Decizia civilă nr. 136/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/R/2013 Ședința publică din data de 20 martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. - I. A B.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: M. -E. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâții P. municipiului B. prin P. și M. B., prin P., împotriva sentinței civile nr. 11010/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal al părților făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului - intimat R. I., avocat M. Sinefta, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei la fila nr. 17, lipsă fiind pârâții - recurenți P. municipiului B. prin P. și M. B. prin P., precum și reclamantul - intimat R. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată recursul în termen legal declarat, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul constată, în temeiul art. 5 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, că este competent să soluționeze prezentul recurs.
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 11 martie 2013, întâmpinare din partea reclamantului - intimat R.
I., precum și împuternicire avocațială a reprezentantei reclamantului - intimat R. I.
, avocat M. Sinefta și chitanța de plată a onorariului avocațial în cuantum de 1500 lei.
Reprezentanta reclamantului - intimat R. I., avocat M. Sinefta, declară că susține excepția nulității recursului, pe care a invocat-o și prin întâmpinare, arătând că, față de dispozițiile legale care impun sub sancțiunea nulității ca în termen de 15 zile de la comunicare recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar în prezenta cauză nu există o altă motivare înăuntrul termenului de recurs, doar cea din cererea de recurs, care nu cuprinde nici un motiv de nelegalitate, dezvoltat, privind rectificarea CF 2971 B., rezultă că, în ceea ce privește această dispoziție din dispozitivul sentinței atacate, recursul este nul. Declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Constatând că nu sunt alte cereri, tribunalul unește cu fondul cauzei excepția nulității recursului, invocată de reprezentanta reclamantului - intimat R. I., avocat
M. Sinefta, declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului - intimat R. I., avocat M. Sinefta, solicită respingerea recursului declarat, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu
avocațial, conform chitanței depuse la dosarul cauzei. Arată că solicită admiterea excepției nulității recursului, pe care a invocat-o și prin întâmpinare, și constatarea nulității recursului.
Reprezentanta reclamantului - intimat R. I., avocat M. Sinefta, arată că sentința este dată cu aplicarea corectă a art. 36 alin. 3 și 4 și ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 republicată, starea de fapt reținută de prima instanță în considerentele sentinței atacate nu este contestată, iar, odată îndeplinite condițiile din actele normative arătate anterior, nu are nici o relevanță faptul că se invocă că prin Decizia nr. 91/1992 a Prefectului jud. B. -Năsăud a fost atribuită în proprietate intimatului suprafața de 1000 mp solicitată atunci. Totodată arată că, atâta vreme cât intimatul este îndreptățit la emiterea ordinului pentru întregul teren înscris în CF 2971 B., în suprafață de 1475 mp, iar P. municipiului B. a făcut propunerea doar pentru 1000 mp, refuzul acesteia de a face propunerea și pentru diferența de 475 mp. este nejustificat, astfel că soluția primei instanțe este corectă.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 11010/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul R. I. , în contradictoriu cu pârâții P. M. B., prin P. , și
M. B., prin P. , și, în consecință:
S-a dispus rectificarea CF 2971 B. în sensul actualizării suprafeței de teren la 1.475 mp și a categoriilor de folosință a terenului cu nr. top._ /2,_ /3, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 1 din raportul de expertiză efectuat în cauză și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A fost obligată pârâta P. municipiului B. să facă propunere de atribuire în proprietatea reclamantului a cotei de 475/1475 părți din terenul identificat prin nr. top._ /2,_ /3, aferent imobilului situat în B., str. T., nr. 17, jud. B.
-Năsăud, și să o înainteze Prefectului județului B. -Năsăud în vederea emiterii Ordinului de atribuire în proprietatea reclamantului a terenului menționat.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
Imobilul teren înscris în CF 2971 B., nr. top._ /2,_ /3 este situat din punct de vedere administrativ în B., str. T., nr. 17, având o suprafață înscrisă de 1434 mp, în litigiu fiind cota de 434/1434 părți, echivalentul a suprafeței 434 mp, cotă ce figurează înscrisă pe Statul Român.
