Sentința civilă nr. 337/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 337/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant Ș. F. și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că mersul dezbaterilor și cuvântul părții pentru concluzii a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere care împreună cu încheierea din data de_, cu încheierea din data de_, cu încheierea din_, fac parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată inregistrată pe rolul T. ui C., reclamantul Ș. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 550.000 lei (RON) cu titlu de daune morale pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate în perioada

23 noiembrie 1998 -28 noiembrie 2011, cu ocazia desfășurării litigiului penal soluționat prin Sentința penală nr. 145/19 februarie 2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 86/A/2010 și Decizia penală nr. 1914/R/2011, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra sumei mai sus arătate, începând cu data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă a datoriei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul lunii noiembrie 1998,

S., prin P. de pe lângă Tribunalul Cluj, a început litigiul penal în care acesta a fost cercetat, apoi urmărit și judecat în calitate de inculpat, sub acuzația de a fi săvârșit infracțiunea de:

- folosirea cu rea credință a creditului societății - art. 194 pct. 5 din L.nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și cu aplicarea art. 13 C.penal.

Litigiul penal declanșat, așa cum a arătat mai sus, în noiembrie 1998, s-a finalizat în 28 noiembrie 2011, când s-a soluționat de Secția Penală a Curții de Apel

C. ultima cale de atac împotriva hotărârii judecătorești de achitare a acestuia cu privire la infracțiunea mai sus arătată. Hotărârea definitivă este Decizia penală nr. 1914/R/2011.

Arată reclamantul faptul că a fost prejudiciat în litigiul penal în care a fost cercetat, urmărit și judecat în calitate de inculpat. Deși cauza s-a finalizat cu soluția de achitare a acestuia, în sine, această soluție nu poate acoperi toate consecințele negative pe care le-a adus în viața sa.

Solicită reclamantul a se constata prejudiciile ce i-au fost cauzate prin încălcarea dreptului său fundamental la un proces echitabil, dată fiind durata excesivă și nerezonabilă pe care s-a întins.

Astfel:

