Decizia civilă nr. 1197/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 1197
Ședința publică din data de 3 decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.
Grefier: M. L. -M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamanții L. F., cu domiciliul în Z., str. Dumbrava, nr. 19, bl. 14, ap. 16, jud. Sălaj și S. L. M. S., cu sediul în Z., str. Dumbrava, nr. 19, bl. 14, ap. 16, jud. Sălaj, de pârâții R. D., domiciliat în Z., str. P. nr. 10, jud. Sălaj și S. Euro Activ S., cu sediul în Z., b-dul M. Viteazu, nr. 53/A, jud. Sălaj, ambii cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Groza L. na în Z., str. Tudor Vladimirescu, nr. 12, bl. D 53, sc. D, ap. 3, jud. Sălaj și de chemata în garanție SA - R. A. S.A., cu sediul în Z., Piața 1 Decembrie, bl. A, ap. 4 jud. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 1965/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1965/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei
S.C M. LS, invocată de pârâți prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta S. M. LS în contradictoriu cu pârâții S. E. S. prin administrator și R. D., aceștia fiind obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei S.C M. LS a sumei de 2.157 euro la cursul BNR de la data plății cu titlu de despăgubire.
S-au respins ca neîntemeiate cererile:
- reclamantei S.C M. LS cu privire la obligarea pârâților S. E.
S. și R. D., în solidar, la plata sumei de 400 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului nerealizat de la data producerii pagubei și până la data introducerii
acțiunii și la plata sumei de 400 lei/lună de la data introducerii acțiunii până la data plății despăgubirii în cuantum de 5788 euro.
-reclamantului L. F. N. domiciliat în Z., str. Dumbrava, nr. 19, bl. I-4, ap. 6, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâții S. E. S. și R. D. cu privire la obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 2000 euro cu titlu de daune morale.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. E.
S.R.L în contradictoriu cu chemata în garanție SA R. A. S.A. Sucursala Z., fiind obligată chemata în garanție la plata către pârâta S. E.
S.R.L a sumei pe care aceasta va proba că a achitat-o reclamantei S.C M. L.
S. cu titlu de despăgubire, în limita sumei de 2.157 euro.
Pârâții au fost obligați în solidar la plata către reclamanta S.C M. LS a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției seria CC nr. 5005624 din data de_, întocmit IPJ Sălaj, pârâtul R. D. a fost sancționat întrucât în data de_, în jurul orelor 14.30, a efectuat o manevră de depășire a autoturismului_, în timp ce circula pe DE 81, direcția Z. -C., fără a se asigura că poate face acest lucru, punând în pericol autoturismul cu nr._ ce circula din sens opus.
Prin Sentința civilă nr. 1254 din data de 21 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul R. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj și societatea de asigurare SA R.
A. S.A. - Sucursala Z., împotriva procesului-verbal de contravenție seria CC nr. 5005624 din data de_, reținându-se în considerentele acestei hotărâri că în data de_, petentul aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare _
, a circulând pe direcția Z. -C., între localitățile Românași Ciumărna, într-o zona prevăzută cu marcaj continuu, a procedat la depășirea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, condus de Abdel Mutalab Sami. În același timp, din sens contrar, circula autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de L. N.
F., care, văzând autoturismul condus de către petent, a pierdut controlul volanului, ieșind de pe carosabil. Manevra astfel efectuată de către petent constituie o manevră periculoasă, ce a pus în pericol siguranța participanților la trafic, chiar dacă este posibil să nu fi concurat exclusiv la producerea evenimentului rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare _
.
În urma administrării probei cu expertiza tehnică, analizând raportul de expertiză efectuat de expert tehnic auto Bărnuț Radu, depus la dosar f. 150 -160 și raportul de expertiză efectuat de expert tehnic auto Ș. an V., depus la dosar f. 176-183, expert parte încuviințat pârâților și chematei în garanție cu completările rapoartelor de expertiză efectuate în urma admiterii obiecțiunilor (f. 220 -229), instanța reține în fundamentarea soluției pronunțate concluziile raportului de expertiză efectuat de expert tehnic auto Bărnuț Radu, depus la dosar f.150 -160 și ale completării la raportul de expertiză (f. 228) cu privire la valoarea maximă de despăgubire ce se poate acorda având în vedere avariile constatate la autovehiculul
expertizat, în cuantum de 4.315 euro și la faptul că avariile puteau fi cauzate ca urmare a evenimentului rutier din data de_ cu dinamica descrisă de către reclamantul L. F. .
Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de către pârâtul R. D. și aflat în proprietatea pârâte S. E. S. era asigurat RCA la data accidentului conform poliței de asigurare încheiată cu chemata în garanție SA R.
A. S.A. SUCURSALA/AGENȚIA Z., poliță aflată în perioada de valabilitate, aspect necontestat de către părți și de asemenea necontestat de către părți este faptul că pârâtul R. D., administratorul societății pârâte se afla la momentul producerii accidentului în raporturi de prepușenie față de aceasta, folosind autoturismul în interesul societății.
Asupra excepției lipsei de interes a reclamantei S.C M. LS invocată de pârâți prin întâmpinare, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii ca neîntemeiată întrucât reclamanta a probat faptul că este proprietara autoturismului cu nr. de înmatriculare_, avariat în urma accidentului rutier invocat în litigiu, prin contractul de vânzare - cumpărare auto_ (f. 129), Autorizația taxi (f. 14) și actele care au stat la baza emiterii acesteia.
Cererea formulată de către reclamanta S.C M. LS în contradictoriu cu pârâții S. E. S. reprezentată legal prin administrator R.
