Decizia civilă nr. 576/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR. 576/R/_
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. | -A. | C. |
JUDECĂTOR: C. | -V. | B. |
JUDECĂTOR: O. | R. | G. |
GREFIE: D. | B. |
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurentul C. LOCAL AL M. C. N., recurent M. C. N. PRIN P. ,
împotriva sentinței civile nr. 192 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata B. R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Mai constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art.242 C.pr.civ.
Apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, tribunalul reține cauza spre soluționare, pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
T. UL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civila nr. 192 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. Local al M. C. -N. și M. C. -
N., împotriva pârâtei Boboș R. .
A fost obligata pârâta să plătească în favoarea reclamanților suma de 1061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse între lunile februarie 2010 - aprilie 2011, pentru imobilul situat în C. -N., str. G. Bilașcu, nr. 13, ap. 3, jud. C., conform contractului nr. 100303/_ .
S-a respins cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata majorărilor pentru întârziere.
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea lor.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Prin contractul de închiriere înregistrat sub nr. 100303/_, reclamantul C. Local al M. C. -N. a închiriat pârâtei spațiul cu
destinație de locuință situat administrativ în C. -N., str. R., nr.13, ap.3, cu o suprafață locuibilă de 16,11 mp, dependințe 20,19 mp, teren aferent 31 mp (f 4-6). Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani până în_ cu posibilitatea de reînnoire cu acordul ambelor părți. Prin acest contract, părțile au convenit ca pârâta să achite chiria calculată conform prevederilor legale, în cuantum de 73,36 lei lunar (conform fișei de calcul de la fila 8), până la data de 10 a fiecărei luni pentru luna în curs. Prin același contract, părțile au stabilit că neplata chiriei la termen atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante. S-a stipulat în contract că rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv și că evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data executării efective a hotărârii de evacuare. Prin actul adițional nr.1/_ la contractul de închiriere din litigiu, părțile au convenit prelungirea termenului de valabilitate a contractului de închiriere până la data de_ (f 9), iar prin actul adițional nr.2/_ la contractul de închiriere, părțile au prelungit durata contractului de închiriere de la data de_ până la data de_, chiria lunară fiind stabilită la 73,36 lei lunar (f 10). La data de_ reclamantul a expediat pârâtei o notificare având ca obiect plata sumei de 2.861,27 lei, din care suma de 1.061,27 lei, reprezintă chirie restantă pentru perioada februarie 2010 - aprilie 2011 și suma de 1.800 lei, reprezintă majorări pentru întârziere calculate în perioada_ -_ (f 12).
Cu privire la cererea având ca obiect plata chiriei, instanța a reținut că potrivit articolului 969, aliniatul 1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar prin articolul 3 din actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere nr.100303/_ încheiat între părți, pârâta s-a obligat la plata unei chirii în valoare de 73,36 lei lunar, dar nu a dovedit plata chiriei aferente perioadei februarie 2010-aprilie 2011, deși a semnat atât contractul de închiriere și cele două acte adiționale prin care s-a prelungit durata contractului, cât și fișa de calcul a chiriei de la fila 8. Instanța reține totodată că potrivit articolului 1429 din Codul civil, una dintre obligațiile principale ale locatarului este aceea de plată a prețului locațiunii la termenele statornicite.
Instanța a reținut astfel că creanța invocată de reclamanți cu titlu de chirie restantă, în sumă totală de 1.061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2010-aprilie 2011 inclusiv, este certă, izvorând din articolul 3 din actul adițional nr.2 la contractul de închiriere nr.100303/_ de la fila 4-6 care se coroborează cu fișa de calcul de la fila 8, lichidă, cuantumul ei fiind precis determinat prin același articol la suma de 73,36 lei lunar și totodată exigibilă potrivit articolului II din contractul de închiriere înregistrat sub nr.100303/_, la data de 10 a fiecărei luni. Așadar, prin prisma dispozițiilor legale anterior indicate, pârâta datorează reclamanților suma de 1.061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2010-aprilie 2011 inclusiv.
