Decizia civilă nr. 133/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.133/R
Ședința publică din 06 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. T.
J. ecător D. T.
J. ecător D. W.
G. ier A. S.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta M. D. R. cu dom. în B. M., bd. B. nr. 19/38, jud. M. împotriva sentinței civile 4269/_ pronunțată se Judecătoria Baia Mare, având ca obiect fond funciar
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Prin sentința civilă nr. 4269/_ pronunțată se Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele M. D. R. și A. A. (fostă M. ) în contradictoriu cu C.
L. de aplicare a legii fondului funciar B. M. și C. J. M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerent: la data de 15 septembrie 2005 reclamantele M. D. R. și A.
A. au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată pentru suprafețele de teren de 941 mp înscrisă în CF 671 B. M. nr. top 1261, și terenurile întabulate în CF 4534 B. M. nr. top 3732/7 în suprafață de 1099 mp, nr. top 3732/9 în suprafață de 952 mp și nr. top 3734 în suprafață de 488 stj.
De asemenea, s-a solicitat terenul situat terenul din CF 5845 nr. top 3735/2 în suprafață de 1613 mp, nr. top 3736 în suprafață de 699 stj precum și 1,25 hectare de teren situat în zona Postfunduș - Dealul Minelor.
C. J. M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată a validat parțial cererea formulată, dispunând prin Hotărârea nr. 2600/c din_ reconstituirea dreptului pentru suprafața de 0,7425 hectare de teren din care suprafața de 0,4127 hectare de teren agricol pe vechiul amplasament, iar suprafața de 0,3298 hectare pe un amplasament ce urma să fie propus de către
C. locală.
La aceeași dată, prin Hotărârea nr. 2601/C C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a respins cererea formulată de reclamante pentru suprafața de 1,3949 hectare reținându-se că nu se face dovada calității de proprietar.
Analizând actele depuse în dosarul constituit ca urmare a cererii formulate, precum și plângerea depusă la J. ecătorie, s-a reținut că reclamantele sunt nemulțumite pentru că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 1,3949 hectare terenul fiind situat în zona Postfunduș din B. M. .
S-a susținut că terenul respectiv a fost înscris în registrul agricol al antecesorului reclamantelor, astfel făcând dovada calității de proprietar al antecesorului pe care-l moștenesc.
În ceea ce privește calitatea de moștenitori ai defunctului M. I., instanța a reținut că reclamantele au făcut dovada faptului că sunt fiicele acestuia, acest fapt rezultând din cuprinsul actelor de stare civilă depuse la filele 5-9 din dosar.
Antecesorul reclamantelor a fost înscris în registrul agricol cu suprafața totală de teren de 4,30 hectare din care suprafața de 1,25 hectare de teren arabil, suprafața de 2,53 hectare de teren având categoria de folosință fâneață, suprafața de 0,5 hectare de teren categoria de folosință livezi, suprafața de 0,02 hectare categoria de folosință curți construcții.
Prin Titlul de proprietate nr. 6030/79 eliberat la data de_, antecesorului reclamantelor i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 hectare 6500 mp, din care suprafața de 1,29 hectare de teren categoria de folosință Fâneață, suprafața de 1,36 hectare de teren categoria de folosință pășuni.
S-a reținut că în cuprinsul Anexei 22 la poziția 6 se menționează că antecesorul reclamantelor s-a înscris în CAP cu suprafața de 3,1726 mp în CAP, suprafață din care a fost reconstituită suprafața de 2,65 hectare.
Ulterior, s-a dispus reconstituirea dreptului pentru suprafața de 0,7425 hectare (Hotărârea Comisiei J. ețene nr. 2600/C/_ ), astfel că suprafața reconstituită reclamantelor este de 3,3925 hectare.
S-a mai reținut din cuprinsul înscrisurilor depuse de C. locală și C.
J. că terenul în suprafață de 1,25 hectare a fost reconstituit antecesorului reclamantelor anterior formulării cererii în anul 2005.
Chiar dacă s-ar avea în vedere mențiunile din registrul agricol s-a reținut că suprafața din acesta, exceptând terenul cu categoria de folosință curți construcții cu suprafața de 0,02 hectare, a rezultat că suprafața din registrul agricol al antecesorului reclamantelor este de 4,28 hectare, astfel că solicitarea reclamantelor de a suplimenta suprafața de 3,3925 hectare cu încă 1,25 hectare de teren nu este întemeiată.
S-a constatat că în cuprinsul înscrisului depus la fila 17, din prezentul dosar, se menționează faptul că terenul situat în zona Postfunduș a fost validat la legea 18/1991 anexa 19 SC Agroindustriala SA, reclamantele necontestând reconstituirea dispusă în urma cererii formulate în anul 1991. Aceeași mențiune este cuprinsă în referatul din data de 17 ianuarie 2006 a Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, menționându-se că terenul din zona Postfunduș a fost reconstituit urmare a cererii formulate în 1991 terenul fiind în administrarea SC Agroindustriala SA.
Instanța a reținut că dreptul de proprietate i-a fost reconstituit antecesorului reclamantelor cu privire la terenul situat în locul Postfunduș, teren în suprafață de 1,25 hectare, astfel că este imposibil ca instanța să dispună obligarea comisiilor la reconstituirea din nou a dreptului de proprietate.
Reținând cele de mai sus, constatând că reclamantele nu s-au prezentat pentru a pune în discuție amplasamentul pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, precum și faptul că nu au contestat reconstituirea dreptului de proprietate a terenului aflat în administrarea SC Agroindustriala SA, instanța a respins plângerea împotriva Hotărârii Comisiei J. ețene M. .