D. și R. D. a fost admisă în parte pentru următoarele considerente:
În speță sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 - art.999 Cod civil, mai puțin culpa exclusivă a pârâtului R. D. în producerea accidentului rutier și, respectiv, a prejudiciului suferit de societatea reclamantă, fapt ce determină angajarea răspunderii acestuia și obligarea la repararea doar în parte a prejudiciului.
Cum din probatoriul administrat nu se poate stabili un alt procent de culpă a conducătorilor auto implicați în accident, instanța a considerat că gradul de culpă al celor doi este egal, pentru următoarele motive: în ceea ce privește fapta ilicită săvârșită de către pârâtul R. D. instanța a reținut, respectând principiul autorității de lucru judecat, faptul că din procesul-verbal de contravenție seria CC nr. 5005624 din data de_, menținut prin Sentința civilă nr. 1254 din data de 21 martie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., reiese săvârșirea de către acesta a faptei contravenționale prevăzute de art. 118 lit. a din
R.A. OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, însă consecințele faptei sale, care de altfel este o faptă de pericol și nu de rezultat, nu îi sunt imputabile în totalitate, concurând la producerea rezultatului și fapta victimei, respectiv neadaptarea de către aceasta a vitezei la condițiile de drum.
Conform concluziilor raportului de expertiză rezultă că reclamantul L. F. putea să aibă estimativ o viteză de 100 km/h; din administrarea probei cu interogatoriul reiese faptul că reclamantul avea o viteză de aproximativ 70 km/h, iar în urma administrării probei cu înregistrarea apelurilor la serviciul 112 instanța a reținut faptul că reclamantul a menționat faptul că avea o viteză de 80 - 90 km/h și a fost nevoit să frâneze brusc, motiv pentru care mașina s-a răsturnat.
În privința condițiilor de drum, instanța a reținut faptul că, la momentul producerii accidentului, condițiile meteo erau nefavorabile, întrucât ploua și era ceață, astfel cum susțin și șoferii implicați și martorul audiat în dosarul acvirat, iar
din raportul de expertiză tehnică și din declarațiile reclamantului reiese că răsturnarea mașinii s-a produs la ieșirea autoturismului dintr-o curbă dublă.
Încă un indiciu privind faptul că depășirea efectuată de pârât nu a fost cauza exclusivă a pierderii controlului autoturismului de către reclamant este cel cu privire la faptul că potrivit declarației martorului ascultat, aflată în dosarul acvirat, mașina condusă de pârât se afla în revenire pe sensul său de deplasare în momentul în care a avut loc răsturnarea, precum și faptul că pârâtul R. D. a susținut încă din momentul opririi în trafic și pe tot parcursul procesului faptul că nu a observat răsturnarea autovehiculului condus de către pârât, deși în mod firesc, acesta nu avea nici un motiv aparent de a nega culpa sa în producerea accidentului, atâta timp cât autoturismul era asigurat RCA și nu au existat victime, fapt ce ar putea duce la concluzia că între locul depășirii efectuate de pârât și cel al răsturnării autovehiculului reclamantului a existat o oarecare distanță și, în aceste condiții, accidentul ar fi putut fi evitat dacă reclamantul adapta viteza la condițiile de drum și nu ar fi frânat brusc.
Astfel, instanța apreciind că viteza cu care a condus reclamantul nu era adaptată la condițiile de trafic, fiind încălcate dispozițiile art. 123 din R. A. OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și neputându-se stabili dincolo de orice dubiu rezonabil faptul că manevra de depășire efectuată de pârât a fost cauza determinantă a pierderii controlului autovehiculului și ieșirii în decor, s-a reținut culpa concurentă a celor doi conducători auto cu consecința obligării pârâtului R.
D. la repararea prejudiciului proporțional cu culpa sa în cauzarea acestuia, respectiv obligarea la plata a jumătate din valoarea autoturismului avariat, deci a sumei de 2.157 euro la cursul BNR de la data plății, cu titlu de despăgubire.
Instanța a reținut valoarea maximă de despăgubire la care expertul tehnic judiciar Bărnuț Radu a ajuns în urma completării raportului de expertiză și refacerii în parte a expertizei cu privire la calculul valorii despăgubirii raportat la prevederile Ordinului 5/2010 al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv suma de 4315 euro, aceste concluzii coroborându-se și cu cele cuprinse în raportul efectuat de expertul parte Ș. an V. .
În consecință, au fost obligați pârâții R. D. și S. E. S., în solidar, la plata în favoarea reclamantei S.C M. LS a sumei de 2.157 euro la cursul BNR de la data plății cu titlu de despăgubire, având în vedere prevederile art. 1000 alin. 3 cod civil și art. 1003 Cod civil, care reglementează răspunderea comitenților pentru faptele săvârșite de prepușii acestora și posibilitatea angajării răspunderii solidare a acestora, instanța reținând că în speță sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de textele legale mai sus citate.
Referitor la cererea reclamantei S.C M. LS cu privire la obligarea pârâților S. E. S. și R. D. în solidar la plata sumei de 400 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului nerealizat de la data producerii pagubei și până la data introducerii acțiunii și la plata sumei de 400 lei/lună de la data introducerii acțiunii până la data plății despăgubirii în cuantum de 5788 euro instanța o va respinge ca neîntemeiată, reținându-se că reclamanta nu a probat faptul că suma de 400 lei pe lună reprezintă beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autovehiculului, probă pe care acesta se impunea să o facă cu documente contabile justificative, întrucât doar beneficiul obținut în mod legal
poate fi invocat cu titlu de prejudiciu, iar în al doilea rând, instanța mai arată și faptul că din cuprinsul bonurilor fiscale și raportul Z, înscrisuri ce poartă o dată ulterioară accidentului, s-ar putea trage concluzia că reclamanta și-a continuat activitatea de taximetrie.
