Decizia civilă nr. 206/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ NR. 206/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. - I. A B.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: M. -E. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanții M. O. și M. A. împotriva sentinței civile nr. 12729/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 decembrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților - recurenți M. O. și M. A., avocat M. Laurențiu - D., lipsă fiind reclamanții - recurenți M. O. și M. A. și pârâții - intimați P. D. și P.
I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul reclamanților - recurenți M. O. și M. A., avocat M. Laurențiu - D., depune la dosarul cauzei chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 449,50 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Tribunalul constată recursul în termen legal declarat, motivat și legal timbrat.
În temeiul art. 2821C.proc.civ., tribunalul constată că este competent să soluționeze prezentul recurs.
Reprezentantul reclamanților - recurenți M. O. și M. A., avocat M. Laurențiu - D., solicită instanței amânarea judecării cauzei pentru efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, prin care să se solicite să se comunice stadiul de soluționare a plângerii penale formulate, obiect al dosarului nr. 945/P/2012, privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Tribunalul invocă din oficiu și pune în discuție excepția nulității hotărârii primei instanțe pentru nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării, aflată la fila nr. 174 din dosarul de fond.
Reprezentantul reclamanților - recurenți M. O. și M. A., avocat M. Laurențiu - D., arată că solicită admiterea excepției nulității hotărârii primei instanțe pentru nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării, invocată din oficiu de instanță.
Reprezentantul reclamanților - recurenți M. O. și M. A., avocat M. Laurențiu - D., arată că, față de excepția nulității hotărârii primei instanțe pentru nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării, invocată din oficiu de instanță, nu mai insistă în solicitarea de amânare a judecării cauzei pentru efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud.
Tribunalul constatând că nu se formulează alte cereri dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților - recurenți M. O. și M. A., avocat M. Laurențiu - D., solicită admiterea recursului, constatarea nulității hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 12729/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 decembrie 2012 în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă
formulată și ulterior extinsă de către reclamanții M. O. și M. A. împotriva pârâților P. D. și P. I. , fiind obligați reclamanții să achite pârâților suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 877/_ încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995, pârâta împreună cu soțul P. I., au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului apartament situat în municipiul B., pe str.
V. A., nr. 14, aflat în prezent în litigiu. Anterior au folosit apartamentul în calitate de chiriași și au beneficiat de prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Între anii 1998 - 2000, soțul pârâtei a executat o pedeapsă privativă de libertate, aflându-se în Penitenciarul Bistrița, perioadă în care aceasta a rămas fără niciun venit și având în întreținere doi copii minori.
În acest timp, respectiv în toamna anului 1998, pârâta a fost vizitată de B. I., care a ajutat-o împrumutându-i suma de 66.000.000 lei, pentru a-și putea întreține familia și a plăti din datoriile pe care le făcuse la diferite persoane.
Aceasta nu a putut să-i înapoieze banii în termenul care trebuia și a hotărât să se mute la socrii ei în municipiul Dej, lăsându-l pe B. I. să locuiască în acest imobil, fără a plăti chirie, în contul datoriei pe care o avea la acesta.
În următorul an, în luna octombrie 1999, B. I. a dorit să se întâlnească cu pârâta, pentru ca dorea să-i restituie banii împrumutați. Cum aceasta nu avea banii, acesta i-a propus să cumpere apartamentul și să semneze contractul de vânzare- cumpărare.
Pârâta a susținut că nu a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, pretins a fi încheiat în data de_, nu a discutat cu reclamanții și că semnătura ei a fost falsificată.
Aceasta a cumpărat apartamentul împreună cu soțul ei, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 877/_, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și nu cum apare dreptul de proprietate dobândit în 2006, numai pe numele pârâtei, dar nu a știut că B.
I. a predat folosința apartamentului reclamanților, nici faptul că aceștia au adus îmbunătățiri acestuia.
Din probele tehnice efectuate în cauză, respectiv expertizele criminalistice întocmite de LIEC C. și LIEC București instanța a reținut că înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare"; ce poartă data de_ a cărui validare se cere în prezenta cauză nu a fost semnat la rubrica "vânzător"; de către P. D. .
