Decizia civilă nr. 118/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 118/2013
Ședința publică din data de 11 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. V. JUDECĂTOR: I. -D. C. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții J. | A., C. | C. | |
E. | , S. V. D., S. B. A., M. M., SS | și S. O. | M. |
împotriva sentinței civile nr. 1390/F din 26 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud, privind și pe pârâții intimați
C. LOCAL AL M. B. și S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reclamanții apelanți J. A. și S. B.
A. personal și asistați de avocat M. Stelian, lipsă fiind restul părților. Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanta apelantă J. A. depune la dosar un punct de vedere personal, la care sunt atașate un set de acte.
Instanța apreciază că nu se impune comunicarea acestui înscris cu pârâții intimați.
Reprezentantul reclamanților apelanți arată că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, în principal, anularea hotărârii apelante și modificarea în totalitate a hotărârii în sensul respingerii excepției inadmisibilității și a admiterii acțiunii, iar în subsidiar, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată, susținând pe scurt motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar. Apreciază că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii de către instanța de fond, întrucât acțiunea
introductivă nu a fost întemeiată pe dispozițiile Legii Speciale 10/2001, fiind invocat art. 1 din primul protocol al CEDO, potrivit căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional"; și prin urmare această excepție trebuie respinsă. Cu privire la fondul cauzei arată că își menține în totalitate apărările formulate la instanța de fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1390/F/_ a Tribunalului B. -Năsăud
s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată din oficiu și de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de reclamanții J. A.
, C. C. E., S. V. D., S. B. A., M. M., SS, S.
O. M., în contradictoriu cu pârâții C. Local al M. B., și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. B. - Năsăud.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: S-a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii.
Obiectul prezentului dosar îl constituie obligarea pârâților la plata sumei de
500.000 lei reprezentând contravaloarea imobilelor construcții și teren situate în Unirea la nr. administrativ 5, identificat în C.F.1076-Unirea nr.top.22/1, 22/2 preluat abuziv de către S. R. .
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanții au formulat cu privire la acest imobil notificarea nr. 19672/_ în temeiul Legii nr. 10/2001 (adresată iniția Prefecturii județului B. -Năsăud sub nr. 159/_ ), dar prin Dispoziția nr. 1714/2007 a primarului mun. B. această notificare a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că nu a fost făcută dovada calității de moștenitori al fostului proprietar tabular deposedat.
Potrivit art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001(în forma în vigoare în anul 2007), decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Reclamanții au recunoscut că nu au atacat Dispoziția nr. 1714/2007, prin care li s-a respins notificarea formulată.
Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți are ca și finalitate acordarea unor despăgubiri pentru imobilele construcții și teren situate în Unirea la nr. administrativ 5, identificat în C.F.1076-Unirea nr.top.22/1, 22/2 prin acțiune directă în instanță bazată pe dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin omiterea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente statuările Înaltei Curți de
C. și Justiție din Decizia nr. 33/2008, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii. În acest sens este de reținut că în condițiile în care reclamanții nu au uzat de procedura prevăzută de legea specială de reparație, solicitarea privind obligarea la plata unor despăgubiri nu poate fi admisă, dreptul neputând fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare de drept comun, căci s-ar ajunge în acest mod la eludarea prevederilor legii speciale.
Soluționarea unei cereri privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv, întemeiată pe dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar crea astfel posibilitatea, pentru reclamanți, care nu au urmat întreaga procedură reglementată de Legea nr.10/2001, de a obține, în afara cadrului legal stabilit prin actul normativ arătat, satisfacerea pretențiilor lor legate de un imobil, care se află sub incidența acestei legi, situație de natură să încalce atât principiul securității raporturilor juridice, cât și principiul prevalenței legii speciale față de legea generală. În cazul de față în mod evident este vorba de imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001, aspect de altfel necontestat de către reclamanți, care au si formulat notificare în baza legii speciale, dar nu au urmat procedura până la capăt, astfel încât se apreciază de tribunal că sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi speciale de reparație, dispoziții ce se aplică prioritar în raport cu dispozițiile legale invocate de reclamanți în acțiune.
Prin art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ce
intră sub incidența acestui act normativ indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art.480 și 481 cod civil sau a altor tipuri de acțiuni cu aceeași finalitate, cum este în cazul de față.
Obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001 face din acest act normativ o lege specială față de dreptul comun al acțiunilor în pretenții, singurul aspect care interesează în aplicarea principiului specialia generalibus derogant fiind existența unei norme speciale și a unei norme generale cu același domeniu de reglementare, situație în care aplicarea normei speciale este obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină. Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Totuși nu s-ar putea reține că în acest mod reclamanților li s-ar fi îngrădit dreptul de acces la justiție, întrucât art.6 din Convenție garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal";, adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere. S-a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.
Legea nr.10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea de dreptul la un tribunal, pentru că împotriva deciziei/dispoziției emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației la instanță, căreia i se oferă o jurisdicție deplină, după cum există posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr.10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, astfel încât este pe deplin asigurat accesul la justiție. Existența Legii nr.10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art.6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este una efectivă.
Prin imposibilitatea de a recurge la acțiuni de drept comun pentru obținerea de despăgubiri pentru privarea de dreptul de proprietate, ulterior apariției Legii nr.10/2001 nu se aduce atingere nici art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, norma arătată garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice si a respins acțiunea formulată, ca inadmisibilă. Față de soluția de admitere a excepției inadmisibilității, nu se mai impus analiza celorlalte excepții invocate, respectiv a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepției tardivității.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând legalitatea și temeinicia hotărârii, prin prisma următoarelor considerente:
Raportat la temeiurile de drept invocate prin acțiunea introductivă - art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., demersul reclamanților nu poate fi limitat la
procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel încât nu se poate admite excepția inadmisibilității acțiunii.
A admite o astfel de excepție, echivalează în opinia reclamanților cu o încălcare flagrantă a liberului acces la justiție, și cu obstrucționarea în mod grav a modalităților de apărare a dreptului de proprietate, care ar fi limitată exclusiv la perioada expres și limitativ prevăzută de Legea nr.10/2001, aspect care în mod evident contravine dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.
Reclamanții au arătat totodată că în ce privește procedura de aplicare a Legii nr.10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, aceasta contravine disp.art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției, care se aplică în mod prioritar.
Prin decizia nr. 33/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul acordării de prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului în situațiile în care sunt sesizate neconcordanțe între dispozițiile acesteia și legea specială.
C.E.D.O. a evidențiat că inconsecvențele și deficiențele legislative au generat o practică neunitară și soluții ale instanțelor judecătorești care au atras condamnarea S. ui R. pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.
Totodată reclamanții au arătat că în practica instanțelor naționale există cazuri în care în spețe similare excepția inadmisibilității a fost respinsă, cu motivarea că instanța este datoare în asemenea cazuri să cerceteze fondul cauzei, respectiv să verifice calitatea de persoană îndreptățită de a solicita despăgubiri și dacă a avut loc o deposedare abuzivă din partea S. ui R. .
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților are ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea imobilelor construcții și teren situate în Unirea nr.5, identificate sub nr. top 22/1 și 22/2, care au fost preluate abuziv de stat.
Problema admisibilității acțiunii a fost corect analizată de prima instanță, prin prisma deciziei nr.33/2008 pronunțată în interesul legii de Î.CCJ.- Secțiile Unite.
Prin această decizie s-a stabilit că în concursul dintre legea specială și dreptul comun are prioritate legea specială, chiar dacă acest lucru nu este prevăzut expres în legea specială.
In explicitarea acestei părți din dispozitiv, Î. Curte arată în considerentele deciziei că nu poate fi primit punctul de vedere conform căruia acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 sau care nu au declanșat o astfel de procedură în termenul legal ori care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile Codului civil, deoarece un asemenea punct de vedere ignoră principiul de drept generalia spedalibuts derogant.
Reclamanții se află în ultima din cele trei situații enumerate, adică nu au obținut restituirea în natură a imobilului, au formulat o notificare unității deținătoare a imobilului, prin Dispoziția nr. 1714/_ a Primarului mun. B. aceasta a fost respinsă, iar reclamanții nu au formulat plângere împotriva acesteia. Deși nu au urmat procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au formulat prezenta acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a demonstra admisibilitatea acestei acțiuni reclamanții nu au invocat nicio eventuală neconcordanță a dispozițiilor legale privitoare la procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neconcordanță care să facă aplicabilă direct și prioritar Convenția, în temeiul art.20 alin.2 din Constituția R. iei,
Aplicarea art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în locul legii speciale, așa cum solicită reclamanții, nu este posibilă.
Art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.