Cererea formulată de către reclamantul L. F. N. în contradictoriu cu pârâții S. E. S. și R. D. cu privire la obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 2000 euro cu titlu de daune morale a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât reclamantul, căruia îi incumbă sarcina probei nu a adus nici o dovadă cu privire la gravitatea prejudiciului moral suferit pentru ca instanța să poată stabili un cuantum al compensațiilor bănești ce i s-ar cuveni în funcție de durata, intensitatea suferințelor fizice sau psihice și implicațiile acestora cu privire la activitatea socială a reclamantului. În privința suferințelor fizice, instanța arată faptul că, din înscrisurile medicale depuse la dosar de unitatea spitalicească, întocmite cu ocazia prezentării reclamantului în această unitate acuzând dureri, în seara zilei în care a avut loc accidentul, nu reiese existența unor traume fizice suferite în urma evenimentului rutier.
S-a avut în vedere și faptul că s-a reținut o culpă comună a celor doi șoferi în producerea accidentului și în aceste condiții, existând și o faptă a victimei care a stat la baza producerii prejudiciului material și moral dacă acesta ar fi existat, instanța apreciază că victima nu ar fi îndreptățită la repararea daunelor morale.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. E. S.R.L în contradictoriu cu chemata în garanție SA R. A. S.A. Sucursala Z. a fost admisă, reținându-se ca incidente prevederile art. 41 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România: "În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul-civil";, iar potrivit art. 44 din Ordinul CSA 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule: " Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care din documentele existente în dosarul de daună: constatare amiabilă, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, proces verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.";
Conform prevederilor art. 54 din Legea 136/1995: "Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și art. 44, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat.";
Conform acestor dispoziții legale, răspunderea asigurătorului față de terțul vătămat poate fi angajată, în baza poliței de asigurare RCA valabile la data accidentului dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a asiguratului sau a persoanei care a condus autovehiculul asigurat, care prin fapta sa
a cauzat efectele păgubitoare, reglementată de art. 998 Cod civil, aspect deja constatat în cauza de față prin angajarea răspunderii contractuale a persoanei care a condus autoturismul asigurat cu privire la suma de 2.157 euro.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 275 Cod procedură civilă instanța, având în vedere admiterea în parte a pretențiilor reclamantei a obligat pârâții în solidar la plata către reclamanta S.C M. LS a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă calculată proporțional cu valoarea pretențiilor admise din totalul cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta S.C M. LS probate cu înscrisuri justificative, în sumă totală de 3.603 lei reprezentând avans onorariu expertiză (f. 121), taxă judiciară de timbru (f. 234), onorariu avocațial (f. 30, 307).
În privința obligării chematei în garanție la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de societatea reclamantă, instanța arată faptul că acesta nu se află în culpă procesuală întrucât nu a fost deschis anterior procesului un dosar de daună și nu a fost încunoștințată cu privire la producerea evenimentului asigurat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen reclamanții S.C M.
LS și L. F. N. pârâții S. E. S. și R. D. precum și chemata în garanție SA R. A. S.A. Sucursala Z. cu sediul în Z. .
Prin recursul lor reclamanții S.C M. LS și L. F. N. solicită în principal modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii promovate; în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării intimatei-chemata în garanție la plata către intimata reclamantă a sumelor reprezentând despăgubiri și cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului formulat se arată următoarele:
În speța, nu sunt dovedite condițiile răspunderii civile delictuale a recurentului prepus cerute de art. 998-999 Cod civil.
Fapta imputată reclamantului-prepus nu există.
Așa cum a arătat și în plângerea contravenționala ce formează obiectul dosarului nr._ acvirat, contravenția reținută în sarcina recurentului-prepus nu a fost constatata legal conform art. 109 alin. l si 2 din OUG 195/2002 și anume direct de către agentul constatator sau prin mijloace tehnice certificate, omologate si verificate metrologic. Sancționarea acestuia s-a realizat doar în baza declarațiilor șoferilor implicați în depășire, declarații rezumate de către agent în Raportul său din_ .
Analizând conținutul Raportului și a celorlalte probe administrate în dosarul contravențional acvirat, în temeiul principiului nemijlocirii, reiese clar nevinovăția recurentului-prepus. Astfel, conducătorul autoturismului depășit având nr. de înmatriculare_, Abdel Mutalab, declara faptul că "în afara localității Ciumarna a fost depășit de un autoturism de culoare neagra, marca VW..."[ alin. 5 din raport]. În declarația data în fața instanței [fila 49 din dosarul având ca obiect plângere contravenționala acvirat] acesta arată faptul că mașina care 1-a depășit a fost "un suv de culoare închisă". Numărul de înmatriculare al autoturismului ce a efectuat depășirea și marca acestuia nu au fost observate de către acesta și nici de către intimatul-reclamant în momentul incidentului descris în procesul-verbal. Abia când în loc. Sanmihaiu Almasului, cei doi șoferi porniți în urmărirea mașinii ce a efectuat depășirea au constatat că autoturismul oprit de ei are nr. de înmatriculare
_, aspect probat cu alin. 6 din Raport și cu interogatoriul intimatului-reclamant [ fila 134] care la întrebarea nr. 9 arată că nu a văzut marca și nr. de înmatriculare al auto ce a provocat accidentul. Abia în timpul urmăririi "și-a dat seama" că autoturismul condus de recurentul-prepus este cel care a generat accidentarea sa. Mai mult, în apelurile către 112, înregistrări acvirate dosarului de contencios contravențional, intimatul-reclamant susține ca a "pornit în căutarea unei mașini bleumarin închis, cu număr de București, cu care s-a tamponat."