analizată din perspectiva simplă, a duratei în sine, cauza penală s-a derulat pe parcursul a peste 13 ani,
în cuprinsul perioadei de peste 13 ani, cauza a cunoscut patru cicluri procesuale, respectiv:
1. faza de urmărire penală inițială, cuprinsă în Dosarul de urmărire penală nr. 1264/P/1998 și derulată din noiembrie 1998 până în 17 aprilie 2000, când s-a întocmit rechizitoriul și a fost trimis în judecată,
2. primul ciclu de judecată, din 17 aprilie 2000 până în 20 martie 2002. Sesizată prin rechizitoriu la data de 17 aprilie 2000, instanța de fond a pronunțat o primă hotărâre în 29 martie 2001, Sentința penală nr. 498/29 martie 2001 din Dosar nr. 3333/2000 prin care, în baza art. 300 alin. 2 Cpr.penală și art. 333 C.pr.penală a restituit cauza la Pachetul de pe lângă Tribunalul Cluj pentru completarea urmăririi penale și refacerea actului de sesizare a instanței.
  Recursul declarat de parchet împotriva acestei sentințe a fost judecat în Dosarul nr. 285/2002 al T. ui C., dosar înregistrat în data de 4 ianuarie 2002. T. a admis, prin Decizia penală nr. 92/20 martie 2002, recursul parchetului și a trimis cauza în fața Judecătoriei C. -N. pentru continuarea judecății;
3. al doilea ciclu de judecată s-a derulat în perioada 19 aprilie 2002- 29 ianuarie 2003.
  Din nou, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus prin Sentința penală nr. 1123/24 septembrie 2002, în Dosar nr. 4670/2002, în conformitate cu prev. art. 333 C.pr.penală, restituirea cauzei la P. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru completarea urmăririi penale, iar această hotărâre a fost atacată cu recurs.
  Tribunalul Cluj a înregistrat recursul în 7 noiembrie 2002 în Dosar nr. 12935/2002 și la soluționat prin Decizia penală nr. 30/R/29 ianuarie 2003 în sensul admiterii carii de atac și trimiterii cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca pentru continuarea judecății.
4. al treilea ciclu procesual a reînceput în fața Judecătoriei C. -N. în 1 aprilie 2003 și a durat până în 24 octombrie 2005.
  Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat în 19 iulie 2005 Sentința penală nr. 1065/2005 prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an ce s-a constatat a fi grațiată în temeiul L.nr. 543/2002.
  Apelul acestuia împotriva acestei hotărâri de condamnare a fost judecat de Tribunalul Cluj în Dosarul penal nr. 6529/2005 iar prin Decizia penală nr. 452/24 octombrie 2005 acest apel a fost admis și s-a trimis cauze spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca.
5. al patrulea și ultimul ciclu de judecată a început prin înregistrarea la Judecătoria Cluj-Napoca, în 13 decembrie 2005, a noului dosar, inițial cu nr. 18134/R/2005 renumerotat cu nr. unic_, și a luat sfârșit în 28 noiembrie 2011.
Judecătoria Cluj-Napoca a procedat la cercetarea completă a fondului cauzei într-o perioadă de peste 3 ani iar în final soluția sa a fost aceea de achitare a acestuia pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Sentința penală în acest sens s-a pronunțat sub nr. 145 în data de 19 februarie 2009. Este adevărat că în cursul acestui ciclu procesual s-a constatat de către instanță faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale, însă acestuia i-a fost exercitat dreptul prevăzut de art. 13 C.pr. penală în ceea ce privește continuarea judecății pentru stabilirea adevărului și adoptarea soluției legale de achitare.
P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a atacat cu apel soluția primei instanțe solicitând schimbarea acesteia în sensul ca acesta să fie condamnat, iar apelul a fost respins prin Decizia penală nr. 86/A/12 martie 2010.
Împotriva hotărârii instanței de apel parchetul a declarat recurs.
Potrivit informațiilor comunicate de Serviciul Arhivă al T. ui C., decizia instanței de apel a fost motivată în 2 iunie 2010 și, în aceeași zi, întregul dosar (cuprinzând toate dosarele, începând cu cel de urmărire penală și apoi cele din ciclurile anterioare de judecată) a fost înaintat P. ui de pe lângă Tribunalul Cluj pentru motivarea căii de atac. Recursul a fost motivat însă după o perioadă de peste 1 an și numai după ce instanța de fond a solicitat în repetate rânduri (adresele din 28 iunie, 18 august, 9 noiembrie și 7 decembrie 2010, respectiv 11
ianuarie, 8 februarie, 8 martie, 27 aprilie și 6 iunie 2011) a-i fi restituit dosarul
pentru a-l înainta la Curtea de Apel C. . La termenul de judecată din 28 noiembrie 2011 parchetul a retras recursul declarat.
durata de peste 13 ani a unui litigiu în care s-a urmărit stabilirea adevărului pentru fapte cu caracter patrimonial care vizau exclusiv relațiile și activitatea din interiorul societăților comerciale în care acesta avea calitatea de asociat alături de alte persoane, apare, în sine, ca o durată nejustificată și vădit nerezonabilă. Faptele așa cum sunt incriminate, acțiunile concrete reținute în sarcina sa, existența la îndemâna autorităților a tuturor dovezilor ce s-au dorit a fi administrate, reflectă un grad obișnuit de dificultate a cauzei,
arată reclamantul că a fost la dispoziția autorităților, cu toate explicațiile necesare.
