Decizia civilă nr. 434/2. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV IL Ă NR. 434 /R /2 01 3
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: M. L. B.
JUDECĂTOR: B. I. S.
GREFIER: M. - M. E.
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de reclamanta K. M. și pârâții M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H.
V. A., H. A., S. V. și S. L. împotriva sentinței civile nr. 5070/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 6 noiembrie 2013 în prezența reprezentantului recurentei - avocat Moruțan I. n Alin și a reprezentantului pârâților- recurenți, avocat R. Onoriu, concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 5070/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta K. M. în contradictoriu cu pârâții M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A.
, P. E., H. A., H. V. A., S. V. și S. L. , A. Ș. și A. C. , M.
V. A. , fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că excepția de neexecutare a contractului, nu este o excepție propriu-zisă, neîncadrându-se în categoria excepțiilor procesuale sau de fond asupra cărora este ținută să se pronunțe. Astfel, potrivit definiției date în doctrină acestei instituții juridice, excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare (deci nu o excepție) aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații. Față de natura juridică a acestei instituții juridice, și anume aceea de mijloc de apărare, instanța a apreciat că nu se poate pronunța în mod separat pe acest aspect, susținerile pârâților cu privire la excepția de neexecutare fiind calificate ca apărări de fond, menite a paraliza acțiunea reclamantei, invocarea acestei instituții având drept scop respingerea acțiunii reclamantei ca nefondate, context în care instanța a avut în vedere aceste aspecte la considerentele asupra fondului cauzei, nepronunțându-se pe excepția de neexecutare în mod distinct.
Pe fond, instanța a apreciat că înscrisul contract de vânzare-cumpărare de la filele 305-
306 prin care reclamanta înțelege să își probeze pretențiile este un înscris autentic, nefiind admisibil ca instanța să pronunțe o hotărâre ce ține loc de act autentic, atunci când înscrisul întocmit este chiar unul în formă autentificată, părțile prezentându-se în fața notarului public, dar având neînțelegeri cu privire clauzele contractuale, fiind inserate obiecțiuni și adăugiri ce probează o lipsă a acordului de voințe. Mai mult, din răspunsul la întrebarea nr. 12 a interogatorului administrat reclamantei (fila 139), aceasta recunoaște că nu a dat nicio sumă de bani la nimeni, context în care nu se poate vorbi de un contract de vânzare-cumpărare, lipsind prețul ca element esențial al unui astfel de contract.
Prin al doilea capăt de cerere se solicită ieșirea din indiviziune, reclamanta solicitând partajarea față de coproprietari ce nu au fost de acord cu încheierea și semnarea contractului de vânzare-cumpărare de la filele 305-306, potrivit cotelor ce le dețin. În acest context, instanța a reținut că obiect al partajului este un bun comun aflat în coproprietate forțată asupra căruia nu se poate pronunța un partaj judiciar. Este adevărat faptul că în situația în care există un acord de voință al tuturor coproprietarilor, aceștia pot conveni la schimbarea destinației bunului aflat în coproprietate forțată și pot conveni ca bunul să revină unuia dintre ei sau unui terț, însă în lipsa acordului tuturor coproprietarilor, aceștia nu pot fi obligați a ieși din starea de indiviziune forțată,
regulile aplicabile în caz de coproprietate forțată fiind sensibil diferite de cele aplicabile în cazul coproprietății comune (obișnuite, temporare). Este adevărat că în practică a fost atenuat principiul potrivit căruia nu se poate pune capăt prin partaj coproprietății forțate, dar trebuie reținut că în cazul acestui tip de coproprietate, partajul poate duce la încetarea coproprietății forțate, în mod excepțional, atunci când nu se mai impune cu necesitate a fi menținută starea de coproprietate forțată, iar natura și destinația funcțională a bunului dă posibilitatea împărțirii lui. Cum cota deținută de coproprietari ce nu au fost de acord cu vânzarea ar face imposibilă exercitarea dreptului de proprietate în mod real de către acei coproprietari ce s-au opus vânzării, instanța a apreciat că nu există posibilitatea împărțirii bunului aflat în litigiu.