Rezulta așadar faptul că cei doi au început urmărirea unui autoturism suv/jeep, fără a-i cunoaște numărul de înmatriculare sau marca, bazându-se doar pe memoria vizuală, în condițiile în care ploua, era ceață, iar vizibilitatea era redusă [declarația martorului Abdel Mutalab-fila 49 din dosarul acvirat].
Este de reținut faptul că potrivit certificatului de înmatriculare, autoturismul recurentului-prepus este marca Toyota.
Consideră că prima instanță, analizând probatoriul administrat în dosarul de contencios administrativ precum și Raportul fiscal Z nr. 184 aflat la fila 130 din dosar în temeiul principiului nemijlocirii, era în măsura sa stabilească nevinovăția recurentului-prepus, în opinia sa, hotărârea pronunțată în materia contenciosului contravențional nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței învestită cu soluționarea în fond a prezentului litigiu. Doar hotărârea penala se bucură de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile potrivit art. 22 CPP. Nu există așadar nici un text legal care sa confere același caracter unei sentințe pronunțate în contencios contravențional.
În fine, neprobat rămâne și raportul de cauzalitate dintre fapta recurentului- prepus și prejudiciul intimatei-reclamante indicat în expertizele dispuse în cauză.
Potrivit intimatului-reclamant [declarația de la fila 134, răspunsul nr. 18], după accident, mașina_ a fost transportată pe trailer, aflându-se de atunci într- un garaj. Susținerile acestuia contravin însă realității. Raportul fiscal Z nr. 184 de la fila 130, atestă faptul că în data de_, ulterior deci datei accidentului invocat în acțiune, și anume_, autoturismul_ a efectuat servicii de taxi. Potrivit acestui raport Z, în data de_, autoturismul a efectuat 8 curse în valoare totală de 38,33 lei. Pentru activitatea de taxi prestată în ziua de_ până la ora 9.28, oră la care a fost scos raportul Z, mașina a parcurs 47,062 km, din care 12, 903 km reprezintă cursele efective [ocupat cu clienți]. Analizând cele două rapoarte Z succesive, nr. 183 și 184 de la fila 130, rezultă faptul că din data accidentului_ și până în data_ autoturismul_ a parcurs 47,062 km [total km conform raport Z nr. 184: 14873.219 km - total km potrivit raport Z nr. 183: 14826,157 km].
În consecința, prejudiciul constatat de experți nu se datorează incidentului din_, așa cum susțin intimații-reclamanți. Raportul Z nr. 184 de la fila 130 atestă faptul că în data de_ au fost efectuate servicii de taxi cu mașina_ . Solicită să se rețină că - potrivit declarației intimatului-reclamant de la fila 134 - societatea reclamantă nu deține un alt autoturism cu care să presteze servicii de taxi
- răspunsul nr. 16.
În consecința, dat fiind raportul Z nr. 184, raportul de cauzalitate dintre presupusa fapta a recurentului - prepus și prejudiciul indicat în expertize nu există.
În fine, în ipoteza în care instanța de recurs nu va reține cele expuse mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării intimatei-chemata în garanție la plata către intimata-reclamantă a sumelor reprezentând despăgubiri și cheltuieli de judecată.
Prin sentința atacată, instanța de fond, deși admițând cererea de chemare în garanție formulată de recurentul-comitent, a dispus obligarea recurenților la plata sumelor ce reprezintă despăgubiri și cheltuieli de judecată.
Obligația de plată a sumelor menționate mai sus incumbă însă potrivit legii asigurătorului-chemat în garanție, nicidecum recurenților, potrivit art. 44 din Legea 136/1995, asigurătorul plătește despăgubirea NEMIJLOCIT celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plătește asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit.
În speță, recurenții nu au despăgubit intimații-reclamanți, astfel încât, instanța de fond aplicând dispozițiile art. 44 din Legea 136/1995, era obligată să rețină în sarcina asigurătorului-chemat în garanție obligația de plată a despăgubirii. Potrivit art. 41 si 49 din Legea 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de
asigurați în procesul civil.
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin avarierea sau distrugerea de bunuri - art. 50 din Legea 136/1995.
Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul - art. 51 din Legea 136/1995.
Potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Totodată, conform dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995
"Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite". De altfel, și art. 74 (1) din Ordinul 5/2010 arată că în cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătorești ramase definitivă.
Obligația de plată a asigurătorului a despăgubirilor persoanei prejudiciate prin fapta asiguratului este stipulată și de art. 26 (1) din Ordinul 5/2010. Potrivit acestui din urma text legal, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în forma băneasca, pentru pagubele materiale și cheltuielile de judecată efectuate de cel prejudiciat.
Din examinarea dispozițiilor legale invocate rezultă cu claritate că, pentru prejudiciile suferite de persoana vătămata prin producerea unui accident de vehicule, se naște obligația de plată a asigurătorului RCA în locul persoanei vinovate de producerea prejudiciului, asigurat RCA. Numai în mod excepțional, în cazul în care întinderea obligației asigurătorului, determinată de limitele de despăgubire prevăzute expres în contractul de asigurare, nu ar fi de natură să acopere în întregime prejudiciul, ceea ce nu e cazul în speță, face posibil ca, pentru pagubele neacoperite să fie angajată și obligația de plată asiguratului pentru diferența de sumă neacoperită de polița RCA, în condițiile răspunderii civile delictuale.