Pe de altă parte, antecontractul nu a fost semnat nici de către M. O. în calitate de mandatar, la rubrica vânzător, motiv pentru care nu se poate valida antecontractul nici prin prisma semnării lui de către mandatar.
Potrivit art. 35 din Codul familiei (în prezent abrogat, dar aplicabil speței, raportat la data încheierii actului dintre părți -_ ) orice act de înstrăinare sau de grevare a unui imobil ce face parte din bunurile comune, fără consimțământul expres al celuilalt soț, este lovit de nulitate.
În speță, soțul pârâtei nu și-a exprimat consimțământul la înstrăinarea imobilului, el fiind la data de_, în penitenciar.
Numitul B. I. a adus la cunoștința pârâtei că trebuie să semneze o procură care să îi dea dreptul să administreze imobilul, cât va locui în el. Așa se explică existența procurii speciale autentificată sub nr. 3628/_, pe care pârâta practic a semnat-o fără să o citească. Și dacă totuși această procură îi dădea dreptul reclamantului M. O. să vândă imobilul, instanța a reținut încă o dată faptul că reclamanții s-au înțeles și au negociat vânzarea, respectiv prețul apartamentului cu numitul B. I. și nu cu pârâta.
Că este așa reiese și din răspunsurile pârâtei P. D. la interogatoriul formulat de reclamanți.
Când pârâta a luat cunoștință cu adevărat de limitele mandatului, respectiv procurii pe care a semnat-o, a procedat la revocarea ei, întocmindu-se alta în care atât ea, cât și soțul ei împuternicesc o altă persoană, respectiv pe Botiș Calin să vândă apartamentul în cauză.
Chiar și lecturând procura specială autentificată sub nr. 3628/_, se observă ca "mandatarul ... este abilitat atunci când dispozițiile legale vor permite acest lucru, să- 1 vândă cui va crede de cuviință și pentru prețul pe care îl va considera mai avantajos",
însă M. O. nu a fost mandatat să întocmească un antecontract de vânzare- cumpărare în anul 1999, cu falsificarea semnăturii pârâtei, sub mențiunea vânzător.
Mai mult decât atât, la rubrica cumpărător semnează doar M. A. și se observă că ea a redactat și scriptul, acesta având aceleași caracteristici ca și semnătura.
Trebuie menționat că prin precizarea de acțiune se reformulează primul petit din acțiunea introductivă, invocându-se împrejurarea că pârâta P. D. a vândut imobilul prin mandatar M. O., reclamantei M. A. .
Întrucât antecontractul în speță nu a fost semnat nici de către M. O., în calitate de mandatar, la rubrica vânzător și petitul de validare a contractului, reformulat prin precizarea de acțiune este neîntemeiat.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au stabilit că pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea cumpărarea unui imobil, este necesar ca între părți să fi intervenit un act sub semnătură privată prin care să se precizeze condițiile vânzării.
Astfel, admisibilitatea acțiunii de validare a unei antecontract de vânzare- cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și ar trebui ca între părți să existe o convenție care, nulă de drept ca act de înstrăinare (fiind vorba și de un teren), dar perfect valabilă ca promisiune sinalagmatică de vânzare, care nu a transmis proprietatea bunului de la vânzător la cumpărător, dar a generat obligația transmiterii acestui drept în viitor.
Printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții stabilite de art. 948 cod civil se numără și consimțământul valabil al părții ce se obligă. Față de precizările de mai sus, lipsa semnăturii pârâtei de la rubrica vânzător, dar și a mandatarului acesteia, nu duce la concluzia unui acord valabil exprimat, cu intenția de a produce efecte juridice, cu atât mai mult cu cât în contractul a cărui validare se cere, depus în copie xerox la dosar la fila 5 se face mențiunea "Mandatarul meu M. O. va semna toate actele de vânzare între mine (adică între pârâtă) și cumpărătoare, reclamanta M. A., cu care de fapt s-a și încheiat această promisiune de vânzare-cumpărare";.
Astfel, printre condițiile de valabilitate ale consimțământului se numără și aceea ca să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a crea, a modifica ori a stinge un raport juridic civil concret, această condiție nefiind îndeplinită când manifestarea de voință este prea vagă.
Coroborând susținerile pârâtei P. D., cu probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul, declarațiile martorilor audiați în cauză și concluziile celor două expertize criminalistice, instanța a reținut că pârâta nu și-a exprimat voința de înstrăina imobilul în litigiu reclamanților.