Durata mare de soluționare a litigiului nu a avut cauzată în conduita sa. Continuarea procesului și după intervenirea prescripției s-a făcut, într-adevăr la cererea sa, dar în virtutea dreptului său de a-și dovedi nevinovăția,
sunt vădite în cauză însă aspectele de îndeplinire necorespunzătoare sau chiar neîndeplinire a unor obligații procedurale din partea autorităților (de ex. omisiunea de a se stabili modul de reprezentare a societății comerciale pretins păgubite, neefectuarea încă de la început, din momentul urmăririi penale, a unei expertize contabile simple care ar fi dovedit inexistența pagubei, disfuncționalități în transmiterea dosarului cauzei între instanțe sau la serviciul de arhivă, neîndeplinirea procedurilor de citare, etc). Dintre acestea se detașează cert conduita categoric abuzivă a reprezentanților P. ui de pe lângă T. ui C. care, dacă în faza de urmărire penală nu au elucidat elemente esențiale minimale ale unui proces penal (de ex. cine ar trebui să aibă calitate de reprezentant pentru societatea comercială) în faza de judecată au încercat să întârzie soluționarea definitivă a procesului prin nemotivarea recursului și reținerea dosarului cauzei fără a-l trimite instanței. Această disfuncționalitate în derularea cauzei a fost deblocată doar în urma unor adrese repetate ale instanței și a sesizării subsemnatului făcută la C. .
Arată reclamantul faptul că a fost public considerat, timp de 13 ani, ca fiind învinuit și inculpat și în această calitate a compărut în fața organelor P. ui și a instanțelor de judecată, lunar sau chiar de mai multe ori dacă a fost necesar și, în mod public, a fost tratat ca inculpat. Fără voia sa, întregul parcurs al vieții sale s-a concentrat asupra acestui proces.
Anterior declanșării litigiului acesta a fost angrenat într-o activitate economică prosperă, chiar în societatea comercială pretins păgubită prin fapta pentru care a fost cercetat. Patrimoniul societății EROM S.A. era evaluat la suma de
1.600.000 USD, volumul de vânzări al firmei se ridica la 8 miliarde de lei vechi, cu un profit net de 38 milioane de lei vechi, iar activitatea de transport a firmei avea un volum de 1,5 miliarde lei (vechi) și aducea un profit net de 150 milioane lei vechi pe an. Aceste venituri au fost realizate la nivelul anului 1998, ultimul an înainte de declanșarea litigiului. Pentru o mai bună ilustrare a poziției pe piață a firmei, menționează că SC EROM S.A. era al doilea reprezentant ca mărime în volumul de vânzări al SC FARMEC S.A. C. . Reprezentanța firmei era în lași și asigura distribuția completă cu produse cosmetice a!e SC FARMEC S.A. pe toată zona Moldovei. La vremea respectivă, dată fiind puterea pe piață a societății sale, SC
FARMEC S.A. C. și-a închis reprezentanțele proprii pentru distribuirea de produse în zona Moldovei.
Existența litigiului penal în care acesta a apărut ca acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului și bunurilor societății a cauzat dificultăți în activitatea firmei EROM S.A, care, la începutul anului 2005, s-au concretizat în declanșarea procedurii de faliment și apoi au dus la închiderea completă a societății în această procedură. Pe plan profesional, arată reclamantul faptul că a avut ca rezultate, în toți acești ani, doar frustrări și eșecuri, ca și neîncrederea partenerilor în capacitățile sale de organizare și susținere a unei activități comerciale. A pierdut astfel toate resursele financiare, întrucât singurele venituri pe care le obținea erau cele realizate în cadrul societății EROM SA.
Cei 13 ani de proces au însemnat în viața sa profesională 13 ani de absență prin limitarea tuturor șanselor de a desfășura o activitate de muncă similară celei din SC EROM S.A. Simpla calitate de inculpat, consemnată în cazierul său judiciar, a avut acest efect, împiedicându-l să deschida o nouă afacere ca și posibilitatea de a fi angajat într-o funcție conformă pregătirii și experienței sale profesionale. La data începerii litigiului era economist și director comercial.
În toată această perioadă de 13 ani locurile de muncă pe care a reușit să le găsească erau din categoria celor pentru care nu era necesară experiență sau vreo pregătire profesională deosebită. În contrapartidă și venitul realizat era unul extrem de mic, cel mult, venitul minim.
Reflexul material al duratei litigiului este acela că în prezent, este lipsit de cei
13 ani ca timp de muncă în cuprinsul stagiului necesar pentru obținerea unei pensii decente, care să acopere nevoile mele de trai după împlinirea vârstei de pensionare.
Cum prejudiciile morale pe care le-a înregistrat în toți acești ani nu pot fi practic disociate de cele materiale, acestea din urmă fiind de fapt prelungirea și reflexul impactului major asupra vieții sale, consideră că este îndreptățit la acoperirea bănească a acestora. Datorită modului de desfășurare a procesului penal în care a fost implicat, acesta a fost practic lipsit de șansa de a-și exercita profesia și astfel de a obține veniturile corespunzătoare. Luând în considerare cei 13 ani de proces, suma de 550.000 lei (RON) pe care o solicită înseamnă:
echivalentul a cea. 9600 EUR/an de litigiu, adică cca. 800 EUR/lună.