În ce privește majorările de întârziere invocate de reclamanți, instanța a reținut în primul rând că deși în contractul de închiriere din cauză, părțile au inserat o clauză penală conform căreia, neplata chiriei la termen atrage o
penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, acestea nu au determinat cuantumul daunelor moratorii care nu este nici măcar determinabil, motiv pentru care clauza penală stipulată în contract este ineficientă, nefiind lichidă. De altfel, pentru activarea acestei clauze penale, legea impune și punerea în întârziere a debitorului conform articolului 1079 din Codul civil, dar în speță, reclamantul nu a pus pârâta în întârziere în nici una dintre formele impuse prin textul legal anterior menționat. Instanța a reținut însă că majorările de întârziere invocate de reclamanți nu au fost calculate în temeiul clauzei penale inserate în mod defectuos în cuprinsul contractului dintre părți, ci potrivit Legii nr.210/2005 privind Codul de procedură fiscală. Instanța reține însă că articolul 115 din Codul de procedură fiscală stabilește modul de calcul al majorărilor pentru întârziere pentru creanțele fiscale prevăzute de Codul fiscal, or chiria izvorâtă din contractul de închiriere din litigiu nu intră în categoria creanțelor fiscale vizate de articolul 2 din Codul fiscal, ci reprezintă un fruct cu caracter civil fiind supusă prin urmare normelor de drept civil. Pentru toate aceste motive, instanța a apreciat că cererea reclamanților privind majorările pentru întârziere este neîntemeiată.
Având în vedere toate considerentele anterior dezvoltate, în temeiul articolului 969, aliniatul 1 coroborat cu articolul 1429 din Codul civil, instanța a admis doar în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtei și în consecință, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului, suma de 1061,27 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei cuprinse între lunile februarie 2010 - aprilie 2011, pentru imobilul situat în C. -N., str.G. Bilașcu, nr.13, ap.3, jud.C., conform contractului nr.100303/_ și a respins cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata majorărilor pentru întârziere.
Pentru că reclamanții nu au dovedit să fi suportat cu ocazia prezentului proces vreo cheltuială, instanța a respins ca fiind neîntemeiată cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea lor.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantii
C. Local al M. C. -N. și M. C. -N., solicitând admiterea recursului, cu consecinta modificarii sentintei recurate, in sensul obligarii intimatei-parate la plata majorarilor de întarziere in suma de 1.800 lei calculate pentru perioada_ -_ si in continuare pana la data plății elective a debitului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata din recurs.
În motivare, se arata ca in considerentele hotararii recurate, instanța de judecata apreciaza ca desi partile contractante au inserat o clauza penala conform careia neplata chiriei la termen atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu prima zi care urmeaza aceleia cand suma a devenit exigibila, aceasta nu a determinat cuantumul daunelor moratorii care nu este nici macar determinabil, motiv pentru care cluza penala stipulata in contract este ineficienta, nefiind lichida.
De asemenea, instanta de judecata apreciaza in mod gresit ca art.
115 din Codul de procedura fiscala stabileste modul de calcul al
majorarilor de intarziere pentru creantele fiscale prevazute de Codul fiscal, or chiria izvorata din contractul de inchiriere din litigiu nu intra in categoria creantelor fiscale vizate de art.2 din Codul fiscal, ci reprezinta un fruct cu caracter civil fiind supusa prin urmare normelor de drept civil.
Astfel, invederează instantei de recurs ca, debitul principal solicitat, reprezentand chiria restanta, datorata de catre intimata-parata ca urmare a inchirierii locuintei in litigiu, are natura unui venit la bugetul local.
In acest sens, art.26 alin.10 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, arata ca veniturile la bugetul local al municipiilor, oraselor si comunelor se stabilesc prin anexa nr.I din aceasta lege.
In anexa nr.I, Cap II pct.9 din Legea nr.27312006, se arata ca sunt venituri la bugetul local al unui municipiu si veniturile realizate din concesiuni si inchirieri.