Pârâta nu numai că nu a negociat vânzarea, dar nici nu a semnat personal antecontractul de vânzare-cumpărare, care oricum nu ar fi putut produce efecte juridice la acea dată,_, datorită interdicției de înstrăinare pe o perioadă de 10 ani, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 112/1995, acesta fiind cumpărat de la stat chiar în acea zi, manifestarea de voință a pârâtei fiind clară și atunci când a încheiat procura specială (emisă tot în data de_ ), care a fost dată reclamantului tocmai pentru a îndeplini "toate formalitățile necesare pentru cumpărarea în condițiile Legii nr. 112/1995 a imobilului";, adică de la stat, sens în care acesta a semnat contractul în locul ei, dar nu de a-l revinde în aceeași dată, ci "atunci când dispozițiunile legale vor permite acest lucru, să- l vândă cui va crede de cuviință și pentru prețul pe care-l va considera mai avantajos";, sens în care urma să o reprezinte la "notarul public competent, unde va semna în numele meu contractul de vânzare-cumpărare";. Aceeași mențiune este prevăzută și în antecontractul de vânzare-cumpărare.
Pentru pronunțarea unei hotărâri care să constate valabilitatea vânzării - cumpărării ar trebui ca părțile să se fi obligat să se prezinte la notariat pentru autentificarea actului de vânzare - cumpărare, așa cum de fapt s-a consemnat atât în antecontract, cât și în procura specială mai sus arătate, ceea ce ar fi născut în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, deci obligația de a perfecta convenția încheiată.
Susținerile reclamanților că au intrat în posesia imobilului căruia i-ar fi adus îmbunătățiri, nu conduc automat la concluzia valabilității promisiunii de vânzare,
deoarece reclamantul potrivit procurii dată de pârâtă avea dreptul de a administra imobilul, putând să-l închirieze.
Martorul B. I., în declarația sa a confirmat faptul că a dorit să cumpere apartamentul în cauză, deoarece îi acordase un împrumut pârâtei, dar care ar fi reprezentat prețul cu care pârâta urma să cumpere apartamentul de la stat, sens în care a discutat cu reclamantul și cu pârâta și a semnat și el antecontractul în litigiu la rubrica "martor";. Și el susține că a efectuat lucrări de renovare la această casă, deoarece a locuit în ea circa 6 luni, după care a "stabilit cu reclamanții să le dea casa lor, cu condiția ca reclamanții să-i plătească cheltuielile efectuate cu îmbunătățirile și cheltuielile necesare casei";. Martorul a declarat instanței că la data la care a încheiat contractul de împrumut cu pârâta, soțul ei, pârâtul P. I. era în penitenciar.
Față de toate aceste considerente, cum între părți nu există un antecontract valabil, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamanților, dispunând obligarea acestora, ca părți căzute în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți, reprezentând onorariu de avocat.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 948 C.civ., art. 35 din Codul familiei, art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 274 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii precizate.
În motivare s-a arătat că instanța de fond pleacă de la premisa greșită a faptului că recurentul M. O. nu ar fi semnat antecontractul în calitate de mandatar al vânzătoarei P. D., în condițiile în care, prin precizarea de acțiune a arătat în mod expres că a semnat actul în această calitate și poziția unde se află această semnătură, ultima în dreapta-jos, la poziția vânzător. Cum premisa de la care se pornește este greșită, toată fundamentarea și motivarea hotărârii este greșită.
Instanța de fond este într-o gravă eroare atunci când reține că antecontractul de vânzare-cumpărare nu poate fi validat, deoarece manifestarea de voință este "prea vagă".
Instanța de fond pur și simplu a ignorat toate apărările cu privire la semnarea antecontractului de către reclamant, în calitate de mandatar al pârâtei vânzătoare, cu privire la împrejurările situației care au condus la încheierea în aceeași zi,_, a celor trei acte: contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu primăria, antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu reclamanta M. A., procura specială notarială întocmită reclamantului M. O., nu numai pentru administrare, cum greșit reține instanța de fond, ci și pentru închiriere și vânzare (multiple operațiuni juridice, practic tot ceea ce era necesar pentru o bună desfășurare a vieții cotidiene în acest imobil până la momentul întabulării dreptului de proprietate al recurenților), sumele mari de bani care au fost achitate de recurenți, cu titlu de preț al imobilului.
