Decizia civilă nr. 1172/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 1172
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.
Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N. P. -L., domiciliat în Z., str. B. P. Hașdeu, nr. 22, bl. H. 22, sc. A, ap. 14, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1963/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant N. P. -L. avocat Crișan Otilia, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar (f. 22) și pentru intimata pârâtă A. V. AG avocat Gavriș I. Darie, în baza delegației de substituire (f. 24), lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La întrebarea instanței dacă mai sunt alte probe, reprezentanta recurentului arată că a solicitat în cererea de recurs, în măsura în care instanța va considera necesar, administrarea probei solicitate în fața primei instanțe, cerere în probațiune care a fost dezbătută în lipsa reclamantului și în lipsa reprezentantului acestuia, respectiv expertiza tehnică, care să conțină aceleași obiective precum cea inițial depusă la dosarul de fond. Mai precizează că a fost singura cerere în probațiune solicitată.
Reprezentantul intimatei-pârâte se opune admiterii cererii în probațiune, arătând că, în faza de fond, instanța a administrat în totalitate probele, respectiv expertiza tehnică judiciară, care reflectă în totalitate adevărul. Instanța a ținut cont și obiecțiunile formulate, în momentul în care a pronunțat sentința.
După deliberare, instanța respinge cererea în probațiune și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că a solicitat în primul rând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de recurentul reclamant.
În ce privește nelegalitatea, reprezentanta recurentului consideră că au fost încălcate drepturile procesuale ale reclamantului, respectiv s-a încălcat dreptul acestuia la apărare, întrucât s-a respins cererea de amânare a cauzei pentru
efectuarea concediului de odihnă, formulată de apărătoarea sa, în condițiile în care reprezentantul intimatei pârâte nu era prezent și, deci, nu s-a opus admiterii ei.
Cauza putea fi amânată fără niciun fel de probleme, mai ales că se impunea comunicarea obiecțiunilor la expertiză.
Efectuarea concediului de odihnă de către avocat este perfect admisibilă.
Respingerea cererii de amânare este motivată prin aceea că avocatul are obligația de a-și asigura substituirea în fața instanței de judecată și, arată instanța de fond că, pentru termenul din 18 mai și-a putut asigura substituirea, însă la termenul din 18 mai a fost o simplă amânare fără discuții, care nu impunea cunoașterea dosarului de către avocatul substituent.
În ceea ce privește respingerea cererii de amânare, solicită ca aceasta să fie analizată de instanță, altfel decât a făcut-o instanța de fond, care s-a pronunțat lapidar asupra ei, atât din punct de vedere a obligației avocatului de a asigura o apărare calificată în cauzele în care este angajat, cât și din punct de vedere a lipsei unei obligații corelative a celorlalți colegi de a substitui un coleg aflat în concediul de odihnă.
Nu există această obligație în sarcina avocaților de a-și substitui colegii aflați în concediu de odihnă, mai ales în cauze de o complexitate demnă de luat în seamă, cum este această cauză, și mai ales la un termen la care se impuneau foarte multe discuții pe fondul cauzei, discuții de ordin tehnic, deoarece aveau de dezbătut o expertiză tehnică judiciară, a fost depus un punct de vedere al expertului asistent, care, de asemenea, era foarte vast și conținea foarte multe noțiuni de ordin tehnic, greu de asimilat într-o cauză despre care nu ai cunoștință și nu este nimeni obligat să își asume răspunderea în perioada în care un alt avocat beneficiază legal de concediu de odihnă.
În ceea ce privește fondul cauzei, a considerat că hotărârea instanței e netemeinică, deoarece instanța și-a format convingerea pe baza expertizei judiciare, care nu întrunește deloc caracteristicile unei probe științifice.
Din concluziile expertului și din dezvoltarea modului în care a fost efectuată expertiza, rezultă că acesta nu a avut în vedere elemente de ordin tehnic pentru a-și forma opinia, bazându-se pe simple prezumții și deducții, fără un suport logic. Premisele invocate de expert nu au nicio legătură cu concluziile acestuia.
Instanța dă o foarte mare valoare acestei probe, deoarece ea se coroborează cu expertiza extrajudiciară efectuată de către asigurător în dosarul de daune și cu părerea expertului asistent.