Din conținutul colii evolutive de c.f. 2971 B. se constată că terenul în suprafață totală de 1.434 m.p. a fost preluat la stat ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat județean B. -Năsăud sub nr. 1459/1982, în baza căruia casa localizată pe nr. top. 2609/2 a fost intabulată pe reclamant.
În acest contract de vânzare cumpărare încheiat la 10 septembrie 1982, se consemnează vânzarea casei și anexelor gospodărești din municipiul B., str. T.
, nr. 17. Este de necontestat în cauză că, potrivit disp. art. 30 alin. 2 dinn Legea nr. 58/1974, în vigoare la acea dată, "în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului";.
Anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat, întreg imobilul de pe str. T. nr. 17 - construcții și teren în suprafață de 1.434 m.p. - constituia proprietatea tabulară a vânzătoarei Eisenburger M., născută Berger, de la care a cumpărat reclamantul, astfel cum rezultă din evidențele de carte funciară anterior menționate.
Obiectul convenției de vânzare cumpărare despre care s-a făcut vorbire mai sus l-a constituit nu doar construcțiile, ci "casa cu anexele existente precum și grădina aferentă casei în suprafață de 1434 m.p."; - pentru care s-a achitat suma de 48.000 lei, în anul 1982 - sens în care s-a încheiat și înscrisul sub semnătură privată din 9 august 1982, aspect evidențiat prin probatoriul testimonial administrat în cauză.
Din coroborarea probatoriului testimonial administrat cu înscrisul sub semnătură privată sin_ rezultă cert faptul că obiectul convenției l-a constituit nu doar construcția casă de locuit ci și terenul aferent cu suprafața totală de 1434 mp întrucât încă din anul 1982 imobilul de pe str. T. nr. 17 era împrejmuit cu gard, pe limitele actuale fiindu-i predat reclamantului în posesie și folosință, în această modalitate, în continuare fiind folosit în aceeași manieră.
La_, dreptul de proprietate asupra cotei de 1.000/1.434 părți din terenul cu nr. top._ /2,_ /3 (A+1,2,3,4,) a fost intabulat pe reclamant, cu titlu de atribuire în baza Deciziei nr. 91/_ eliberată de Prefectura B. -Năsăud și operată în cartea funciară.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă cert că, suprafața reală determinată prin măsurători, pe limitele existente și necontestate, marcate prin garduri vechi de zeci de ani, este de 1.475 m.p., și care menționează că nu se poate contesta că în urmă cu 125 de ani altele erau modalitățile tehnice de culegere și prelucrare a datelor de teren, de calcul al suprafețelor, etc. Se precizează în raport și că, pentru imobilul în discuție, la_ a fost efectuată recepția tehnică nr. 339 de către OCPI B. -Năsăud, ocazie cu care imobilului i s-a atribuit nr. cad. 2728, cu suprafața de 1.471 m.p. (diferența de 0,27% fiind nesemnificativă); nr. cad. neînregistrat în cartea funciară, însă existent în evidențele OCPI.
Suprafața de 1.475 m.p., stabilită de exp. Talpoș M. respectă nu numai limitele actuale, ci și planul de amplasament și delimitare a nr. cadastral 2728 B. recepționat de OCPI B. -Năsăud în anul 2003. Potrivit acelorași concluzii, posesor faptic al imobilului cu suprafața determinată prin măsurare de 1.475 m.p. este reclamantul - aspect confirmat și prin probatoriul testimonial administrat - Butaciu
D. și Suciu Saveta.
Din conținutul colii evolutive de CF 2971 B. și din extrasul de CF 2971, se constată că terenul identificat prin nr.top._ /2, 2662/2 și 2609/3 figurează ca aferent casei de locuit, anexelor gospodărești, curții și grădinii din jurul acestora - atât în prezent cât și la data preluării terenului la stat (în 1982).
Din înscrierile colii evolutive CF 2971 (de sub B 8,9 10) se evidențiază că, la data preluării la stat, întreg terenul de sub A+1-4 a fost considerat "aferent construcțiilor"; și intabulat pe Statul Român, preluare care s-a făcut în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, potrivită cărora: "în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului";. Nu este contestat în cauză modul de dobândire a construcțiilor înscrise în CF conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1459/10 septembrie 1982.
