Decizia civilă nr. 548/2013. Ordonanta presedintiala

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 548/R

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: C. V. - Președinte Secția I civilă

J. ecător: P. G.

J. ecător: P. M. B.

G. ier: B. M.

Pe rol este soluționarea recursurilor civile declarate de intervenienții I. M.

N., domiciliată în P., nr. 228/A, județul M. și M. V., domiciliat în comuna P., nr. 357, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2624 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta I. M. N., personal și asistată de avocat Ritiu A. în substituirea avocatului titular Frentiu

M. D., recurentul M. V., personal, iar pentru intimatul F. V. M., lipsă, se prezintă avocat Onița D. în substituirea avocatului titular Onița A., lipsă fiind intimații B. I., B. I., B. I., C. P. prin P. în reprezentarea pârâților cu domiciliu necunoscut: I. M. L.Grigor I., I. S. L. G., I. I. L. G., B. G. L. N., P. N., P. G., P. A., B. M., L. D., F. M., H. A. L. G., D. I., D. M., D. V., F. I., G. G., H. V., I. N., I. M., I. M. N., I. V., L. G., M. G., M. M., N. G., N. G., N. I., P. I., P. M., V. I. ,

Z. G. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, unește excepția nulității recursului declarat de I. M. N. pentru nemotivare în termen și excepția tardivității recursului declarat de M. V. excepții invocate de instanță din oficiu, cu fondul, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei I. M. N., avocat Ritiu A. depune delegație de substituire și asupra excepției solicită respingerea excepției nemotivării în termenul de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă de către recurenta pe care o reprezintă, apreciind că toate motivele sunt de ordine publică, apreciază că, încălcarea dreptului la apărare și nerespectarea principiului contradictorialității nu sunt motive banale, ci chestiuni principale. Mai mult

introducerea în cauză a 22 de părți, din care 8 sunt aduse în fața instanței cu forța, alți au depus întâmpinare fără să știe la ce, iar alții 4 nu se regăsesc de loc. mai departe, la primul termen de judecată se modifică cererea de ordonanță președințială în acțiune de drept comun dar fără a i se da posibilitate reclamantului să uzeze de dreptul la apărare, nu în ultimul rând, s-a prezentat taxa judiciară de timbru printr-o copie, deci nu s-au respectat prevederile Legii nr. 146/1997, dacă toate acestea nu sunt motive de ordine publică atunci este o procedură pe care nu o știe. În concluzie, susține că toate motivele invocate în susținerea recursului sunt motive de ordine publică, iar actul afectat de nulitate este chiar sentința, nu trebuie uitat nici faptul că judecătorul nu a dat curs cererii de recuzare.

Pe fond, solicită admiterea recursului pentru nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de intervenție nu a fost comunicată cu părțile, nu s-a respectat dreptul la apărare, principiul contradictorialității, nu s-a apelat la procedura de soluționare a cererii de recuzare, taxa judiciară de timbru a fost depusă prin copie, iar dacă se verifică se poate observa că are aceiași dată cu chitanța din alt dosar. de asemenea, potrivit art. 107 Cod procedură civilă dacă partea nu a fost citată legal sancțiunea este nulitatea sentinței civile.

Reprezentanta intimatului F. V. M., avocat Onița D. depune delegație de substituire și asupra excepției nulității solicită admiterea, arată că a studiat cele invocate de recurenta I. M. N., dar motivele invocate nu sunt de ordine publică și prin urmare nu pot înlătura excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen. Se poate observa că multe din motivele invocate se regăsesc la art. 304 de la pct. 1 l pct. 9 Cod procedură civilă însă sub o altă formă. Motiv de ordine publică ar fi fost, spre exemplu încălcarea competenței teritoriale în speță, nefiind cazul. Apreciază că nu există printre cele invocate de recurentă motive de ordine publică care să determine o acoperire a excepției nulității recursului. Solicită cheltuieli de judecată, în solidar, în sumă de 1000 lei, va depune chitanța doveditoare pe fax.

Pe fond solicită respingerea recursului declarat de I. M. N. . Depune la dosar copia rechizitoriului dintr-un dosar penal.

Instanța pune în discuție depunerea de înscrisuri la acest moment.

