Decizia civilă nr. 226/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 226/R/2013
Ședința publică din 24 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. G., împotriva sentinței civile nr. 385 din 11 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații M. C. -
N. PRIN P., S. ROMÂN PRIN C. LOCAL C. -N., K. A., C.
I. și C. M., având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent D. G., avocat Tomoaia L. D., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâților intimați C. I. și C. M., avocat T. Zoltan, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constat că la data de 23 ianuarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea numitei Ș. A., un înscris prin care solicită comunicarea tuturor actelor depuse la dosar și care privesc introducerea ei în cauză, la care a anexat copie de pe cartea de identitate.
Reprezentantul pârâților intimați solicită acordarea unui termen având în vedere cererea formulată de către numita Ș. A. .
Reprezentanta reclamantului recurent D. G. arată că nu se opune cererii de amânare.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către numita Ș. A., ca fiind nejustificată, având în vedere că în situația în care este moștenitoarea numitei K. A., procedura se preia în stadiul în care se află, cadrul procesual fiind legal constituit.
În situația în care ar fi vorba despre o succesiune vacantă, aceasta ar reveni S. ui Român, acesta fiind legal citat în prezenta cauză.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2789/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca și admiterea acțiunii. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale în cuantum de 2666 lei, conform înscrisului pe care îl depune la dosar.
Arată că reclamantul a fost deposedat nelegitim de proprietatea sa, în baza Decretului nr. 223/1974, care nu constituie titlu legal pentru stat,
întrucât acest act normativ încalcă atât prevederile legale interne în vigoare la acea dată, cât și tratatele internaționale la care România este parte, precum și raportat la modul în care a avut loc preluarea imobilului de la un neproprietar.
Reprezentantul pârâților intimați C. I. și C. M., solicită respingerea în întregime a recursului declarat de către recurent, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 lei, conform chitanței depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2789/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a S. UI R. PRIN C. LOCAL C. si a fost respinsă cererea față de acest pârât, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, a fost respinsă cererea reclamantului D.
G., in contradictoriu cu pârâții M. C. -N. - PRIN P., K. A. ,
C. I. și C. M. .
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarele:
Prin contractul de construire 17222/_ reclamantului i s-a asigurat construirea unei locuințe proprietate personala situata in C. N. respectiv apartament 19 situat in C. N. str Donath nr. 174 bloc A9. Prin titlul de proprietate nr._ 78 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Din copia CF 40918 C. reiese ca asupra apartamentului in litigiu de la nr. top 21125/2/S/XIX si-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de construire reclamantul in baza titlului de proprietate nr. 6460/1978
Ulterior la_ prin decizia 337/_ in baza Decretului nr. 223/1974 s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului in favoarea
S. UI R. in administrarea ICRAL.
Apoi in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 36168/1998 in baza Legii nr. 112/1995 si-au intabulat dreptul de proprietate pârâta K.
A. si soțul acesteia.
Prin sentinta civila nr. 4617/2004 a judecătoriei C. N., rămasa definitiva prin decizia 129/A/2007 a T. ului C., in urma dezbaterii succesiunii după defunctul TOROK M. L soțul pârâtei K. A. s-a dispus înscrierea in cf a dreptului de proprietate al pârâțiloror C. asupra apartamentului in litigiu cu titlu de moștenire si partaj ca bun propriu.
De asemenea prin sentința civila 8366/2005 a Judecătoriei C. N. rămasă definitiva prin decizia civila nr. 44/A/2006 a T. ULUI C. s-a constatat printre altele ca pirita K. A. este titulara este dreptului de proprietate asupra cotei de 1/8 parte din masa succesorală ramasă după defiunctul TOROK M. L.
De asemenea reclamantului prin decizia nr. 6424/_ i s-a propus acordarea de despăgubiri in baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul in litigiu preluat.
Dipozitia a fost atacata in justiție iar prin sentința civila nr. 515/2011 a T. ului C. ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 3456/R/2011 a Curtii de Apel C. a fost respinsa cererea reclamantului prin care s-a solicitat anularea parțiala a deciziei P. ului, preluarea fără titlu a imobilului cu reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului precum si obligarea P. ULUI sa emită dispoziție de restituire in natura a imobilului.
Din considerentele sentinței civile nr. 515/2011 reiese ca nu s-a formulat cerere de anulare a contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul in litigiu încheiat in baza Legii nr. 112/1995 cu foștii chiriași.