În ce privește terenul în suprafață tabulară de "1.434 m.p. înscris în aceeași carte funciară a trecut, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în proprietatea Statului Român";, respectiv "a urmat regimul juridic prevăzut de art. 30(2) din Legea 58/1974: în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului...";.
Suprafața reală a terenului preluat la stat este de 1475 mp, astfel cum s-a concluzionat de expert prin același raport de expertiză. Sunt irelevante în cauză mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare referitoare la teren, respectiv drept de folosință a suprafeței de 100 mp precum și atribuirea în proprietate a cotei de 1000/1434 m.p., întrucât este unanim admis în practica judiciară faptul că prin art. 36 din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a reglementat situația atribuirii în proprietatea proprietarilor construcțiilor a terenurilor aflate în folosința acestora, proprietate de stat; iar "la determinarea concretă a terenului aflat în folosința persoanelor îndreptățite nu trebuie avut în vedere exclusiv actul administrativ de atribuire în folosință, ci și alte acte juridice încheiate în legătură cu acel teren, precum și situația faptică reală, adică cât a folosit efectiv proprietarul locuinței din terenul aferent clădirii, cu condiția să nu depășească limita maximă de 6000 m.p. prev. de art. 23 din Lege, coroborat cu art. 8 din D.L. nr. 42/1990.";
Aserțiunile "potrivit cărora nu ar fi aplicabile prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep. - care arată că în cazul înstrăinării construcțiilor suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. 2 ind. 1 sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă, sunt lipsite de fundament, întrucât art. 36 alin. 4 prevede expres că prevederile art. 23 sunt aplicabile";.
Prin urmare, în situația terenurilor preluate la stat în condițiile art. 30 alin.2 din Legea nr. 58/1974 - de natura celui în litigiu - în proprietatea proprietarilor actuali ai locuințelor trec terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, astfel cum s-a convenit de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, aspect ce rezultă din economia art. 36 alin. 3 și 4, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep.
Relevant în cauză este faptul dovedit că, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1982, întreg terenul din B., str. T. nr. 17, era evidențiat în CF 2971 ca teren aferent casei de locuit, anexelor gospodărești, curții și grădinii și constituiau proprietatea tabulară a vânzătoarei Eisenburger M., născută Berger.
Pe de altă parte, din înscrisul sub semnătură privată (f. 14) încheiat cu ocazia vânzării-cumpărării imobilului din B., str. T. nr. 17 și din declarațiile martorilor audiați, rezultă cert că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Eisenburger M. și reclamant, în anul 1982, l-au constituit construcțiile ";casa cu anexele existente precum și grădina aferentă casei în suprafață de 1.434 m.p."; - adică întreg imobilul înscris în CF 2971 B., nr. top._ /2,_ /3, cu prețul de 48.000 lei, achitat integral, dată la care s-a procedat la preluarea imobilului fiind folosit până în prezent pe aceleași limite.
Indubitabil, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 36 alin.3,4 și art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep., modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, prin prisma cărora terenul constituie proprietatea reclamantului.
Odată îndeplinite fiind condițiile prevăzute de art. 36 alin. 3 și 4 și art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep., dreptul de proprietate asupra terenului se dobândește de către proprietarul actual al locuinței prin efectul legii, ordinul prefectului, prevăzut de art.
36 alin. 5 având numai caracter recognitiv și constatator, reprezentând doar modalitatea concretă în care se realizează atribuirea în proprietate.