Consideră că din acest punct de vedere hotărârea este nefondată, iar premisele trebuie să conducă logic spre concluzia finală, ori premisele expertizei judiciare și cele din hotărârea instanței nu au nicio legătură cu elementele tehnice din această cauză.
Cererea a fost respinsă pentru următoarele considerente: accidentul nu a putut avea loc în condițiile descrise de către cei doi conducători auto implicați, deoarece a fost pe timp de noapte și, reține expertul și reține și instanța, ar fi trebuit
să-și vadă luminile farurilor și atunci impactul nu ar fi avut loc. Prin urmare, având farurile aprinse, nici un fel de accident nu se poate produce pe timp de noapte.
În același timp, se reține faptul că ambii conducători nu aveau vizibilitate, aspect ce intră în contradicție cu susținerea că dacă se vedea lumina farurilor se evita impactul.
În cauză nu s-a urmărit posibilitatea evitării accidentului ca un obiectiv al expertizei, nu a trebuit să fie demonstrată această posibilitate a evitării accidentului, pentru că ar fi intrat în contradicție cu principiul răspunderii civile delictuale.
Dacă s-ar fi urmărit posibilitatea evitării accidentului, atunci ar fi putut concluziona expertul și instanța că este vorba de un caz fortuit sau forță majoră sau în se aflau în prezența culpei.
Doar un asemenea caz ar fi exclus răspunderea civilă delictuală, dacă se constata existența unui caz fortuit sau a forței majore.
Instanța coroborează niște indicii pe care nu le arată în considerente și le dă valoare de probă și spune la un moment dat că reclamantul circula cu o viteză de aproximativ 80 km/h în afara localității, prin urmare acesta ar fi fost vinovat de producerea accidentului, cu toate că, din niciuna din probele administrate, nu rezultă că viteza ar fi fost unul dintre motivele de producere a accidentului. Dimpotrivă, din toate probele rezultă că intervenientul forțat a pătruns de pe un drum principal pe un drum secundar, fără a se asigura deloc.
În ceea ce privește diferențele dintre urmele impactului dintre cele două autoturisme, așa cum a indicat și în obiecțiuni și în motivele de recurs, asupra autoturismului condus de către reclamant nu se puteau întinde urmele impactului mai mult de 84 de cm, deoarece atât măsoară autoturismul în partea din față care a fost implicată în accident.
În ceea ce privește autoturismul intervenientului, într-adevăr urmele impactului se întind până la 120 cm, deoarece a fost lovit în lateral.
Mașina nefiind din plastilină, ci dintr-un metal, este evident că urmele impactului s-au întins pe o suprafață mai mare decât cea atinsă efectiv.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului pentru motivele arătate, cu cheltuieli de judecată.
Luând cuvântul, reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată și depune în acest sens factură și ordin de plată.
În continuare acesta arată că, din probele administrate în cauză, rezultă foarte clar că avariile și urmele de pe cele două caroserii ale autovehiculelor nu se coroborează reciproc, în sensul că acele avarii ar fi fost produse în alte circumstanțe, și, nicidecum, că acel accident a avut loc în acele condiții. Este motivul principal pentru care instanța de fond a respins acțiunea.
Se poate discuta de o daună în situația în care există cauzalitate între fapta comisă și cele două autoturisme.
Rezultă clar din avarii, și expertul arată acest lucru, evenimentul nu a avut loc în condițiile descrise. În această situație nu poate fi atrasă răspunderea asigurătorului.
Reprezentantul intimatei pârâte consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă și legală
Instanța, socotindu-se lămurită, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1963/_ a Judecătoriei Z. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de către reclamantul N. P. L. în contradictoriu cu pârâta A. VERSICHER UNG AG - prin mandatar SA I.
- B. de A. - Reasigurare S. și în contradictoriu cu intervenientul forțat K.
Z. .
A fost obligat reclamantul N. P. L. să achite suma de 525 lei, reprezentând diferență onorariu expert în favoarea expertului Pădurean Gregoriu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, ca urmare a accidentului rutier din data de_, în care au fost implicate autoturismul proprietatea reclamantului N. P. L., marca Volkswagen Passat, cu nr. de înmatriculare_, autoturismul asigurat pentru răspundere civilă auto la societatea pârâtă prin mandatara acesteia SA I.