Este evident că, prin instituirea caracterului obligatoriu pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, pe lângă evitarea insolvabilității persoanei asigurate vinovate de producerea pagubei, se dă eficiență chiar esenței contractului de asigurare, respectiv asiguratul, în schimbul sumelor plătite, asigură un eveniment viitor și incert, urmând ca în caz de producere a acestuia să nu își vadă diminuat brusc patrimoniul cu valoarea corespunzătoare. Daca s-ar admite posibilitatea obligării asiguratului la plata despăgubirilor în principal, în subsidiar cu asigurătorul sau chiar în solidar, acesta ar fi pus în situația de a-și vedea diminuat patrimoniul, suportând exact efectele riscului cu privire la care s-a asigurat.
În concluzie, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, obligația de plată a despăgubirii incumbă asigurătorului-chemat în garanție.
Prin recursul formulat reclamanții S.C M. LS și L. F. N. solicită modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, așa cum a fost formulată.
Consideră că în mod absolut subiectiv și în lipsa unei probe tehnice, s-a reținut o culpă comună în producerea accidentului a celor doi șoferi implicați. De asemenea împotriva concluziilor expertului care menționează că "autoturismul nu a părăsit carosabilul ca urmare a unei pierderi de stabilitate, ci ca urmare a acționării în acest sens a mecanismului său de direcție", instanța de fond afirmă că
"accidentul ar fi putut fi evitat dacă reclamantul ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și nu ar fi frânat brusc. Nici măcar expertul angajat de partea adversa nu a afirmat acest lucru, prin urmare, aceste considerente se sprijină pe probe străine de prezentul dosar. Oricum, expertul numit de instanță stabilește cu certitudine că
"autoturismul (subscrisei) nu a lovit capul de pod de pe marginea drumului cu partea din față, ci cu cea laterală dreapta, aproximativ la nivelul ușilor și aripa dreaptă spate, pe care se evidențiază urme specifice de frânare cu capul de pod din beton." În aceste condiții, nu se poate afirma de către instanță că reclamantul L.
F., șofer profesionist, a pierdut controlul volanului (respectiv s-a speriat și a sărit în decor). Urmele de frecare de pe partea dreaptă a mașinii indică o diligentă maximă în evitarea accidentului, respectiv acționarea mașinii spre marginea din dreapta a carosabilului și acostament pentru evitarea unui impact frontal cu mașina condusă de pârât și care se află pe contrasens într-o porțiune de drum marcat cu
"depășirea interzisa".
Din punctul de vedere al normelor codului rutier șoferul autoturismului_ nu a încălcat nici o regulă. Orice altă manevră, inclusiv staționarea ar fi dus la un impact frontal între cele două mașini și eventualul deces al șoferilor.
Conform doctrinei și practicii constante a instanțelor, chiar în cazul extrem în care ar fi existat mai multe acțiuni periculoase care succed sau concură simultan la rezultatul periculos, se impune a fi avută în vedere cauza proximă, respectiv "cea față de care rezultatul nu s-ar fi produs". În situația de față, accidentul nu ar fi avut loc În cazul în care pârâtul ar fi respectat indicatorul cu "depășirea interzisă", nemaivorbind de faptul că nu se asigurase, nu avea vizibilitate și carosabilul era umed. Acestea ar putea fi doar condiții favorizante ale producerii rezultatului faptei ilicite, indiferent care ar fi fost viteza mașinii_, acest lucru este irelevant atâta timp cât pe banda sa de rulare nu avea ce căuta nici un vehicul de pe contrasens.
În artă ordine de idei, adaptarea sau neadaptarea vitezei subsemnatului este de asemenea o creație proprie a instanței de fond. Niciunul dintre experți nu face referire la acest lucru, mai mult chiar expertul pârâtului menționează la capitolul VII - concluzii - pct. 5) "...culpa în producerea accidentului revine numitului R. D.
, care nu a respectat OUG 195/2002 cu referire la manevra de depășire".
Apreciază că se impune obligarea pârâtei SC E. SRL,în calitate de comitent al numitului R. D., în solidar cu societatea de asigurare, la plata în întregime a prejudiciului produs ca urmare a faptei ilicite reținute deja în sarcina pârâtului R. D. printr-o sentință rămasă irevocabilă. Prin prejudiciu înțelege și venitul nerealizat care a fost probat cu încasările zilnice ale societății, coroborat cu concluziile ambilor experți referitor la dauna totală produsă. Autoturismul în cauză fiind singurul deținut de societate la momentul respectiv și el fiind distrus în totalitate, nu mai are relevanță faptul că societatea a mai avut activitate ulterior, cert este că a fost lipsită de folosința mașinii.
Faptul că ulterior a achiziționat o altă mașină, nu exonerează de răspundere persoana vinovată. Nu se impunea ca societatea să intre în insolvență pentru a face dovada acestui prejudiciu. Din momentul distrugerii autoturismului și până la plata contravalorii sale, acest autoturism nu mai produce beneficiile anterioare și care au fost probate cu încasările zilnice din activitatea de taximetrie.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului L. F. de acordare a daunelor morale, aceasta a fost respinsă în întregime cu motivarea că "reclamantul nu a adus nici o dovadă cu privire la intensitatea suferințelor fizice sau psihice".