Ultimul capăt de cerere referitor la intabulare este o consecință a soluției pronunțate la primele capete de cerere.
Este adevărat că există posibilitatea ca la acest moment, în fapt, părțile comune cu destinația de pod să aibă o cu totul altă destinație dată de către reclamantă, însă acest fapt nu poate avea ca efect stingerea drepturilor pe care pârâții persoane fizice coproprietari ai părților comune indivize le au asupra acestui spațiu.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu expert, dovada privind onorariul de avocat fiind depusă la dosar după pronunțarea soluției, nefiind avută în vedere.
În drept s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat că din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă cu certitudine faptul că toți pârâții și-au exprimat acordul și consimțământul ca reclamanta să dobândească dreptul de proprietate asupra cotei de 8/10 părți din podul cu nr. top nou 8142/C/35 cu o arie desfășurată de 165,24 mp, împreună cu cota indiviză de 15,50/192 părți din terenul aferent înscris în CF colectiva nr. 5637 B., nr. top. 8142/C și cota indiviză de 9,5/112.3 părți din părțile indivize comune: fundații, elevații, pereți, planșee, casa scării, instalații, trotuar protecție, situat in B., str. G. P. De B., nr. l, sc. C, et. V, județul B. -Năsăud, precum și asupra șarpantei edificată din fondurile exclusive ale acesteia.
Astfel, în data de_, la solicitarea subsemnatei, Primăria Bistrița a eliberat autorizația de construire nr. 68/2526 din_ pentru construirea șarpantei.
Urmare a înțelegerii intervenite între reclamantă și vecinii de scară (pârâții), s-a convenit schimbarea destinației podului (respectiv construirea unei garsoniere), iar în schimbul realizării, din fonduri proprii, de către reclamantă a acoperișului șarpanta pe întreaga scara C al blocului nr. 1 din strada G. P. De B., ceilalți vecini să-i transfere dreptul de proprietate asupra uscătorului de la etajul IV și a podului nou creat pentru amenajarea unei garsoniere.
La acea dată, toți vecinii de scară și-au exprimat acordul, astfel că au semnat tabelul nominal anexat.
Deoarece, lucrările de construire a șarpantei aveau să dureze mai mult timp, reclamanta a convenit cu vecinii în data de_ să încheie doar contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru uscător, urmând ca după realizarea șarpantei să încheie contractul de vânzare- cumpărare în formă autentică și pentru șarpantă.
În anul 2004, reclamanta a finalizat în totalitate șarpanta, așa cum reiese din nota de constatare nr. 157 emisă de Primăria Bistrița sub nr. 26686/_ .
Ulterior, reclamanta a solicitat vecinilor să se prezinte la BNPA Drăguț în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect cota de 8/10 părți din podul cu nr. top nou 8142/C/35 cu o arie desfășurată de 165,24 mp, împreună cu cota indiviză de 15,50/192 părți din terenul aferent înscris în CF colectivă nr. 5637 B., nr. top. 8142/C și cota indiviză de 9,5/112.3 părți din părțile indivize comune: fundații, elevații, pereți, planșee, casa scării, instalații, trotuar protecție, situat în B. str. G. P. De B., nr. l, sc. C, etaj V, județul B. -Năsăud.
Deoarece, 2 vecini nu s-au putut prezenta la data de_ în fața notarului (ceilalți fiind prezenți și semnând contractul de vânzare-cumpărare) părțile au fost și sunt în imposibilitate de a intabula podul conform înțelegerii pe numele reclamantei și a pârâților de rând 1, respectiv: în favoarea reclamantei K. M. - în cotă de 9/10 (8/10 părți dobândite cu titlu de cumpărare și 1/10 părți fiind în proprietate anterior actului); în favoarea coproprietarilor H. A. și soția H.
