Decizia civilă nr. 1491/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1491/R/2013
Ședința publică din data de 27 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
A. -A. P.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. I. ȘI R. B.
J., împotriva sentinței civile nr. 785 din 7 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul, în dosar nr._, privind și pe pârâtul P. M. C. -N., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Se constată că la data de 26 martie 2013, reclamanții-recurenți au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 20 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în
încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 785 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea formulată de reclamanții B. I. și R.
J., împotriva pârâtului P. M. C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea 10/2001, nu fac obiectul legii, terenurile situate în extravilanul localității la data preluării sau a notificării, și terenurile ce formează obiectul legilor fondului funciar.
Terenul prev. cu nr. top. 14023 înscris în CF 898 C. a fost preluat de către Stat în temeiul Decretului nr. 384/1956.
Potrivit adresei nr. 201377/431 din_ emisă de Primăria municipiului
-N. (f.57), la data preluării, terenul se fala in extravilanul localității.
Potrivit susținerii reclamanților, terenul se află în incinta Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă.
Terenurile agricole preluate de stat au făcut obiectul legilor fondului funciar.
Astfel, amplasamentul terenului la data preluării și destinația acestuia îl plasează sub incidența legilor fondului funciar, nu a Legii 10/2001.
Astfel fiind, văzând dispozițiile art. 8 din Legea 10/2001, instanța de fond a respins acțiunea dedusă judecății.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții B. I. ȘI R. B. J. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea integrală a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamanților, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocațiale pentru toate etapele procesuale.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât este rezultatul unei interpretări greșite a legii și a aprecierii greșite a probelor administrate raportat la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 2 lit. f din Legea nr. 10/2001.
Antecesorului reclamanților, defunctul B. Josif, i s-a preluat terenul în litigiu prin expropriere în baza Decretului nr. 384/1956, înainte de colectivizare, motiv pentru care prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu sunt incidente în speță.
Decretul de expropriere mai sus arătat nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind aplicabile astfel prevederile art. 2 lit. f din Legea nr. 10/2001 și nu prevederile fondului funciar, așa cum greșit a concluzionat instanța de fond
Pârâtul intimat P. M. C. -N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.10-11).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că notificarea nr. 2204/_ formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu face obiectul legii speciale deoarece terenul revendicat a fost teren agricol la momentul preluării, fiind astfel incidente dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Astfel, asupra imobilului înscris în CF nr.898 C., A+4, nr.top.14023, teren în suprafață de 1 jug.889 stjp. a fost întabulat, sub B2, dreptul de proprietate în favoarea proprietarei tabulare Gombos Susana (f.6-8, dosar fond).
Ulterior, prin încheierea de cf nr.1096/_, în baza Deciziunii nr.151/_, nr.1151/840 a Comitetului Executiv al Sfatului P. ular al Raionului C., imobilul mai sus arătat s-a transcris în CF nr.22720 în favoarea Statului Român și în administrarea M. ui Agriculturii și Silviculturii.
Prin notificarea înregistrată la B.E.J Cîmpian R. M. sub nr. 2204/_
, numitul B. I. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul in suprafață de 9000 m.p., înscris inițial in CF 898 C. -N. nr. top. 14023, arătând că terenul a fost preluat abuziv de către Statul Român, în baza Deciziei nr.151/_ (f.5, dosar fond).
Numitul B. I. a decedat la data de_, iar reclamanții sunt moștenitorii acestuia, așa cum rezultă din Certificatul de Calitate de moștenitor nr. 115/_ emis de Societatea Civilă Notarială N. Lex (f.9, dosar fond).
Notificatorul a fost fiul proprietarei tabulare, Gombos Susana, decedată la data de_, așa cum reiese din actele de stare civilă și înscrisurile anexate la f.13-20 din dosarul de recurs.
Pârâtul a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond faptul că terenul cu nr.top.14023 a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.384/1956 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor terenuri necesare M. ui Agriculturii (f.21-27, dosar fond).