În raport de aceste motive, instanța a respins cererea ca nefondată. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român prin C. Local al municipiului C. -N., instanța a apreciat că potrivit art. 21, 23 din Legea nr. 215/2001, calitate procesual pasiva in cauza are M. C. N. prin P. si nu C. LOCAL C. . Astfel M.
N. prin P. a fost corect chemat in judecata fata de petitul legat de valabilitatea titlului statului si de rectificarea de carte funciara.
Excepția inadmisibilitatii a fost respinsă de instanță pentru următoarele considerente:
Prezenta acțiune este o acțiune in revendicare, de comparare a titlurilor, având ca temei dreptul comun. Ori, o asemenea cerere nu poate fi considerata inadmisibila din start si a fi respinsa ca atare, o asemenea soluție fiind contrara RIL 33/2008 obligatoriu pentru instanțe.
In acest context, se poate formula o acțiune in revendicare si după intrarea in vigoare a Legii 10/2001 in cazul in care se sesizează neconcordante intre Legea nr. 10/2011 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului dar doar in măsura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori principiului securității raporturilor juridice.
Se observa insa ca reclamantul formulează o acțiune in revendicare, in compararea titlurilor, deși acestuia i s-a recunoscut in baza Legii nr. 10/2001 dreptul doar la reparații de natura băneasca așa cum reiese din dispoziția emisa de P., atacarea in justiție acesteia de către reclamant ramânâd fără succes.
Ori, acțiunea in revendicare este acea acțiunea prin care reclamantul cere sa i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si pe cale de consecința s-o oblige pe pârâtă la restituirea posesiei bunului.
Insa in prezent, după parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamantul are drept doar la despăgubiri, in condițiile in care pirita K. ANA si defunctul soț a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare in temeiul Legii nr. 112/1995, drept transmis apoi pârâților C. . Astfel, compararea titlurilor poate interveni doar cu privire in ceea ce-l privește pe reclamant raportat la dreptul sau la despăgubiri obținut in baza Legii nr. 10/2001 si nu cu privire la titlul de proprietate invocat nr.
6460/_ .
Ori, in condițiile in care dreptul de proprietate al comparatorilor, chiriași nu a fost contestat in termen așa cum prevede Legea nr.10/2001 si cum reprezentanta reclamantului a recunoscut in mod clar, valabilitatea titlului cumpărătorilor nu mai poate fi pusa in discuite fără a proceda astfel la nesocotirea procedurii instituite pentru aceasta analiza.
In caz contrar, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al cumpărătorilor si principiului securității raporturilor juridice aspect nepermis, fiind de neconceput ca aceștia din urma sa suporte sancțiuni legate de pierderea unui drept de proprietate a cărui contestare nu a fost făcuta potrivit legii
De asemenea, prin acțiunea sa reclamantul încearcă de fapt sa repună in discuție motivele invocate in plângerea la Legea nr.10/2001 pentru a obține restituirea in natura a bunului apreciind ca are un titlu asupra acestuia.
Deși acesta a obținut doar despăgubiri bănești, el poate fi considerat ca are un bun in sensul art. 1 Protocolul 1, dar necontestarea titlului
cumpărătorilor in termen legal are astfel ca efect consolidarea dreptului in patrimoniul acestora in favoarea cărora se recunoaște existenta bunului, in timp ce fostul proprietar in speță reclamantul urmează sa-si valorifice dreptul de creanță, respectiv drepturi la masuri reparatorii prin echivalent
Astfel in analiza titlurilor provenind de la Stat ale părților, instanța a considerat titlul preferabil ca fiind al cumpărătorilor cu consecința respingerii cererii reclamantului integral.
Prin decizia civilă nr. 385 din_ a T. ului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D. G. împotriva sentinței civile nr. 2789/2012 din_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.
Apelantul D. G. a fost obligat să plătească intimaților C. I. și C. M. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul a uzat de procedura speciala instituita de Legea
10/2001 formulând la data de_, în temeiul acestui act normativ, notificarea nr. 66477/3 solicitând restituirea in natura a imobilului in cauza.
In vederea soluționării notificării formulate de reclamant in baza Legii 10/2001, a fost emisa de către P. ul M. ui C. -N. Dispoziția nr. 6424/_ privind propunerea de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII - Legea 247/2005 având in vedere creditul rămas nerambursat pentru apartamentul in cauza, cu părțile indivize comune în cota de 2.27/100 parte. înscris in CF colectiva a dreptului de superficie nr. 40899 situat in str. Donath nr. 174 in favoarea lui D. G. .