V. - în cotă de 1/10 părți cu titlu anterior dobândit.
Contractul de vânzare-cumpărare semnat în fața BNP Drăguț a fost depus la dosar cu semnăturile în original, împreună cu tabelul nominal semnat de pârâți în fața administratorului asociației de locatari. Mai mult, pârâta Miele V. A. și pârâta P. E. au emis câte o procură autentică nr. 2302/_ si 2303/_ prin care împuternicesc pe pârâta O. A. să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanta.
În această situație, ținând cont de faptul că pârâții nu au înțeles să se înscrie în fals în ceea ce privește actele care au fost menționate, se dovedește că acțiunea este întemeiată, chiar dacă după mai bine de 5 ani pârâții au o opoziție nejustificată.
Prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare, a tabelului nominal și a procurilor se dovedește înțelegerea existentă între părți, astfel acțiunea trebuie admisă în caz contrar reclamanta urmând a fi prejudiciată pentru că a efectuat investiții care profită tuturor, având convingerea că pârâții îi vor semna actele necesare transferului dreptului de proprietate.
Mai mult, pârâții au acceptat ca reclamanta să execute lucrările la șarpantă, au predat posesia imobilului și au efectuat toate demersurile legale la autorități în vederea autorizării lucrărilor, astfel că au acceptat și au confirmat înțelegerea existentă între părți.
De altfel, pârâtul A. și soția au confirmat în fața instanței faptul că a existat înțelegerea între părți și cele susținute de reclamantă sunt conforme cu realitatea.
Daca s-ar fi opus, ar fi existat o opoziție expresă conform opoziției pârâtului H., care a fost acceptată de către reclamantă. Toți ceilalți pârâți au semnat actul de vânzare fără obiecțiuni. Singurul motiv pentru care nu s-a finalizat contractul de vânzare-cumpărare a fost acela că au lipsit proprietarii unui apartament.
Acordul coproprietarilor privind construirea de către reclamantă, din surse proprii, a șarpantei și edificarea unei locuințe proprietatea exclusivă a acesteia, dovedește existența înțelegerii dintre părți. Refuzul nejustificat al unor pârâți de a finaliza înțelegerea constituie o inducere în eroare a reclamantei și o încercare de "îmbogățire fără justă cauză" a acestora, deoarece, refacerea acoperișului a adus un plus de valoarea scării și tuturor apartamentelor, inclusiv ale pârâților care s-au opus.
Hotărârea privind schimbarea destinației spațiului se înscrie în categoria actelor de administrare, nu de dispoziție, iar în materie locativă Legea nr. 114/1996 și Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari instituie regula majorității, nu a unanimității în ceea ce privește adoptarea măsurilor de administrare a spațiilor comune.
În considerarea acestor aspecte se apreciază că o eventuala opoziție a vreunui pârât nu poate avea ca efect păstrarea destinației inițiale a spațiului - pod (mai ales că a fost edificat din fondurile proprii ale reclamantei), fapt pentru care schimbarea regimului juridic al bunului în litigiu este legală și temeinică.
Partajul este admisibil în situația în care podul nu mai este destinat folosinței comune. Astfel, se poate observa că reclamanta este singura care a edificat lucrările la șarpantă și pod și a amenajat o locuință proprietatea exclusivă a reclamantei. În aceste condiții, în prezent, podul nu mai poate fi considerat ca fiind destinat folosinței comune. Starea actuală (proprietatea exclusivă a reclamantei asupra lucrărilor) face ca podul să nu mai poată fi folosit conform destinației inițiale.
Practic, podul blocurilor nu este un spațiu comun strict necesar folosirii imobilului, așa cum sunt scările sau holurile, nefiind indispensabil folosirii imobilului, el poate face obiectul unui act convențional de dispoziție, încheiat de locatari; locatarii pot decide, convențional ca spațiul respectiv să fie mansardat.
Prin decizia de îndrumare a instanței supreme nr. 1039/1977 s-a stabilit: "prin excepție, starea de coproprietate forțată poate să înceteze și atunci când nu se mai impune cu necesitate a fi menținută. Astfel, de pildă, în principiu, podul unei clădiri este în folosință comună și nu se împarte între coproprietari. Dacă totuși, ținând seama de natura și destinația funcțională a podului, această posibilitate există în fapt, instanța este îndreptățită să dispună o atare împărțire, bineînțeles, fără a leza interesele vreunui coproprietar".