Faptul că a scăpat cu viață și fără fracturi după o dublă rostogolire în decor a mașinii și aterizare pe pavilion și după deschiderea tuturor airbag-urilor, nu înlătură suferințele fizice cauzate. În mod uzual, deschiderea airbag-ului din volan are ca și consecință fracturi costale și ale sternului. S. ul său osos este mai rezistent, dar nervii senzoriali mai există, întrucât nu există un aparat de măsurare a durerii, nici o altă instanță nu a solicitat probarea suferinței fizice sau psihice din momentul accidentului. Acesta nu a fost însă un impediment în acordarea daunelor morale pentru victimele accidentelor de circulație, fără a fi condiționate să probeze intensitatea durerii încercate. Sumele solicitate se încadrează în cele prevăzute, inclusiv în polița de asigurare a pârâtului, prin urmare, ele sunt recunoscute, prevăzute și achitate de societățile de asigurări. Suma solicitată este una modică și s-au avut în vedere soluții similare ale instanțelor din România.
În drept recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. Prin recursul formulat, chemata în garanție SA -R. A. S.A. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în garanție, formulată de către pârâta S. E. S., iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a pretențiilor formulate de către reclamanți, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul diminuării cuantumului despăgubirii la a
cărei plată a fost obligată subscrisa societate - cu cheltuieli de judecata.
În motivarea recursului formulat se arată următoarele:
În mod netemeinic și nelegal, prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a societății de asigurări, formulată de către pârâta S.: E. S.R.L, reținând în motivarea sa prevederile art. 41/Legea 136/1995 și 44 /Ordinul CSA nr. 5/20l0, omițând să observe încălcarea gravă a obligațiilor instituite de către legiuitor în sarcina acesteia din urmă, a pârâtei), prin art.33 / Ordinul CSA nr. 5/20I0.
Așadar, dintr-o evidentă culpă a E. S.R.L, societatea de asigurări nu a avut cunoștință despre producerea evenimentului din data de_, respectiv despre autovehiculele implicate în accident, despre avariile produse, despre circumstanțele producerii acestuia, despre pretențiile formulate etc, neputându-se întreprinde niciun demers în vederea constatării avariilor cauzate la autovehiculul reclamantei de către reprezentanții societății (planșe foto, măsurători, devize de calcul etc.).
Simpla existență a unei polițe de asigurare nu atrage, în mod automat răspunderea asigurătorului pentru orice fapte culpabile ale asiguratului sau, dimpotrivă, condițiile, drepturile și obligațiile părților sunt prevăzute în condițiile de asigurare (Ordinul CSA nr. 5/20 I 0), ele trebuind respectate /îndeplinite în mod cumulativ.
În prezenta cauză accidentul s-a produs la data de_, societatea de asigurări a fost informata despre acesta după mai mult 6 luni de zile, prin comunicarea unei citații în cauză de către Judecătoria Zalău, situație în care "termenul scurt" la care face referire art. invocat a fost în mod evident încălcat, consecințele inacțiunii pârâtei fiind deosebit de grave, sub aspectul imposibilității obiective a asigurătorului de a mai face investigații, măsurători, constatări, atât în ceea ce privește dinamica producerii accidentului cât și a vinovăției asiguratului sau, respectiv a întinderii prejudiciului.
Pentru aceste motive solicita admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, să se respingă cererea de chemare în garanție.
Pe de altă parte, în eventualitatea în care se va aprecia că în mod temeinic și legal pretențiile formulate vor putea fi îndreptate împotriva subscrisei societăți, solicită să se aibă în vedere faptul că potrivii art. 27 / Ordinul CSA nr. 5/2010, "Asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs: b) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; c) din culpa exclusivă a unei terțe persoane".
În mod greșit instanța a reținut o culpă a pârâtului R. D. de 50 % în producerea accidentului, contrar probelor administrate în cauză.
Încă de la momentul promovării acțiunii, reclamanții au susținut faptul că R.
a cauzat răsturnarea autovehiculului condus de către dl. L. . Vinovăția conducătorului auto R. D. nu poate fi reținută în cauză, având în vedere declarațiile date imediat după producerea accidentului de către martorul Abdel Mutalab (f. 49 / Dosarul 3891/2010), care își amintește atât faptul că "a fost depășit de un autovehicul de teren (suv) marca VQLKSWAGEN, de culoare închisă", cât și faptul că autovehiculul care a depășit "efectua o manevra de a se reîncadra pe sensul său de mers în momentul în care șoferul care venea de pe contrasens a tras de volan și s-a răsturnat în șanț";.
Așadar, nici măcar atunci, când amintirea incidentului era încă vie în memoria martorului, acesta nu a putut identifica nici autovehiculul care îl depășise (marca/ nr. de înmatriculare) și nici pe conducătorul acestuia. Ceea ce își amintește însă, este faptul că acel autovehicul nu circula practic pe contrasens în momentul în care dl. L. se apropia, ci deja se reîncadra pe banda sa de circulație.
Experții care au întocmit raportul de expertiză în cauză nu au putut preciza cu certitudine care a fost factorul care a determinat ieșirea în decor a pârâtului.
Înțelege să critice sentința primei instanțe și sub aspectul cuantumului despăgubirii la a cărei plata a fost obligată societatea.
Chiar daca se va aprecia că cererea de chemare în garanție este întemeiată, solicită să se observe faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat că valoarea întregului prejudiciu cauzat autovehiculului SJ N4 NYK este de 4,315 euro, obligând pârâții la plata unei jumătăți din acesta, respectiv la plata sumei de 2.157 euro.
Așa după cum am arătat și cu ocazia soluționării în primă instanță a cauzei, reclamanta nu poate face dovada faptului că toate avariile existente la autovehiculul_ au fost produse în data de l8.06.20l0, în evenimentul de a cărui producere îl acuză pe conducătorul auto R. D. . Este posibil ca acest autovehicul să fi fost implicat la o dată anterioară în alte evenimente, de a căror producere / inexistență instanța nu poate să fie sigură (existând cel puțin suspiciuni în acest sens), la fel cum nu poate să fie sigură nici cu privire la faptul că de la acea dată și până în prezent acest autovehicul nu a mai suferit modificări/evenimente rutiere.