Din motivarea sentinței nu reiese niciun argument care a stat la baza opiniei instanței de fond potrivit căreia, antecontractul nu a fost semnat de recurent, ca mandatar la pârâtei-vânzătoare. S-a arătat poziția la care există această semnătură, aspect necontestat de niciuna dintre părți.
Nici declarația martorului B. I., cel mai important, prezent la toate formalitățile și martor semnatar al antecontractului, nu este luată în considerare decât trunchiat, deși acesta confirmă atât restituirea împrumutului pe care pârâta îl avea la el, de către reclamanți, cât și plata chiriei restante și a prețului apartamentului către stat, tot de către aceștia. În final a arătat că toată lumea a fost mulțumită și această situație litigioasă a apărut cu ocazia întoarcerii în țară a fratelui pârâtei care a sfătuit-o pe aceasta să nu cedeze decât în situația încasării altor sume de bani. Aspectul este confirmat de conduita pârâtei: revocă mandatul dat reclamantului prin procura de care și-a amintit în timpul procesului (dar a cărei existență a negat-o la interogator) și împuternicește o altă persoană, prieten cu fratele să vândă imobilul.
Reanalizând cauza, având în vedere întreaga stare de fapt dovedită în speță, se poate reține că în mod real, recurenții au cumpărat de la pârâtă imobilul în litigiu.
Față de contestarea semnăturii din partea acesteia, a contestării tuturor actelor încheiate între părți, ținând cont și de concluzia raportului de expertiză grafologică, recurenții au fost nevoiți să precizeze acțiunea în modalitatea arătată, și anume validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă, prin mandatar M. O. ,
în calitate de vânzătoare și recurenta M. A. în calitate de cumpărătoare, în baza procurii speciale autentificată sub nr. 3628/_ de BNP Groza Aurel V. (semnătura mandatarului este aplicată la poziția vânzător, ultima, cea indescifrabilă).
Nu se poate reține că vânzarea s-ar fi tăcut în dauna vânzătoarei din cauza faptului că mandatarul a vândut soției lui, deoarece s-a făcut dovada achitării integrale a prețului de la acea dată, real și serios și care a constat în: suma de 66 mii. lei vechi (47 mii. lei + dobânda contractuală) împrumutul de la B. I. (plată confirmată de B. I. audiat ca martor în cauză), suma de 30.835.636 lei vechi prețul apartamentului din contractul de vânzare-cumpărare din_, încheiat cu primăria, achitați de recurent cu chitanța nr. 22597/_ sumă achitată în aceeași zi împreună cu chiria restantă pe doi ani; suma de 15.000.00 lei vechi îmbunătățiri aduse apartamentului de B. I., încasate de acesta și pe care le recunoaște; suma de 15.000.000 lei vechi achitați în mână, la masă, amândurora, lui B. I. și P. D. ; restul de câteva milioane reprezentând chiria aferentă celor 2 ani de neplată către primărie și taxele pentru vânzarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995.
