Decizia civilă nr. 133/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 133/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. I.
Judecător: R. M. P. Judecător: G. D. Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de G. N. De M. -C. G. cu sediul în B., sector 3, b.dul U., nr. 78, bl. J2, Pentru - C. J. S., Recurent G. N. De M. - C. J. S. cu sediul în Z., str. Gh. L., nr. 20, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 686 din_, a Judecătoriei J., având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului-intimat G. N. De M. - C. J. S., c.j. Domokos I., și reprezentantul intimatei-petente, administrator Coroian Vasile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei, în probațiune, Decizia civilă nr._, în care arată reprezentanta recurentei, este soluționată o speță similară.
La solicitarea instanței de a indica dacă la acest termen de judecată intimata- petentă deține autorizația de mediu, reprezentanta recurentei arată că nu are această informație, mai ales că această autorizație nu este eliberată de recurentă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și în conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul asupra recursului declarat, reprezentanta recurentei solicită instanței admiterea recursului formulat și modificarea sentinței civile pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii plângerii contravenționale și păstrării validității procesului verbal de contravenție seria AA nr. 10984 din_, cu obligarea intimatei-petente la plata amenzii în contul bugetului de stat.
Admiterea plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii reținute în sarcina intimatei-petente cu sancțiunea avertismentului este o sancțiunea prea ușoară, arată reprezentanta recurentului, mai ales că petenta se face vinovată de tăierea a 600 m cubi de material lemnos, pericolul social al faptei subzistând, conform răspunsului emis de Regia Romsilva. Pentru aceste considerente, și pentru motivele formulate în cererea de recurs, reprezentanta recurentei, c.j. Domokos I. solicită instanței admiterea recursului.
Având cuvântul asupra recursului formulat de recurenta-intimată G. N. De M. -C. G., reprezentantul intimatei-petente, administrator Coroian Vasile solicită instanței respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul intimatei-petente, învederează instanței că licitația pentru materialul lemnos se face la sfârșitul lunii decembrie pentru următorul an, parchetele eșalonându-se în lunile iunie, iulie și august. Reprezentata sa, arată Coroian Vasile a licitat cei 600 m cubi,pe care de altfel i-a și cumpărat dar nu i-a tăiat. Totodată, arată acesta, în pozele efectuate de agenții constatatori, nu sunt utilajele sale, lucru confirmat și de martorii audiați la instanța de fond. Pentru aceste considerente solicită instanței respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Prin sentința civilă nr. 686/2012 a Judecătoriei J. a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta SC A. SRL cu intimata G.
N. de M. - C. J. S. .
A fost modificat procesul verbal de contravenție seria AA nr. 46332/_ întocmit de intimata, în se
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că petentei i s-a aplicat o amendă de 30.000 lei pentru că a exploatat material lemnos fără a avea autorizație de mediu.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentei este prevăzută de art. 96, alin. 2, pct. 1 din OUG 195/2005.
Conform acestui text, constituie contravenții contravenții și se sancționează cu amendă ...de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: I)obligația persoanelor fizice și juridice de solicitare și obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum și a acordului de import/export și a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de acesta a prezentat doar autorizații de exploatare material lemnos, respectiv, în UP 6 - Dragu ua.21C, UP 6 Dragu ua,17B, UP V-Garbou ua.117 A,120A, 120B, 120C, 120D, 120E.
Potrivit art.19 din Ordinul nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, modificată prin Ordinul 1298 din 09 mai 2011, se stabilește că prin excepție de la prevederile art. 3 alin. (3), titularii activităților de exploatare forestieră au obligația de a solicita și a obține autorizația de mediu. (2) Depunerea solicitării pentru emiterea și obținerea autorizației de mediu pentru activitatea de exploatare forestieră se realizează la autoritatea competentă pentru protecția mediului.
(3) Autorizația de mediu se emite pentru o perioadă de 10 ani și stabilește condițiile de desfășurare a activității de exploatare forestieră și obligațiile privind protecția mediului."
Împotriva acestei soluții a declarat recurs G. N. De M. - C. J.
S., solicitând admiterea lui și modificarea sentinței recurate în sensul păstrării valabilității procesului verbal de constatare .
Instanța de fond în mod corect a reținut că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse de OG nr. 2/2001 și că s-a făcut dovada săvârșirii faptei contravenționale. Însă în mod greșit a apreciat că gradul de pericol social al faptei contravenționale săvârșite este unul redus, înlocuind sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Consideră că sancțiunea amenzii este proporțională cu gravitatea faptei, fiind respectat principiul proporționalității așa cum este prevăzută în norma juridică, agentul constatator a aplicat în mod temeinic și legal sancțiunea amenzii contravenționale societății.
Este de nepermis ca o societate să desfășoare o activitate pentru care este necesară obținerea autorizației de mediu, fără măcar a fi încercat să obțină acea autorizație sau să solicite autorizația de la autoritatea competentă. Precizează că Autorizația de M. a fost solicitată și eliberată ulterior aplicării amenzii contravenționale. În autorizația de mediu sunt prevăzute condițiile de desfășurare a activității, în lipsa acestuia petentul nu ar fi avut voie să exploateze material lemnos. Consideră că tăierea copacilor din pădure, fără Autorizație de M. este o faptă deosebit de gravă luând în considerare că societatea a exploatat un volum total de 622 mc de material lemnos, conform adresei nr. 12482/_ a Direcției Silvice S. .
Autorizația de mediu s-a eliberat ulterior aplicării amenzii, abia în data de_, societatea având nevoie de acest act pentru a putea continua activitatea de exploatare material lemnos.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele motive:
Petenta SC A. SRL a fost sancționată contravențional prin procesul verbal de contravenție seria AA nr. 46332/_ pentru că a exploatat material lemnos fără a deține autorizație de mediu.
Procesul verbal a fost corect încheiat, respectând toate condițiile privitoare la temeinicie și legalitate.
Pe parcursul derulării litigiului a fost depusă și autorizația de mediu, făcându-se astfel dovada intrării în legalitate.
Conform prevederilor art. 21, alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În prezenta cauză s-a probat faptul că petentul a intrat în legalitate, și este la prima abatere de acest gen.
Raportat la prevederile dispozițiilor OG 2/2001, se constată că sancțiunea
"Avertismentului"; este îndestulătoare și aptă să prevină săvârșirea de către petent a altei fapte contravenționale, prin urmare soluția pronunțată de instanța de fond este corectă și nu există temei pentru modificarea sa.
Pe cale de consecință, urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de intimata G. N. De M. -C. G. împotriva sentinței civile nr. 686 din_, a Judecătoriei J. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata G. N. De M. -C.
G. cu sediul în B., sector 3, b.dul U., nr. 78, bl. J2, Pentru - C. J.
S., cu sediul în Z., str. Gh. L., nr. 20, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 686 din_, a Judecătoriei J. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2013.
Președinte, D. I. | Judecător, R. M. P. | Judecător, G. D. |
Grefier, M. J. D. |
Red.PRM/_
Dact.MJD/_ Ex.2
Jud. fond A. F.
← Decizia civilă nr. 832/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 171/2013. Plângere contravențională → |
---|