B. DE A. REA. S., autoturism marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare STA62F, condus de intervenientul K. Z., a fost deschis la societatea pârâtă dosarul de daună RO-1464/12-St (f. 100 - 156).
Șoferii implicați în accident au încheiat constatarea amiabilă de accident depusă la fila 169 din dosar, din cuprinsul căreia reiese faptul că s-a convenit că intervenientul forțat K. Z. este vinovat de producerea accidentului care a avut loc conform schiței realizate de părți la ieșirea intervenientului forțat de pe un drum secundar în timp ce autoturismul condus de reclamant se deplasa pe drumul principal pe sensul opus de deplasare față de sensul care se intersectează cu drumul principal.
În instrumentarea dosarului de daună s-a efectuat o expertiză tehnică extrajudiciară de către ing. Virgil Lauric - expert tehnic judiciar si expert criminalist autorizat în accidente de trafic (Anexa nr. 11), în urma căreia s-a constatat faptul că urmele și avariile de la caroseriile celor două autovehicule nu se coroborează reciproc și nu confirma modul de producere a daunei indicat de cei doi conducători auto. Locația daunei și configurația carosabilului este prezentată în mod diferit de cei doi conducători auto. Avariile celor doua vehicule s-au produs în alte circumstanțe (f. 83-91). În aceste condiții, societatea de asigurare A. V., constatând că daunele pretinse de reclamant provin din alte cauze decât cele care fac obiectul riscurilor asigurate, nu și-a dat acordul la plata.
În urma administrării probei cu expertiza tehnică judiciară, instanța a reținut, din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert tehnic Pădurean Gregoriu (f. 289-327), faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ circula pe timp de noapte, deci cu farurile aprinse, din direcția Crasna spre Z., pe DJ 191 la km 8+400 m la coborâre din vârf de pantă și într-o curbă la stânga fără vizibilitate, într-o intersecție cu două drumuri comunale. Autoturismul cu nr. de înmatriculare STA 62 F circula pe timp de noapte, cu farurile aprinse, pe un drum comunal care intră în intersecția cu DJ 191C la km 8+400m din stânga în sensul de mers Crasna
- Z., fără vizibilitate, aceasta fiind obturată de arbuști și s-a angajat să intre în intersecție, intrând în drumul județean și fiind tamponat de autoturismul cu nr. de înmatriculare SJ-17-LE, în lateral dreapta. Din această stare de fapt, reieșind astfel că cei doi conducători auto își puteau vedea lumina farurilor.
În ceea ce privește subansamblurile avariate în urma accidentului rutier mai sus descris, în raportul de expertiză s-a arătat faptul că acestea nu au putut fi identificate de către expert la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și nici la
autoturismul condus de către intervenient, deoarece autovehiculele au fost vândute, potrivit afirmațiilor celor doi conducători auto.
Din analiza planșelor foto și a declarațiilor șoferilor implicați în accident, expertul tehnic judiciar numit în cauză a reținut faptul că, întrucât impactul produs de autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost frontal, se impunea să fie avariată și traversa dintre longeroane cu sistemul de preluare a impactului din capul longeroanelor, iar pentru ca motorul să fie afectat trebuiau să fie avariate radiatorul răcire, cu pierderea lichidului de răcire, longeroanele, traversa de conexiune longeroane. Concluziile expertului, din analiza legăturii cauză efect, respectiv din amprenta impactului, sunt în sensul că accidentul nu s-a produs în condițiile declarate.