Imobilul a cărui restituire in natura este solicitată de către reclamantul - D. G. - a fost înstrăinat prin contractul de vânzare- cumpărare încheiat intre S. R. prin C. Local al M. ui C. -N.
- prin mandatarul sau - SC Construct Ardealul SA si K. Ana si Torok Mahail la data de_, in baza si cu respectarea Legii 112/1995, contractul nefiind desființat prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.
Din starea de fapt reținută de instanța de fond, rezultă că, bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, și că, cu privire la acest imobil, a fost urmată de către reclamantul apelant D. G. procedura specială instituită de acest act normativ special de reparației.
Sub acest aspect, este de menționat că, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acoperă sfera tuturor modalităților de preluare, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu valabil. Prin urmare, fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al Legii și imobilele care au fost preluate în perioada de referință a acestui act normativ în temeiul unui titlu nevalabil.
Or, în aceste condiții în care reclamantul apelant a uzat de prevederile legii speciale de reparație pentru a-și valorifica drepturile pe care le are asupra imobilului în litigiu, tribunalul a apreciat că valorificarea acestor drepturi nu se poate realiza și pe calea unei acțiuni ulterioare de revendicare promovată în condițiile reglementate de dreptul comun.
Pentru asemenea situații legea specială, de care reclamantul a uzat, a prevăzut măsuri reparatorii în echivalent, care au fost stabilite prin dispoziția emisă ca urmare a notificării ce a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Atâta timp cât reclamantul a ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu, această parte trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ, principii printre care se numără și cel al restituirii în echivalent a imobilelor ce au format obiectul material al unor acte de înstrăinare, precum și cel al asigurării respectării stabilității rapoartelor de proprietate formate ca urmare a perfectării unor acte translative de proprietate, încheiate în mod valabil, anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Aceste statuări au fost făcute și de instanța supremă prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009, ce a fost pronunțată în recurs în interesul legii, astfel că, ele se impun instanțelor judecătorești, conform art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudență sa că nu contravine prevederilor din Convenție respingerea ca neîntemeiată de către instanțele de judecată a unei acțiuni în revendicare introdusă de fostul proprietar în contradictoriu cu chiriașul cumpărător al bunului, argumentată de instanță prin acordare de preferință titlului de proprietate al chiriașului, consolidat prin buna sa credință de eroarea comună și invincibilă în care s-a aflat cu privire la calitatea de proprietar al statului asupra bunului litigios.
Or, prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice";.
T. ul a considerat că, în cazul în care a obținut dispoziție cu propunere de despăgubiri, formulând și acțiune în revendicare, reclamantul
G. a încălcat principiul electa una via non datur recursus ad alteram.
Cât timp Legea 10/2001 exprimă voința legiuitorului de a repara prejudiciul adus fostului proprietar prin naționalizare, prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, iar nu prin restituirea în natură a bunului, iar reclamantul a obținut o astfel de reparație, după parcurgerea procedurii legii speciale, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 515/2011 a T. ului C., pronunțată în dosarul_, rămasă
irevocabilă prin decizia nr. 3456/R/2011 a Curții de Apel C., acesta nu se poate prevala în paralel pe calea dreptului comun pentru a înlătura prevederile Legii 10/2001, aplicabilă prioritar și a obține, pe o altă cale, restituirea în natură a bunului, deci o dublă reparație, astfel încât să eludeze legea specială prin aplicarea regulilor din materia revendicării imobiliare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D. G., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței civile nr. 2789/2010 în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurentul a arătat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale, considerând că din moment ce a uzat de prevederile legilor speciale de reparație, nu putea introduce o acțiune ulterioară în revendicare în condițiile dreptului comun.
Aprecierea instanței de apel este greșită, deoarece prevederile legii speciale nu exclud nici expres și nici implicit acțiunea în revendicare împotriva cumpărătorului posesor al imobilului preluat abuziv de stat. În acest sens, trebuie avute în vedere principiile de interpretare ale Curții Europene a Drepturilor Omului reflectate în cauzele contra României în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate de către S. Român. Curtea Europeană a evaluare principiul proporționalității ținând cont de marja de apreciere a statului, dar și de asigurarea unui just echilibru între cerințele de interes general și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului.
Este greșită aprecierea instanței de apel și cu privire la faptul că prin restituirea în natură a bunului în condițiile existenței unei dispoziții pentru acordarea de despăgubiri bănești, reclamantul s-ar afla în situația unei duble reparații și astfel s-ar eluda legea specială prin aplicarea regulilor din materia revendicării imobiliare. Reclamantul nu s-ar afla în prezența unei duble reparații, deoarece dispoziția nu a fost pusă în executare și însuși legiuitorul prin adoptarea Legii nr.10/2001 a modificat o situație de fapt și de drept consfințită prin Legea nr. 112/1995.
