Decizia civilă nr. 538/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 538/R/2013
Ședința publică din 21 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. G. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 790 din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații P. M. C. -N. și P.
M. C. -N., având ca obiect acțiunea în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 februarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți o precizare la recurs prin care solicită judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri.
La data de 21 februarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat P. M. C. -N., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Curtea, constată prezenta cauză în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanții C. G. și C.
V. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții P. mun. C. -N. și P. M. C. -N., să dispună restituirea în natură a terenului situat în C. -N., str. Prunilor nr. 14, jud. C. .
Prin sentința civilă nr. 790 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții C. G. și C. V. în contradictoriu cu paratul P.
M. C. -N.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea ședinței de judecată de la termenul din data de 12 noiembrie 2009 instanța a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei mun. C. -N., avand în vedere că reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au înțeles să cheme în judecată, în calitate de parat, pe P. mun. C. -N. .
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin Dispoziția nr. 3141/_, emisă de P. mun. C. -N. (f. 3), s-a respins Notificarea nr. 2022/_, înregistrată sub nr. 66440/3 din_, formulată de C. G., domiciliat în mun. C. -N., str. P. nr. 38-40, pentru terenul în suprafață de 465 mp, situat în mun. C. -N., str. Prunilor, nr. 14, înscris inițial în CF nr. 643, transcris apoi în CF nr. 1., cu nr.
top_ 0/4, deoarece revendicatorul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În referatul privind propunerea de soluționare a revendicării ce a stat la baza emiterii dispoziției menționate, s-a reținut că terenul în litigiu a fost preluat conform art.30 Legea nr.58/1974 și Decretul nr.223/1974, deținătorul inițial, proprietar tabular, fiind M. R., iar reclamantul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
În susținerea acțiunii promovate, reclamanții au arătat că au achiziționat în anul 1970 de la proprietara tabulară M. R. o suprafață de 2.200 mp. în str. Prunilor nr.14-16, din care face parte și suprafața revendicată de 465 mp., moment de la care au achitat toate impozitele aferente, însă nu au procedat la întabularea dreptului de proprietate în favoarea lor.
Pe de altă parte, reclamanții au invocat și un înscris sub semnătură privată datand din_, încheiat cu moștenitorii proprietarei tabulare M. R., respectiv cu numiții M. Ana și M. I. (f.5).
Terenul în litigiu, în suprafață de 465 mp. este înscris în CF nr.1. C. nr. top._ 0/4, proprietar tabular fiind Statul Roman, astfel cum atestă extrasul de carte funciară existent la dosar precum și raportul de expertiză întocmit de expert Colțan D. Mihai (f.6-7, 199-212). Dreptul de proprietate al Statului Roman s-a înscris în baza Sentinței civile nr.5446/1999 pronunțată în dosar nr.3765/1998 a Judecătoriei C. -N., avand ca obiect sistare indiviziune (f.114- 115), inițial imobilul fiind înscris în CF nr.643 C. nr. top 12609 grădină în str. Înfundată în suprafață de 3704 mp. și nr. top 12610 grădină în str. Prunilor nr.14-16 în suprafață de 3730 mp. cu casă din cărămidă și pămant.
Din copia cărții funciare nr.643 C. rezultă că asupra imobilelor avand nr. top. 12609 grădină în str. Înfundată în suprafață de 3704 mp. (1030 stjp.) și nr. top.12610 grădină în str. Prunilor nr.14-16 în suprafață de 3730 mp.(1037 stjp.) cu casă din cărămidă și pămant cu 2 apartamente, sub B2,3 au fost proprietari
M. R., născută Demeter în cotă de 3/16 parte și soțul acesteia M. Mihail în cotă de 1/16 parte, iar parte din aceste cote au fost preluate de Statul Roman și întabulate în favoarea acestuia, în baza Deciziei nr.282/_ a Comitetului Executiv a Consiliului P. ular a Jud. C. și a Decretului nr.223/1974 (f.26).
De asemenea, se constată că din înscrierile sub B 18,19,20 rezultă că în baza certificatului de moștenitor emis de notariatul de Stat Jud. C. nr.986/1975 din_ asupra cotei de 6/192 parte de sub B2 a lui M. R.
, de 18/192 parte din imobilul de sub A 1-2 s-a întabulat dreptul de proprietate ca bun propriu, cu titlu de moștenire în favoarea numitei M. Ana, iar asupra cotei de 3/192 parte din terenul de sub A 1-2 de sub B2 a lui M. R., în baza art.30 din Legea nr.58/1974 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Roman, în administrarea operativă a GIGCL a Jud. C. .
Aceste cote deținute de Statul Roman,înscrise sub B19,20 și sub B25,26 au fost apoi transcrise, în temeiul Sentinței civile nr.5446/1999 pronunțată în dosar nr.3765/1998 a Judecătoriei C. -N. și a raportului de expertiză tehnică întocmit cu acea ocazie, în CF nr.1. C. cu nr. top._ 0/4,teren în suprafață de 465 mp. (f.128- 134).