Expertul parte a cărui participare la efectuarea expertizei a fost încuviințată pentru societatea pârâtă, Ș. an V., a semnat raportul de expertiză fără obiecțiuni. Expertul parte încuviințat la cererea reclamantului Grădinar Tiberiu a formulat obiecțiunile depuse la dosar (f. 332-346) și a arătat că în urma analizei fotografiilor prezentate rezultă o complementaritate a avariilor prezentate de cele două autoturisme, datele obținute fiind coroborate cu măsurătorile în teren și reconstituirea cu două autoturisme deplasându-se în condiții de noapte. Cu privire la posibilitatea conducătorilor auto de a observa lumina farurilor pe timp de noapte, expertul asistent a contrazis concluziile raportului de expertiză tehnică susținând faptul că vizibilitatea în zonă este îngrădită pentru ambii conducători auto de curba la stânga și vegetația abundentă de pe partea drumului lateral. Conducătorul auto ce pătrunde de pe drumul lateral în intersecție are vizibilitate de la 40 de m asupra vehiculului care circulă pe drumul principal și iese din curbă. Vizibilitatea conducătorului auto care se deplasa pe drumul principal apare mult mai târziu, pe măsura deplasării, din cauza întunericului și vegetației, la cca. 30 m. În această situație, circulând cu o viteză de maxim 80 km/h impusă de sectorul de drum,
conducătorul auto nu avea timp să evite impactul.
Cu privire la concluziile expertului parte Grădinar Tiberiu, instanța arată faptul că, deși acesta, în urma analizării planșelor foto, a găsit explicații și le-a detaliat pentru a susține existența complementarității între avariile celor două autoturisme, aceste concluzii nu reușesc să formeze convingerea instanței cu privire la faptul că accidentul rutier a avut dinamica descrisă de către conducătorii auto implicați, concluziile la care a ajuns expertul parte necoroborându-se cu celelalte probe și cu indiciile potrivit cărora evenimentul rutier în urma căruia autoturismul proprietatea reclamantului a suferit avariile invocate de acesta s-a produs în alte circumstanțe și cu o altă dinamică decât cea descrisă de reclamant.
Tot referitor la concluziile expertului parte, cu referire la posibilitatea observării luminii farurilor de către conducătorii auto și a evitării în aceste condiții a impactului, instanța arată faptul că reconstituirea realizată de către expert s-a făcut doar în prezența reclamantului, nu și a unui reprezentant al pârâtei și a celorlalți doi experți și cu alte autoturisme, existând și varianta prezentării unor caracteristici diferite a farurilor, și astfel nu pot fi luate în considerare concluziile acestei reconstituiri. În plus, instanța nu a considrat plauzibile concluziile referitoare la imposibilitatea evitării impactului deoarece reclamantul care se deplasa pe drumul principal, ieșea dintr-o curbă și pentru a nu se reține o culpă a acestuia în producerea accidentului nu ar fi trebuit să fi avut o viteză de 80 km/h,
fapt ce ar denota că a circulat în curbă, imediat la ieșirea din localitate cu o viteză peste limita legală, întrucât, în mod firesc, un conducător auto reduce viteza în curbă și nici intervenientul care ieșea de pe un drum lateral nu a arătat că ar fi avut o viteză de deplasare mare, pentru a justifica faptul că nu a observat proiecția luminii farurilor pe șosea și astfel, chiar dacă din cauza configurației drumului și a vegetației existente în zonă vizibilitatea era redusă, este greu de acceptat faptul că cei doi conducători auto nu au observat proiecția luminii farurilor pentru a încetini și a încerca prin frânare să evite sau să reducă impactul, caz în care avariile nu ar fi avut amplitudinea care se poate observa din planșele foto. De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea faptul că impactul a avut loc, potrivit susținerilor conducătorilor auto, pe sensul de deplasare al mașinii conduse de către reclamant, celălalt șofer traversând un sens de deplasare, situație în care șoferii ar fi trebuit să observe lumina farurilor celuilalt autoturism, impactul neavând loc, astfel cum se observă din schițele efectuate la declararea accidentului, imediat la ieșirea intervenientului de pe drumul secundar mărginit de vegetație, ci pe sensul opus ieșirii pe drumul județean principal.