Vânzarea cotelor părți din pod profită tuturor locatarilor, iar imobilul își sporește valoarea, datorită mansardării. Avem astfel, exact efectele scontate ale oricărui act de administrare. În aceste condiții, raționamentul instanței de fond de a respinge acțiunea reclamantei ca inadmisibilă este neîntemeiat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 7, 8, 9 C.proc.civ.
La data de 7 octombrie 2013 au declarat recurs intimații M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H. A., H. V.
A., S. V. și S. L. , solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării reclamantei și la plata onorariului de avocat.
În motivare s-a arătat că așa cum rezultă din încheierea din 11 iunie 2013 (verso), recurenții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. Pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, instanța a dispus amânarea pronunțării hotărârii judecătorești pentru data de 13 iunie 2013.
Conformându-se, la data de_ recurenții au depus concluzii scrise prin serviciul registratură al instanței. La aceeași dată (_ ) instanța de fond s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 5070/2013.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 93, art. 105 alin. (2), 301 alin. (1), art. 304 pct. 7-9 C.proc.civ.
Recursul a fost declarat în termen având în vedere că deși pârâții au solicitat citarea și comunicarea actelor de procedură la domiciliul ales, hotărârea atacată s-a comunicat pârâților la domiciliul lor și nu la cel ales.
Fiind în prezența unei comunicări nelegale, la alt domiciliu decât cel la care s-a solicitat a se realiza, recursul declarat la data de 7 octombrie 2013 este un recurs declarat în termen, anterior comunicării hotărârii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar față de recursul declarat de reclamantă (f. 29) s-a solicitat pe cale de excepție constatarea nulității recursului, întrucât modalitatea de motivare constă practic în redarea istoricului cauzei, fără a fi structurată juridic, nefiind susceptibilă de a fi încadrată în niciunul din cele 9 cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.proc.civ, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței civile nr. 5070/2013 ce face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanța de fond în fundamentarea acesteia.
În realitate, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs este o redare efectivă a istoricului cauzei și întrucât nu este structurată din punct de vedere juridic astfel încât să se poată reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
Raportat la cererea de validare a contractului de vânzare-cumpărare s-a arătat că în mod corect s-a reținut în sentința recurată ca "nefiind admisibil ca instanța să pronunțe o hotărâre ce ține loc de act autentic, atunci când înscrisul este chiar unul în formă autentificată, părțile prezentându-se în fața notarului public, dar având neînțelegeri cu privire la clauzele contractuale, fiind inserate obiecțiuni și adăugiri ce probează o lipsă a acordului de voință".
Mai mult, prețul nu a fost plătit, proba fiind însuși răspunsul la întrebarea nr. 12 din interogatoriul luat reclamantei, care a recunoscut sincer în fața instanței de fond că: "Nu am dat nicio sumă de bani la nimeni. Contractul din 2005 prevedea o evaluare a podului la 10 milioane lei, dar nu am dat niciun ban."
Cererea reclamantei recurente este netemeinică, deoarece în esență se bazează pe înfrângerea principiului îmbogățirii fără justă cauză, și deși nu a plătit niciun preț, solicită validarea unui contract, fără plata unui preț real și echivalent, ca element esențial al unui astfel de contract.
De aici rezultă că, susținerea din motivele de recurs, de la pag.3 alineatul 6, potrivit căreia
"Singurul motiv pentru care nu s-a finalizat contractul de vânzare-cumpărare a fost acela că au lipsit proprietarii unui apartament" nu este adevărată, deoarece motivul real a fost neachitarea prețului.
Cu privire la solicitarea privind dobândirea dreptului de proprietate asupra șarpantei, s-a arătat că acțiunea civilă introductivă, nu cuprinde un asemenea petit.