Fără nicio motivare a hotărârii sale, prima instanța "a reținut valoarea maximă de despăgubire la care expertul tehnic judiciar Bărnuț Radu a ajuns în urma completării raportului de expertiză și refacerii în parte a expertizei cu privire la calculul valorii despăgubirii raportat la prevederile Ordinului 5/2010 al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv suma de 4315 euro, aceste concluzii coroborându-se și cu cele cuprinse în raportul efectuat de expertul parte Ș. an V. ".
Prima instanță a omis însă să observe faptul că valoarea maximă a despăgubirii a fost reținută în trei moduri diferite.
Toate aceste valori introduse în formulele de calcul a despăgubirii au dus la rezultate diferite, însă prima instanță nu a elucidat aceste neconcordanțe, mulțumindu-se să rețină, fără nicio motivare, opinia unuia dintre experți, respectiv a d-lui Bărnuț, considerând în mod greșit că aceasta se coroborează și cu cea a d- lui expert S. an V. .
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate T. reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1254 din data de 21 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. -acvirat- s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul R. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj și societatea de asigurare SC A.
R. A. SA - Sucursala Z. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CC nr. 5005624 din data de_, reținându-se în considerentele acestei hotărâri, cu privire la temeinicia procesului - verbal de contravenție faptul că în data de _
, petentul aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe direcția Z. -C., între localitățile Românași Ciumărna, într-o zonă prevăzută cu marcaj continuu, a procedat la depășirea autoturismului cu nr. de înmatriculare _
, condus de Abdel Mutalab Sami. În același timp, din sens contrar, circula autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de L. N. F., care, văzând autoturismul condus de către petent, a pierdut controlul volanului, ieșind de pe carosabil.
Este de reținut că petentul - recurent din prezenta cauză nu a formulat recurs împotriva sentinței susmenționate.
Ca hotărâre irevocabilă, sentința civilă nr. 1254/20122 a Judecătoriei Z. se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C.civ., așa încât dezlegarea dată prin această sentință problemei de drept referitoare la săvârșirea faptei contravenționale de către recurentul R. D. se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu
pot fi ignorate.
În consecință, primul motiv de recurs formulat de recurenții R. D. și SC
nu se susține.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat - referitor la neprobarea raportului de cauzalitate dintre fapta recurentului prepus și prejudiciul reclamanteil se rețin următoarele:
Pentru a se angaja răspunderea civilă a unei persoane, este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe raport de cauzalitate, o condiție a răspunderii civile, indiferent că este contractuală sau delictuală. Fără raport de cauzalitate nu
există răspundere civilă, fiind și criteriul în funcție de care se determină întinderea reparației datorate victimei. Raportul de cauzalitate lipsește atunci când prejudiciul se datorează exclusiv faptei victimei, faptei unui terț sau forței majore.
În speță, manevra periculoasă efectuată de către petent în trafic, a pus în pericol siguranța participanților la trafic, care a concurat la producerea evenimentului rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare _
, astfel că în mod judicios judecătorul fondului a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 - art. 999 C.civ., mai puțin culpa exclusivă a pârâtului R. D. în producerea evenimentului rutier.
Susținerile recurenților potrivit cărora după producerea evenimentului rutier din_, autoturismul_ ar fi fost funcțional, respectiv la data de_ ar fi efectuat 8 curse în regim de taxi - conform înscrisurilor depuse la fila 130 din dosarul cauzei - nu pot fi reținute în condițiile în care, data de_ evidențiată pe raportul Z nr. 184 de la fila 130 din dosar ,este data listării raportului fiscal -iar faptul că după producerea evenimentului rutier din_ autovehiculul reclamantei a fost în măsură să funcționeze nu s-a dovedit prin alte mijloace de probă.
Recursul acestor recurenți se impune a fi admis, însă întemeiat pe faptul că instanța de fond, admițând cererea de chemare în garanție formulata de recurentul - comitent a dispus obligarea recurenților la plata sumelor ce reprezintă despăgubiri, în condițiile în care obligația de plata a sumelor reprezentând depăgubiri incumbă potrivit legii asigurătorului-chemat in garanție.
Conform dipozițiilor art. 44 din Legea 136/1995, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.
Despăgubirea se plătește asiguratului în situația în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit.
În speță, recurenții nu au despăgubit intimații-reclamanți, astfel încât, T.
, aplicând dispozițiile art. 44 din Legea 136/1995, va dispune ca obligația de plată a despăgubirii să revină asigurătorului-chemat în garanție, modificând hotărârea atacată sub acest aspect și, judecând cauza în fond, va admite cererea de chemare în garanție, formulată de S. Euro Activ S. împotriva chematei în garanție SA
-R. A. S.A., cu consecința obligării chematei în garanție să achite reclamantei S. L. M. S. suma de 2157 euro, reprezentând despăgubiri, înlăturând obligația stabilită în solidar în sarcina pârâților R. D. și S. Euro Activ S. de a achita către reclamanta S. L. M. S. suma de 2157 euro.
Nu se impune modificarea hotărârii sub aspectul înlăturării obligației de plată a acestor recurenți la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care societatea de asigurări nu se află în culpă procesuală, nefiind deschis anterior procesului un dosar de daună, asigurătorul nefiind nici măcar încunoștiințat cu privire la producerea evenimentului asigurat.
Recursul formulat de reclamanții S.C M. LS și L. F. N. va fi respins ca nefondat, judecătorul fondului reținând judicios - pe baza probatoriului administrat - ca în producerea evenimentului rutier reclamantul L.
a avut la rândul său o culpă, constând în neadaptarea de către acesta a vitezei la condițiile de drum.
