Decizia civilă nr. 12/38. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 12 38

Ședința publică din 20 decembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții S. I. T. și S.

I. C. , ambii cu domiciliul în J., str. R., nr. 42, jud. S., împotriva încheierii civile din 5 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenți avocat

M. M., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, verificându-și competența conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta pricină.

Întrebată fiind de instanță, reprezentanta recurenților arată că nu mai are alte

cereri.

Având cuvântul în susținerea recursului declarat, reprezentanta recurenților

arată că acesta vizează casarea încheierii din 5 septembrie 2013 și solicită să se dispună continuarea judecății.

Consideră că instanța a aplicat greșit art. 7, în baza căruia a dispus suspendarea, întrucât acesta se referă exclusiv la procedurile administrative și nu la proceduri cum sunt: emiterea de titluri, puneri în posesie și altele. Dimpotrivă, la alin. 2 chiar se menționează că nu sunt aplicabile dispozițiile alin. 1 în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. În acest caz exista decizia civilă nr. 589 din 27 septembrie 2011 a T. ui S., definitivă, irevocabilă, pe care comisia nu a pus-o în executare, acesta fiind obiectul procesului, prin urmare, nu se încadrează în prevederile acelui articol.

Pentru aceste motive solicită casarea și să se dispună continuarea judecății. Socotindu-se lămurită, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea din 5 septembrie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr._, în baza art. 7 din Legea nr. 165/2013, a fost suspendată judecarea cauzei până la finalizarea situației centralizatoare a terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului

1

sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora până la finalizarea situației centralizatoare a terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ- teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială, se suspendă toate procedurile administrative, iar prin prezenta acțiune reclamanta urmărește stabilirea unui nou amplasament pentru suprafața de teren la care este îndreptățită, ceea ce este condiționat de necesitatea cunoașterii terenurilor disponibile pentru reconstituire.

Împotriva acestei încheieriș reclamanții S. I. T. și S. I. C. au declarat recurs, solicitând casarea încheierii din 5 septembrie 2013, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 noul Cod de procedură civilă și, în consecință, continuarea judecății.

În motivarea recursului se arată că art. 7 alin. 1 face referire la suspendarea

"emiterii hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de fond funciar a municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar";. Articolul în cauză nu face referire la procedurile judiciare, la derularea proceselor din cadrul instanțelor sau alte asemenea cazuri care să privească instanțele de judecată.

În speță, arată recurenții, ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, și anume, Decizia civilă nr. 589 din_ a T. ui S.

. Obiectul dosarului nr._ îl constituie punerea în executare a acestei hotărâri deja existente.

Prin întâmpinarea sa (f. 9), intimata C. locală de fond funciar J. a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, arătând că instanța de fond în mod corect a interpretat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 165/2013.

Recursul este întemeiat pentru următoarele:

Obiectul cauzei suspendate de către prima instanță îl reprezintă acțiunea reclamanților S. I. T. și S. I. -C. de a obliga pârâta C. locală de fond funciar J. la executarea deciziei civile nr. 589/2011 a T. ui S. în sensul punerii în posesie a reclamanților, cu suprafața de teren intravilan identificat astfel:

  • 442 mp., situat pe nr. top 4/2/b în C.F. 963 J. ;

  • 1308 mp., identificat în C.F. 1292/N J., nr. cad. 1077/2, conform documentației.

Obligarea pârâtei 1 să întocmească procesul-verbal de punere în posesie, iar pârâta 2 să completeze T.P. nr. 61/6079/_ cu suprafețele de mai sus.

A se dispune întabularea reclamanților în C.F. cu cele două terenuri.

Obligarea Primarului orașului J. la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, până la punerea în executare efectivă a hotărârii.

Obligarea Primarului orașului J., în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar, la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală aparținându-i în totalitate.

2

Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, "Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de F. F. a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar";.

Această suspendare se referă însă la procedura administrativă în domeniul restituirii așa cum arată finalul acestui articol.

Că este așa ne conving dispozițiile alin. 2 din articol, care prevede că dispozițiile alin 1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Ori, reclamanții solicită punerea în posesie și completarea titlului de proprietate în baza celor dispuse prin decizia civilă nr. 589/2011 a T. ui, decizie definitivă și irevocabilă, iar alin. 2 exclude această procedură ulterioară hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de la efectele suspendării prev. de alin. 1 al art. 7 din Legea nr. 165/2013.

În acest context, hotărârea primei instanțe de a suspenda cauza este nelegală, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care se impune admiterea recursului.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de recurenții reclamanți S. I. T. și S. I. -C., împotriva Încheierii civile din 5 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Jibou, pe care o va casa, și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe, Judecătoria Jibou.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții reclamanți S. I. T. și S. I. -

C. împotriva Încheierii civile din 5 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Jibou, pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe, Judecătoria Jibou.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M.

L.

M. D.

G.

M.

L.

-M.

Red.K.M./_

Dact.M.V./_ /ex.2 Jud.fond - M. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 12/38. Fond funciar