Împotriva sentinței civile nr. 4269/_ a Judecătoriei B. M., în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă a formulat recurs recurenta-reclamantă M. D. R., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 2601/C/_ emisă de C. J. M. pentru aplicarea legilor fondului funciar.
În motivele de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că a solicitat Arhivelor Naționale acte de proprietate doveditoare pentru suprafața de 1,25 ha teren de la locul denumit "Postfunduș";, teren pe care l-a deținut tatăl recurentei și cu care nu a intrat în CAP deoarece pe acel teren s-a construit o parte din calea ferată de la Gara Sud.
Cererea de recurs nu este motivată în drept.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Intimata C. J. M. de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare, arătând că reiterează susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond la termenul din_, termen la care nu s-a opus admiterii cererii reclamantei.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă - fila 5.
Intimata C. L. B. M. de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că cererea reclamantelor a fost validată parțial, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,7425 ha din care: 0,4127 ha pe vechiul amplasament iar 0,3298 ha pe un alt amplasament.
A fost invalidată cererea pentru suprafața de 1,3949 ha deoarece nu au fost depuse acte prin care să se facă dovada proprietății în condițiile art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991.
Terenul în suprafață de 1,25 ha a fost reconstituit antecesorilor reclamantelor anterior formulării cererii în anul 2005.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 308 alin. 2, 242 alin 2 Cod procedură civilă - fila 27.
Analizând sentința civilă nr. 4269/_ a Judecătoriei B. M., prin prisma motivelor de recurs formulate și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 26 ianuarie 2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr._, reclamantele M. D. R. și A.
au formulat cerere în contradictoriu cu pârâtele C. J. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L.
M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând admiterea cererii formulate de reclamante, pârâtele urmând să fie obligate la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1,25 hectare teren situat în locul numit Postfunduș.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin cererea formulată sub nr. 20539 din data de_ și depusă la C. L. B. M. s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut antecesorului reclamantelor.
Prin Hotărârea 2601/C din_ comunicată reclamantelor la data de 28 decembrie 2011 C. J. a respins cererea depusă de reclamante, arătându-se că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
S-a arătat că Hotărârea respectivă nu este legală deoarece s-a făcut dovada proprietății, reclamantele fiind succesoarele defunctului M. I., acesta moștenind terenul de la antecesorul său, bunicul reclamantelor. Cu terenul respectiv M. I. s-a înscris în CAP, terenul fiind înscris în registrul agricol.
În drept, reclamantele au invocat prevederile art. 18/1991 și art. 112 C.proc.civ. cererea nu a fost motivată.
La data de 9 februarie 2012, pârâta C. J. M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat că cererea reclamantelor a fost validată parțial dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,7425 hectare din care suprafața de 0,4127 hectare pe vechiul amplasament, iar suprafața de 0,3298 hectare pe un alt amplasament. Totodată, a fost invalidată cererea pentru suprafața de 1,3949 hectare având în vedere faptul că nu au fost depuse documente din care să rezulte dovada proprietății în condițiile art. 9 alin. 5 lit. b din Legea 18/1991 coroborat cu art. 11 alin. 3 din HG 890/2005.
În drept au fost invocate prevederile L. nr. 247/2005 și ale H.G.
930/2005.
Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată cu motivarea că terenul situat în zona Postfunduș a fost validat la Legea nr. 18/1991 Anexa 19 SC Agroindustriala SA, reclamantele necontestând reconstituirea dispusă în urma cererii formulate în 1991.
Analizând probele administrate, prima instanță concluzionează că dreptul de proprietatea i-a fost reconstituit antecesorului reclamantelor cu privire la terenul situat în locul Postfunduș, în suprafață de 1,25 ha, nemaifiind posibilă reconstituirea din nou a dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren.
Prin cererea de recurs, recurenta nu formulează nici un fel de critică la adresa raționamentului expus de prima instanță în considerentele sentinței atacate.
Prin cererea de recurs, recurenta arată doar că există documente cu care poate să probeze susținerile din cererea de chemare în judecată. Însă, deși recurentei i s-au încuviințat numeroase cereri de amânare pentru a depune înscrisurile despre care face vorbire în cererea de recurs, recurenta nu s-a prezentat și nu a depus la dosar vreun înscris.
Este de remarcat împrejurarea că recurentei i s-a comunicat Hotărârea Comisiei J. ețene M. de aplicare a legilor fondului funciar la data de _
, dată la care a luat la cunoștință motivul invalidării, respectiv faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Sentința civilă nr. 4269/_ i-a fost comunicată recurentei la data de_ - fila 98 din dosarul de fond, recurenta declarând recurs la data de _
.
Recurenta a avut deci suficient timp pentru a depune la dosar înscrisuri despre care face vorbire la modul generic, fără să le expliciteze.
În recurs, la solicitarea recurentei s-au acordat termene de judecată pentru_ ,_ ,_ ,_, pentru a-i da posibilitatea reclamantei recurente să se prezinte și să depună la dosar înscrisurile menționate în cererea de recurs.
Raportat la considerentele mai sus expuse, constatând că, în cauză, nu se verifică existența niciunui motiv de casare sau de modificare a sentinței recurate dintre cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul | declarat de către recurenta -reclamantă | |
M. | D. R., domiciliată în B. | M., B-dul B. nr. 19/38, M. , |
împotriva sentinței nr. 4269/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 06 Martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | T. A. Ț. | D. | W. D. | A. | S. |
Red.DȚ/_
Tred. A.S. / 08 Martie 2013 - 2 ex
J. ecător la fond: P. M. B.
← Decizia civilă nr. 676/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 420/2013. Fond funciar → |
---|