Ca atare, din înscrierile în cartea funciară, rezultă că terenul în litigiu a fost preluat de Statul Roman de la foștii proprietari tabulari M. R. și M. Mihail, pe de o parte, în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974,iar pe de altă parte, în baza Deciziei nr.282/_ a Comitetului Executiv a Consiliului P. ular a Jud. C. și a Decretului nr.223/1974, de la moștenitorii M. Puiu și Kejser
M. .
Este de precizat că, pe langă cotele menționate, M. R. a mai deținut din aceleași imobile, și partea înscrisă sub B16 asupra căreia reclamanții și-au întabulat dreptul de proprietate în baza Sentinței civile nr.4485/1992 a Judecătoriei C. -N., cu titlu de cumpărare. Cu aceeași ocazie reclamanții și-au înscris dreptul de proprietate și asupra cotei deținute de M. Ana, fiica lui M.
R., înscrisă inițial sub B18.
Prin Sentința civilă nr.4485/1992 anterior menționată, s-a reținut că reclamanții, în calitate de cumpărători, au încheiat cu numiții M. Ana și M.
I., în calitate de vanzători, un antecontract de vanzare-cumpărare atat cu privire la cota deținută de M. Ana, înscrisă sub B18, cat și cu privire la cea înscrisă în cartea funciară nr.643 C. sub B16 ca aparținand antecesoarei vanzătorilor, M. R. (f.16).
Din cuprinsul aceleiași hotărari, s-a desprins concluzia că reclamanții s-au prevalat în demersul lor juridic din anul 1992 de același înscris pe care și-au întemeiat pretențiile și în cadrul prezentului litigiu, respectiv contractul de vanzare-cumpărare încheiat la data de_ .
Potrivit dispozițiilor art. 3 al.1 lit.a din Legea nr.10/2001,sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de lege, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Rezultă că o condiție esențială pentru aplicarea dispozițiilor legii de reparație este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.
Conform prevederilor art. 1 lit. e) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și art. 22 din lege.
Totodată, în baza prevederilor art. 22 din lege,în forma în vigoare la data formulării notificării, reclamanților le revenea obligația de a anexa notificării formulate și actele de proprietate cu privire la imobil.
Conform prevederilor art. 22.1 (actualmente 23.1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în această materie s-a dat eficiență juridică și unor alte acte juridice care atestă calitatea de moștenitor sau deținerea proprietății de către persoana îndreptățită la data preluării abuzive, printre acestea enumerându-se, fără caracter limitativ, extrasele de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, precum si orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă faptul că bunul aparținea persoanei respective.
Instanța a apreciat că înscrisurile depuse de reclamanți nu fac dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză în patrimoniul lor, la momentul preluării bunului.
Astfel, actul sub semnătură privată încheiat de reclamanți la_ nu reprezintă un act translativ de proprietate, în sensul prevăzut de dispozițiile art.
22.1 (actualmente 23.1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr.250/2007, nefiind respectată cerința încheierii actului în formă autentică, cerință prevăzută de lege ad validitatem, astfel încât înscrisul nu poate face dovada dreptului de proprietate.
Pentru aceleași motive nu se poate da eficiență ,sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate, nici depozițiilor martorilor audiați, cele relatate de aceștia privind îndeosebi folosința îndelungată și netulburată asupra terenului in litigiu, insuficiente insă pentru dovedirea vanzării.
Instanța a reținut în plus că potrivit art. 1191 cod civil dovada unui act juridic de o suma sau valoare mai mare de 250 lei nu se poate face decat prin act autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată. În contradictie cu norma
legala citată, reclamanții au încercat să dovedească operațiunea cu declarații de martori, deși nu s-au invocat ori dovedit excepțiile de la regula dovedirii existenței actului juridic, respectiv începutul de dovada scrisa și cazurile stipulate in art. 1198 Cod.civ.
În ce privește înscrisul invocat de reclamanți,acesta nu cuprinde nicio referire la suprafața înstrăinată de M. Ana și Molovan I., descendenții numitei M. R., doar mențiunea că se vinde grădina situată în str. Prunilor nr.14 care le aparține ca moștenire de la mama lor .
Ori, la momentul la care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată menționat, respectiv_, parte din imobilul ce a aparținut defunctei M. R. fusese deja preluat de către stat, în baza certificatului de moștenitor emis de Notariatul de Stat Jud. C. nr.986/1975 din_ (f.178) și ca atare, nu mai putea fi înstrăinat ulterior de moștenitorii acesteia.
De altfel, reclamanții au valorificat contractul de vanzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ în cadrul acțiunii în prestație tabulară înregistrată sub nr.1124/1992 a Judecătoriei C. -N., finalizată prin Sentința civilă nr.4485/1992 în care s-a reținut că moștenitorii defunctei M.
R., M. Ana și M. I., au înstrăinat reclamanților numai cotele de proprietate deținute la acel moment din imobilele înscrise în CF nr.643 C. nr. top.12609 și 12610, sub B16 și B 18, respectiv cota de 24/192 parte aparținand defunctei M. R. și cota de 6/192 parte apaținand vanzătoarei M. Ana (f.16).