Cum reclamantul este îndreptățit la emiterea ordinului prefectului pentru întregul teren înscris în CF 2971 B., în suprafață reală de 1475 m.p., determinată prin măsurători, iar Primăria Bistrița a făcut propunere exclusiv pentru suprafața de 1000 mp, refuzul acesteia de a face propunere de atribuire pentru diferența de 475
m.p. este nejustificat, împrejurări față de care și văzând concluziile raportului de expertiză necontestat în cauză, instanța a admis acțiunea precizată, în sensul că a dispus rectificarea CF 2971 B. în sensul actualizării suprafeței de teren la 1.475 mp și a categoriilor de folosință a terenului cu nr. top._ /2,_ /3, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 1 din raportul de expertiză efectuat în cauză și care face parte integrantă din prezenta hotărâre; și a obligat pârâta P. municipiului B. să facă propunere de atribuire în proprietatea reclamantului a cotei de 475/1475 părți din terenul identificat prin nr. top._ /2,_ /3, aferent imobilului situat în
B., str. T., nr. 17, jud. B. -Năsăud, și să o înainteze Prefectului județului B.
-Năsăud în vederea emiterii Ordinului de atribuire în proprietatea reclamantului a terenului menționat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, cheltuieli de judecată nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului s-a susținut faptul că sentința a fost dată cu încălcarea legii și că interpretarea primei instanța a prevederilor art.36 alin.3, 4 și art.23 din legea nr.18/1991 este eronată și netemeinică.
Potrivit colii de C.F. 2971 B., în temeiul contractului autentic de vânzare - cumpărare din 1982, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate doar asupra construcțiilor înscrise în C.F. 2971 B., sub nr. de ordine A+1, iar terenul de 1433 mp. a urmat regimul juridic prevăzut de art. 30(2) din Legea nr. 58/1974: " în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri... "(B.10). Drept urmare, prin Decizia nr. 287/_ a Consiliului popular al municipiului B., acestuia i s-a atribuit dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra unei suprafețe de 100 mp., contra unei taxe anuale de 1 leu/mp.
Urmare a apariției Legii 18/1991, în temeiul art. 35, devenit azi art. 36, reclamantul a solicitat atribuirea în proprietate a terenului aferent construcției. Prin Decizia nr. 91/1992 mai sus menționată i-a fost atribuită suprafața de 1000/1434 mp. Pârâții au învederat că reclamantul a beneficiat de o atribuire generoasă de teren, având în vedere că deținuse în folosință suprafața de 100 mp, iar terenul aferent construcției cumpărată este de 180 mp., potrivit contractului de vânzare - cumpărare depus în probațiune de către acesta.
Atâta timp cât deja este titularul dreptului de proprietate prin atribuire, a beneficiat deja de prevederile art. 36 din Legea 18/1991, susțin pârâții că este neîntemeiată cererea de atribuire a încă unei suprafețe de teren, în fapt urmărindu-se dobândirea întregului teren înscris în CF 2971. Pârâții au precizat că nu se poate pune semnul egal între terenul aferent unei construcții și întreg terenul înscris în C.F. Dacă petentul a fost nemulțumit de suprafața atribuită prin Decizia nr. 91/1992, trebuia să
uzeze de căile legale avute la dispoziție la acei moment, nu să solicite în anul 2012, la exact 20 de ani de la atribuire, și diferența de teren din CF.
Potrivit prevederilor art. 35(3) din forma inițială a Legii 18/1991, azi art. 36(3),
" terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor".
Reclamantul a beneficiat deja de prevederile art.36 din legea nr.18/1991, caz în care este neîntemeiată hotărârea de atribuire a încă unei suprfețe de teren, neputându- se pune semnul egal între terenul aferent unei construcții și întreg terenul înscris în CF. Dacă reclamantul a fost nemulțumit de suprafața atribuită prin decizia nr.91/1992 trebuia să uzeze de căile legale, iar nu să solicite după 20 de ani diferența de teren din CF.
Având în vedere aceste aspecte, chiar dacă atribuirea înscrisă în cartea funciară a fost pentru o suprafață mai generoasă decât cea dobândită în folosință în anul 1982, recurenții au susținut pârâții susțin că cererea de atribuire și pentru diferența de 475 mp. este nejustificată. Mai mult, arată că, pe această suprafață de teren este edificată o construcție, având alt proprietar.
În drept, au invocat prevederile art. 312 alin.1-2, art.304 pct.8,9 și art.304/1 Cod procedură civilă; art. 36 din Legea 18/1991, republicată; prevederile Legii nr. 58/1974.