Mai arată reclamantul, faptul că în condițiile în care se apropie de vârsta ieșirii din activitate, despăgubirile pe care le solicită pot fi comparate cu echivalentul unei rente calculate la nivelul pensiei medii, respectiv 1700 lei net/lună, pentru o perioadă de 20 - 25 ani, pensie pe care acesta avea șansa firească să o obțină în situația în care activitatea sa profesională ar fi continuat.

Îngrădirile și restricțiile ce i-au fost impuse prin simpla menționare a calității sale de inculpat în cazierul judiciar s-au reflectat și pe planul raporturilor sale cu familia. A fost împiedicat să obțină acordul de a fi însoțitor pentru mama sa, grav bolnavă. Toate aceste situații s-au datorat exclusiv conduitei S. ui român care, prin reprezentanții săi, a făcut ca litigiul în care a fost implicat să se întindă pe o perioadă complet nerezonabilă, calitatea de inculpat având drept consecință îngrădirea drepturilor sale chiar în absența unei condamnări definitive, fapt ce contravine în mod vădit prezumției de nevinovăție.

În lumina celor învederate mai sus, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor și acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept: art. 20 din Constituția R. iei comb. cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și rap. la art. 998 - 999 C.civil (1864), respectiv la art._ ,1385 - 1386 C civil (2011).

Pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, înregistrată la data de a depus la data de_ .

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția netimbrării, excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a invocat următoarele:

Reclamantul, prin raportare la dispozițiile legale la care face trimitere când își motivează în drept cererea, nu justifica calitatea procesuala pasiva a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, adică nu arată care este identitatea intre persoana paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecații.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, respectiv:

existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu. In speța, reclamantul, nu indica si probează in concret in ce consta prejudiciul pretins.
existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; Reclamantul nu arata si nu a dovedit unde a intervenit fapta ilicita si cine se face vinovat de acesta, si nu arata de aceasta fapta ilicita ar fi a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice. Bănuiește pârâtul ca, daca in speța, este vorba despre o răspundere obiectiva a statului, atunci reclamantul, ar trebui să arate temeiul lega. Or, in speța, reclamantul nu indica 6 lege speciala care ar atrage răspunderea S. ui prin Ministerul Finanțelor Publice, deci, pentru a fi în situația unei răspunderi obiective a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, întrucât pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. Reclamantul nu justifica legătura de cauzalitate dintre o pretinsa fapta ilicita a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice si prejudiciul pretins ca l-ar fi suferit.
existența vinovăției, întrucât, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei. Reclamantul nu motivează de ce pretinde ca in speța vinovat ar fi S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prescrierea acțiunii reclamantului, prin raportare la dispozițiile legii nr. 304/2004-care reprezintă cadrul general al răspunderii statului pentru erori judiciare si conform cărora, dreptul la acțiune in caz de erori judiciare se prescrie in termen de 1 an, situație in care, reclamantul, prin raportare la decizia penala definitiva nr. 1914/R/28 Noiembrie 2011 ar fi trebuit sa-si formuleze acțiunea pana la 28 Noiembrie 2012, or, cererea a fost "înregistrata pe rolul T. ui C. la data de 21 Decembrie 2012 .
Sub aspectul daunelor solicitate, nu numai ca cererea reclamantului apare ca nedovedita, neaducându-se un minim de argumente care sa-i justifice pretențiile, dar acestea depășesc limitele funcției reparatorii a prejudiciului pretins ca l-a suferit.
Astfel, in ceea ce privește fapta penala înscrisa în cazier care i-ar fi împiedicat in găsirea locului de munca dorit la care se refera reclamantul, aceasta, poate fi doar pentru infracțiunea de evaziune fiscala la care reclamantul a fost condamnat definitiv prin sentința penala nr. 530/_, pronunțata in dosarul 448/2001 al T. ui C. modificata prin decizia nr. 81/_ a Curții de Apel C. si rămasa definitiva prin Decizia 1355/_ a înaltei Curți de Casație si Justiție.
In ceea ce privește destrămarea celor doua societăților comerciale la care își desfășura anterior activitatea, după cunoștințele acestora, aceasta situație este legata in special de aspectele de evaziune fiscala aferente faptei pentru care a fost condamnat reclamantul si despăgubirilor datorate de acesta in solidar cu firmele la care se refera, bugetului de stat.
La termenul de judecată din data de_ reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare
, prin care susține următoarele apărări la excepțiile invocate de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât:
1. Cu privire la excepția de netimbrării a acțiunii solicită respingerea ei ca nefondată.