Invocarea unui "bun"; în sensul art. 1, presupune recunoașterea dreptului de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Reclamanții nu dețin o hotărâre judecătorească anterioară prin care să li se fi confirmat în justiție dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel încât nu dețin un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și al jurisprudenței Curții pe acest aspect, începând cu cauza Brumărescu contra R. iei.
Nedeținând un bun, nu se mai pune problema dacă prin modul de soluționare a cauzei se produce sau nu o ingerință în dreptul lor de proprietate.
Nici critica referitoare la încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este fondată.
Faptul că instanța de fond a verificat cu prioritate posibilitatea reclamanților de a acționa în baza art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în condițiile în care în urma parcurgerii procedurii legii speciale, reclamanților li s-a respins notificarea, prin Dispoziția nr. 1714/_ a Primarului mun. B., iar reclamanții nu au formulat plângere împotriva acesteia nu reprezintă o încălcare a accesului lor la justiție, garantat prin art.6 din Convenție. Acest text nu garantează dreptul unei persoane care se adresează justiției de a obține analiza pe fond a tuturor pretențiilor sale, așa cum invocă reclamanții.
Neformulând plângere împotriva Dispoziției nr. 1714/_ a Primarului mun. B., reclamanții și-au sumat riscul pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii pentru imobil.
În ce privește argumentul potrivit căruia limitarea apărării dreptului de proprietate al reclamanților exclusiv la perioada expres și limitativ prevăzută de Legea nr.10/2001, contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului., este total nefondat.
Legea nr.10/2001 - act normativ special în materia restituirii bunurilor imobile ce cad sub incidența dispozițiilor sale - prevede, pe lângă procedura specială de formulare și soluționare a notificărilor, un termen legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei / dispoziției prin care s-a soluționat notificarea, înăuntrul căruia persoana căreia i se adresează poate formula plângere la instanță.
Prin reglementarea posibilității de contestare a actului administrativ în instanță, se dă eficiență principiului instituit de art. 6 din Convenție, orice persoană nemulțumită de modul în care i-a fost soluționată notificarea în etapa administrativă, având acces la instanță.
Limitarea în timp a dreptului de a formula plângere împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a soluționat notificarea este, la rândul său conformă exigențelor unui proces echitabil, având totodată rolul de a asigura stabilitatea raporturilor juridice.
În ipoteza menționată de reclamanți, în care contestarea dispoziției de soluționare a notificării s-ar putea exercita oricând, fără limită în timp, ar exista o permanentă incertitudine asupra situației juridice a unui imobil, împrejurare inacceptabilă din punct de vedere legal.
Prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în pretenții nu se încalcă dreptul reclamanților de acces la instanță, întrucât un astfel de acces le era asigurat de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, de care însă, nu au uzat, ei necontestând Dispoziția nr. 1714/_ a Primarului mun. B. .
Nici critica vizând lipsa de eficacitate a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 nu este fondată, în condițiile în care, reclamanții nu au exercitat calea de atac prev. de art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, împotriva dispoziției nr. 1714/2007 a Primarului mun. B., prin care notificarea le-a fost respinsă, pentru ca instanța să verifice legalitatea modului de soluționare a notificării, și, eventual, să stabilească o altă soluție, în ipoteza în care ar fi apreciat calea de atac întemeiată.
Afirmația referitoare la înlăturarea excepției inadmisibilității în litigii similare de către alte instanțe naționale, nu constituie un motiv întemeiat, în condițiile în care practica judiciară nu este izvor de drept, iar în cauză în mod corect prima instanță a aplicat cele statuate prin decizia nr. 33/2008.
Chiar dacă prin această decizie s-a statuat inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun, promovate ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, curtea apreciază că excepția este incidentă și în prezenta cauză, care nu este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, ci pe art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât imobilul pentru care se solicită despăgubirile intra sub incidența Legii nr. 10/2001 și singurul act normativ în baza căruia se pot formula pretenții de orice fel - restituire în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent - după data intrării sale în vigoare este acest act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții J. A., C. C.
E., S. V. D., S. B. A., M. M., SS și S. O. M.
împotriva sentinței civile nr. 1390/F din_ a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
M. | C. V. | I. D. | C. | A. | B. |
Red. MV dact. GC 11 ex/_
Jud. fond: I. B. S.
| ← Decizia civilă nr. 612/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1973/2013. Pretenții → |
|---|
