Decizia civilă nr. 138/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 138/2013
Ședința publică din 05 noiembrie 2013
Completul compus din: Președinte: I. D. -D.
Judecător: K. M., președinte Tribunal Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare apelul formulat de intimatul I. T. DE M., cu sediul în municipiul Z., B-dul Mihai V., nr. 85, județul S., împotriva sentinței civile nr. 683 din_, pronunțată de J. Ș. S. în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul apelantului I. teritorial de M. S. - consilier juridic Tuns Cosmin și reprezentanta intimatei - avocat Covaci A. Luminița, cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 64.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra apelului declarat.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, menționând că se contestă sentința pronunțată de instanța de fond din punct de vedere al constatării stării de fapt și a individualizări sancțiunii contravenționale, solicitând admiterea apelului modificarea sentinței și respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă.
Reprezentanta intimatei petente - avocat Covaci A. Luminița - solicită respingerea apelului formulat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală cu motivele invocate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța în raport cu obiectul cererii, a actelor depuse la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 683 din_, pronunțată de J. Ș. S. în dosar nr._, s-a admis plângerea formulată de către petenta SA SSR.L., Ș. S., în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. și s-a dispus modificarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr. 00061 întocmit de către intimat la data de_, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului (pentru faptele prevăzute de art. 260 pct.1 lit. m din Legea nr. 53/2003, respectiv de art. 3 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 500/2011).
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
1
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria SJ nr.00061 întocmit de către intimat la data de_ petenta a fost sancționată pentru mai multe fapte contravenționale, astfel: cu avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 pct.1 lit. p din Legea nr. 53/2003, cu avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 pct.1 lit. d din Legea nr. 53/2003, cu amendă de 1500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 pct.1 lit. m din Legea nr. 53/2003, cu amendă de 8000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 500/2011.
Petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzilor cu avertisment. Analizând cauza prin prisma acestui petit, instanța reține că, sub aspectul legalității, procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin art. 16 și art. 17
O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că se face dovada săvârșirii faptelor prevăzute de art. 260 pct. 1 lit. m din Legea nr. 53/2003, respectiv de art. 3 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 500/2011.
Astfel, petenta nu a avut neconcordanțe între foile colective de prezență și statele de plată și a înregistrat peste termenul de 20 de zile modificări ale contractului individual de muncă cu privire la o persoană, însă, reține instanța, acestea nu au fost de natură a afecta persoanele angajate, fiind în esență o disfuncție a activității de evidență a petentei.
Individualizarea sancțiunii constituie un proces socio-juridic care se realizează având în vedere limitele prevăzute de actul normativ, de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, criteriu prevăzut de art.21 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Controlul la punctul de lucru al petentei a avut loc la data de_, iar întocmirea procesului verbal de contravenție s-a realizat în data de_, în prezența administratorului societății.
Cu toate acestea instanța constată faptul că, ulterior controlului efectuat de către inspectorii ITM, petenta s-a conformat în totalitate celor dispuse de agenții constatatori.
Raportând starea de fapt la criteriile de individualizare, instanța constată că sancțiunea "avertisment"; este de natură să conducă la realizarea scopului preventiv și educativ al acesteia.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat apel intimatul I. T. de M. S., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Criticile apelantului vizează următoarele:
La punctul 4 al procesului verbal de control, anexa 2, pagina 3 - Dovezile de calculare a drepturilor salariale - se arată pentru fiecare lună începând cu luna iulie 2012 și terminând cu luna ianuarie 2013 neconcordanțele existente între foile colective de prezență și statele de plată, se constată că persoanele plecate de la angajator mai apar pe foile de pontaj ca fiind nemotivate după data încetării contractului individual de muncă.
În ceea ce privește Registrul general de evidență a salariaților - punctul 8 la procesul verbal de control, anexa 2, pagina 6 sunt prezentate punctual toate
2
neconformitățile constatate iar contravenția constatată în baza art. 9 alin. 1 lit. c din HG nr. 500/2011 este și aceasta justificată.
Prin întâmpinare se solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Deliberând asupra apelului de față, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a confirmat întru totul prin hotărârea sa starea de fapt reținută în sarcina petentei.
Cu privire la individualizarea sancțiunii s-a apreciat cu temei că faptele contravenționale sunt de o gravitate redusă, iar interesele concrete ale salariaților nu sunt în vreun fel afectate prin omisiunile petentei cu privire la evidențierea corectă a datelor privind personalul.
Raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, amenda de 9500 lei apare disproporționată, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor legale care sancționează fapta reținută de către agentul constatator fiind atins prin aplicarea sancțiunii ,,Avertisment";.
Așa fiind, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă apelul de față va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I. T. de M.
S., împotriva sentinței civile nr. 683/_ a Judecătoriei Ș. S. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Grefier, |
I. D. D. | K. M. C. | P. E. |
Red. ID/_ / dact. ECP/_ /jud. fond S. L.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Decizia civilă nr. 318/2013. Plângere contravențională | Încheierea civilă nr. 676/2013. Plângere contravențională → |
---|