Reprezentanta recurentei I. M. N., avocat Ritiu A. se opune depunerii de înscrisuri noi la acest moment al dezbaterii pe fond a recursului.

Recurentul M. V. solicită casarea sentinței pentru a-și apăra moștenirea, a depus la dosar extrase CF, adeverință și arbore genealogic. Pe excepția tardivității recursului, susține că nu i-a fost comunicată în termen sentința recurată.

Instanța prezintă spre vedere recurentului M. V. dovada comunicării sentinței civile recurate, unde a semnat personal de primire.

Recurentul M. V. arată că semnătura nu-i aparține, a aflat de sentință de la recurenta I. M. N. .

Reprezentanta recurentei I. M. N., avocat Ritiu A., asupra excepției tardivității recursului declarat de M. V. arată că, lasă la aprecierea instanței soluția.

Reprezentanta intimatului F. V. M., avocat Onița D. asupra excepției tardivității recursului declarat de M. V. solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2624 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus s-a admis acțiunea civilă precizată și completată intentată de reclamantul F.

V. M., împotriva pârâților D. V., D. M., I. N., P. M., G. G.

, I. M., B. I., H. V., N. G., L. G., N. I., I. M., B. I., Z.

G., M. M., M. G., V. I., P. I., B. I., Mascaliuc Iura, F.

I., D. I., I. V. și C. P. prin P. în reprezentarea pârâților cu domiciliu necunoscut, proprietari de carte funciară: I. M. l.Grigor I., I. S.

l.G., I. I. l. G., B. G. l. N., P. N., P. G., P. A., B. M., L. D., F. M., H. A. l. G. I., H. G., G. M. l. Hadaraba, G. M. m.Hodoraba, H. Ierina l. Zvunka G., H. Nesztaka l. Moricsilo I., H. Nyicza l. Szavu Gergely, H. G. l. I., H. Iuanna l. Ungur Pal, Mihalka I. l. I., Mihalka M. l. I. Lebovics Majer, Bercsa M. ka l. Nyikorics S., Stober Fischel l. Mojsa, Bilasjo I. na l. G. m. Mihalka Vaszily, Plles M. m. P., Plles Vaszalie, Racz Vaszali l. N. și soția, G. an Nyicza, Racz

G. l. N., Racz M. ka vad.l.G. an G., Racz Laszlo l.N., Racz Mihalka l. G., Racz Zsuzsa l. I., Racz I. l. I., Racz G. l. Nczu, Illes Laszlo l Laszlo, Mihalka

G. l. N., P. i Zsursa m. P. i V., P. i N. m. Ratiu V., P. i S., G. Ierina, Plles M. m. P., Plles Vaszalie, Racz Vaszali l. N. și soția G. an Nyicza, Racz G. l. N., Racz M. ka vad. L. G. an G., Racz Laszlo l. N., Racz Mihalka l. G., Racz Zsuzsa l. I., Racz I. l. I., Racz G. l. Nczu, Illes Laszlo l.Laszlo, Mihalka G. l. N., P. i Zsursa M.P. i V. m. P. i V., P. i N.

m. Ratiu V., P. i S., Lebovits M., D. ovics Feiga m. Apel Strul, Lebovics Rifka, Lebovics Hers, Lebovics M., Lebovics M., Filipcsuk M. ka l. G., Filipcsuk Ilona l. G., Filipcsuk Laszlo l. G., Filipcsuk Iulianna l. G., Filipcsuk

M. l. G., Filipcsuk Iren l. G., G. an I. l. G., G. an Nyicza l. Racz Vaszily,

G. an Vaszily l. G., G. an G. l. G., P. Nyka vad. l. P. Vaszily, P. Rozsa l. Ivany N., P. G. l. Antal, P. G. l. Antal, Mihalka Vaszily l. G., Mihalka G. l. G., Urda I. l. I., Urda N. l. I., Urda G. l. I., Urda M. l. Toth Vaszilye, P. i M. l. Illes Yuan, P. i Ilyana l. B. G., P. i Lupu l. Lupu, P. i N. l. Lupu, P. i Vaszily l. Lupu, P. i N. l. Lupu, P. i V. l. Lupu, P. i G. l. I., P. i Alexandru l. I., Palkus Vaszilye, Paap Laszlo l. I., Palkus Vaszily, Palkus N., Palkus I., Palkus M., Palkus Iliska, Argyelan Gavrilla, Lebovits Hertz, Lebovits Herti, Lebovits Hertz, Lebovits Herti, Bercia N., Bercia Grigore, Bercia M., Bercia I., Racz G., Racz I. na m. G. an N., Racz