În condițiile soluției pronunțată de cele două instanțe dreptul reclamantului de a avea acces la justiție pentru apărarea dreptului său de proprietate ar fi iluzoriu, în condițiile în care în temeiul Legii nr.10/2001 nu se pot compara titlurile părților și nu există decât dreptul lor la acțiune împotriva dispoziției emisă de P. ul mun. C. -N., prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură și care nu se soluționează în contradictoriu cu foștii chiriași, actualii dobânditori ai apartamentului.
Acțiunea reclamantului este admisibilă și prin raportare la Decizia nr.
33 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, și la dispozițiile Legii nr.10/2001, ca lege specială care nu
interzice posibilitatea de a recurge la promovarea unei acțiuni pe temeiul dispozițiilor art. 480 C. civil.
Acțiunea promovată de reclamant este în consens cu practica
C.E.D.O. care a evidențiat în consecvențele legislative care au generat o practică neunitară, reținându-se că a avut loc o lipsire d proprietate combinată cu absența unei despăgubiri adecvate. În cauză, s-a solicitat să se dea preferință titlului reclamantului în condițiile în care se putea constata că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 fără titlu valabil, că nu a fost vorba despre o simplă vânzare a bunului altuia, că această vânzare a încălcat normele legale care consfințeau dreptul de proprietate al reclamantului cât și modul de dobândire a dreptului de proprietate de către dobânditorii ulteriori.
Examinarea titlului reclamantului a fost supusă instanței din perspectiva art. 29 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, situație care permite proprietarului să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate după primirea deciziei de restituire, prin formularea notificării cu obiect restituire în natură a imobilului, dreptul dea obține restituirea în natură fiind conservat, astfel încât reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O.
Instanțele au făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legii atunci când au omis să constate că pârâții au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la S. Român, proprietar aparent care, în realitate, nu a avut nici un drept valabil asupra acestui apartament.
Termenul de atacare a contractului de vânzare-cumpărare pe motiv de fraudare a legii de către dobânditori nu este aplicabil în cauză, întrucât pe de o parte, dreptul de a cere constatarea fraudei este imprescriptibil, iar pe de altă parte, dreptul reclamantului de a sesiza instanța cu acest fapt a luat naștere la data comiterii fraudei, respectiv în anul 2003, ulterior datei limită de_ prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
Hotărârile judecătorești, sentința civilă nr. 4617/2004 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și sentința civilă nr. 8366/2005 a aceleiași instanțe definitivă prin decizia nr. 44/A/2006 a T. ului C., dovedesc obținerea unui titlu viciat, ilicit și ilegal, dobândit cu fraudarea dispozițiilor legale, art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Prin întâmpinarea depusă la dosar M. C. -N. prin P. și S. Român prin C. Local al municipiului C. -N. prin P. s-au opus admiterii recursului.
În principal, M. C. -N. și S. Român prin C. Local al municipiului C. -N. au invocat lipsa calității lor procesuale pasive, arătând că, calitatea procesuală pasivă în cauză o are P. ul municipiului
C. -N. și nu unitatea administrativ-teritorială M. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N., conform dispozițiilor art. 21 alin. 2 și 23 din Legea nr. 215/2001.
În ce privește fondul cauzei, intimații au arătat că nu poate fi considerată admisibilă acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor, acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun
Intimații C. M. și C. I. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că persoanele care au utilizat procedura prev. de Legea nr. 10/2001, nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare, având în vedere principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. (cauza Brumărescu contra României). Intimații au mai arătat că recurentul nu poate uza de calea dreptului comun pentru a înlătura prevederile Legii nr. 10/2001, aplicabilă prioritar și a obține pe o altă cale restituirea în natură a bunului.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.
312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
La pronunțarea deciziei atacate Tribunalul Cluj a reținut decizia nr. 33/9 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, în care instanța a stabilit că situațiile de concurs dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, rămânând ca doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă să aibă prioritate. S-a mai stabilit că această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, ori securității raporturilor juridice.
Aceste statuării fiind cuprinse într-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii în sensul art. 329 alin. 3 Cod proc.civ., în prezent art. 330 Cod proc.civ.
