12339/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului C. .
Analizând recursul, tribunalul constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
D. copia dosarului execuțional nr. 151/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. Bolos, depus la filele 10-24 din dosarul de fond, rezultă că, la data de_, E. R. din A. a formulat cerere de executare a Deciziei nr. 1755/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării silite și ulterior a întocmit procesul verbal privind cheltuielile de executare silită, pentru suma de 1.325,7 lei, taxa de timbru, timbru judiciar, comunicare acte de procedură și onorariu.
La data de_, executorul judecătoresc a întocmit somația către C. local al municipiului C. -N., în vederea punerii în executare a titlului executoriu și a plății cheltuielilor de executare.
Somația a fost primită la data de_, iar la data_, debitorul a înștiințat executorul că executarea nu mai are obiect, întrucât prin
Protocolul de predare-primire nr. 986/45/_, semnat la data de_, s-a efectuat predarea în posesie a spațiului, către E. R. din A. .
La data de_, înainte de primul termen de judecată fixat la fond, intimata E. R. din A. a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a arătat că renunță la executarea silită a dosarului nr. 151/2012 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc M. Bolos. De asemenea, a arătat că spațiul a fost predat, prin Protocolul de predare-primire nr. 986/45/_, semnat la data de_ .
În consecință, văzând renunțarea creditorului la executare, tribunalul constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 371 ind. 7 alin. 1 teza 1 C.pr.civ., invocate de către recurenți.
Potrivit acestui text de lege, "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite cad în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.";
Așadar, tribunalul reține că se impune admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 151/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. Bolos, cât timp somația a fost întocmită după punerea în executare de către părți, prin protocolul de predare-primire, iar cheltuielile de executare nu cad în sarcina contestatorilor, pentru motivele arătate anterior.
Față de toate aceste considerente și în temeiul art. 312 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de contestatorii C. Local al Mun.
C. -N. si M. C. -N., împotriva Sentintei civile nr. 12339/_ a
J. i C. -N., pe care o va modifica în parte în sensul admiterii contestatiei la executare formulata de catre contestatorii C. Local al Mun. C. -N. si M. C. -N. si a anulării tuturor formelor de executare silita începute în dosarul nr. 151/2012 al Biroului executorului judecatoresc Bolos M. .
În baza art. 23, alin. 1, lit. e) din Legea nr. 146/1997, se va dispune restituirea sumei de 97,15 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar aferenta fondului si a sumei de 48,65 reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar aferenta recursului către contestatorii recurenți.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei recurate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorii C. Local al Mun. C. -N. si M. C. -N., impotriva Sentintei civile nr. 12339/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., pe care o modifica in parte in sensul ca admite contestatia la executare formulata de catre contestatorii C. Local al Mun. C. -N. si M. C. -N. si pe cale de consecinta dispune anularea tuturor formelor de executare silita incepute in dosarul nr. 151/2012 al Biroului executorului judecatoresc Bolos M. .
Dispune restituirea sumei de 97,15 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar aferenta fondului si a sumei de 48,65 reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar aferenta recursului.
Mentine restul dispozitiilor sentintei recurate. Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2013.
Președinte, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, A. P. |
Red. ORG/tehn AP/2 ex. Jud fond - A. P. escu
← Decizia civilă nr. 559/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 214/2013. Contestaţie la executare → |
---|