Un aspect important legat de lipsa de complementaritate a avariilor pe care instanța l-a avut în vedere în pronunțarea soluției este cel legat de faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare STA 62 F a fost avariat la înălțimea de 1,25m, iar avariile la autoturismul_, nu ajung la înălțimea acesta ele fiind de 84 cm. Astfel, cum arată expertul tehnic numit în cauză, iar expertul angajat de societatea pârâtă a concluzionat faptul că amprenta de avarie lateral dreapta a autoturismului cu numărul de înmatriculare STA 62 F indică un impact cu obstacol vertical de înălțime mai mare decât vehiculul. Deși expertul parte încuviințat pentru reclamant a arătat faptul că a existat o transmitere a deformațiilor de la impact, instanța analizând planșele foto depuse la dosar și având în vedere și faptul că doar expertul angajat de societatea pârâtă a putut să analizeze autoturismele avariate, ceilalți experți analizând doar planșele foto, a înlăturat explicațiile expertului parte deoarece, chiar dacă a existat o transmitere a deformațiilor, avariile din partea superioară și de pe plafonul autoturismul cu numărul de înmatriculare STA 62 F nu au justificare raportat și la amplitudinea avariilor din zona de impact a celuilalt autoturism.
Instanța a reținut și a coroborat cu proba cu expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză un cumul de indicii care contribuie la formarea convingerii că avariile prezentate de cele două vehicule nu sunt rezultatul accidentului rutier invocat de către părți. Astfel, din declarațiile părților, reiese că accidentul s-a produs la o oră târzie din noapte când lumina farurilor putea fi observată și cel puțin prin frânare redus impactul, însă, din analiza planșelor foto și a constatărilor reprezentantului societății de asigurare, s-a reținut faptul că avariile celor două autoturisme, în special cel aflat în proprietatea reclamantului, sunt semnificative, părând a fi rezultatul unei tamponări la o viteză destul de mare, iar șoferii nu au furnizat nici o informație legată de viteza aproximativă cu care se deplasau și eventuala frânare la observarea luminii farurilor.
De asemenea, sarcina probei, potrivit art. 1169 Cod civil, revine reclamantului, cel care face o susținere în fața instanței. Or, în speță, reclamantul, deși nu a reparat autoturismul, l-a înstrăinat și nu l-a prezentat pentru efectuarea expertizei judiciare, aceasta realizând-se doar pe baza fotografiilor existente la
dosar. În aceste condiții, instanța a apreciat că starea de fapt invocată de reclamant nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil ci, din contră, instanța și-a format convingerea raportat la probele administrate și complexul de indicii desprinse din starea de fapt reținută, că prejudiciul invocat de reclamantă nu se află în raport de cauzalitate directă cu fapta săvârșită de intervenientul forțat.
Întrucât reclamantului îi incumbă sarcina probei și proba cu expertiza tehnică a fost încuviințată la cererea acestuia, a obligat reclamantul N. P. L. la plata sumei de 525 lei, reprezentând diferență onorariu expert în favoarea expertului Pădurean Gregoriu, reclamantul achitând avansul în sumă de 500 lei, iar decontul încuviințat de instanță ridicându-se la suma de 1025 lei.
În cauza dedusă judecății, instanța a reținut faptul că nu sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, în principal, în urma analizării probatoriului administrat, instanța reținând că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat de către reclamantă și, de asemenea, nu poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, culpa intervenientului forțat pentru a fi atrasă răspunderea asigurătorului, societatea pârâtă, cu privire la obligația de reparare a prejudiciului suferit de către reclamantă.
În plus, prejudiciul invocat de către reclamant, în cuantum de 44.075 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat, nu a fost probat în cauză, devizul de reparații depus la dosar fiind unul orientativ, întrucât mașina nu a fost reparată ci înstrăinată, astfel cum susține reclamantul, și în aceste condiții prejudiciul suferit nu putea fi apreciat ca reprezentând cuantumul cheltuielilor necesare pentru a aduce autoturismul în starea anterioară accidentului, ci ca diferență între valoarea de circulație a acestuia la data accidentului și prețul obținut din vânzarea epavei, în caz de daună totală, pentru evitarea unei îmbogățiri nejustificate a păgubitului și pentru repararea pagubei efectiv suferite ca urmare a accidentului.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul N. P. L. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la rejudecare aceleiași instanțe.
În subsidiar a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate.