Reaua credință și nesinceritatea pârâtei se pot observa și din succesiunea răspunsurilor la interogatoriu. La întrebarea 5, recunoaște că a venit la B. pentru lămurirea situației locative, unde s-a constatat că avea chiria restantă pe doi ani, iar contractul de închiriere era reziliat. Apoi la întrebarea 6 nu mai recunoaște că sumele au fost achitate, pentru a putea redobândi calitatea de chiriaș și pentru a putea cumpăra imobilul, dar care fapt s-a întâmplat, pentru că altfel cum ar fi putut să i se vândă imobilul de către primărie. Revine și arată că singură ar fi achitat suma de cca. 30 milioane lei vechi, reprezentând prețul imobilului cumpărat de la primărie, deși mai sus a afirmat că nici până la acea dată nu restituise împrumutul lui B. I., pentru că nu a avut bani. Mai mult, cum puteau recurenții să locuiască în imobil cu acordul lui B. I. (răspunsul pârâtei la întrebarea 13), dacă acesta nu ar fi primit înapoi suma împrumutată?. Și la întrebarea 7, pârâta a negat faptul că ar fi întocmit procura de administrare/vânzare, deși aceasta a fost un act autentic. Toate aceste întrebări nu au decât un singur răspuns: re cure nții au achitat aceste sume și acesta a fost motivul pentru care pârâta a întocmit recurentului procura, pentru că era singura posibilitate legală la acea dată, fiind imobil ce făcea obiectul Legii nr. 112/1995, ca recurentul să poată face demersurile necesare pentru întabulare, renovarea apartamentului, conectarea la utilități etc. Când pârâta afirmă " De la M. n-am primit nimic" (sau doar
15 milioane lei vechi împreună cu B. I., era răspunsul corect, achitați efectiv în mână), nici nu avea cum, pentru că recurenții au plătit în numele pârâtei lui B. I. suma împrumutată de pârâtă, de 66 milioane (47 milioane + dobânda), la primărie, suma de 38 milioane lei vechi, reprezentând chiria restantă și prețul aferent apartamentului tot în contul pârâtei, deoarece aceasta avea calitatea de chiriaș la stat, iar din păcate actele nu s-au putut perfecta altfel, decât pe numele ei, datorită acestei calități. De altfel, "afacerea", câștigul pârâtei, este unul evident: la momentul întâlnirii cu recurenții se afla în situația în care nu mai locuia în apartament, contractul său de închiriere/era reziliat, avea o datorie foarte mare față de B. I. (deci nu numai că nu avea nimic, dar avea și datorii), iar după întâlnirea cu aceștia a scăpat de toate aceste datorii și a mai primit și bani pe deasupra (a vândut de fapt un drept de cumpărare al apartamentului de la stat).
Pârâta recunoaște că nu a achitat niciun ban pentru întabularea apartamentului, pentru că de fapt, nici nu o mai interesa ce formalități urmează a fi întocmite și care priveau doar recurenții. Reclamanții au făcut toate demersurile pentru întabularea în cartea funciară a imobilului, după cum bine se poate observa din documentația realizată de expert B. iu D., în 2006, documentație realizată la cererea beneficiarului P. D.
, prin mandatar M. O. . Comunicarea încheierii de c.f. nr. 3358/2006 s-a făcut recurentului la adresa imobilului, str. V. A., nr. 14.
Procura a fost revocată în timpul procesului, după mai multe termene de judecată, după ce pârâta a fost sfătuită de fratele ei, cum se poate specula această situație juridică în scopul obținerii încă a unor sume de bani de la recurenți. Aceasta i-a întocmit și lui o procură autentică de administrare/vânzare (aflată la dosarul cauzei cu ocazia înaintării actelor în vederea efectuării expertizei grafologice), motiv pentru care, acasă la reclamanți au început să se perinde tot felul de cetățeni interesați să cumpere imobilul sau chiar să îi amenințe să evacueze imobilul pentru că l-ar fi cumpărat de la proprietar.
Este evident că în cuprinsul procurii întocmită reclamantului s-a menționat că "atunci când dispozițiunile legale vor permite, să-l vândă cui va crede de cuviință", pentru că prin contract autentic de vânzare-cumpărare, imobilul nu se putea vinde decât după consumarea termenului de 10 ani.
Nu a falsificat nimeni nicio semnătură. Pârâta, în mod intenționat a semnat în mod diferit decât pe celelalte acte întocmite în aceeași zi, pentru că era singurul act și care o obliga, prin care vindea imobilul și s-a gândit să-i rămână o "portiță". Altfel cum se explică și faptul că în timpul procesului, data de pe antecontractul din_ este ștearsă, deși s-a prezentat instanței copia acestuia în care data este clar menționată.
Deși defavorabilă recurenților, concluzia raportului de expertiză nu este hotărâtoare în cauză. Se reține doar că semnătura ce se pretinde a fi fost executată de pârâtă nu-i aparține acesteia, dar valabilitatea contractului nu este afectată, din moment ce acesta este semnat la poziția vânzător de mandatarul cu procură specială în scopul vânzării. S-au administrat mai multe probe, s-au luat declarații de martori, care, coroborate, dovedesc starea de fapt prezentată de reclamanți, în sensul în care între părți s-a încheiat un acord de voință valabil, care a fost pus în executare de părți, fără să fi existat vreo disensiune pe o perioadă de peste 10 ani, astfel că se impune pronunțarea unei hotărâri de validare a contractului.