N., Racz Laszlo, B. I., Papp Emma mar. Munkacsy Pal, I. Adalbert, I. Blanca m. Radi Iosif, I. M. m. Szilagyi Desideriu, P. i G. l. G. și sotia,

P. i Iuanna, Bergman Roza, Perl Majer l. Smil, Perl Bonjamin l. Smil, G. an I. l. Alexa, G. an I. l. Alexa, Mihalka Ilyana l. Grigore, Mihalka G. l. Gergely, Mihalka Gergely l. Gergely, Mihalka Laszlo l. Gergely și în consecință s-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare asupra imobilului

de natură teren situat pe raza comunei P. la locul numit "Câmp în jos"; sau

"Lunci"; (denumirea din cartea funciară "Vadu Bistrului";) înscris în cf 1861 nr. top 1178/1 în suprafață de 2356 mp; c.f 304 nr. top 1451/1 în suprafață de 6041 m.p; c.f 1121 nr. top 1450/1 în suprafață de 7986 m.p; c.f 87 nr. top 1448 în suprafață de 1027 m.p; c.f 2382 nr top 1449/1 în suprafață de 2105 m.p: c.f 1449 nr top 1446/1 în suprafață de 3657m.p; c.f 1449 nr. top 1445 în suprafață de 5111 m.p; c.f 2444 nr top 1478 în suprafață de 712 m.p; c.f 305 nr. top 1479/1 în suprafață de 1776 m.p; c.f 2472 nr. top 1485/1/1 în suprafață de 505 m.p; c.f 1611 nr top 1482 în suprafață de 1870 m.p; c.f 1612 nr. top 1483/2 în suprafață de 1284 m.p; c.f 68 nr top 1481/1/1 în suprafață de 43 m.p; c.f. 2373 nr top 1484/1 în suprafață de 818, cf. 2386 nr. top. 1481/1 în suprafață de 247m.p; c.f 2110 nr. top 1444/1 în suprafață de 1093 m.p; c.f 1010 nr top 1443/1 în suprafață de 768 m.p; c.f 1684 nr top 1442/1 în suprafață de 971 m.p; c.f 147 nr top 1441/1 în suprafață de 2133 m.p; c.f 147 nr top 1440/1 în suprafață de 316 m.p; c.f 1363 nr top 1439/1 în suprafață de 1399 m.p; c.f 263 nr top 1438/1 în suprafață de 1284 m.p; c.f 2240 nr top 1437 în suprafață de 1489 m.p; c.f 152 nr top 1436 în suprafață de 1640 m.p; c.f 1844 nr top 1435 în suprafață de 1421 m.p, cf 2180 nr. top. 1177/1 în suprafață de 1868 mp, cf. 31 nr. top. 1480/1 în suprafață de 1199 mp, cf 1611 nr. top. 1482 în suprafață de 1870 mp, cf 297 nr. top. 1466/2/1 în suprafață de 806 mp, cf 2559 nr. top. 1467/1 în suprafață de 282 mp, cf 913 nr. top. 1468/1 în suprafață de 256 mp, cf 113, nr. top. 1469/1 în suprafață de 113 mp, cf 2564, nr. top. 1470/1 în suprafață de 492 mp, cf 2647 nr. top. 1471/1 în suprafață de 65 mp conform contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâții

  1. G. (suprafața de 3100 mp cu prețul de 10.000 lei), Haidemac V. ( suprafața de 6400 mp cu prețul de 10.000 lei), P. M. ( suprafața de 2600 mp cu prețul de 3600 lei), G. G. (suprafața de 800 mp cu prețul de 1200 lei), D.

    V. (suprafața de 1700 mp cu prețul de 1500 lei), D. M. (suprafața de 700 mp cu prețul de 1050 lei), Z. G. (suprafața de 700 mp cu prețul de 1050 lei), V.