În motivarea recursului se arată că sentința atacată este în primul rând pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantului, cu încălcarea principiului contradictorialității și al oralității procesului civil. Reprezentantul reclamantului a formulat pentru termenul din data de_ cerere de amânare a cauzei pentru concediul de odihnă, însoțită de adeverința emisă în acest sens de Baroul Sălaj. Această cerere a fost respinsă de instanță de plano.
Această soluționare dată cererii de amânare pentru efectuarea concediului de odihnă contravine dreptului la apărare al părții, precum și drepturilor reprezentantului convențional al acestuia.
În speță, la termenul pentru care a solicitat amânarea cauzei pentru efectuarea concediului de odihnă, urma a fie puse în discuție obiecțiunile la expertiza tehnică auto efectuată în cauză și cererea în probațiune formulată odată cu aceste obiecțiuni, în sensul efectuării unei noi expertize tehnice auto, acestea fiind depuse la dosarul cauzei anterior termenului de judecată.
De asemenea, reprezentantul părții adverse nu s-a opus acordării unui termen de judecată, prin urmare, admiterea nu ar fi creat nici un prejudiciu procesual acesteia.
Respingerea nejustificata a cererii de amânare și discutarea obiecțiunilor și a cererii în probațiune, în măsura în care au fost puse în discuție, în lipsa reclamantului ori a reprezentantului acestuia echivalează cu nerespectarea principiului garantării dreptului la apărare.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul arată că sentința primei instanțe se bazează pe o apreciere eronată a probelor și pe aplicarea greșită a legii.
Prin întâmpinarea sa, pârâta A. V. AG a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului, având o viteză superioară celei legale în zona curbei, iar avariile înregistrate de cele două vehicule implicate în accident nu se coroborează.
Se mai arată că apărătorul ales al reclamantului a formulat la termenul de judecata din luna iunie 2013 cerere de amânare, justificat de faptul ca s-ar afla în concediu de odihnă, fără însă a proba corespunzător această susținere.
Mai exact, depunerea la dosar a unui înscris eliberat de Baroul Sălaj și din care reiese că avocatul este în concediu nu face dovada deplina a acestui fapt, atâta vreme cât adeverințele emise de Barouri în asemenea cazuri se bazează exclusiv pe declarația data chiar de persoana în cauza, fiind deci vorba în esență de simpla susținere a însuși avocatului declarant.
Mai mult, în exercitarea profesiei, avocatul are obligația să reprezinte interesele clientului într-un mod optim, ceea ce presupune inclusiv prezența sa la toate termenele de judecată (conform art. 229 din Statut).
Totodată, respingerea cererii de amânare pentru lipsă de apărare nu a fost de natură a influența în vreun fel soluția pronunțata de Judecătoria Zalău în privința obiecțiunilor la raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză de expert Pădurean, acestea fiind avute în vedere și analizate în detaliu de instanța de fond în cuprinsul Sentinței pronunțate (inclusiv punctul de vedere al expertului-parte desemnat de reclamant).
Pe fondul cauzei, intimata pârâtă arată că în mod corect instanța de fond a subliniat faptul că reclamantul ar fi putut evita impactul sau cel puțin ar fi putut limita considerabil consecințele acestuia dacă ar fi circulat cu viteza legală (adică maxim 50 km/h) în zona de curba cu vizibilitate mai mica de 50 metri (aspect recunoscut inclusiv de reclamant și dezvoltat în opinia separata a expertului-parte Grădinar Tiberiu), această conduită fiind de natură a atrage culpa reclamantului independent de faptul că circula sau nu pe un drum cu prioritate.
Recursul este întemeiat pentru următoarele:
Pe tot parcursul procesului din fața instanței de fond părțile din cauză au fost reprezentate de avocat.
După efectuarea expertizei tehnice dispuse în dosar de prima instanță la cererea reclamantului (f. 275), la termenul din_ (f. 328) s-a dispus amânarea cauzei la cererea reprezentanților părților în vederea studierii raportului de expertiză, depus la dosar cu mai puțin de 5 zile înaintea termenului de judecată, pe data de_ .
