Decizia civilă nr. 186/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 186/R/2013
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător JUDECĂTOR: G. C. F., președinte de secție JUDECĂTOR: R. -I. B.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâta SC S. R. S. B. împotriva sentinței civile nr. 2469/2012, pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților-intimați I. L. și I. V., avocat Săsărman Gavril, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta-recurentă și reclamanții-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea reclamanților-intimați I. L. și I. V., prin care se solicită respingerea recursului ca nefiind întemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Tribunalul constată recursul în termen legal declarat, motivat, comunicat și timbrat cu timbru judiciar în valoare de 5 lei, nefiind timbrat cu taxă judiciară de timbru de 1022 lei, deși recurenta a fost legal citată cu această mențiune.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat Săsărman Gavril, invocă excepția insuficientei timbrări a recursului.
Tribunalul pune în discuție excepția invocată de reprezentatul reclamanților- intimați.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat Săsărman Gavril, solicită admiterea excepției invocate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, sens în care depune la dosar chitanță justificativă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a recursului.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată
,
Prin sentința civilă nr. 2469/2012, pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de_, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescriptibilității dreptului material la acțiunea in despăgubiri invocată in cauză de pârâta SC S. R. S. .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții I. L. și I. V.
împotriva pârâtei SC S. R. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta SC S. R. S. să le plătească reclamaților I. L. si
I. V. în solidar suma de 35.802,21 lei cu titlu de despăgubiri.
A fost obligată pârâtă să le plătească reclamanților, în solidar suma de 3001 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță pe baza probatoriului administrat a reținut următoarele.
Prin sentința civilă nr.1325/2006 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.62/R/2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a dispus dezbaterea masei succesorale după defunctul Alexi Terente (componență, vocație, cote, calitate) si s-a constatat validitatea antecontractului de vânzare cumpărare având ca finalitate transmisiunea imobiliară a terenurilor din litigiu in favoarea reclamanților cumpărători I. L. si I. V. si cu consecința înscrierii dreptului de proprietate astfel dobândit in CF.
De asemenea pârâta SC S. R. S. B. a fost obligată să demoleze mofeta construită pe terenul proprietatea reclamanților si identificat cu datele de CF 6345 S.
-Băi nr. top 739/2/2/1, 739/2/2/3, pe cheltuiala acesteia, iar in caz de refuz au fost abilitați reclamanții să demoleze această mofetă pe cheltuiala pârâtei.
In litigiul de fond s-a reținut că pârâta a construit mofeta pe terenul din litigiu fără nici o autorizație, astfel încât s-a dispus această demolare.
La data de_, reclamanții în calitate de proprietari tabulari a imobilelor din litigiu si prin raportare la dispozitivul hotărârii judecătorești rămase definitive și care constituie titlu executoriu, au notificat-o pe pârâtă solicitându-i-se acesteia să-și îndeplinească obligația de demolare, acordându-i-se termen până la data de_ .
Deoarece pârâta nu și-a îndeplinit această obligație la termenul evidențiat, în această circumstanță reclamanții au procedat la demolarea mofetei, iar cheltuielile efectuate în acest scop, s-au cifrat la suma totală de 35.802,21 lei, sumă pe care au pretins-o in prezentul litigiu de la pârâtă.
Prin raportare la probatoriul administrat reținând în acest sens dovada cu înscrisuri, utilizată de către reclamanți instanța a reținut conținutul dispozitivului hotărârii judecătorești, obligația de face ce incumba pârâtei cu valențele de executare prioritar in natură si respectiv de executare cu contribuția reclamantei pe socoteala pârâtei respectiv prin echivalent bănesc pentru recuperare prejudiciu.
De asemenea factura fiscală cât si devizul de lucrări anexate atestă contactarea de către reclamanți a unei societăți care să execute prestări servicii in domeniul construcțiilor și respectiv pentru activitatea preconizată privind demolarea mofetei din localitatea S. -Băi si care s-a regăsit amplasată pe imobilul teren proprietatea reclamanților.
Astfel, aceste înscrisuri atestă contravaloarea serviciilor prestate de SC Perfect Impera S. Maieru la solicitarea expresă a reclamantului I. V. si care rezidă in cuantumul total de 35.802,21 lei compus din prețul de 28.872,75 lei si TVA-ul aferent în cuantum de 6.929,46 lei.
Mai mult această factură fiscală se corelează cu lista emisă de către societatea contractantă și care conține devizul pe lucrări de categorii - manoperă, materiale, utilaje si transport utilizat cu cheltuielile aferente pentru executare lucrare asumată de demolare mofetă).