Prin urmare, dezlegările date de instanța supremă prin această decizie se impun în cauză, iar, pe de altă parte, în sensul acelorași dezlegări, Legea nr. 10/2001 ca lege specială, are prioritate de aplicare în raport de dispozițiile de drept comun privitoare la protecția dreptului de proprietate pe calea unei acțiuni în revendicare de drept comun a unor imobile preluate abuziv de S. Român în perioada_ -_ .
Raportat la aceste statuări rezultă că singurul caz în care este permisă ignorarea legii speciale, în concret a Legii nr. 10/2001, este acela în care ar constata neconcordanțe între această lege și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, caz în care Convenția ar avea prioritate, așa cum, de altfel, se dispune prin art. 20 alin. 2 din Constituția României. Într-o asemenea situație, acțiunea în revendicare poate fi exercitată cu condiția însă ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui dreptul de proprietate deja câștigat de altă persoană, ori securității raporturilor juridice, stabilității ori certitudinii circuitului civil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat mai multe decizii, prin care a reținut că instituirea unei proceduri administrative de restituire în natură a unor bunuri preluate de stat sau acordarea în compensare a unui echivalent bănesc ori a altor bunuri, nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate sau altui drept ocrotit de Constituție, cu condiția însă ca respectivele proceduri să fie efective, conducând în concret la despăgubirea persoanelor îndreptățite
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut aceste aspecte în cauza Flaimblat c. României, Athanasiu c. României și Katz c. României. Obligativitatea unor proceduri speciale și implicit caracterul lor prevalent în raport cu căile judiciare de drept comun sunt conferite de
faptul că ele se află instituite în legi speciale, adoptate tocmai în acest sens, iar legile speciale, așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 33/2008 reținută mai sus, beneficiază, ca regulă, de prioritate în aplicare, fiind de principiu că specialia generalibus derogant.
În speță, așa cum au reținut ambele instanțe, imobilul în litigiu, apartamentul nr. 19 situat în C. -N., str. Donath nr. 174, bl. A9, înscris în CF 40918 C. a fost preluat de S. Român în baza Decretului nr. 223/1974. În ce privește caracterul preluării imobilului în litigiu, nu încape îndoială că aceasta trebuie socotită abuzivă, în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001, ceea ce face ca situația juridică a acestuia să fie reglementată de Legea nr. 10/2001 și deschide reclamantului dreptul de a solicita măsurile reparatorii în condițiile acestei legi, adică restituirea în natură a imobilului, sau, după caz, o despăgubire echivalentă.
Apartamentul în litigiu a fost înstrăinat printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat la_, între pârâtul S. Român și K. Ana și Torok M. l, contractul nefiind desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 3456/R/2011 a Curții de Apel C. .
Reclamantul a înțeles să solicite acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, sens în care a formulat notificare, care a fost soluționată prin dispoziția nr. 6424 din_ în sensul că i s-au acordat despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Dispoziția a fost atacată în justiție, iar prin sentința civilă nr. 515/2011 a T. ului C. rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3456/R/2011 a Curții de
Apel C., a fost respinsă cererea reclamantului prin care s-a solicitat anularea parțială a deciziei primarului, constatarea preluării fără titlu a imobilului, reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului, precum și obligarea pârâtului să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului.
Această atitudine a reclamantului, caracterizată de parcurgerea procedurii legii speciale în vederea obținerii măsurilor reparatorii, soluționată irevocabil și neatacarea în termenul stabilit de art. 45 din Legea nr. 10/2001, contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți în vederea constatării nulității absolute a acestuia, a consolidat poziția pârâților, în calitatea lor de cumpărători, în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, fapt ce conduce la concluzia că pârâții sunt titularii unui bun, în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Lipsirea pârâților de acest drept în baza unei cereri în justiție introdusă de reclamant pe calea dreptului comun, după ce a uzat de procedura specială prevăzută d Legea nr. 10/2001, ar periclita principiul securității raporturilor juridice ca element fundamental al preeminenței dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Pincova și Pinc c. Republicii Cehe, potrivit căreia, atenuarea, prin legile de restituire adoptate după căderea comunismului, a vechilor încălcări ale legii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporționate, ajungându-se ca persoanele care au dobândit bunuri cu
bună credință să fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține statului, pentru faptul că acesta a confiscat cândva acele bunuri.
Urmare respingerii recursului, în temeiul art. 274 Cod proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat să plătească intimaților C. I. și C. M. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 36 și 37.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. G. împotriva deciziei civile nr. 385 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimaților C. I. și C. M. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. A. C. | ANA I. | A. C. | C. | B. |
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: A.F.Doica, O.C.Tatu
| ← Sentința civilă nr. 169/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 493/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
