Decizia civilă nr. 691/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 691
Ședința publică din data de 17 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D. -D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: O. Ana
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta S. C. M. S. , cu sediul în Z., B-dul M. Viteazu, nr. 26, Bl. B 120, sc. D, ap. 24, jud. Sălaj și de reclamanta S. R. DE R. , cu sediul în
B., str. G. B., nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 118 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Procedura este îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părții prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 4 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului declarat :
Prin sentința civilă nr. 118 din 21 ianuarie 2013 Judecătoria Zalău a admis acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S. R. de R. B. împotriva pârâtei S. C. M. S. și a obligat pârâta să achite în favoarea reclamantei suma de 720 lei, reprezentând taxa radio pentru perioada ianuarie 2010-decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în sumă de 87,55 lei.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art. 40 al. 1 si 3 din același act normativ, printre altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate.
Deși pârâta a arătat faptul că prevederile art. 3 alin. 2 și 3 atât din HG nr. 977/2003 cât și din H.G nr.978/2003 au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/_, se reține că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994 nu au fost abrogate, iar legea are forță juridică superioară hotărârii de guvern.
Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.
În temeiul actelor normative mai sus menționate, mandatarul SC Electrica Furnizare Transilvania Nord SA a emis in sarcina pârâtei facturile fiscale aferente perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011, depuse în copie la filele 7-30 din dosar, în care este inclusă și suma lunară de 80 lei, pe care pârâta o datorează reclamantei cu titlu de taxă legală pentru serviciul public de radiodifuziune. Parata nu a achitat contravaloarea acestor facturi, aspect pe care de altfel nu l-a contestat. Datoria acumulată de pârâtă, reprezentând taxa radio, pentru perioada ianuarie 2010- decembrie 2011, este de 720 lei, iar penalitățile calculate la acest debit, conform calculului reclamantei, necontestat de pârâtă, sunt de 87,55 lei.
Din interpretarea textelor legale incidente in cauza se desprinde concluzia ca societățile comerciale cu sediul in România, inclusiv dezmembrămintele acestora fără personalitate juridică, si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine sunt considerate beneficiare ale serviciului public prestat de reclamanta și sunt ținute de obligația de plată a taxei lunare stabilita prin HG nr. 977/2003 si, in caz de neplata la scadenta, de obligația de plata a penalităților de întârziere.
Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat recurs pârâta S. C.
M. S. Z. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată precum și reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 77,5 lei.
În motivul de recurs invocat pârâta consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică întrucât încă din 9 aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat art. 3 din HG nr. 997/2003 și a art. 3 din HG 978/2003 desființând obligația microîntreprinderilor din România de a plăti taxa radio-TV în folosul societăților publice de radio și televiziune, chiar dacă nu dețin aparate de radio sau TV și, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în două procese anularea articolului care prevede încasarea taxei radio, indiferent dacă firma deține sau nu aparat radio sau TV în mod cu totul nejustificat S. R. de R. în motivul de recurs invoc arată că deși instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 807,55 lei, nu a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 77,5 lei.
Recursul reclamantei S. R. de R. B. este întemeiat iar cel al pârâtei S. C. M. S. Z. nu este întemeiat.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cazul în speță prin sentință civilă nr. 118 din 21 ianuarie 2013 Judecătoria Zalău a admis acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S. R. de R.
B. împotriva pârâtei S. C. M. S. și a fost obligată pârâta să achite în favoarea reclamantei suma de 720 lei, reprezentând taxa radio pentru perioada ianuarie 2010-decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în sumă de 87,55 lei.
Or reclamantul atât prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Suma solicitată de reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, este în cuantum de 77,5 lei din care 76 lei taxă judiciară de timbru, iar 1,5 lei este timbru judiciar. Deci în total 77,5 lei (f.37, 39- dosar fond).
Prin urmare motivul de recurs invocat de reclamanta S. R. de R.
B. este întemeiat.
În schimb nu este întemeiat motivul de recurs invocat de pârâta S. C. M.
S. Z. întrucât este adevărat că prin Decizia civilă nr.2102/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios Administrativ și Fiscal, instanța a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr.977/2003.
Numai că Guvernul României a emis o nouă hotărâre cu nr. 1012/_ prin care legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 iar conținutul articolului are următorul cuprins că: persoanele juridice cu sediul în România care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale. Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Și pe fondul cauzei acțiunea reclamantei este întemeiată deoarece potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 " persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin urmare toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile au calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994, art. 40 alin. 3, iar Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul art. susmenționat este constituțional.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1930/_ s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, ținând seama și de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Rezultă deci că, Decizia Curții Constituționale a clarificat problema obligativității plății taxei indiferent de deținerea sau nu de receptoare iar prevederile art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/1994 nu contravin celor prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 1930/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar, obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Sintagma -beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o.
Este de reținut că obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu
organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție.
De altfel art. 56 alin. 1 din Constituție instituție obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Așa încât, din cele arătate, rezultă obligativitatea societății pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
În consecință în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamanta S. R. de R. B. contra sentinței civile nr. 118 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z., se va modifica hotărârea atacată și judecând cauza în fond va obliga pârâta S. C. M. S. Z. să plătească reclamantei suma de 77,5 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. M. S. Z. contra aceleași sentințe.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanta S. R. de R. B. contra sentinței civile nr. 118 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond obligă pârâta S. C.
M. S. Z. să plătească reclamantei suma de 77,5 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. M. S. Z. contra aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
K. M. | I. | D. Plecat în CO | D. | G. | O. Plecat în CO | Ana | Plecat în CO |
Semnează președinte instanță Semnează președinte instanță Semnează grefier șef
K. M. K. M. C. P. E.
Red.DG/_ /Dact.MLM/_ /2 ex./Jud. fond C. C. R.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 102/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 248/2013. Pretenții → |
|---|