Solicită a se constata că obiectul cererii sale de chemare în judecată este acela de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri morale rezultate din modul de desfășurare litigiului penal din Dosarul nr._, început de fapt în noiembrie 1998. Despăgubirile decurg dintr-o cauză penală și au ca temei încălcarea dreptului său la un proces echitabil prevăzut de art. 20 din Constituție, raportat la art.6 CEDO, pentru durata nerezonabilă a acestui proces. Apreciază astfel că acțiunii acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 15 litera o din Legea nr.146/1997 care dispune în sensul că: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac referitoare la: cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea".

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Direcția Generală a F. solicită a se constata netemeinicia ei luând în considerare faptul că raportul de drept material dedus judecății în cauza prezentă este cel generat de nerespectarea dreptului său fundamental la un proces echitabil Prin Dispozițiile constituționale statului îi revine obligația de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale omului și de a da conținut acestor drepturi.

Fundamentat pe dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene de drept material este stabilit în mod nemijlocit cu statul, ca persoană juridică, de drepturi si obligații. În conformitate cu prev. art. 223 alin. 1 din Noul cod civil statul are capacitatea de folosință și de exercițiu de a participa ca subiect de drept în aceste raporturi, astfel că îi revine și calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. Totodată, în conformitate cu legea aplicabilă acestui raport, care nu stabilește un anume organ prin care statul este reprezentat, participarea statului în proces este asigurată prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul își susține excepția invocând faptul că, în speță, suntem într-un raport juridic de răspundere civilă delictuală, pentru care el nu a dovedit că sunt întrunite condițiile acestei răspunderi.

Argumentul în sensul "nedovedirii" condițiilor răspunderii nu este unul care justifică invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a statului. Acest aspect este unul care ține de cercetarea pe fond a litigiului.

Cu toate acestea, problema de drept ridicată impune a fi avută în vedere calitatea procesuală pasivă a statului și din perspectiva nuanțată a angajării răspunderii sale civile, pe care legiuitorul a reglementat-o, ca regulă, doar cu caracter subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice. Crede reclamantul faptul că, în realitate, în acest sens s-a dorit susținerea excepției și în acest sens s-a recurs la argumente de tipul: "reclamantul nu arata ... unde a intervenit fapta ilicita și cine se face vinovat de aceasta", "nu arata de ce aceasta fapta ilicita ar fi a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice", "daca în speța este vorba despre o răspundere obiectiva a statului, atunci reclamantul ar fi trebuit sa arate temeiul legal", "reclamantul nu justifica legătura de cauzalitate dintre o pretinsa fapta ilicita a S. ui R. ... și prejudiciul pretins ca l-ar fi suferit", "reclamantul nu motivează de ce pretinde ca în speță ar fi vinovat S. R. ".

Este real faptul că angajarea răspunderii civile a statului se face, de regulă, cu caracter subsidiar, iar textul art. 224 din Noul Cod civil precizează explicit acest lucru. În speță se regăsește însă situația de excepție pe care o prevede același text, respectiv cea în care "daca prin lege nu se dispune altfel".

Așa cum a arătat mai sus, arată reclamantul faptul că invocă nerespectarea dreptului său fundamental la un proces echitabil în litigiul penal din Dosarul nr._ . Este real faptul că realizarea urmăririi penale și apoi soluționarea litigiului penal s-a făcut de către organele parchetului și instanțele de judecată, care sunt, ca instituții, persoane. Acesta a fost subiectul litigiului penal desfășurat în fața acestora nu în considerarea calității lor de persoane juridice, ci pentru că acestea au îndeplinit o activitate ce ține de exercitarea de către stat a autorității sale judecătorești și au exercitat atribuțiile lor ca părți ale sistemului judiciar pe care statul l-a organizat, fiind din acest punct de vedere reprezentanții statului.

Răspunderea pentru modul de îndeplinire a acestei activități consideră că revine statului, ca răspundere proprie, acesta fiind titularul obligației de a preveni dar și de a repara consecințele prejudiciabile ale exercitării autorității sale judecătorești prin activitatea jurisdicțională așa cum o organizează și o conduce și care cuprinde, în sensul cel mai larg, atât activitatea organelor din cadrul M. ui public, cât și din sistemul instanțelor judecătorești. Răspunderea statului intervine în condițiile legii, în calitate de garant al legalității și independenței actului de justiție.

