Decizia civilă nr. 201/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
cod operator 4204
Dosar nr._ *
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/R
Ședința publică din 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. W.
J. ECĂTOR: G. G. P.
J. ECĂTOR: A. S. T.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra recursului declarat de către petentul A. Ș., domiciliat în comuna G. nr. 199 jud. M., împotriva sentinței civile nr. 8356 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._ *, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
T.
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 8356 din 14 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI M. și excepția inadmisibilității cererii formulate, excepții invocate de OCPI M. . S-au respins ca neîntemeiate excepția tardivității cererii, excepția inadmisibilității cererii și excepția autorității de lucru judecat, excepții invocate de P. C. G. . S-a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare a cauzei înregistrate sub nr._, soluționate prin Sentința civilă nr. 4946 din_ a Judecătoriei B. M., irevocabilă la data de_ prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 784/R a T. ui M., cerere formulată de petentul A. Ș., în contradictoriu cu P. C. G. - în calitate de reprezentant al C. locale de aplicare a legii fondului funciar G., C. J. pentru reconstituirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor M. și O. de C. și
P. I. M. . S-a respins cererea de revizuire formulată împotriva
aceleași hotărâri, cerere formulată de A. | Ș. | în contradictoriu cu P. C. |
G., în calitate de reprezentant al C. | L. | de aplicare a legii fondului |
funciar G., C. J. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. și OCPI M. . Petentul A. Ș. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către P. C. G. în cuantum de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se reține asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de OCPI M. :
Având în vedere faptul că a fost formulată în prezentul dosar o cerere de revizuire a sentinței civile nr.4946/_, pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Baia Mare, în care OCPI M. a avut calitatea de intimat, având, deci, calitate procesuală pasivă, instanța consideră că părțile din respectivul dosar au calitate procesuală și în prezentul dosar având ca obiect revizuire.
Asupra excepției inadmisibilității cererii formulate de A. Șfefan, invocată de OCPI M. :
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, este admisibilă numai în cazurile prevăzute limitativ de lege, este o cale de atac de retractare a hotărârilor definitive.
În speță, motivele invocate de către OCPI vizează fondul pricinii și nu admisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză. Din acest punct de vedere se consideră că nu poate fi pus semnul egalității între inadmisibilitatea unei cereri și netemeinicia acesteia.
Potrivit art. 109 alin. 1 C.proc.civ., oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane trebuie să formuleze o cerere de chemare în judecată. Acest text legal se aplică oricărei cereri formulate, inclusiv prezentei cereri.
Deci, cerere formulată de intervenientul A. Ș. este o cerere admisibilă, iar instanța o va analiza prin prisma textelor legale aplicabile, urmând a respinge excepția inadmisibilității cererii.
Asupra excepția tardivității cererii invocată de intimatul P. C. Gîrdani, se constată că petentul a invocat prevederile art. 322 pct. 2 și 3 C.proc.civ. Astfel, cererea de revizuire pentru punctul 3 se poate formula în termenul prevăzut de art. 324 C.proc.civ, respectiv de la cel din urmă act de executare. Termenul nu curge de la data pronunțării Deciziei 784/R/2009, astfel că excepția tardivității a fost respinsă.
În privința inadmisibilității cererii formulate, instanța a reținut că sunt aplicabile aspectele reținute mai sus, respectiv faptul că cererea formulată de petent este admisibilă, urmând a fi analizată pe fond.
S-a mai invocat de către intimatul P. C. Gîrdani excepția autorității de lucru judecat.
În privința excepției autorității de lucru judecat, reține că potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Obiectul prezentei cauze este cererea de revizuire formulată de petent. Fiind o cale extraordinară de atac, este pusă la dispoziția părților tocmai
pentru a analiza o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, în cazul și în condițiile prevăzute expres de lege.
Instanța reține faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea excepției autorității de lucru judecat, motiv pentru care va respinge această excepție ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei:
Prin decizia civilă nr.114/_, s-a stabilit că obiectul prezentei cauze îl reprezintă: rejudecarea dosarului nr._ al Judecătoriei B. M., dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4946/_ ; revizuirea aceleiași sentințe, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 3 Cod procedură civilă; cererea de ordonanță președințială întemeiată pe decizia nr. 596/R/_, deoarece P. comunei G. a promovat o acțiune vicleană, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.