În privința excepției invocată în cauză, instanța de fond a adoptat următorul raționament:
Titlul executoriu invocat si care rezidă în hotărârea judecătorească rămasă definitivă la data de_ prin respingerea ca tardiv a recursului promovat împotriva sentinței civile nr.1325/2006 a Judecătoriei Năsăud, vizează practic o acțiune reală imobiliară pentru care termenul general de prescripție este de 10 ani; Deși obligația de face dispusă în sarcina pârâtei prin titlul executoriu evidențiat constituie un petit accesoriu si in mod distinct ar putea atrage un alt termen al
prescripției de 3 ani, reținem că funcționează in speță principiul "accesorium sequitur principale";. Data demolării mofetei se circumscrie datei de_ ; data somației pentru executarea obligației de demolare mofetă este_ si constituie atenționarea pentru obligația ce trebuia executată benevol de către pârâtă, astfel încât coincide cu momentul propriu-zis al demersurilor de executare demolare mofetă pe cheltuiala pârâtei si cu contribuția exclusivă a reclamanților in temeiul autorizării instanței si care reprezintă cea de a doua modalitate a executării obligației de a face;
În opinia instanței de fond, termenul de prescripție de 3 ani poate opera în intervalul temporal pe cale-l atrage conotația acțiunii de fond - titlu executoriu cât si respectiv din momentul efectiv in care reclamanții au dat curs executării obligației de a face (a doua variantă) cu contribuția lor exclusivă conform autorizării instanței si cu posibilitatea de recuperare a cheltuielilor aferente suportate in acest scop. Astfel, o atare excepție ar fi încadrabilă în intervalul temporal_ -_ respectiv_ -_ prin raportare la termenul de 3 ani specific obligațiilor pecuniare și mai mult in intervalul_ -_ specific acțiunilor civile reale imobiliare.
În consecință, prima instanță a apreciat ca neîntemeiată excepția prescriptibilității dreptului material la acțiunea în despăgubiri, sens în care a respins-o ca atare pentru considerentele redate anterior.
Raportat la situația de facto expusă cât si probele administrate si analizate, instanța de fond a apreciat că în speță se regăsesc cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art.1530, 1531 si urm. cod civil și care rezidă în circumstanța recuperării prin echivalent bănesc a prejudiciului în raport de valoarea pagubei si principiul reparării integrale a prejudiciului.
În concret, în speță există o consecință directă si necesară a neexecutării fără justificare, a obligației de a face, culpabilă pârâtei și care a generat pentru reclamanți un prejudiciu pentru care se sesizează echivalența privind pierderea efectiv suferită de creditor si beneficiul pecuniar de care acesta este lipsit. Mai mult între reparație si prejudiciu trebuie să fie o concordanță deplină, iar în speță conform art. 1537 Cod civil, dovada prejudiciului a fost justificată prin înscrisurile atașate de către reclamanții creditori, motiv pentru care a fost admisă ca întemeiată acțiunea formulată.
În temeiul dispozițiilor art.274, art. 277 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat-o pe pârâtă să le plătească reclamanților, suma totală de 3001 lei cu titlu cheltuieli de judecată si constând din taxă timbru, timbru judiciar si contravaloare onorariu avocat conform chitanțelor justificative anexate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului
, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului sa susținut faptul că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe arătând că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare. În acest sens pârâta a susținut că total greșit a reținut prima instanță că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1325/2006 a Judecătoriei Năsăud, vizează o acțiune reală imobiliară pentru care termenul general de prescripție este de 10 ani și că termenul de prescripție de 3 ani în ce privește obligația de a face impusă pârâtei ar fi încadrabilă în intervalul temporar_ -_ și s-ar împlini în intervalul_ -_ .
Potrivit aserțiunilor recurentei pârâte, termenul de prescripție este de 3 ani fiindcă dosarul în care s-a dat sentința civilă nr.1325/2006 a Judecătoriei Năsăud, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.62/R/2007 a Tribunalului Bistrița Năsăud, nu a avut ca obiect o acțiune în revendicare împotriva societății pârâte, iar termenul de prescripție al acțiunii a început să curgă de la data de_ dată pronunțării deciziei anterior arătate, sens în care a făcut referire la prevederile art.6 și 7 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție fiind împlinit la data promovării i acțiuni_ . Au mai reliefat că la data la care reclamanții au pus în executare titlul executoriu, respectiv la data de_, acesta și-a pierdut valabilitatea potrivit art.6 și din Decretul 167/1958 și art.405 alin.3 Cod procedură civilă.
În ce privește soluția admiterii pe fond a acțiunii, recurenta pârâtă a susținut că acesta este neîntemeiată și nelegală, fiindcă reclamanți au pus în executare titlul executoriu doar la data de_, aspect reieșit din situația de lucrări și factura întocmită de SC Perfect Impera S. Maieru, la acea dată titlul executoriu și-a pierdut valabilitatea, caz în care demolarea mofetei s-a realizat abuziv fără a mai exista un titlu executoriu valabil în acest sens. A mai susținut că suma de 35.802,21 lei nu este datorată, suma solicitată este aberantă, situația de lucrări nu cuprinde cantitățile și valorile lucrărilor efectuate și acestea nu au nici un fel de corespondent în realitatea obiectivă.