Recursul promovat de pârâți este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Tribunalul constată că prin întâmpinare intimatul a invocat nulitatea recursului în baza art.302 alin.1 și art.306 Cod procedură civilă, ce impun sub sancțiunea nulității ca în termen de 15 zile de la comunicare recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar în prezenta cauză nu există o altă motivare înăuntrul termenului de recurs, doar cea din cererea de recurs, care nu cuprinde nici un motiv de nelegalitate, dezvoltat, privind petitul de rectificarea CF 2971 B., ceea ce înseamnă că, în ceea ce privește această dispoziție din dispozitivul sentinței atacate, recursul este nul.
În ce privește fondul cauzei intimatul a susținut că sentința atacată este în întregime temeinică și legală, caz în care se impune respingerea recursului ca nefundat. În acest sens s-a reliefat faptul că terenul aferent imobilului situat în municipiul B., str. T., nr. administrativ 17 - care cu date de carte funciară se identifică prin nr.top._ /2,_ /3 înscrise în CF 2971 B. și că suprafața tabulară a acestora este de 1434 m.p., însă suprafața reală, determinată prin măsurători de expert, pe limitele existente și necontestate, marcate prin garduri vechi de zeci de ani, este de 1.475 m.p.
Din probatoriul administrat în fața primei instanțe, respectiv înscrisul sub semnătură privată din_ și declarațiile martorilor audiați a reieșit fără nici o îndoială că obiectul contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu proprietara terenului de atunci, Eisenburger M., l-a constituit casa cu anexele existente, precum și grădina aferentă casei, adică întreg imobilul înscris sub nr.top._ /2,_ /3 înscrise în CF 2971 B., iar prețul de 48.000 lei a fost achitat
integral, situație în care dobânditorul construcțiilor este îndreptățit la atribuirea în proprietate a întregii suprafețe de teren ce a format obiectul actului de înstrăinare conform voinței comune a părților, sens în care s-a făcut referire și la doctrină și practica judiciară în materie.
A mai reliefat că s-a dovedit că reclamantul a intrat în posesia imobilului teren pe care l-a folosit în continuare peste 30 de ani, inclusiv în prezent.
Intimatul a susținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.36 alin.3,4 și 23 din legea nr.18/1991, în acest sens fiind și practica judiciară a acestui tribunal, intimatul arătând că în considerentele deciziei civile nr. 244/R/2010 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul B. -Năsăud a reținut: "Contrar tezei susținute de recurenta Comisia municipală B., prevederile art. 23 și art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu se exclud reciproc, ci ele se coroborează și se completează, astfel că o abordare diferențiată a celor două ipoteze nu se justifică. Recurenta a omis să citeze și prevederile art. 36 alin. 4 din legea citată, potrivit cărora și în ipoteza reglementată de art. 36 rămân aplicabile prevederile art., 23, în întregime, respectiv și cele referitoare la întinderea și modalitatea de determinare a terenului aferent construcțiilor";.
Prin urmare, arată că, în situația terenurilor preluate la stat în condițiile art. 30 alin.2 din Legea nr. 58/1974 - cum este cel în discuție - în proprietatea proprietarilor actuali ai locuințelor trec terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, astfel cum s-a convenit de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă (art. 36 alin. 3 și 4, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep.).
A mai precizat reclamantul intimat că ar fi și inechitabil ca el, care a cumpărat în întregime terenul aferent construcțiilor și a plătit prețul convenit fostei proprietare tabulare, să mai plătească un alt preț M. B. sau statului care au preluat terenul cu titlu gratuit, în baza unor prevederi legale abuzive, specifice regimului politic anterior.
Odată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 alin. 3 și 4 și art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep., dreptul de proprietate asupra terenului se dobândește de către proprietarul actual al locuinței prin efectul legii, ordinul prefectului, prevăzut de art.
36 alin. 5 având numai caracter recognitiv și constatator, reprezentând doar modalitatea concretă în care se realizează atribuirea în proprietate ("prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută în baza verificării situației juridice a terenurilor";).