    I. (suprafața de 300 mp cu prețul de 700 lei), P. I. (suprafața de 800 mp cu prețul de 1600 lei), B. I. (suprafața de 1500 mp cu prețul de 3000 lei), Mascaliuc Iura (suprafața de 2000 mp cu prețul de 12000 lei), F. I. (suprafața de 2000 mp cu prețul de 10000 lei), B. I. (suprafața de 2500 mp cu prețul de 2500 lei), N. I. (suprafața de 3000 mp cu prețul de 6500 lei), L. G. (suprafața de 2000 mp cu prețul de 3300 lei), B. I. (suprafața de 1000 mp cu prețul de 2000 lei), I.

  2. (suprafața de 4200 mp cu prețul de 4000 lei), I. M. (suprafața de 2600 mp cu prețul de 3450 lei), N. G. (suprafața de 2000 mp cu prețul de 4000 lei), M. M. (suprafața de 3000 mp cu prețul de 5000 lei), D. I. (suprafața de 3500mp cu prețul de 3500 lei), I. V. (suprafața de 6400 mp cu prețul de 23500 lei), pe care le-a validat.

S-A dispus înscrierea în cartea funciară a imobilului pe numele reclamantului cu titlu de cumpărare.S-a luat act de renunțarea la judecată a intervenientului M.

V. și s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta I. M. N. .

În considerentele sentinței se reține că, pârâții vânzători au încasat prețurile convenite în contracte și i-au transmis folosința terenurilor care se află pe marginea râului Vișeu unde are în curs de amenajare o balastieră, vânzătorii folosind anterior terenurile împreună cu antecesorii lor vreme de peste 50 de ani.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții D.

I., G. G., M.

M.

, P.

I., V. I., L. G., Z. G., P.

M., Mascaliuc Iura, B.

I.

au declarat că nu se opun admiterii acțiunii, iar restul pârâților s-au prezentat în instanță și au declarat de asemenea că au vândut imobilele descrise, că au încasat prețul și că sunt de acord ca reclamantul să-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară.

C. P. prin P., chemată în judecată în reprezentarea proprietarilor tabulari cu domiciliu necunoscut, de asemenea nu s-a opus admiterii acțiunii, reprezentantul Primăriei P. fiind de acord cu amenajarea și deschiderea balastierei de către reclamant.

Din probele administrate în cauză depuse la dosar, instanța a reținut în fapt că reclamantul, în materializarea intenției de a construi o balastieră, a cumpărat de la pârâții enumerați porțiunile de teren descrise, achitând proprietarilor (extratabulari) sumele negociate cu titlu de preț.

Contractele menționate conțin obiectul (bunul cumpărat descris faptic și topografic), prețul stipulat și achitat fiecăruia dintre vânzători, precum și intenția și voința pârâților de a înstrăina terenurile, astfel că, în temeiul art. 696 Cod civ., au fost validate de către instanță pentru a fi apte de a produce efecte juridice.

Față de cele reținute mai sus, în baza art. 1294 și urm. Cod civ. și prev. Legii nr. 7/1990, instanța a admis acțiunea formulată și, a validat contractele, pronunțând o sentință care ține loc de act apt pentru întabulare.

În cauză a formulat cerere de intervenție M. V. domiciliat în comuna P.

, nr. 357, jud. M. și I. M. N. domiciliată în com. P., nr. 228/A, jud. M.

, formulând pretenții legate de proprietatea terenului în discuție în sensul că și antecesorii lor au fost proprietari asupra unor porțiuni din acest teren și au solicitat ca reclamantul să înceteze lucrările de amenajare a balastierei.

La termen, M. V. a solicitat să se ia act că renunță la cererea de intervenție în sensul că nu și-o mai susține.

Intervenienta I. M. N. a solicitat să se ia act că își susține cererea de intervenție și că solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant.

Verificând, pe baza actelor depuse la dosar, veridicitatea susținerilor formulate de I. M. N., instanța a reținut că aceasta nu se află printre proprietarii tabulari, iar reclamantul precizează că terenul despre care I. M. N. face vorbire l-a cumpărat de la pârâtul Mascaliuc Iura cu suma de 12.000 lei.