În baza acestui decret, la pozițiile 23 și 24 figurează numitul B. I. cu o suprafață expropriată de 2,94 ha, pentru nr.top.14022 s-a oferit la schimb terenul identificat cu nr.top. 13711/3 și 13711/2 și s-a eliberat titlul de proprietate în favoarea numiților Daroczi Jullianna și Daroczi Miklos, iar pentru
2
nr.top. 14023 s-a oferit la schimb terenul cu nr.top.15993/2 (Moiste Sanex) în suprafață de 1,40 ha.
Prin cererea adresată Primăriei Mun. C. N. sub nr.2670/1998, antecesorul reclamanților a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991 pentru mai multe terenuri, printre care și terenul cu nr.top.14023 din CF 898 C., solicitând restituirea, în completare, a suprafeței totale de 26 ha (f.62-66, dosar fond).
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr.65266/_ la Primăria Mun. C.
N., antecesorul reclamanților a solicitat, împreună cu moștenitorii defunctei Gombos Susana, Daroczi Jullianna și Daroczi Miklos, în baza Legii nr.247/2005, suprafața de 20,01 ha teren agricol, menționând că aceste terenuri au mai fost revendicate prin cererile nr.449/304/_ în baza Legii nr.169/1997 și notificarea din_, în baza Legii nr.10/2001 (f.54, dosar fond).
Notificarea depusă prin intermediul B.E.J Cîmpian M. R., cât și cererea nr.65266/_ formulată in temeiul Legii nr.247/2005 au fost soluționate de Comisia locală de fond funciar prin includerea in tabelul Anexă 29 a antecesorului reclamanților, B. I., împreună cu ceilalți petenți, cu suprafața de 0,4728 ha întrucât în urma analizării cărților funciare depuse la dosar s-a constatat că din suprafața totală de 17,8902 ha deținută de antecesorii B. I. senior și soția născută Gombos Susana, s-a atribuit în favoarea petenților o suprafață totală de 17,4174 ha, rămânâd o diferență de 0,4728 ha (f.67-68, dosar fond).
Propunerea Comisiei locale de fond funciar a fost contestată de B. I., însă a fost menținută prin Hotărârea nr. 536/_ a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., hotărâre care nu a fost atacată de antecesorul reclamanților în termenul de 30 de zile potrivit art.53 din Legea nr.18/1991 (61, dosar fond).
Potrivit adresei nr. 201377/431 din_ emisă de Primăria municipiului
C. -N., la data preluării, terenul cu nr.top.14023 era situat în extravilanul municipiului, conform planului stradal al mun. C. N. editat în anul 1941, planșa nr.56, în zona Kovespad (La Pietroasa) (f.57, dosar fond).
De asemenea, și reclamanții au susținut că terenul în litigiu se află în incinta Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă.
Conform art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, "Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate in extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii, precum si cele al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare";.
Prin urmare, din probele administrate a rezultat faptul că terenul în litigiu a fost un teren agricol, a fost situat la data preluării în extravilanul municipiului la data preluării de stat astfel încât Curtea constată că imobilul a făcut obiectul legilor fondului funciar fiind solicitat expres de antecesorul reclamanților și în baza acestor legi motiv pentru care în speță, în mod legal, tribunalul a statuat că sunt incidente prevederile art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 astfel încât imobilul în discuție nu face obiectul acestui act normativ.
Criticile reclamanților recurenți referitoare la faptul că imobilul în litigiu intră sub incidența art.2 lit. f din Legea nr.10/2001 și că nu se încadrează în prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 sunt inadmisibile deoarece aceste
3
temeiuri de drept nu au fost invocate niciodată în fața primei instanțe care nu a pronunțat sentința analizând starea de fapt mai sus arătată prin prisma acestor texte legale astfel că, din această perspectivă, Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii sub acest aspect.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.3041C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. I. ȘI R. B. J. împotriva sentinței civile nr. 785 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. I. ȘI R. B.
J. împotriva sentinței civile nr. 785 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. -C. V. A. -T. N. A. -A. P.
GREFIER,
M. -L. T.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C.V. B. .
4
← Sentința civilă nr. 614/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 246/2013. Legea 10/2001 → |
---|