Nu are nici o relevanță juridică faptul că prin decizia nr.91/1992 i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 1000mp solicitată atunci și nici faptul că această atribuire ar fi generoasă nu are nici un efect, atât timp cât reclamantul este îndreptățit la emiterea ordinului prefectului pentru întregul teren înscris în CF 2971 B., în suprafață reală de 1475 m.p., iar Primăria Bistrița a făcut propunere - și drept urmare s-a emis ordin - doar pentru 1000 m.p., astfel că refuzul de a face propunere de atribuire pentru diferența de 475 m.p. este nejustificat, caz în care soluția primei instanțe este corectă.
Faptul că terenul nu a fost revendicat de vânzătoare se explică prin aceea că recunoaște vânzarea din 1982 iar potrivit art.8 din legea nr.10/2001 au fost excluse de la incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legea nr.18/1991.
Examinând în prealabil excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant tribunalul urmează a o respinge ca nefondată potrivit următoarelor argumente.
Potrivit art.303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Potrivit art.306 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.
Tribunalul constată că cererea de recurs formulată de pârâți a fost motivată în termenul legal și că acesta cuprinde în esență critici doar în ce privește soluția instanței de fond prin a fost obligată pârâta P. municipiului B. să facă propunere de atribuire în proprietatea reclamantului a cotei de 475/1475 părți din terenul identificat prin nr. top._ /2,_ /3, aferent imobilului situat în B.
, str. T., nr. 17, jud. B. -Năsăud, și să o înainteze Prefectului județului B. - Năsăud în vederea emiterii Ordinului de atribuire în proprietatea reclamantului a terenului menționat, recurenții neaducând nici un fel de critică concretă privind celălalt capăt de cerere admis de instanță, respectiv prin care instanța a dispus rectificarea CF 2971 B. în sensul actualizării suprafeței de teren la 1.475 mp și a categoriilor de folosință a terenului cu nr. top._ /2,_ /3, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 1 din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Având în vedere prevederile art. 303 și art.306 Cod procedură civilă, tribunalul arată că nu se poate aplica sancțiunea nulității recursului doar în parte, această sancțiune având un caracter unitar, adică se poate constata nulitatea în întregime a recursului pentru lipsă totală de motivare, ceea ce nu este cazul în speță, după cum s-a explicat recursul fiind motivat.
Tribunalul arată că, din interpretarea textelor legale anterior reliefate, reiese faptul că nu este posibil să se constate nulitatea parțială a recursului declarat de aceeași parte pentru acele dispoziții necriticate din sentință atacată și analizarea pe fond a recursului aceleași părți litigante pentru soluția din sentință efectiv criticată, fiindcă reiese neechivoc că sancțiunea nulității recursului trebuie aplicată cererii de recurs în întregime dar numai în caz ul lipsei totale de motivare a căii de atac.
În cazul în care se critică doar anumite dispoziții din sentință, tribunalul va examina sentința doar în limita motivelor de recurs invocate, în afară de situația în care există motive de ordine publică privind soluția necriticată de parte, motive ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Trebuie subliniat că în cauză nu există asemenea motive de ordine publică privind soluția de rectificare de carte funciară necriticată efectiv prin cererea de recurs.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinței atacate, motiv pentru care recursul promovat de pârâți va fi respins ca nefondat potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Contrar aserțiunilor recurenților prima instanța a aplicat și interpretat în mod judicios și corect prevederile art.36 alin.3, 4 și art.23 din legea nr.18/1991.
În acest sens, trebuie reliefat că în speță s-a dovedit în mod indiscutabil că obiectul contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat reclamantul cu proprietara tabulară, Eisenburger M., l-a constituit casa cu anexele existente, precum și grădina aferentă casei, adică întreg imobilul înscris sub nr.top._ /2,_ /3 înscrise în CF 2971 B., iar prețul de 48.000 lei a fost achitat integral, aspect reieșit din înscrisul sub semnătură privată constatator și din declarațiile martorilor audiați, iar reclamantul a avut posesia a întregii suprafețe de teren, iar nu a doar suprafeței scriptice de 100mp ce i-a fost atribuită în folosință ca urmare a trecerii terenului în proprietatea statului. Într-o asemenea situație, tribunalul arată că dobânditorul construcțiilor este îndreptățit la atribuirea în proprietate a întregii suprafețe de teren ce a format obiectul actului de înstrăinare conform voinței comune a părților.