Totuși, s-a reiterat că în schimbul contribuției la construirea șarpantei, recurenții au vândut reclamantei doar uscătorul nu și podul și pentru că a fost o vânzare valabil exprimată, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3316/11 august 2000 la prețul real la vremea aceea, de 15.000.000 lei (vechi), iar la ora actuală încăperea este întabulată în CF pe numele reclamantei, unde aceasta este înscrisă ca proprietară a unui apartament cu 4 (patru) camere.
Desigur că, dacă s-ar fi vândut și podul, acesta ar fi fost inclus alături de uscător, în același act de vânzare-cumpărare, evident la un preț mai mare decât cel la care s-a evaluat uscătorul.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea privind ieșirea din indiviziune, respectiv "partajarea față de coproprietarii care nu au fost de acord cu încheierea și semnarea contractului _, potrivit cotelor ce le dețin", nu este posibilă deoarece "obiect al partajului este un bun aflat în coproprietate forțată asupra căruia nu se poate pronunța un partaj judiciar.
Ceilalți intimați, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Excepția nulității recursului a fost soluționată la termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2013.
Textul art. 303 C.proc.civ. instituie doar obligativitatea motivării recursului, fără a se preciza cum anume trebuie motivat. Prin urmare, partea are posibilitatea de a indica în cuprinsul cererii de recurs orice considerent care în opinia sa justifică soluția admiterii recursului declarat.
Așa cum rezultă din conținutul cererii de recurs hotărârea instanței de fond a fost criticată pe considerentul că din probatoriul administrat în fața primei instanțe rezultă existența acordului și consimțământului tuturor proprietarilor pentru ca reclamanta să dobândească dreptul de proprietate asupra cotei de 8/10 părți din pod și asupra șarpantei edificată exclusiv din fonduri proprii.
Chiar dacă filele 2 - 5 din recursul declarat constituie o preluare a motivelor de fapt care au justificat promovarea acțiunii, în condițiile în care acțiunea reclamantei s-a respins în totalitate, motivele invocate în fața primei instanțe pot constitui și motive de recurs.
Motivele de recurs invocate pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., controlul judiciar putând fi exercitat.
Prin urmare, excepția nulității a fost respinsă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041C.proc.civ., tribunalul constată că recursul declarat de reclamantă nu este fondat, iar cel declarat de pârâți este fondat.
În ceea ce privește recursul reclamantei tribunalul reține că instanța a fost sesizată cu o acțiune în valorificarea unui antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect o anumită cotă parte determinată din pod și părțile comune și prețul de 1.000 lei (f. 50, 51 vol. I dosar fond).
Chiar dacă în cuprinsul contractului încheiat se menționează faptul redactării și dactilografierii lui la data autentificării, întrucât lipsește încheierea de autentificare (probabil datorită lipsei consensului dintre părți, având în vedere obiecțiunile înserate în cuprinsul actului în formă olografă), înscrisul nu poate avea valoare de act autentic.
Pentru valorificarea unui astfel de antecontract (așa cum se solicită prin cererea introductivă) este necesar, printre alte condiții, ca părțile contractante să-și fi îndeplinit obligațiile asumate și anume predarea bunului de promitentul-vânzător și plata prețului de promitentul- cumpărător.
Așa cum rezultă din recunoașterea reclamantei la interogatoriu (întrebarea nr. 12 - f. 139 vol. I dosar fond) prețul stabilit în cuprinsul antecontractului încheiat nu a fost achitat de reclamantă.
Prin urmare, lipsa plății prețului, ca obligație asumată de promitentul-cumpărător, împiedică validarea antecontractului încheiat.
În condițiile în care instanța a fost investită cu o acțiune în valorificarea unui antecontract de vânzare-cumpărare și nu cu constatarea vreunei alte înțelegeri între părți, de natură diferită, ea este ținută să verifice îndeplinirea cerințelor legale pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În aceste condiții, efectuarea de reclamantă a unor amenajări, existența acordului proprietarilor, aspecte relevate în recurs, nu au relevanță în cauză cât timp prețul, ca element esențial al unei vânzări nu a fost achitat, aspect ce denotă neîndeplinirea obligației asumată de promitentul-cumpărător.