Deși pârâtul pretinde a nu fi fost clar evidențiată fundamentarea răspunderii statului ca răspundere proprie, consideră că acest lucru este suficient de clar evidențiat în cuprinsul acțiunii sale și, mai ales, prin prisma temeiul de drept invocat, art. 20 din constituție rap. la art. 6 CEDO. Se regăsește în speță, într- adevăr, situația angajării răspunderii statului pe temei obiectiv, aceea de garanție pentru riscul de luare a unor hotărâri sau măsuri nelegale, respectiv pentru riscul de disfuncționalitate în exercitarea autorității judecătorești cum este și acela al duratei nerezonabile a procesului.

3. Cu privire la excepția prescripției acțiunii solicită reclamantul respingerea ca nefondată a excepției prescripției acțiunii.

Temeiul acțiunii acestuia nu este art. 96 din L.nr. 303/2004, așa cum, în argumentarea excepției, apreciază pârâtul.

Arată reclamantul faptul că solicită despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate prin încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, ca faptă distinctă de ceea ce legiuitorul a definit și apreciat a fi eroare judiciara prin prev. art. 504 C.pr.penală și cele ale Lnr. 303/2004.

În absența unor dispoziții legale speciale, obligația de a achita despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal nu este nici ea supusă unui termen special de prescripție, ci dreptul la acțiune rămâne guvernat de dispozițiile generale, care prevăd în acest sens un termen de 3 ani de la data când acesta a cunoscut nașterea acestui drept. Sunt deci aplicabile cauzei disp. art. 2517 din Noul Cod civil, în condițiile în care dreptul la despăgubiri s-a născut la momentul finalizării, prin hotărâre definitivă, procesului penal a cărui durată a fost de 13 ani. Acest moment este cel al pronunțării Deciziei penale nr. 1914/R/2011, în 28 noiembrie 2011, de către Curtea de Apel C., Secția penală.

Ca atare, promovarea acțiunii în decembrie 2012 s-a făcut în cuprinsul termenului de prescripție și nu în afara acestuia.

Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de_, instanța a respins excepțiile invocate prin întâmpinare.

Analizând pe fond acțiunea dedusă judecății, tribunalul reține următoarele

În acțiunea de față, așa cum rezultă din motivarea in fapt și in drept, reclamantul pretinde daune morale pentru durata excesivă a procesului penal intentat de S. român împotriva sa.

Din cuprinsul dosarului penal acvirat rezultă următoarele:

Faza de urmărire penală inițială, cuprinsă în Dosarul de urmărire penală nr. 1264/P/1998 s-a derulat din noiembrie 1998 până în 17 aprilie 2000, când s-a întocmit rechizitoriul iar reclamantul Ș. F. Iosif și coinculpții Fotache Sorin și T. sa Oliver au fost trimiși in judecată. Sesizată prin rechizitoriu la data de 17 aprilie 2000, instanța de fond a pronunțat o primă hotărâre în 29 martie 2001- Sentința penală nr. 498/29 martie 2001 din Dosar nr. 3333/2000 prin care, în baza art. 300 alin. 2 Cod pr.penală și art. 333 C.pr.penală a fost restituită cauza la

P. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru completarea urmăririi penale și refacerea actului de sesizare a instanței.

Recursul declarat de Parchet împotriva acestei sentințe a fost judecat în Dosarul nr. 285/2002 al T. ui C., dosar înregistrat în data de 4 ianuarie 2002. Prin Decizia penală nr. 92/20 martie 2002, T. a admis recursul P. ui și a trimis cauza în fața Judecătoriei C. -N. pentru continuarea judecății;

Al doilea ciclu de judecată s-a derulat în perioada 19 aprilie 2002- 29 ianuarie 2003.

Din nou, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus prin Sentința penală nr. 1123/24 septembrie 2002, în Dosar nr. 4670/2002, în conformitate cu prev. art. 333 C.pr.penală, restituirea cauzei la P. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru completarea urmăririi penale, iar această hotărâre a fost atacată cu recurs.

Tribunalul Cluj a înregistrat recursul în 7 noiembrie 2002 în Dosar nr. 12935/2002 și l-a soluționat prin Decizia penală nr. 30/R/29 ianuarie 2003, în sensul admiterii căii de atac și trimiterii cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca pentru continuarea judecății.