Cererea de ordonanță președințială a fost disjunsă, dispunându-se înregistrarea acesteia sub un număr nou.
Prin cererea formulată de A. Ș. a solicitat rejudecarea dosarului soluționat prin Sentința civilă nr. 4946 din_, iar nu dosarul în care a fost disjunsă solicitarea petentului privind tragerea la răspundere penală a P. ui comunei G. .
Cazurile în care se poate dispune rejudecarea unei sentințe sunt următoarele: prin admiterea unei căi de atac și casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, potrivit art. 310 alin. 61C.proc.civ., sau în cazul admiterii unei căi extraordinare de atacat, cum este cazul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 6, respectiv 8 C.proc.civ.
În prezenta cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 310 alin. 61C.proc.civ, întrucât sentința civilă nr.4946/_ a devenit irevocabilă la data de_, prin respingerea recursului formulat împotriva sa.
În ceea ce privește cererea de completare a cererii de rejudecare a dosarului, respectiv revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 3 C.proc.civ., instanța a reținut că nici în acest caz nu poate fi vorba de o rejudecare a dosarului.
Potrivit art. 322 pct.2 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s- a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (pct. 2), ori dacă obiectul pricinii nu se află în ființă (pct. 3).
După cum s-a arătat și în cererile depuse la dosarul cauzei, se solicită rejudecarea dosarului soluționat prin Sentința civilă nr. 4946/_, iar nu a dosarului format ca urmare a disjungerii cererii formulate de petentul A. Ș.
, dosar ce a fost transpus la Secția penală a Judecătoriei B. M., întrucât vizează un aspect penal.
În ceea ce privește cererea formulată de petent privind revizuirea sentinței civile nr. 4946/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, în temeiul art.322 pct. 2 C.p.c, instanța reține că nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege, deoarece instanța s-a pronunțat în dosarul mai sus menționat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de părți, în dosarul nr._ s-a pronunțat asupra cererilor formulate de părțile din respectivul dosar și nu s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu au fost solicitate de părți sau s-a dat mai mult decât s-a solicitat.
Dispozițiile art.322 pct.3 C.proc.civ., stabilesc: revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă obiectul pricinii nu se află în ființă.
Revizuirea poate fi cerută pentru acest motiv, dacă, printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă care evocă fondul, cu o singură condamnare, pârâtul a fost obligat să predea reclamantului un lucru cert și determinabil iar acesta pierit după pronunțarea hotărârii.
În dosarul nr._ s-a solicitat obligarea C. J. ețene și a OCPI M. să emită titlul de proprietate.
În situația de față, obiectul pricinii nu era în ființă la momentul formulării cererii, deoarece reclamantul a solicitat tocmai întocmirea unui astfel de act, respectiv emiterea unui titlu de proprietate.
În măsura în care obiectul pricinii este considerat a fi procesul-verbal de punere în posesie nr. 17 din data de_, se reține că acesta este un act valabil întocmit, așa cum s-a reținut prin Sentința nr. 4649/_, irevocabilă.
Astfel, s-a reținut că cererea de revizuire formulată de intervenientul A. Ș. este neîntemeiată, astfel că acest capăt de cerere a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. Ș. .
În motivarea recursului se arată că în dosarul_ a depus o cerere înregistrată la data de_, care a fost total ignorată de instanța de judecată. Această cerere era o cerere de intervenție la Decizia civilă nr. 596/R/12.V.2008 pe care P. Tătăran G. a exercitat-o în ascuns cu un proces verbal fals. În acel dosar nu a fost parte, nu a fost citat.
Instanța de judecată în loc să disjungă cererea din 6.V.2009 și Decizia civilă nr. 596/R/12.V.2008 a trecut cu vederea căutând alte motive pentru a-l ruina din punct de vedere psihic și material, creându-se pentru prima dată dosarul nr._, după care s-a creat un nou dosar_, iar apoi dosarul nr._ . Din această cauză a fost nevoit să apeleze la Guvernul României. Întrucât este vorba de o autoritate centrală a statului cere ca acest recurs să fie judecat la Curtea de Apel C. . Cere de asemenea anularea onorariilor de avocat de 1.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligat.