Art.2 din Legea nr.500/2002 a finantelor publice defineste bugetul general consolidat ca fiind ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg. In acelasi text de lege, se arata ca prin sistem bugetar se intelege sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevazute la art.l alin.2 si bugetele locale.
Din coroborarea acestor texte de lege, rezulta in mod neechivoc ca si veniturile din speta sunt venituri la bugetul general consolidate altfel spus venituri bugetare.
Din interpretarea coroborata a art.l alin.2 si alin.3 si art.2 din Codul de procedure fiscala, rezulta ca acest cod se aplica pentru administrarea creantelor provenind din contribute, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit l.egii, in rnasura in care prin lege nu se prevede altfel, deci el se aplica si veniturilor din speta in masura in care prin lege nu se dispune altfel.
In prezent nu exista nici o alta prevedere legala care sa dispuna altfel, respectiv sa prevada expres aplicarea unui ait cuantum al majorarilor de intarziere pentm aceasta categoric de venituri bugetare, astfel ca si sumelor din speta li se aplica majorarile de intarziere prevazute de Codul de procedura fiscala si pretinse in speta.
O derogare de la regimul de drept comun al oricarei creante bugetare respectiv de la prevederile cuprinse in Codul de procedura fiscala trebuie sa fie expresa si nu dedusa pe cale de interpretare, intrucat numai printr-o prevedere legala expresa se poate institui o exceptie care justifica un regim juridic diferentiat pentru diferite categorii de venituri bugetare.
In concluzie, in lipsa unei prevederi legale exprese si creantei din speta i se aplica regimul de drept comun al unei creante bugetare.
În drept s-a invocat art. 299 și următoarele C.pr.civ.
Deși legal citată pârâta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește regimul fiscal sau civil al penalităților de întârziere,
T. ul reține că, așa cum s-a statuat în practica instanțelor, contractul de închiriere încheiat între C. local al municipiului C. -N. și pârâta, având ca obiect închirierea unei locuințe, are caracter civil.
Cât timp imobilul face parte din proprietatea privată și nu publică, regimul aplicabil contractului de închiriere nu poate fi de drept public, ci de drept privat.
Așadar, pentru plata cu întârziere a chiriei, pârâții nu datorează penalități fiscale, așa cum susțin recurenții, ci datorează dobânda legală în materie civilă, astfel cum a reținut prima instanță.
Aspectele invocate de către recurenți, și anume că sumele provenind din chirii se fac venituri la bugetul local, nu sunt de natură să schimbe regimul juridic aplicabil contractului și deci a obligațiilor de plată derivând din contract.
Potrivit art. 1090 din Codul civil în vigoare la momentul încheierii contractului dintre părți, în cazul obligațiilor de plată a chiriilor ori rentelor, acestea produc dobândă din ziua cererii de chemare în judecată sau de la data prevăzută în contract.
În contractul părților (depus fila 4 din dosarul de fond), s-a stipulat că chiria se datorează până la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna în curs.
De asemenea, s-a prevăzut că neplata la termen a chiriei atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poate depăși totalul chiriei restante.
Dar, în contract nu a fost prevăzut cuantumul penalităților de întârziere și nu a fost arătat nici un mod de calcul al acestora, pentru a putea fi determinat cuantumul.
În această situație, prima instanță a reținut în mod corect că nu poate fi primită cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, față de disp. art. 1085 C.civ., potrivit cu care: "Debitorul nu răspunde decât de daunele interese ce au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului.";
Față de toate acestea, tribunalul reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de C. local al municipiului C. -N. și M.
C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 192 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. LOCAL AL M.
C. -N. și M. C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 192 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, C. -A. C. | JUDECĂTOR, C. -V. B. | JUDECĂTOR, O. R. G. |
GREFIER, D. B. |
D.B. 30 Mai 2013
L.C.13 iunie 2013
O.R.G._ /2ex. Jud. fond: M. Moț
| ← Decizia civilă nr. 1083/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 412/2013. Pretenții → |
|---|
