Decizia civilă nr. 214/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 214 /2013Ședința publică din 05 Martie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte tribunal

Judecător: I. D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea H. I. M., cu domiciliul în localitatea C., nr. 202, județul Sălaj, împotriva sentinței civilă nr. 4212 din 07 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei contestatoare - avocat Demjen Attila - cu împuternicire avocațială depusă la dosar lipsă fiind AFP a municipiului Z. ..

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că taxele judiciare dispuse în cauză au fost achitate - fila 11, după care:

Reprezentantul recurentei contestatoare arată că nu are alte cereri - solicită cuvântul pe fond asupra recursului declarat:

Nefiind alte cereri formulate, excepții invocate, sau probe solicitate instanța acordă cuvântul asupra recursului de declarat.

Reprezentantul recurentei contestatoare - avocat Demjen Attila solicită admiterea recursului, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, arătând că prima instanță a încălcat dreptul la apărare a contestatoarei.

Instanța în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

T R I B U N A L U L

Prin Sentința civilă nr. 4212/_ a Judecătoriei Z., s-a admis excepția netimbrării cererii contestatoarei, invocată din oficiu și s-a anulat ca netimbrată cererea formulată de contestatoarea H. I. M., în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Sălaj, având ca obiect contestație la executare.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că contestatoarea a fost citată cu mențiunea să plătească taxa judiciară de timbru în valoare de 194 lei și timbrul judiciar de 0,30 lei, însă acesta nu s-a conformat.

1

Taxa a fost calculată la valoarea pretențiilor, potrivit art. 2, alin. 2 din Legea nr. 146/1997.

Contestatorul nu și-a respectat obligația legală, motiv pentru care, în baza art.20, alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanța va anula acțiunea ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta H. I. M. a formulat recurs solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat sentința casată.

În motivarea recursului reclamanta arată că este adevărat că nu a achitat taxa de timbru la primul termen de judecată, acest lucru datorându-se faptului ca a fost plecată în străinătate pe o perioadă de două luni.

A fost citată o singură dată, în acest fel încălcându-i-se dreptul la apărare garantat de Constituție și de CEDO.

Recurenta mai arată că nu a primit nicio somație emisă de AFP Sălaj cu privire la sumele cuprinse în procesul verbal atacat.

Recursul este nefondat pentru motivele:

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată - "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.";

Alin. 2 al aceluiași art. stabilește că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere contestatorului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

În aplicarea acestor prevederi legale a acționat prin întâmpinare atunci când a citat-o pe reclamantă cu sancțiunea achitării taxei de timbru (f. 7), iar acesta nu s-a conformat.

Apărarea invocată de recurentă cum că a fost plecată în străinătate, este contrazisă de procedura de citare pe care a semnat-o personal, luând astfel la cunoștință despre obligația de plată a taxei judiciare de timbru și oricum plecarea în străinătate nu constituie caz de forță majoră sau caz fortuit care să o împiedice în îndeplinirea obligației legale.

Aceste considerente fac astfel ca recursul să fie nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 Cod procedură civilă iar apărarea că nu a primit nicio somație emisă de Administrația Finanțelor P. cu privire la sumele cuprinse în procesele verbale sunt probleme ce vizează fondul contestației la executare pe care a formulat-o și care nu pot fi analizate în lipsa plății timbrajului aferent acesteia.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea H. I. M. împotriva Sentinței civile nr. 4212 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, din_ .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

K. M. I. D. D. G. C. P. E.

Red. KM/_ /dact. ECP/_ /2 ex./jud. fond D. U. E. R.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 214/2013. Contestaţie la executare