Pe de altă parte, prin certificatul de moștenitor amintit, a fost dezbătută și succesiunea după M. Mihail, soțul numitei M. R., moștenitori fiind, alături de M. Ana și M. I., copii ai ambilor defuncți, și doi nepoți ai unui fiu predecedat al defunctului M. Mihai, numiții M. Puiu și Kejser M. (f.178).
Această cotă, aparținand moștenitorilor lui M. Mihai, a fost preluată de către stat în temeiul Decretului nr.223/1974, așa cum atestă Decizia nr.282/_ a Comitetului Executiv a Consiliului P. ular al Județului C. (f.167), nefiind administrată nicio dovadă în sensul că ar fi făcut obiectul înstrăinării către reclamanți, anterior preluării de către stat.
S-a mai reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui act de preluare a imobilului din patrimonial reclamanților, astfel încât nu operează nici prezumția relativă instituită conform prevederilor art. 24 din lege în favoarea persoanelor îndreptățite, în sensul că persoana individualizată în actul normativ deține imobilul sub nume de proprietar, existența și întinderea dreptului de proprietate fiind cea înscrisă în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în execuție măsura preluării abuzive.
Reclamanții nu au administrat alte probe din care să rezulte deținerea proprietății asupra bunului la momentul preluării abuzive, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 22.1 (actualmente 23.1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, în cauză nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (actualmente art.23 din lege).
Nefiind dovedită existența dreptului de proprietate in patrimoniul reclamanților la momentul preluării bunului, instanța a reținut că în cauză nu a fost îndeplinită cerința prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 3 din lege, respectiv dovedirea calității de persoană îndreptățită în sensul legii speciale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. G. și C. V. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat că terenul în litigiu a fost cumpărat de către reclamanți în anul 1970, fapt dovedit cu martori, contractul sub semnătură
privată fiind făcut pentru o parte a grădinii în anul 1978 după ce moștenitorii defunctei M. R. și-au rezolvat problemele legate de moștenire.
Reclamanții sunt singurii care au notificat acest teren, niciunul dintre moștenitorii defunctei M. R. nemanifestându-se în sensul că nu ar recunoaște dreptul reclamanților asupra terenului vândut de bunica lor.
La data de_ reclamantul C. G. a depus la dosar o precizare a motivelor de recurs, precizare care nu va fi însă avută în vedere de către instanță, fiind depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 303 alin. 1 C.pr.civ.
În apărare, pârâtul intimat P. M. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat că reclamanții nu au reușit să facă dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind depuse la dosar documente prin care să se facă dovada proprietății până la momentul soluționării cererii de revendicare, invocându-se prevederile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001.
Analizând recursul declarat de reclamanții C. G. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 790 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului C. ,raportat la motivele de recurs formulate în termenul prevăzut de art.303 alin.1 C.pr.civ, Curtea reține următoarele:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamanții s-au prevalat în demersul lor întemeiat pe prevederile Legii nr.10/2001, în vederea dovedirii dreptului de proprietate, de înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de_ . Acest înscris a fost însă deja valorificat de către reclamanți în dosarul nr.1124/1992 al Judecătoriei C. -N., prin sentința civilă nr.4485/1992 pronunțată în acest dosar recunoscându-se în favoarea reclamanților dreptul de proprietate asupra cotei de 30/192 parte din imobilul înscris în C.F. nr.643 C., nr.top.12609 și nr.top.12610, dispunându-se înscrierea dreptului în cartea funciară, cu titlu de cumpărare. În consecință în mod corect a concluzionat tribunalul în sensul că acest înscris nu mai poate fi avut în vedere și în acest dosar.
Reclamanții recurenți invocă în cererea de recurs și faptul că în anul 1970 s-ar fi încheiat între aceștia și M. R. un alt contract de vânzare cumpărare, nematerializat printr-un înscris, contract pentru dovedirea căruia s- au audiat martori în fața instanței de fond.
Deși a administrat probațiune testimonială pentru dovedirea acestui contract, instanța de fond nu avut în vedere declarațiile martorilor audiați, proba nefiind admisibilă în condițiile în care nu s-a dovedit că ar fi incident art.1198 C.civ și raportat la prevederile legii speciale aplicabile în cauză.
Reclamanții nu au reușit să probeze în condițiile art.23,24 din Legea nr.10/2001 și a art.23.1, respectiv art. 24.1 și 24.2 din H.G. nr.250/2007 existența dreptului de proprietate asupra terenului care face obiectul cauzei, din înscrierile din C.F. nr.643 C. și cele din actele de preluare a imobilului de către Statul Român rezultând că preluarea de către Statul Român a fost făcută de la proprietarii tabulari, iar nu de la reclamanți. Reclamanții nu au dovedit deci că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, astfel cum s-a reținut atât în cuprinsul dispoziției nr.3141/2009 emisă de P. municipiului C. -N. cât și în considerentele sentinței civile nr.790/2010 a Tribunalului C. .
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. G. și C.
V. împotriva deciziei civile nr. 790 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. G. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 790 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | |
A. A. C. | ANA I. A. | C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: M. O. S.
| ← Decizia civilă nr. 1083/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 19/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
