Decizia civilă nr. 213/2013. Ordonanta presedintiala

R O M Â N I A

S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 213/2013

Ședința publică din 3 decembrie 2013 Președinte: D. G., președinte secție civilă

  1. D., judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta M. D., cu domiciliul procesual ales la cabinet av.Szeker M., str.Tudor V., nr.33/A, bl.P-58, ap.2, jud.S., împotriva Ordonanței 595 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că apelul nu este timbrat.

Instanța, în temeiul art.131 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului declarat :

Prin Ordonanța nr.595 din 19 septembrie 2013 Judecătoria Jibou a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială introdusă de reclamanta M. D.

, în contradictoriu cu pârâtul C. F. .

S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr.647/_ pronunțată de Judecătoria Jibou în Dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între C. D. și C. F., reclamanta urmând a purta numele de familie M. . Locuința minorilor C. Răzvan Daniel, născut la data de_ și C. Georgiana F. a, născută la data de_ a fost stabilită la mamă, iar autoritatea părintească urma a fi exercitată de către ambii părinți.

Așa cum rezultă din actele dosarului cei doi minori sunt rezindenți în Spania și sunt înscriși la Colegiul San Gabriel în anul școlar 2013-2014.

Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Raportat la aceste condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială s-a constatat că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul

1

dosarului nr._, reclamanta a solicitat pe calea dreptului comunsă suplinească acordul pârâtului la eliberarea pașaportului minorei C. Georgiana F. a, născută la data de_ și al minorului C. Răzvan Daniel, născut la data de_ și să suplinească acordul pârâtului pentru ieșirea din țară a celor doi minori până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Se observă astfel că cele două cereri au obiectul identic, numai că modalitatea prin care reclamanta a urmărit valorificarea pretențiilor diferă.

Așa cum s-a arătat anterior, măsurile luate pe cale de ordonanță președințială trebuie să aibă un caracter vremelnic, să nu rezolve litigiul pe fond, iar executarea acestora să nu facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

Se constată astfel că, în situația admiterii cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, s-ar soluționa litigiul pe fond, suplinirea acordului pârâtului neputând avea un caracter limitat în timp până la soluționarea dosarului de fond întrucât ar permite întocmirea pașapoartelor pentru cei doi minori și părăsirea teritoriului țării, iar restabilirea situației anterioare, în mod evident, ar deveni imposibilă.

Împotriva Ordonanței susmenționate a declarat apel reclamanta M. D. solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată.

În motivul de apel invocat reclamanta consideră hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, respectiv afirmarea de către reclamantă a unei aparențe de drept, caracterul provizoriu, caracterul urgent și neprejudecarea fondului .

Se mai arată că s-a nesocotit caracterul urgent al măsurii solicitate, care viza suplinirea acordului pârâtului la eliberarea pașaportului și călătoria în străinătate a celor doi minori care locuiesc cu reclamanta de mai mulți ani în Spania unde urmează cursuri școlare, iar anul școlar a început însă minorii se află în România. Mai arată reclamanta că a venit în România în luna august 2013 cu cei doi minori însă nu se pot întoarce în Spania întrucât pârâtul nu își dă acordul pentru eliberarea pașapoartelor pentru minori și călătoria lor în Spania și nu a dat nici declarația prevăzută de art.30 alin.1 lit.b din Legea nr.248/2005 motiv pentru care a fost nevoită să solicite instanței să suplinească acest acord iar pentru a avea posibilitatea de a reveni în țară solicită ca perioada în care minorii pot călători în Spania însoțiți de reclamantă să fie până la majoratul acestora.

A. ul reclamantei M. D. nu este timbrat.

Potrivit art.197 Cod procedură civilă în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Conform art.470 alin.3 teza finală Cod procedură civilă lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

În cazul în speță prin Rezoluția de verificare și Regularizare a cererii de apel din data de 5 noiembrie 2013 reclamanta-apelantă a fost citată cu mențiunea să

2

depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei sub sancțiunea anulării cererii de apel ca netimbrată însă nu s-a conformat (f.11).

Prin urmare neachitarea taxei judiciare de timbru atrage anularea cererii de apel ca netimbrată conform art.36 alin.2 din OUG nr.80/2013.

În consecință în baza art.197 și art.470 alin.3 teza finală Cod procedură civilă se va anula ca netimbrat apelul declarat de reclamanta M. D. contra Ordonanței nr.595/19 septembrie 2013 a Judecătoriei Jibou.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamanta M. D. contra Ordonanței nr.595/19 septembrie 2013 a Judecătoriei Jibou.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. G. I. D. V. V.

Red.DG/_

Dact.VV/_ /5ex. Jud.fond: M. C. Com./3ex._

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 213/2013. Ordonanta presedintiala