Decizia civilă nr. 416/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIE CIVILĂ Nr . 416
Ședința publică din 16 aprilie 2013 Completul constituit din:
Președinte | : C. N. | C. | , judecător |
Judecător : | DP | ||
Judecător : | P. A. | ||
Grefier : | H. V. |
S-a luat în examinare recursul formulat de intimata I. de S. Pentru
C. în T. R. I. - B., b-dul D. G., nr. 38, împotriva Sentinței civile nr. 48 din 15 ian. 2013 a Judecătoriei Z. în dos. Nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata petentă SS S. C. N. - c.j. Curpas C. N., cu împuternicire depusă la dosar fila (24), lipsă fiind recurenta intimat I. de S. Pentru C. în T.
R. - I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că intimata petent, a depus prin registratura instanței întâmpinare de la filele (18-22).
Verificând potrivit dispozițiilor art. 159 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.
Reprezentanta intimatei petent SS S. C. N. - c.j. Curpas C. N.
, solicită respingerea recursului formulat de recurenta intimat ca nelegal și netemeinic și menținerea în totalitate a Sentinței civile nr. 48/_, pronunțată de Judecătoria Zalău.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 48/15 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău a fost admisă plângerea formulată de petenta SC S. SA C. -N., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru C. în T. R. - I. B. și s-a
1
dispus anularea procesului verbal de contravenție seria I. nr. 62007 din_ încheiat de intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 5524/337/_
petenta SS S. C. -N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru C. în T. R. -I.S. T.R, anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria I. nr. 62007 întocmit de către intimat la data de_, iar în subsidiar, transformarea amenzii aplicate în avertisment.
Instanța a constatat că plângerea este fondată, existând unul din cazurile de nulitate absolută a procesului verbal prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv menționarea greșită a datei săvârșirii faptei contravenționale reținute în sarcina petentei ceea ce echivalează cu lipsa datei săvârșirii faptei contravenționale.
Instanța a constatat că în procesul-verbal atacat, aflat la fila 9 din dosar, se reține că fapta sancționată ar fi fost comisă în_ . Or, chiar intimatul susține că data reală a comiterii faptei a fost_, însă la completarea procesului verbal agentul constatator a înscris, din eroare, data de_ .
Data comiterii faptei constituie un element esențial al procesului verbal de constatare a contravenției, a cărui lipsă atrage nulitatea absolută a actului, nulitate ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea în întregime a procesului-verbal de contravenție, deoarece vătămarea suferită de petentul contravenient este prezumată absolut de lege. Această sancțiune intervine nu numai în cazul în care mențiunea datei săvârșirii faptei lipsește cu desăvârșire, ci și în cazul menționării unei date dovedit greșite, deoarece de momentul comiterii faptei sunt legate consecințe juridice importante, cum este prescripția aplicării sancțiunii.
În consecință, sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal atacat a fost încheiat cu nesocotirea cerințelor impuse de art.17 din O.G. 2/2001, fiind lovit de nulitate absolută.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul I. de S. pentru
C. în T. R., solicitând modificarea sentinței și respingerea plângerii contravenționale, cu menținerea procesului verbal întocmit. Recurenta a menționat că agentul constatator a menționat dintr-o eroare materială că data comiterii faptei este 31 mai 2011 în loc de 31 mai 2012, din actele existente la dosar rezultând fără dubiu că fapta a fost comisă în data de 31 mai 2012. S-a apreciat de către recurentă că menționarea greșită a datei la care a fost săvârșită fapta nu constituie motiv de nulitate absolută, textul art. 17 din OG nr. 2/2011 făcând referire doar la lipsa mențiunii datei.
Analizând recursul formulat tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție seria I. nr. 62007 din_ a fost sancționată contravențional SC S. SA cu amendă în sumă de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012, reținându- se sub aspectul stării de fapt că în urma controlului efectuat în trafic rutier pe DN1F KM65 pe raza localității Românași la data de 31 mai 2011, ora 17.45 a fost oprită pentru control autoutilitara_ deținută și utilizată de SC S. SA C. -N.
, condusă de T. Marius C., iar în urma confruntării bazei de date a ARR s-a
2
constatat că societatea nu și-a îndeplinit obligația de a comunica în format electronic situația actualizată a conducătorilor auto.
În plângerea formulată, contravenienta a învederat faptul că există erori în privința datelor consemnate în procesul verbal. Procedând la verificarea actului de sancționare contravențională, coroborat cu aspectele menționate de intimată în întâmpinare, instanța de fond a reținut în mod corect că data săvârșirii faptei a fost trecută în mod greșit în procesul verbal, respectiv 31 mai 2011, în loc de 31 mai 2012. Contrar susținerilor recurentei, tribunalul constată că menționarea greșită a datei echivalează cu lipsa acesteia și constituie unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator, atrage nulitatea procesului-verbal de contraventie, nulitatea putand fi invocata si din oficiu. Fiind vorba despre a nulitate absoluta expresa, vatamarea se prezuma, nefiind admisibila proba contrara. Asa cum rezulta din textul de lege mai sus mentionat, lipsa datei comiterii contraventiei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie. Mentionarea unei date greșite echivalează cu lipsa datei comiterii contraventiei, deoarece aceasta mențiune atrage o serie de consecințe extrem de importante cum ar fi termenul de 48 de ore prevăzut pentru achitarea a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, termenul de 15 zile pentru introducerea plângerii, aplicarea în timp a legilor.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul de I. de S. pentru C. în T.
R., împotriva sentinței civile nr. 48 din_ a Judecătoriei Z. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de I. | de S. pentru C. | în | |
T. | R., împotriva sentinței civile nr. 48 din _ | a Judecătoriei Z. . |
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
C. | N. C. D. | P. | P. A. | H. | V. |
Red. P.A./19 aprilie 2013 Dact.H.V./22 aprilie 2013 Jud. fond: H. I. D. Ex.2
3
← Decizia civilă nr. 112/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 712/2013. Plângere contravențională → |
---|