La data de_, reclamantul, prin reprezentant, a depus obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză (f. 330). Obiecțiuni la același raport au fost făcute și de către expertul pro parte al reclamantului, Grădinar Tiberiu (f. 333-346). La aceeași dată de_, s-a depus din partea reprezentantului reclamantului o cerere de acordare a unui nou termen de judecată, întrucât reprezentantul reclamantului, în perioada_ -_, se află în concediu de odihnă (f. 347), depunându-se în acest sens și o adeverință de la Baroul Sălaj (f.
348).
În ședința din_, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului, având în vedere prevederile art. 156 Cod procedură civilă, care lasă la aprecierea instanței posibilitatea amânării cauzei pentru lipsă de apărare, și apreciind că în prezenta cauză avocatul trebuia să-și asigure substituirea, nefăcându-se dovada opunerii clientului, ci din contră, în acest dosar la termele anterioare avocatul și-a asigurat substituirea.
Instanța a respins obiecțiunile formulate de reprezentanta reclamantului, apreciindu-le ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate neimpunând efectuarea unei completări la raportul de expertiză și a respins și cererea de efectuarea a unei contraexpertize, având în vedere faptul că în cauză părților li s-a încuviințat câte un expert parte, iar expertul parte al reclamantului, Grădinar Tiberiu, a depus la dosar obiecțiunile pe care le-a formulat și pe care instanța urma să le aprecieze în raport cu celelalte probe administrate. De asemenea, instanța a considerat că o contraexpertiză nu este utilă cauzei, având în vedere faptul că autoturismele implicate au fost înstrăinate și nu pot fi expertizate, iar cu privire la aspectele ce se pot observa din planșele foto și-au exprimat părerea deja trei experți.
Instanța a încuviințat onorariul expertului Pădurean Gregoriu, în sumă de 1025 lei și a pus în vedere reclamantului să achite diferența de 525 lei expertului judiciar.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii, prima instanță a amânat pronunțarea pe data de_ .
La data de_ (f. 350), reprezentantul reclamantului solicită repunerea pe rol a cauzei, arătând că este în concediu de odihnă, că a depus obiecțiuni la raportul de expertiză și, chiar dacă s-a amânat pronunțarea, este în imposibilitate de a depune concluzii scrise.
Fără a avea concluzii scrise din partea vreuneia din părți, instanța a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.
Cu privire la această stare de fapt, instanța de recurs reține că dreptul la apărare al reclamantului a fost încălcat.
Conform art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
În speță, cererea de amânare a cauzei a fost temeinic motivată, fiind însoțită de adeverința eliberată de Baroul Sălaj care atestă perioada concediului de odihnă al reprezentantului reclamantului, drept care este imperativ și obligatoriu, garantat în primul rând de Constituția României, dar și prin Codul Muncii.
Ori, în atari condiții, și în condițiile în care norma este dispozitivă, iar alin. 2 din același text de lege prevede "Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de
concluzii scrise";, prima instanță nu putea dispune amânarea pronunțării din oficiu, în lipsa unei cereri a părții, formulate în acest sens.
Ori, în condițiile în care reprezentantul reclamantului a solicitat amânarea cauzei pentru faptul că se află în concediu medical, a depus obiecțiuni la raportul de expertiză atât el cât și expertul pro parte al acestuia, care nu a fost pus în discuția părților, nefiind nimeni prezent la dezbaterea pe fond a cauzei, tocmai datorită depunerii cu o zi anterior termenului de judecată în care cauza a rămas în pronunțarea cererii de amânare, iar instanța a respins obiecțiunile fără a fi puse în dezbaterea părților, și nici asupra cererii de repunere pe rol nu s-a pronunțat, prima instanță făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 156 Cod procedură civilă și a încălcat dispozițiile constituționale referitoare la garantarea dreptului la apărare și ale art. 6 din CEDO.
Fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța de recurs urmează a admite recursul, a casa hotărârea atacată și a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare, prima instanță va pune în discuția părților obiecțiunile formulate și cererea privind necesitatea efectuării completării la raportul de expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către reclamantul N. P. L. împotriva sentinței civile nr. 1963 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Zalău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
D. G. | K. | M. L. | M. | M. | L. | -M. |
Red. KM/_ /Dact.MLM/_ /2 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Încheierea civilă nr. 18/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 420/2013. Pretenții → |
|---|