Al treilea ciclu procesual a reînceput în fața Judecătoriei C. -N. în 1 aprilie 2003 și a durat până în 24 octombrie 2005.

Prin Sentința penală nr. 1065/2005 pronunțată la data de_, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa închisorii de 1 an ce s-a constatat a fi grațiată în temeiul Legii nr. 543/2002.

Apelul reclamantului împotriva acestei hotărâri de condamnare a fost judecat de Tribunalul Cluj în Dosarul penal nr. 6529/2005 iar prin Decizia penală nr. 452/24 octombrie 2005 apelul a fost admis și s-a trimis cauze spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Al patrulea și ultimul ciclu de judecată a început prin înregistrarea la Judecătoria Cluj-Napoca, în 13 decembrie 2005 a noului dosar, inițial cu nr. 18134/R/2005 renumerotat cu nr. unic_ . După o cercetare judecătorească de 3 ani, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat sentința penală nr. 145/19 februarie 2009, prin care reclamantul a fost achitat de toate infracțiunile reținute anterior in sarcina sa. Instanța a constatat faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale, însă reclamantul a înțeles să-și exercite dreptul prevăzut de art. 13 C.pr. penală, respectiv continuarea judecății pentru stabilirea adevărului și adoptarea soluției legale de achitare.

P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a atacat cu apel soluția primei instanțe, solicitând schimbarea acesteia în sensul ca acesta să fie condamnat.

Apelul a fost respins prin Decizia penală nr. 86/A/12 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj.

P. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de Tribunal.

Din registrul informativ al instanței rezultă că decizia instanței de apel a fost motivată în 2 iunie 2010 și, în aceeași zi, întregul a fost înaintat P. ui de pe lângă Tribunalul Cluj pentru motivarea căii de atac. Recursul a fost motivat însă după o perioadă de peste 1 an și numai după ce instanța de fond a solicitat în repetate rânduri (adresele din 28 iunie, 18 august, 9 noiembrie și 7 decembrie

2010, respectiv 11 ianuarie, 8 februarie, 8 martie, 27 aprilie și 6 iunie 2011) a-i fi restituit dosarul pentru a-l înainta la Curtea de Apel C. . La termenul de judecată din 28 noiembrie 2011 P. a retras recursul declarat.

Dreptul la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul duratei, este garantat prin prev. art. 20 din Constituție raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Legea nu definește noțiunea de termen rezonabil, astfel incât calificarea drept rezonabilă a duratei unei proceduri judiciare se determină prin raportare la datele concrete ale speței, a conduitei părților și a autorităților implicate.

Analizând datele speței, tribunalul apreciază că durata de peste 13 ani in care s-a derulat procesul penal intentat împotriva reclamantului a fost excesivă, dat fiind că faptele ce se impuneau a fi analizate nu erau de o complexitate deosebită, probele erau la indemâna organelor de anchetă și a celor judiciare, reclamantul și coinculpații nu s-au sustras de la urmărirea penală iar apoi de la cercetarea judecătorească, ci și-au dat concursul la stabilirea faptelor

Această durată excesivă a procesului a afectat reclamantului dreptul la desfășurarea vieții in condiții de normalitate, căci in tot acest timp a trebuit să se prezinte lună de lună in fața organelor de anchetă sau a celor judiciare, a trebuit să-și organizeze viața, alte activități, evenimente familiale sau sociale ținând cont de acest proces.

Dreptul la onoare și demnitate i-a fost incălcat prin aceea că fost perceput de anturaj ca o persoană cu veșnice probleme penale, că această postură de permanent inculpat ar aduce orice om in situația de a-și pierde încrederea in sine.

Reclamantului i-a fost afectat dreptul la afirmare in plan profesional și social prin faptul că postura sa inculpat, care l-a urmat vreme de 13 ani,in mod cert i-a redus șansele de a obține un loc de muncă mai bun, căci pentru pregătirea sa, aceea de primitor-distribuitor mărfuri, muncă ce presupune și acte de gestiune, faptele ce ori se imputau în procesul penal erau de natură să-i scadă credibilitatea in plan profesional.

Durata excesivă a procesului este in raport de cauzalitate directă cu modul defectuos in care autoritățile judiciare ale statului și-au îndeplinit atribuțiile in cursul procesului penal intentat reclamantului.

Pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, reclamantul este indreptățit la despăgubiri in temeiul disp. art. 998-999 Cod civil.

In opinia tribunalului, întinderea prejudiciului pretins de reclamant nu este insă la nivelul pretins de reclamat.

Dreptul reclamantului la afirmare profesională nu a fost lezat in măsura in care pretinde reclamantul.

Așa cum am arătat mai sus, o persoană cu probleme penale poate avea dificultăți in obținerea unui serviciu.

Însă, reclamantul nu aprobat că in lipsa procesului penal care s-a derulat atât de mult in timp, ar fi avut șansa obținerii unor venituri substanțiale.

In primul rând, din copia cărții de muncă aflată la filele 105-113 dosar rezultă că reclamantul nu era incadrat in muncă la SC EROM SA in momentul începerii acțiunii, ci la SC Rutier Trans in funcția de conducător auto.

Acesta a întrerupt activitatea la această firmă in 2 septembrie 1998, fiind arestat, insă după încetarea măsurii preventive, in 15 februarie 2000 s-a reîncadrat la această societate, unde a lucrat până in_, când i-a încetat raportul de muncă.

Din_ reclamantul a lucrat ca reprezentant comercial la SC Galflex SRL, până in 8 august 2005.

Cea din urmă societate comercială este firma martorului Gal I. Vincento, audiat de instanță, care a arătat in declarația sa că raportul de muncă al reclamantului a incetat din pricina restrângerii activității firmei, nu din pricină că ar fi avut relevanță situația penală a reclamantului.

Potrivit declarației aceluiași martor, in anul 2006 l-a întâlnit din nou pe reclamant, acesta nu avea serviciu, și prin urmare i-a oferit un post in firma sa, iar de atunci lucrează la el.

Așadar, din cele de mai sus rezultă că reclamantul nu a avut serviciu perioade scurte de timp.

Ca pregătire profesională, reclamantul este primitor- distribuitor iar ca studii, are studii liceale.

In timp, pretențiile angajatorilor pe piața muncii au crescut, pentru a accesa un post cu responsabilități crescute și salarizare pe măsură, angajatorii pretind studii superioare, competențe de limbi străine, de operare pe calculator. De asemenea, in timp, și vârsta sub 35 de ani a candidatului la post era o condiție de angajare

Reclamantul având doar studii liceale, vârsta de peste 35 de ani, nu poate proba că in lipsa procesului penal, ar fi avut șansa de a se angaja într-un post deosebit.

Motivele invocate de reclamant referitor la succesul firmei SC Erom SA drept argument al carierei sale înfloritoare, întreruptă de procesul penal in discuție, nu pot fi avute in considerare la cuantificarea prejudiciului moral, întrucât, așa cum am arătat mai înainte, ancheta penală l-a prins in postul de conducător autor la SC Rutier Trans nu in aceea de director comercial la SC " EROM " SA, astfel încât nu există nici un raport de cauzalitate între încetarea activității sale la societatea mai sus menționată și procesul penal.

Având in vedere prejudiciul suferit de reclamant prin lezarea drepturilor arătate mai sus urmare a duratei excesive a procesului penal, apreciem că acesta este îndreptățit la reparația prejudiciului, potrivit art. 998 și 999 Cod civil, iar nivelul despăgubirilor la suma de 22.000 lei o apreciem corespunzătoare prejudiciului suferit.

In consecință, in temeiul disp. art. 998 și 999 Cod civil, art. 3 din O.G. 13/2011 instanța va admite in parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 22.000 lei ( două zeci și două mii lei) despăgubiri, cu dobânda legală de la data pronunțării sentinței și până la plata integrală.

În temeiul art. 274, 276 Cod pr.civ. va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial, calculate proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Ș. F. Iosif dom. in com. B., nr. 426 împotriva pârâtului S. R. prin M.F.P., cu sediul procesual ales la sediul D.G.F.P. C. in C. -N., Piața A. I. nr. 19 jud. C., și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 22.000 lei ( două zeci și două mii lei) despăgubiri, cu dobânda legală de la data pronunțării sentinței și până la plata integrală.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./CB/CȘ_ /3ex.

C.Ș. 01 Iulie 2013

← Sentința civilă nr. 412/2013. Pretenții		Decizia civilă nr. 1095/2013. Pretenții →

Sentința civilă nr. 337/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 337/2013. Pretenții