Sistarea stării de coproprietate forțată este posibilă atunci când starea de coproprietate nu se mai impune cu necesitate, iar bunul poate fi împărțit fără a se realiza o fărâmițare excesivă ce afectează utilizarea normală a bunului.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, în condițiile în care cota de proprietate deținută de persoanele care s-au opus vânzării împiedică exercitarea normală a dreptului de proprietate de coproprietarii care nu s-au opus vânzării, bunul nu poate fi împărțit în natură.
Ca atare nici întabularea solicitată nu poate fi dispusă.
Recursul pârâților vizează numai soluția adoptată de instanța de fond cu privire la cheltuielile de judecată, care a fost criticată exclusiv sub aspectul neacordării onorariului de avocat.
Instanța de fond nu a inclus și onorariul de avocat în cuantumul cheltuielilor de judecată pe considerentul că dovada achitării acestuia s-a depus la dosar după pronunțarea hotărârii.
Verificând actele dosarului tribunalul constată că nu rezultă din dosar faptul că actul ce atestă plata onorariului de avocat - chitanța nr. 235/_ - a fost depusă după momentul pronunțării soluției.
În condițiile în care aceasta s-ar fi depus după pronunțarea hotărârii, chitanța trebuia cusută la dosar după minuta redactată, știut fiind că actele se depun la dosar în ordine cronologică.
Or, chitanța ce atestă plata onorariului de avocat, în cuantum de 1.400 lei este depusă la dosar la fila 312 la data de 13 iunie 2013, anterior concluziilor scrise depuse de reclamantă și anterior minutei dactilografiate.
De asemenea, pe această chitanță nu există vreo viză a judecătorului care să ateste primirea ei după momentul pronunțării.
Pe de altă parte, tribunalul constată că această chitanță s-a depus la dosar odată cu concluziile scrise la data de 13 iunie 2013, dată la care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Fiind depusă la registratură personal rezultă că depunerea a avut loc în cadrul programului de lucru, împrejurare ce atrage obligația persoanei care primește și înregistrează actul de a-l prezenta de îndată grefierului de ședință, conform art. 93 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară, pentru a fi prezentat imediat judecătorului cauzei.
Nedepunerea la dosar a chitanței ce atestă plata onorariului de avocat imediat după momentul depunerii din culpa funcționarilor instanței este o problemă ce privește modul de organizare a instanței și care nu se poate repercuta negativ asupra justițiabilului, care a depus actul în ziua pronunțării hotărârii, în programul de lucru al instanței, în condițiile în care instanța nu a stabilit ora la care va avea loc pronunțarea.
Ca atare, făcând aplicarea art. 274 C.proc.civ., reținând că reclamanta a căzut în pretenții, tribunalul apreciază că se impunea obligarea reclamantei și la plata sumei de 1.400 lei cu titlu de onorariu de avocat, pe lângă onorariul de expert acordat de 200 lei.
În temeiul acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 C.proc.civ. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă și va admite recursul declarat de pârâți, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul obligării reclamantei la plata în favoarea pârâților a sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și de expert.
Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii, care nu au fost criticate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K. M. , cu domiciliul ales în
B., str. Alba I. nr. 4A, județul B. -Năsăud la sediul profesional al avocatului Moruțan Alin împotriva sentinței civile nr. 5070/2013 pronunțată la data de 13 iunie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de pârâții M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H. A., H. V. A., S. V. și S. L.
, toți cu domiciliul procesual ales la avocatul R. Onoriu, în B., strada G. P. de B. nr. 1, bloc 1, scara A, apartament 9, județul B. -Năsăud împotriva aceleiași hotărâri, modifică în parte hotărârea atacată în sensul obligării reclamantei la plata în favoarea pârâților a sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și de expert.
Menține restul dispozițiilor hotărârii. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
G. | C. F. M. | L. | B. | S. | I. B. M. -M. | E. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
judec. fond O. C. -V.
| ← Decizia civilă nr. 4027/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 69/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