Potrivit art.36 alin.3,4 din legea nr.18/1991 terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor. Dispozițiile art. 23 rămân aplicabile.
Din interpretarea acestui text legal se poate deduce intenția legiuitorului de a se atribui dreptul de proprietate asupra terenului proprietarilor construcțiilor și titulari ai dreptului de folosință, însă fără a se depăși limita impusă de art.23 din lege. În acest sens, judicios a reținut prima instanță că la determinarea concretă a terenului aflat în folosința persoanelor îndreptățite nu trebuie avut în vedere exclusiv actul administrativ de atribuire în folosință, ci și alte acte juridice încheiate în legătură cu acel teren, precum și situația faptică reală, adică cât a folosit efectiv proprietarul locuinței din terenul aferent clădirii, cu condiția să nu depășească limita maximă de 6000 m.p. prevăzută de art. 23 din Lege, coroborat cu art. 8 din D.L. nr. 42/1990.
În cauză, tribunalul arată că sunt întrunite cerințele impuse de acest text legal, respectiv reclamantul este proprietarul construcției, a avut folosința integrală a terenului de sub nr.top._ /2,_ /3 înscrise în CF 2971 B., acesta fiind îngrădit, terenul fiind în posesia reclamantului încă din 1982 de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat proprietara tabulară, Eisenburger M., terenul are suprafața mai mică de cea maxim prevăzută de lege, neexistând dovezi că vreo parcelă de teren ar fi fost atribuit de Statul român în folosință altei persoane, situație în care reclamantul este îndreptățit să i se atribuie dreptul de proprietate și asupra terenului de 475 mp.
Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor, conform art.36 alin.6 din legea nr.18/1991, situație în care reținând refuzul recurentei de a face propunerea în acest sens, în mod judicios prima instanță a obligat pârâta P. municipiului B. să facă propunere de atribuire în proprietatea reclamantului a cotei de 475/1475 părți din terenul identificat prin nr. top._ /2,_ /3, aferent imobilului situat în B., str. T., nr. 17, jud. B.
-Năsăud, și să o înainteze Prefectului județului B. -Năsăud în vederea emiterii Ordinului de atribuire în proprietatea reclamantului a terenului menționat.
Aspectul că reclamantului prin decizia nr.91/1992 i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 1.000mp nu poate atrage respingerea acțiunii atât timp cât, pe
de o parte, reclamantul este îndreptățit să i se atribuie dreptul de proprietate asupra terenului de 475 mp, după cum s-a explicat anterior, iar pe de altă parte, nu există vreun impediment legal ca aceleași persoane să i se atribuie diferența de teren față de cel atribuit inițial. Contrar susținerilor recurenților nu s-a făcut nici o dovadă că pe această suprafață de teren ar fi edificată o construcție, având alt proprietar decât reclamantul, dimpotrivă atât din raportul de expertiză, cât și din declarațiile martorilor audiați, reiese că toate construcțiile existente pe teren aparțin reclamantului, iar cele realizate după 1990 au fost edificate de reclamant.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr.11010/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime ca legală și temeinică.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recurenții se află în culpă procesuală față de respingerea recursului, motiv pentru care vor fi obligați recurenții să plătească intimatului R. I. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial achitat potrivit chitanței justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul R. I. , domiciliat în B., str. T., nr. 17, județul B. -Năsăud .
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. B., prin
P., și M. B., prin P., cu sediul în B., Piața centrală, nr. 6, jud. B.
-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.11010/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatului R. I., domiciliat în B., str. T.
, nr. 17, județul B. -Năsăud, suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
G. | C. F. R. | I. B. | M. | L. | B. M. E. P. |
MLB// 2 ex.// 27 martie 2013Jud. fond V. V.
| ← Decizia civilă nr. 406/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 353/2013. Fond funciar → |
|---|