Neputând fi stabilit - dincolo de orice dubiu rezonabil - că manevra de depășire efectuată de pârât a fost cauza determinantă a pierderii controlului autovehiculului reclamantului și ieșirii acestuia în decor - în mod justificat s-a reținut culpa concurentă și egală a celor doi conducători auto cu consecința obligării pârâtului R. D. la repararea prejudiciului proporțional cu culpa sa în cauzarea acestuia, respectiv obligarea la plată a jumătate din valoarea autoturismului avariat.
Nu se justifică nici acordarea venitului nerealizat de către societate și nici acordarea de daune morale către reclamantul L. F. în condițiile în care pe de o parte societatea reclamantă nu a dovedit că prin utilizarea autovehicului realiza anterior producerii evenimentului venituri nete în sumă de 400 lei lunar; așa cum nici reclamantul L. F. nu a înțeles să aducă vreo dovadă cu privire la gravitatea prejudiciului moral suferit pentru ca instanța să poată stabili un cuantum al compensațiilor bănești ce i s-ar cuveni în funcție de durata, intensitatea suferințelor fizice sau psihice și implicațiile acestora cu privire la activitatea sa socială.
În concordanță cu cele reținute de judecătorul fondului, T. consideră că pentru acordarea daunelor morale solicitate în speță, era necesar ca reclamantul să aducă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
Recursul formulat de SA -R. A. S.A. va fi respins de asemenea ca nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane.
Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.
Potrivit art. 26. din Ordinul CSA 5/2010 "asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă";.
Împrejurarea că pârâta asigurată nu și-ar fi îndeplinit obligația de a anunța asigurătorul în condițiile art. 33 din Ordinul CSA 5/2010, nu este o condiție care să înlăture obligația asigurătorului în privința plății despăgubirii, nefiind întrunite în speță niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 27 din același act normativ, potrivit cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri.
Nu se susține nici motivul de recurs potrivit căruia societatea de asigurări nu datorează despăgubiri în temeiul art. 27 lit. b, c, din Ordinul CSA 5/2010 întrucât așa cum justificat a reținut instanța de fond, accidentul s-a produs din culpa egală a asiguratului său și a pârâtului L. F., sens în care a și dispus obligarea
asiguratului său la plata a jumătate din prejudiciul dovedit ca fiind încercat de societatea reclamantă.
Sub aspectul cuantumului despăgubirii la care a fost obligată societatea de asigurări, tribunalul a reținut de asemenea concluziile formulate de expertul tehnic desemnat de instanță pentru efectuarea lucrării de specialitate: Bărnuț Radu prin completarea la expertiză depusă la f. 220 -229 din dosar, cu privire la valoarea maximă de despăgubire ce se poate acorda, având în vedere avariile constatate la autovehiculul expertizat, în cuantum de 4.315 euro.
Pentru a decide în acest sens, se are în vedere că față de lucrarea întocmită de expertul asistent S. an V. (f. 178-182) sau calculul efectuat de reprezentantul societății de asigurări (f. 212)n lucrarea luată în considerare pentru stabilirea valorii maxime a despăgubirilor ce pot fi acordate, pornind de la valoarea din nou a acestuia, este mai bine fundamentată, stabilind valoarea de nou a autoturismului pe baza catalogului Schwache, conform variantei constructive și dotărilor suplimentare precizate de expert în lucrarea întocmită.
T. reține totodată că recurenta, cu ocazia judecării în fond a cauzei (f.
231) a solicitat inițial o contraexpertiză doar cu privire la stabilirea valorii de nou a autovehiculul avariat, (singurul aspect contestat de aceasta în privința completării la expertiza efectuată de expertul Bărnuț), iar instanța a prorogat această discuție pentru un termen ulterior când nu s-a mai solicitat administrarea acestei probe.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 alin. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar va respinge recursurile SA -R. A. S.A., S.C L. M. S. și L.
F. împotriva sentinței civile nr. 1965 din_ a Judecătoriei Z., urmând să admită recursul declarat de pârâții R. D. și S. Euro Activ S., modificând hotărârea, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, formulată de S. Euro Activ S. împotriva chematei în garanție SA -R. A. S.A., cu consecința obligării chematei în garanție să achite reclamantei S. L. M. S. suma de 2157 euro, reprezentând despăgubiri și înlăturării obligației stabilite în solidar în sarcina pârâților R. D. și S. Euro Activ S. de a achita reclamantei
S. L. M. S. suma de 2157 euro.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cum cuantumul despăgubirilor nu a fost modificat ca efect al admiterii recursului, cererea recurenților R. D. și S. Euro Activ S. pentru obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții R. D. și S. Euro Activ S. împotriva sentinței civile nr. 1965 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea și, judecând cauza în fond, admite cererea de chemare în garanție, formulată de S. Euro Activ S. împotriva chematei în garanție SA
-R. A. S.A., cu consecința obligării chematei în garanție să achite reclamantei S. L. M. S. suma de 2157 euro, reprezentând despăgubiri.
Înlătură obligația stabilită în solidar în sarcina pârâților R. D. și S. Euro Activ S. de a achita către reclamanta S. L. M. S. suma de 2157 euro.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondate recursurile SA -R. A. S.A., S.C L.
M. S. și L. F. împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea recurenților R. D. și S. Euro Activ S. pentru obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
D. G. | K. | M. L. | M. | M. | L. | -M. |
Red. LM/_ /Dact. MLM/_ /2 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 600/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 2957/2013. Pretenții → |
|---|