Intimatul O. de C. și P. I. M. prin întâmpinarea depusă (fila 49) a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive, motivată cu aceea că, comisia locală este cea care are atributul punerii în posesie, atributul înaintării C. județene spre validare cererile formulate, precum și întocmirea documentațiilor și înaintarea acestora la O. de C. și P. I. M. din teritoriu, care întocmește prin scriere titlurile de proprietate pentru C. județeană.
În probațiune s-au depus mai multe înscrisuri, corespondența purtată între recurent și Guvernul României, copie după Hotărârea C. județene nr. 943/19.XII.1991, copie după coala funciară 289 G., copie după registrul agricol.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:
În dosarul înregistrat sub nr._ la Judecătoria Baia Mare reclamantul P. comunei G. în contradictoriu cu pârâții C. J. M. de aplicare a legilor fondului funciar și O. de C. și P. I. M. a solicitat obligarea acestora de a întocmi și elibera titluri de proprietate pentru numiții: A. Laurențiu, A. Ș. și A. G. .
La data de 6 mai 2009 (fila 46) A. Ș. a formulat cerere de intervenție prin care arată că el este proprietarul, posesorul și beneficiarul Deciziei civile nr. 596/R/12.V.2008.
La termenul din 24.VI.2009 instanța de judecată pune în discuție cererea de intervenție formulată de A. Ș. și dispune disjungerea cererii de intervenție prin care intervenientul a chemat în judecată pe Tătăran G. - președinte al C. locale de aplicare a legii fondului funciar G. și înregistrarea acesteia într-un dosar nou.
Prin sentința civilă nr. 4946 din 29.VI.2009 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. de C. și P. I. M., iar pe fond s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta C. locală de aplicare a legii fondului funciar G. în contradictoriu cu
C. J. M. de aplicare a legilor fondului funciar, O. de C. și P.
I. M. și cu intervenientul A. Ș. . Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 784/R din 12.X.2009 a T. ui M. care a respins recursul declarat de C. locală de aplicare a legii fondului funciar
G. . În cursul soluționării acestui recurs intervenientul A. Ș. a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului (fila 10).
Deci, din cele prezentate rezultă faptul că, cererea de intervenție formulată de intervenient a fost înregistrată, a fost luată în considerare, instanța pronunțându-se asupra acesteia. Discuțiile cu privire la această cerere au fost făcute cu respectarea principiului contradictorialității, în prezența recurentului. Cererea recurentului de a fi citate în cauză, în fața instanței de recurs alte persoane decât cele prezente la instanța de fond nu pot fi acceptate, acestea neavând vreo calitate procesuală conform disp. art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă. De asemenea în cursul procesului recurentul a mai depus și alte precizări prin care a invocat aspecte noi. Nici acestea nu vor putea fi luate în considerare potrivit art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă, tribunalul fiind ținut de analizarea prezentului recurs doar cu privire la motivele arătate în cererea de recurs care se poate formula în termenul legal
prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție ridicată de intimatul
O. de C. și P. I. M. urmează a fi respinsă, deoarece acesta
fiind parte în dosarul a cărui rejudecare revizuire se solicită și unde s-a reținut calitate procesuală pasivă a oficiului, calitatea procesuală a părților din acele dosare se păstrează și în prezentul dosar.
Pe cale de consecință, se apreciază că recursul promovat de A. Ș. este nefondat, urmând a fi respins conform dispozitivului.
Intimatul P. comunei G., deși a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat de 1500 lei, raportat la natura litigiului și la munca depusă de apărător și care a pus doar concluzii orale se apreciază că suma solicitată este prea mare, motiv pentru care se va dispune diminuarea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul de A. Ș. în contra sentinței civile nr. 8356 din 14 septembrie 2012 a Judecătoriei B. M. județul M. .
Obligă pe recurentul A. Ș. să plătească intimatului P. comunei
G. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | IER | |||
W. D. | P. G. G. | S. -T. | A. | M. C. |
Red.: P.G./_
T.red.: M.C./_ /2 ex.
J. ecător la fond: M. -E. M.
← Decizia civilă nr. 86/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 853/2013. Fond funciar → |
---|