Decizia civilă nr. 169/2013. Ordonanta presedintiala
Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/A
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. - Președinte Secția I Civilă
J. ECĂTOR: P. G.
GREFIER: M. R.
Pe rol fiind pronunțarea soluției în cererea de apel formulată de recla- manții T. R. I. și T. R. Z. ambii domiciliați în B. M., str. C., nr. 26B, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 5781 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibi- litatea apelanților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, s-a amâ- nat pronunțarea la termenul de azi.
Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 5781 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins ordonanța președințială formulată de reclamanții T. R. Z. și T. R. I. în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. E., prin care s-a solicitat instanței obligarea pârâților de a se abține de la orice lucrări de ștergere sau modificare a liniei de hotar dintre proprietățile părților, identificate cu nr. topo 4122/ 10/3/4 din CF 14750 și 10766 nr. cadastral 7369, până la finalizarea dosarului având ca obiect stabilirea liniei de hotar și respectarea servituții de trecere, dosar nr._ al Judecătoriei B.
M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, ordonanța președințială, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu permite să se aștepte desfășu- rarea procedurii de drept comun.
Potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă: instanța de judecată, stabilind că, în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea
unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube i- minente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Dispozițiile aliniatului 5 al articolului 996 din noul Cod de procedură civilă stabilesc: pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri ca- re să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai putea fa- ce posibilă restabilirea situației de fapt.
Aceste dispoziții legale stabilesc patru condiții de admisibilitate a ordo- nanței președințiale: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, ur- gența - existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.
S-a reținut de către instanța de fond că cererea formulată de reclamanți nu îndeplinește cerințele de admisibilitate reglementate de art. 996 și următoa- rele din noul Cod de procedură civilă.
Din verificarea cărților funciare indicate în acțiune rezultă că reclaman- ții figurează înscriși, ca și proprietari, pe terenul identificat în acțiune. Din nici- una din probele administrate la dosarul cauzei nu rezultă că linia de hotar din- tre proprietățile părților ar fi stabilită pe terenul aferent numerelor topografice arătate în acțiune, astfel că, nu se poate stabili în favoarea reclamanților apa- rența de drept.
Urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, iar instanța trebuie să a- nalizeze aceste fapte și nu o eventualitate sau probabilitate.
Astfel, condiția urgenței nu este îndeplinită atâta timp cât reclamanții nu au dovedit faptul că pârâții efectuează lucrări de ștergere sau modificare a lini- ei de hotar dintre proprietățile părților.
De asemenea, cererea formulată de reclamanți nu îndeplinește nici con- diția neprejudecării fondului.
Între reclamanți și pârâți se desfășoară un litigiu, înregistrat sub dosar nr._, care are ca obiect grănițuire.
În acel dosar, reclamanții au solicitat stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea lor și proprietatea pârâților, conform numărului topografic 4122/ 10/3/4 din CF 14750 și 10766 nr. cadastral 7369.
Pentru ca instanța de judecată să stabilească obligația pârâților de a în- ceta să efectueze lucrări de ștergere sau modificare a liniei de hotar dintre pro- prietățile părților, ar trebui să stabilească care este linia de hotar dintre cele două proprietăți, ceea ce ar echivala cu o judecare a fondului litigiului. În cere- rea formulată, reclamanții au arătat că linia de hotar este aferentă anumitor nu- mere topografice.
Instanța investită cu soluționarea dosarului nr._ urmează a stabili linia hotar dintre părți, pe un teren aferent anumitor numere topografice. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate în sensul ad- miterii cererii de ordonanță președințială, reiterând motivele din acțiunea intro- ductivă de instanță, susținându-se că există aparența de drept în favoarea recla- manților, urgența este evidentă și nu se prejudecă fondul cauzei, cu privire la
care există pe rolul instanței înregistrată o acțiune de drept comun.
Apelul nu a fost motivat în drept.
În probațiune s-au depus în copie înscrisuri și planșe foto. Apelul a fost legal timbrat.
Intimatul nu a depus întâmpinare, dar cu ocazia susținerii cuvântului cu privire la apelul declarat, prin reprezentant legal a solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurenți, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publică, instanța apreciază ca fondat apelul decla- rat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează:
Din probele de la dosar rezultă cu certitudine și de altfel și instanța de fond reține că, reclamanții figurează înscriși în colile funciare ca și proprietari, pe terenul identificat în acțiune, astfel că aparența de drept în favoarea acestora există.
Este de asemenea o certitudine că terenurile părților sunt învecinate, iar pârâții efectuează anumite lucrări, care astfel cum rezultă din planșele foto par a fi lucrări de consolidare. În condițiile în care pe rolul instanței există înregis- trat dosarul nr._, care are ca obiect grănițuire, părțile din proces fiind aceleași ca în prezenta cauză, până la soluționarea acestuia se justifică a se dispune în regim de urgență oprirea oricăror lucrări efectuate de pârâți, care ar putea afecta linia de mejdă.
Față de starea de fapt ce rezultă din probele administrate, tribunalul a- preciază că judecătoria în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, în speță fiind îndeplinite toate aceste cerințe, respectiv, aparența dreptului, caracterul provizoriu al mă- surilor, urgenta și neprejudecarea fondului.
Pentru considerentele reținute se va admite apelul conform dispozitivu-
lui.
Apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
ADMITE apelul declarat de T. R. Z. și TĂRȚAN R. I.
ambii cu domiciliul în B. M., str. C., nr. 26B, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 5781 din_ pronunțată de Judecătoria B. M. și, în consecință:
Schimbă în tot sentința civilă nr. 5781 din_ pronunțată de Jude- cătoria B. M. în sensul că admite cererea de ordonanță președințială for-
mulată de reclamanții T. R. Z. și TĂRȚAN R. I. în contradictoriu
cu pârâții B. G. și B. ELENA, domiciliați în B. M., str. C., nr. 26, jud. M. .
OBLIGĂ pârâții să se abțină de la orice lucrări de ștergere sau modifi- care a liniei de hotar dintre proprietățile părților, identificate cu nr. topo. 4122/10/3/4 din CF 14750 și 10766 nr. cadastral 7369, până la finalizarea do-
sarului având ca obiect stabilirea liniei de hotar și respectarea servituții de tre- cere, dosar nr._ al Judecătoriei B. M. .
Pronunțată în ședință publică azi_ .
PREȘEDINTE J. ECĂTOR GREFIER
C. V. P. G. M. R.
- În CO, semnează vicepreședintele instanței
Red. C.V./.08.2013
Tred. M.R./6 ex./08.2013 com. 4 ex./.08.2013
J. ecător la fond: M. M. E.
← Decizia civilă nr. 372/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 170/2013. Ordonanta presedintiala → |
---|