Nici apărarea potrivit căreia actul ar fi lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului soțului aflat în detenție la acea dată, nu poate fi primită, deoarece celălalt soț se poate angaja în mod valabil cu ocazia încheierii promisiunilor de vânzare- cumpărare, cum este cazul de față. De la încheierea antecontractului și până în prezent sau mai ales, după liberarea sa din penitenciar, pârâtul P. I. nu s-a adresat instanței pentru a solicita anularea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de soția sa, mai ales că posesia fusese predată, și, mai mult, la spațiu au fost aduse multiple lucrări de reparații și îmbunătățiri.
În tot acest răstimp, din 1999 până în 2010, cu ocazia introducerii acțiunii, pârâta nu a mai avut nicio pretenție asupra imobilului în litigiu, nu a mai venit la B., reclamanții au locuit neconturbați în acest imobil. Mai mult, după cum se poate observa pârâta are domiciliul la Dej din anul 2002, fapt care dovedește încă o dată că aceasta nu mai avea nicio legătură cu B. . Prin încheierea tuturor actelor în data de_, pârâta a fost conștientă că a vândut apartamentul, altfel că a solicitat eliberarea actelor de identitate la Dej. Această solicitare nu avea nicio logică, dacă ar fi avut casă la B. și dacă la Dej ar fi locuit doar provizoriu. Pur și simplu, din toate manifestările pârâtei P.
D. transpare cu claritate acordul expres de voință al acesteia de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu către reclamanți. În consecință, s-a subliniat faptul că sunt îndeplinite toate condițiile de valabilitate ale antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
În drept s-au invocat dispozițiile art._ și urm. Cod civil, art. 304 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 17).
Intimații, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
La termenul de judecată din data de 8 mai 2013 instanța din oficiu a invocat și pus în discuție excepția nulității hotărârii atacate, pe considerentul nesemnării încheierii de amânare a pronunțării.
Analizând hotărârea pronunțată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ. tribunalul reține faptul că hotărârea instanței de fond este nulă.
Potrivit art. 260 Cod procedură civilă, dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
În situația în care instanța de judecată dispune amânarea pronunțării, dezbaterile asupra fondului se consemnează în cuprinsul unei încheieri de ședință, care constituie parte integrantă din hotărârea care se pronunță. Lipsa unei asemenea încheieri atrage nulitatea hotărârii pronunțate, vătămarea decurgând din imposibilitatea instanței sesizate cu soluționarea căii de atac de a exercita controlul judiciar.
Din partea introductivă a sentinței civile nr. 12729/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 decembrie 2012, reiese că dezbaterile pe fond ale cauzei au avut loc în data de 12 decembrie 2012 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată.
Verificând încheierea din data de 12 decembrie 2012 (f. 174 dosar fond), se constată că aceasta nu poartă semnătura judecătorului care a pronunțat sentința civilă atacată.
Lipsa semnăturii echivalează în fapt cu inexistența încheierii propriu-zise. Or, în lipsa încheierii de amânare a pronunțării instanța de control judiciar nu poate stabili dacă dezbaterile s-au desfășurat în fața judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată, respectiv dacă fondul cauzei s-a cercetat de judecătorul în fața căruia s-au închis dezbaterile, situație care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 312 alin. (5) C.proc.civ.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat, va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței de fond, care, cu ocazia rejudecării, va proceda la analizarea și soluționarea acțiunii civile formulată prin prisma probatoriului administrat, va cerceta motivele invocate în recurs, care nu au fost cercetate de tribunal, având în vedere motivul de casare incident, urmând a fi respectate dispozițiile legale privitoare la semnarea încheierilor și hotărârii judecătorești care se va pronunța în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții M. O. și M. A. , ambii domiciliați în B., strada V. A. nr. 14, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 12729/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 decembrie 2012 în dosarul nr._, casează în tot hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei B. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||||
G. | C. F. | R. | -I. | B. | M. | -L. B. M. | -E. | P. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare 14 mai 2013
judec. fond M. N. L.
| ← Încheierea civilă nr. 79/2013. Hotărâre care să țină loc... | Decizia civilă nr. 76/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
