Decizia civilă nr. 231/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIV ILĂ NR.231
Ședința publică din data de 05 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. H. JUDECĂTOR: M. -TEODORA L. GREFIER: A. V.
S-a luat în examinare apelul declarat de intimatul I. DE P. J.
S., cu sediul în Z., str. T. V., nr.14, județul S., în contradictoriu cu intimatul petent P. A., domiciliat în localitatea F., nr.56, județul C.
, împotriva Sentinței civile nr. 443 pronunțată la data de 5 iunie 2013 de către Judecătoria Jibou în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, potrivit dispozițiilor art.131 din Noul Cod de procedură civilă, procedând la verificarea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cale de atac.
Constatând că apelanta a solicitat în cuprinsul cererii de apel judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.223 și art.411 alin.(2) din Noul cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Sentinței civile nr. 443 pronunțată la data de 5 iunie 2013 de către Judecătoria Jibou în dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul P. A. în contradictoriu cu intimatul I. de
P. J. S.
cu consecința anulării procesului verbal de contravenție seria CP nr. 2858968/_ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în suma de 675 lei .
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal seria CP nr. 2858968/_, s-a constatat ca în data de_, ora 10,08, petentul P. A. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin loc. Bîrsău Mare, jud. S., fiind înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 102 km/h.
Fapta contravențională este prevăzută de art. 49 (1) și este sanctionata conform art. 102(3) lit. e din OUG nr. 195/2002, iar petentului i-a fost aplicată amenda contravențională rezultanta în cuantum de 675 lei .
Pe baza probatoriului administrat instanța a reținut că starea de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție nu este dovedită de către intimat - în condițiile în care trei persoane obstrucționau înregistrarea directă a autoturismului condus de către petent - astfel că nu se poate reține că această înregistrare corespunde realității.
1
Împotriva acestei sentințe a declarata apel în termen IPJ S., solicitând în temeiul art. 458, art. 466 Cod Procedură Civilă, art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 480 alin. 2 Cod Procedură Civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii formulate de către petentul P. A. și menținerea în totalitate a procesului - verbal de contravenție seria CP nr. 2858968 încheiat de I.P.J. S., la data de_ .
În motivarea apelului formulat se că această soluția pronunțată este greșită întrucât instanța a făcut o apreciere eronata imaginilor captate de sistemul radar autovision.
Chiar daca la un moment dat pe parcursul inregistrarii s-au intrepus trei persoane, acest aspect nu este de natura sa afecteze calitatea înregistrarii . Petentul a condus autovehiculul cu 102 km/h in localitate, fapta prezentând un grad ridicat de pericol social.
Prin prisma acestui fapt hotărârea instanței de fond a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale și printr-o interpretare eronată a acestora .
In apel nu s-a formulat cereri în probațiune și nu au fost depuse înscrisuri noi.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,in conformitate cu dispozițiile art. 479 NCPCiv T. reține următoarele :
In privinta elementelor de forma ale procesului verbal instanta observa ca acesta indeplineste toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conform art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului.
Pe fond, instanta retine ca, potrivit art 121 alin 1 din R OUG nr 195/2002, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare, iar art 49 alin 1 din OUG nr 195/2002 stabileste ca limita de viteza in localitati este de 50 km/h.
Instanta retine ca fapta savarsita de petent a fost inregistrata cu mijloace tehnice omologate si certificate si anume aparatul radar Autovision seria ROM 425, montat pe autovehiculul Dacia Logan MCV cu nr._ ,iar recurentul intimat a depus la dosar planse foto din care rezultă cu certitudine ca petentul a condus cu viteza de 102 km/h.
Nu se poate reține întemeiat că persoanele surprinse la rândul lor în imaginile prezentate în scop probator ,obstrucționau înregistrarea directă a autoturismului condus de petent ,astfel încât în cauză s-a înlăturat prezumția de nevinovăție a intimatului și cum prezumția legalitate și temeinicie a procesului -verbal este confirmată de probele administrate, în temeiul art. 480 al.2 din Noul Cod procedură civilă se va admite apelul și va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge plângerea contravențională ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de intimatul I. DE P. J. S., în contradictoriu cu petentul P. A., împotriva Sentinței civile nr. 443 din 5 iunie 2013 a Judecătoriei Jibou, pe care o schimbă în tot, în sensul că
2
respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul P. A. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr. 2858968 încheiat de intimatul I.P.J.S. la data de_ .
Obligă petentul P. A. la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 30 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
I. -D. H. | M. | -TEODORA L. | A. | V. |
Red.MTL/_ /4 ex.
Judecător fond - F. A.
3
← Decizia civilă nr. 1140/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 167/2013. Plângere contravențională → |
---|