Decizia civilă nr. 1232/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1232/2013

Ședința publică de la 11 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T.

JUDECĂTOR: F. S. B. GREFIER: A. P.

S-a luat in examinare recursul declarat de recurenta S. R. De R.

- B. împotriva Sentinței civile nr. 4585/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat SA P. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 137 raportat la art. 158 și 159 C.pr.civ, instanța invocă excepția necompetenței materiale a T. ului C. și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T. UL

Reține că prin Sentința civilă nr. 4585/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsa cererea formulată de reclamanta S.

R. De R., în contradictoriu cu pârâta S. . A. P. S.R.L., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994 modificată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Din acest text de lege rezultă că legea nu prezumă calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune cu privire la toate persoanele juridice, beneficiară a serviciului de radiodifuziune fiind doar acea persoana juridică în favoarea căreia se prestează efectiv acest serviciu public.

Or, în speță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este fundamentată tocmai pe o astfel de prezumție legală de beneficiară a pârâtei cu privire la serviciile de radiodifuziune, conform din H.G. nr.977/2003 si art.40 din Legea 41/1994.

Mai mult, instanța a reținut că prin sentința civila nr.278/2009 pronunțată de către Curtea de Apel C. menținută prin decizia nr. 4949/2009 a I., publicată în M.O. nr. 691/_ s-a admis excepția de nelegalitate a disp. art.3 din H.G. nr.977/2003, care instituiau o prezumție de beneficiar al serviciul public de radiodifuziune în ceea ce privește persoanele juridice, confirmându-se astfel interpretarea art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994.

Prin urmare, având în vedere că art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994 condiționează calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune de prestarea efectivă a acestui serviciu către persoana juridica în cauză, iar în speță reclamanta nu a dovedit calitatea pârâtei de beneficiara a serviciilor sale

- deși, potrivit art.129 alin.1 teza finală C. proc. civ., îi incumba sarcina probei sub acest aspect - instanța a apreciat cererea dedusă judecății de către reclamantă ca fiind neîntemeiată, fiind respinsa ca atare.

Împotriva sentinței 4585/2013 a declarat recurs reclamanta

S.

R. de R. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 725,25 lei reprezentând 630 lei taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadelor aprilie 2010-decembrie 2011 și penalități de întârziere de 95,25 lei calculate până la data de_ .

În ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului, solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele aspecte:

Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.

Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.

In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă in stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.

Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".

Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.

Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.

Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, recurenta solicita ca instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de

lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.

In acest sens precizează, că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.

Redă alăturat criticile: "...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".

Totuși pentru a nu se interpreta în mod eronat sintagma "...celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective..." considerăm că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.

Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31, 134 și 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul

comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate intervenii prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu

De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.

Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: ,,in cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe".

" De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." "Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat-o".

2. De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, menționăm faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art.

31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.

  1. . 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal,

iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.

Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a- i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.

Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art.

56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.

In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).

Asupra excepției necompetenței T. ului C. -Secția civilă tribunalul reține următoarele

:

Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.

T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea T. ului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.

Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat,

implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.

Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

Având în vedere motivele expuse mai sus, faptul că prezenta cauză se derulează între profesioniști, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. ..

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția necompetentei materiale.

Declina competenta de soluționare a recursului declarat de S. R. de R. in dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. in favoarea T. ului Specializat C. .

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013.

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. T.

Judecător,

F. S. B.

Grefier,

A. P.

A.P. 12 Decembrie 2013 Red SS/tehn AP

3 ex._

Jud fond - D. R.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1232/2013. Pretenții