Decizia civilă nr. 225/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 225/2013

Ședința publică din 05 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte tribunal

Judecător: I. D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul formulat de revizuientul D. N., cu domiciliul în municipiul Z., str. P. I. S., nr. 39, Bl. P 13, sc. A, et. 2, ap. 10, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 3903 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în_, având ca obiect plângere contravențională - revizuire.

La apelul nominal, făcut în ședința se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat, după care:

Instanța, constată că potrivit dispozițiilor art. 159¹ Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză și în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare asupra excepția tardivității recursului invocată din oficiu.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 4156 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în_ s-a respins ca tardivă cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 2172 din_ a Judecătoriei Z., cerere formulată de revizuentul D.

N. , în contradictoriu cu intimatul Municipiul Z. prin primar. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui Sălaj cu nr. 2694/84 din_, revizuientul D. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Z. - prin Primar, revizuirea Sentinței civile nr. 2172 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău in dosarul nr._ și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție seria CLMZ nr. 0. din_ .

Prin Decizia civilă nr. 550 din_ Tribunalul Sălaj și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Z., reținând că în conformitate cu

1

dispozițiile art. 323 Cod procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea definitivă și a cărei revizuire se cere.

Asupra excepției tardivității invocate din oficiu, prima instanță a reținut următoarele:

Deși cererea de revizuire nu este întemeiată în drept, motivele de revizuire invocate pot fi încadrate în prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă - dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, în speță asupra unor excepții pretins invocate.

Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă termenul de revizuire este de o lună și se socotește în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, de la data comunicării hotărârii definitive, iar când hotărârea a fost dată de instanța de recurs după evocarea fondului, termenul de revizuire curge de la pronunțare.

Sentința civilă nr. 2172 din_ a Judecătoriei Z. a fost comunicată revizuientului la data de_, iar Decizia nr. 13/2012 a T. ui Sălaj, prin care s-a soluționat recursul formulat de petent împotriva Sentinței 2172/_ a fost pronunțată la data de 10 ianuarie 2012. Cererea de revizuire a fost înregistrată însă la registratura T. ui, personal de către petent, la data de_, deci cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs revizuientul D. N. .

Recursul de față urmează a fi respins ca tardiv, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Hotărârea primei instanțe a fost comunicată revizuentului la data de 19 noiembrie 2012 astfel că, socotit pe zile libere (prin neincluderea primei și ultimei zile )termenul de 15 zile reglementat de textul legal sus evocat s-a împlinit la data de 05 decembrie 2012.

Recursul de față a fost însă declarat la data de 06 decembrie 2012 cu depășirea termenului legal.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de revizuientul D. N., împotriva sentinței civile 3903 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M. ,

I.

D., D.

G.

, C. P.

E.

Red. ID/_, dact. ECP/_ /2 ex. Jud. Fond H. I. D.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 225/2013. Plângere contravențională