Recurenta a susținut că în mod nelegal prima instanță a decăzut-o din proba cu expertiza tehnică încuviințată privind evaluarea lucrărilor de demolare, fiindcă pârâta nu a fost în măsură să depună documentația solicitată aflată în arhiva fostei UGSR. În ce privește manopera percepută indicată în situația de lucrări ca fiind de 14836,41 lei, această sumă este exagerată, fiindcă în construcții valoarea manoperei nu poate depăși un procent de 10%, iar sumele stabilite pentru folosirea utilajelor și transportul molozului sunt supraevaluate.
S-a mai reliefat și faptul că pârâtei i-au fost comunicate două facturi ambele întocmite de SC Perfect Impera S. Maieru, respectiv factura fiscală nr.0080/_ în sumă de 35.802,21 lei reprezentând contravaloare prestări servicii demolare mofetă, beneficiar fiind reclamantul I. V., iar apoi factura fiscală nr.0070/_ în sumă de 35.802,21 lei reprezentând contravaloare prestări servicii demolare mofetă, beneficiar fiind pârâta recurentă, aspect neluat în seamă de prima instanță, caz în care trebuia să se stabilească care era factura fiscală valabil emisă.
Recurenta a mai criticat sentința susținând că aceasta este nelegală deoarece instanța de fond a motivat în drept soluția pe prevederile art.1530, 1531 și urm. din Noul Cod civil, deși speței îi erau aplicabile prevederile Codului civil anterior raportat la pretențiile deduse judecății.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 312 alin.3, art.304/1, art.304 pct.9 art.405 alin.3 Cod procedură civilă, art. 6, art.7 din Decretul 167/1958.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului promovat de pârâtă ca nefiind întemeiat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în recurs.
În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat faptul că critica recurentei privind respingerea excepției dreptului la acțiune nu este întemeiată, fiindcă recurenta nu și-a îndeplinit obligația impusă prin titlu executoriu de a demola mofeta, motiv pentru care a fost somată de reclamanți în acest sens în 13 mai 2011, dar nu s-a conformat, situație în care aceasta a acceptat tacit ca demolarea să o facă reclamanții, caz în care s-a procedat în data de 30 septembrie 2011 la demolarea acelei construcții. Termenul de prescripție al acțiunii formulate vizează paguba cauzată prin demolare, iar nu executarea sentinței inițiale, iar demolarea s-a făcut la data respectivă având acceptul tacit al recurentei, caz în care acțiunea a fost în termenul legal formulată.
În ce privește criticile pe fondul cauzei, intimații au arătat că și acestea nu sunt fondate, deoarece în mod corect pârâta a fost decăzută din proba cu expertiza încuviințată tocmai pentru că pârâta nu a depus înscrisurile solicitate necesare efectuării lucrării de expertiză, iar în ce privește cele două facturi s-a arătat că cea eliberată pe numele pârâtei a fost greșit întocmită, motiv pentru care a fost apoi eliberată o altă factură pe numele reclamanților.
Reclamanții-intimați, prin avocat, au invocat excepția insuficientei timbrări a recursului la termenul de judecată din 17 aprilie 2013
.
Examinând în prealabil excepția invocată de intimați
, tribunalul constată că se impune a fi admisă potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Potrivit art.20 din legea nr.146/1997, plata taxei judiciare de timbru se face anticipat, iar în caz de nerespectare a acestei obligații până la termenul stabilit de organul judiciar, sancțiunea aplicabilă este anularea cererii sau acțiunii, după caz.
În cauză, tribunalul observă că recurenta pârâtă a depus odată cu cererea de recurs și timbru judiciar aferent de 5 lei, dar nu a depus taxa judiciară de timbru, situație în care recurenta a fost legal citată pentru termenul de judecată menționat la adresa indicată în cererea de recurs, cu mențiunea de a timbra recursul cu o taxă judiciară de timbru de 1022 lei, calculată potrivit art.11 alin.1 din lege, însă, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare anterior reliefată până la termenul de judecată din 17 aprilie 2013.
Având în vedere această situație, tribunalul, în baza art.20 din legea nr.146/1997, urmează a anula ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.2469/2012 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ . Ținând cont de soluția adoptată, nu mai pot fi examinate pe fond criticile formulate de pârâtă în cererea de recurs.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recurenta pârâtă se află în culpă procesuală față de anularea recursului ca insuficient timbrat, motiv pentru care o va obliga pe recurentă să plătească intimaților reclamanți suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloare onorariu avocat conform chitanței justificative atașate la dosar f.29.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC S. R. S., cu sediul în B., str. A., nr. 41 C, et. 2, sector 3, împotriva sentinței civile nr.2469/2012 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ .
Obligă recurenta pârâtă SC S. R. S. să plătească intimaților reclamanți I.
L.,
cu domiciliul în F., nr. 925, județul Bistrița-Năsăud și I. V.
cu domiciliul în S. -Băi,
str. G., nr. 17, județul Bistrița-Năsăud, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
M. L. B. G. | C. | F. | R. | I. B. L. D. |
MLB// 2ex.// 18 aprilie 2013 Jud. fond P. AT.
| ← Decizia civilă nr. 32/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 746/2013. Pretenții → |
|---|
