Decizia civilă nr. 940/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.940

Ședința publică din 30 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: H. I. D., judecător

C. N. C., judecător

C. D., judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de petentul I. DE P. J. S. , cu sediul în Z., str.T.V., nr.14, jud.S. împotriva sentinței civile nr.541 din 25 aprilie 2013 pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat, iar recurentul-petent a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

În baza art.1591Cod procedură civilă instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Instanța, raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că:

Prin sentința civilă nr. 541/_ s-a admis plângerea petentului M. I. și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CC nr.9352440 din_ încheiat de Poliția Simleu Silvaniei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că:

Prin procesul verbal de contravenție seria CC nr.9352440 din_ încheiat de Poliția Simleu Silvaniei petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 268 lei pentru săvârșire contravenției sancționate de art.100 al.3 lit.e din OUHG 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că în data de_ în jurul orelor 10,25 a condus auto înmatriculat sub nr._ pe str.S.Bărnuțiu din Simleu Silvaniei și nu a acordat prioritate de trecere auto_ care avea acest drept.

Din declarația martorului Petrișor Mircea se retine ca indicatorul rutier nu era pus perpendicular pe sosea, ci paralel, încât nu a fost văzut de către petent (f.27).

Din declarația martorului Marosan Janos instanța retine ca indicatorul cedează trecerea era inclinat si nu putea fi văzut de către cei aflați la volan, o parte din indicator fiind acoperit cu crengi.(f.39). In consecință s-a reținut că procesul verbal contestat este lipsit de temeinicie.

Împotriva sentinței civile nr. 541/2013 a Judecătoriei Jibou a formulat recurs intimatul IPJ S., solicitând casarea hotărârii ca netemeinică și nelegală.

În motivare se arată că în mod eronat instanța a anulat procesul verbal, cât timp fapta a constatată prin propriile simțuri de agentul constatator, martorii audiați dând o interpretare personală regulilor de circulație. Respectarea prezumției de nevinovăție nu presupune că petentul este suficient să conteste procesul verbal pentru a fi exonerat de răspundere, el trebuie să facă proba contrară celor cuprinse în procesul verbal.

În drept au fost invocate disp. art. 242 Cod procedură civilă. În recurs nu s-au încuviințat probe noi.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304 și 3041Cod Procedură Civilă, tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție seria CC nr.9352440 din_ încheiat de Poliția Simleu Silvaniei petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 268 lei pentru săvârșirea contravenției sancționate de art.100 al.3 lit. e din OUG 195/2002, prin aceea că în data de_ în jurul orelor 10,25 a condus auto înmatriculat sub nr._ pe str.S.Bărnuțiu din Simleu Silvaniei și nu a acordat prioritate de trecere auto_ care avea acest drept.

Potrivit disp. art. 100 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/2002 "neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept"; constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Sub aspectul legalității

procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că este ținută de a verifica din oficiu legalitatea întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare contravențională sub aspectul motivelor ce atrag nulitatea absolută a acestuia. Procedând la examinarea procesului verbal încheiat, tribunalul constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, în cauză nefiind incidente niciunul din motivele de nulitate absolută prevăzute în OG nr. 2/2001. Sub aspectul temeiniciei

procesului verbal, tribunalul va reține că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativ ă

de veridicitate, în sensul că până la proba contrarie (adică răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul.

Totodată, existența unor prezumții, precum cea de legalitate și temeinicie a procesului verbal, nu este incompatibilă cu garanțiile prevăzute de art. 6, atâta timp cât acestea nu au o natură absolută, contravenientul având posibilitatea de a proba contrariul.

T. va reține că susținerile petentului cu privire la o altă stare de fapt sunt neîntemeiate, în conditiile în care agentul constatator a constatat prin propriile-i simțuri

fapta

și nu s-a făcut dovada con trară

celor reținute în procesul-verbal.

Concluzia primei instanțe că procesul verbal contestat este lipsit de temeinicie este contrazisă de toate probele administrate.

Astfel, martorul Petrișor Mircea care era în autovehiculul condus de petent, a indicat că semnul de circulație era pus în paralel cu șoseaua, dar că petentul a trecut peste o groapă și probabil că din această cauză nu a observat semnul de circulație. (fila 27 dosarul judecătoriei). De altfel și petentul în plângerea contravențională a arătat că a ocolit bucăți de piatră cubică și prin urmare nu a observat vreun semn de acordare a priorității.

Declarația martorului Marosan Janos în sensul că indicatorul cedează trecerea era inclinat si nu putea fi văzut de către cei aflați la volan, este una indirectă și nu se coroborează cu celelalte probe, în contextul în care martorul nu se afla în autoturism, spre deosebire de martorul Petrișor, care a putut observa indicatorul fiind aflat în autovehicul (f.39 dosarul judecătoriei).

În plus, din fotografiile depuse chiar de petent, reiese că poziția indicatorului nu afecta vizibilitatea lui de către participanții la trafic și nu era acoperit cu crengi (f. 6, 7 dosarul judecătoriei).

Din coroborarea probelor administrate, proba testimonială și înscrisurile depuse de părți la dosar, tribunalul apreciază că starea de fapt reținută de către instanța de fond nu corespunde realității, astfel că, în mod eronat, s-a reținut netemeinicia procesului verbal.

Prin urmare, tribunalul reține pe baza probatoriului administrat că nu s-a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal, nu s-a dovedit vreo vătămare care să nu poată fi acoperită decât prin anularea procesului verbal, astfel că starea de fapt consemnată de agentul constatator corespunde realității, procesul verbal fiind legal și temeinic.

De asemenea, sanctiunea aplicata este in limitele prevazute de OUG nr. 195/2002, îndreptată spre minim, fiind proportionala cu gradul de pericol social al faptei și fiind de natură să îndeplinească functia de prevenire și punitivă la care tinde orice sanctiune, astfel că, si din acest punct de vedere, procesul verbal apare ca temeinic si legal.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul găsește întemeiat recursul formulat de recurentul I. de P. J. S., fapt pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1- 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 3041Cod procedură civilă, va admite recursul declarat, va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. I. , împotriva procesului verbal de contravenție seria CC nr. 9352440/_

, încheiat de Poliția Simleu Silvaniei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de intimatul I. DE P. J. S. , cu sediul în Z., str.T.V., nr.14, jud.S. împotriva sentinței civile nr.541 din_ a J. Șimleu Silvaniei.

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. I. împotriva procesului verbal de contravenție seria CC nr.9352440 din_ încheiat de Poliția Simleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

H. I. -D. C. N. -C. C. D. V. V.

Red./Dact/DC_ /2 ex.

Jud. fond. C. A. S. .

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 940/2013. Plângere contravențională