În această situație, I. M. N. s-ar putea îndrepta împotriva lui Mascaliuc Iura cu o acțiune în pretenții, dacă ar dovedi că parte din teren ar fi aparținut antecesorilor săi.

Oricum, va trebui mai întâi să-și obțină recunoașterea ca descendentă directă sau colaterală a unuia dintre proprietarii de carte funciară, iar apoi se va putea îndrepta împotriva reclamantului sau a vreunuia dintre pârâți.

Fără a face această dovadă, cererea de intervenție a fost primită ca nefondată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs I. M. N. și M. V. .

  1. I. M. N. a precizat că motivele de recurs vor fi depuse în interiorul termenului de recurs.

    Aceasta a depus actul intitulat concluzii la termenul din_ (fila 38).

  2. M. V. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului se arată că a formulat o cerere de intervenție împreună cu I. M. N. în dosarul_, dosar în care reclamantul F. V. a renunțat la judecată.

În prezentul dosar acțiunea de ordonanță președințială a fost transformată în acțiune în constatare și validare. Din nou a formulat cerere de intervenție, formulând totodată și o cerere de recuzare împotriva judecătorului. A cerut amânarea cauzei pentru a-și angaja avocat, cerere care i-a fost respinsă.

Intimata Primăria Comunei P. prin notele de ședință depuse a invocat excepția tardivității recursului declarat de M. V. și nulitatea recursului declarat de I. M. N. .

Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe calea ordonanței președințiale reclamantul

F. V. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. G. pentru ca acesta să fie obligat să-i permită accesul pe terenul situat în P. la locul numit "Vadul Bistrului";unde are o stație de sortare și concasare pietriș. Primul termen de judecată stabilit a fost pe 6 noiembrie 2012 când părțile nu au fost citate. Apreciindu-se că se impune citarea părților pentru lămuriri cauza s-a amânat pentru data de 20 noiembrie 2012.

La data de 19 noiembrie 2012 I. M. N. depune o cerere de intervenție, unde printre altele recuză completul de judecată (fila 21 dosarul de fond).

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2012 se prezintă reclamantul asistat de avocat care depune o precizare de acțiune prin care cheamă în judecată 22 de pârâți cu domiciliul cunoscut și o mulțime de pârâți, proprietari tabulari, cu domiciliul necunoscut, față de care se solicită validarea contractului de vânzare - cumpărare din_ convenție încheiată cu pârâții care nu sunt proprietari tabulari. Deși se impunea amânarea cauzei, lucru care s-a și cerut, citarea tuturor pârâților noi introduși, comunicarea cu toate părțile a precizării de acțiune, instanța fără a soluționa cu prioritate cererea de recuzare, de către un alt complet de judecată, a trecut la judecarea pe fond a cauzei, fără citarea părților, fără comunicarea cererii de chemare în judecată, fără ca în prealabil să fi soluționat cererea de recuzare a judecătorului, fără a se face dovada că proprietarii tabulari au domiciliul necunoscut, deci cu încălcarea gravă a normelor de procedură prevăzute de dispozițiile legale, respectiv art. 89, 31 alin. 3 raportat la art. 105 Cod procedură

civilă.

Recursul promovat de M. V., față de împrejurarea că sentința civilă i-a fost comunicată în decembrie 2012, iar recursul formulat în mai 2013 acesta este tardiv.

În ceea ce privește recursul declarat de I. M. N., într-adevăr aceasta nu l- a motivat în termenul legal potrivit dispozițiilor art. 306 Cod procedură civilă.

Raportat însă la dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit căruia motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu, și așa cum s-a arătat judecata de la instanța de fond s-a făcut cu încălcarea normelor prevăzute de

dispozițiile legale urmează a se admite recursul declarat de I. M. N., a se casa sentința judecătoriei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

ADMITE recursul declarat de I. M. N., împotriva sentinței civile nr. 2624 din 20 noiembrie 2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus, județul M., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de M. V. împotriva aceleiași sentințe.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi 20 noiembrie 2013.

Președinte

J. ecători

G. ier

C.

V. ,

P. G.

,

P. M.

B.

,

B. M.

Red. P.G./_

Dact. B.M./_ Ex. 2

J. ecător fond: H. T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 548/2013. Ordonanta presedintiala