Sentința civilă nr. 169/2013. Legea 10/2001

Dosar nr._ *

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 169/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, urmare casării prin Decizia civilă nr. 267 din_ pronunțată în dosar nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea civilă promovată de către reclamanta P. N. F. în contradictoriu cu pârâtul P. M.

C. - N., precum și cererea de intervenție accesorie formulată de SC

T. C. SA, având ca obiect plângere în temeiul Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 08 Martie 2013, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea inițial pentru data de azi pentru depunerea concluziilor scrise, atașate ulterior la dosar.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalului C. -N., sub nr. dosarului civil_, reclamanta P.

N. F., a chemat în judecată pârâtul P. M. C. -N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea notificării 43/_, prin care să se retrocedeze în natură imobilul situat în C. -N., str. Tineretului nr. 10, înscris în CF 23962 C. -N., nr. top.14147/1/2/2, în suprafață de 900 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că antecesorul reclamantei a solicitat retrocedarea terenului expropriat prin Decretul 442/_ și 264/_

.

Învederează că până la această dată notificarea nu a fost soluționată.

Pârâtul a depus întâmpinare, arătând că nu se opune admiterii acțiunii în măsura în care va completa dosarul de revendicare.

În motivare se arată că reclamanta este moștenitoarea lui P. Stefan, fost proprietar tabular al imobilului revendicat, înscris în CF 23962 C. -N. . Apreciază că sunt în imposibilitate să emită dispoziție, întrucât nu este complet dosarul de revendicare, dar în măsura în care actele solicitate vor fi depuse, urmează a se soluționa notificarea formulată.

La dosarul cauzei s-a depus dosarul intern 4103 aferent notificării nr. 43/2002, depuse de defunctul P. STEFAN (f.22-50).

Prin notele de ședință depuse la data de_, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive.

Prin Sentința civilă nr. 373/2009 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive .

A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta P. N.

F. cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Creoștean M., C. -

N., str. Dobrogeanu Gheerea, nr. 16 ap. 4, jud. C., împotriva pârâtului P. M. C. -N. și în consecință:

- s-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr. top 14144/2/_ 5/1/_ 6/2/_ 6/3/_ 6/_ 8/_ 7/1/2/_ 7/1/2/2/1,

înscrise în CF 1. C. -N. conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmită de expert V. EZAN VALERIU care face parte integrantă din hotărâre după cum urmează:

- parcela cu nr. top nou 14144/2/2/_ 5/1/2/_ 6/2/2/_

6/3/2/_ 6/9/_ 8/8/_ 7/1/2/1/_ 7/1/2/2/1/1 în suprafață de 2635 m.p. și parcela cu nr. 144/2/2/_ 5/1/2/_ 6/2/2/_ 6/3/2/_ 6/9/_ 8/8/_ 7/1/2/1/_

7/1/2/2/1/2 în suprafață de 375 m.p.care se vor reînscrie în favoarea vechiului proprietar.

- s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a suprafeței de teren de 375 m.p. parcela cu nr. top 14144/2/2/_ 5/1/2/_ 6/2/2/_ 6/2/2/_ 6/3/2/_ 6/9/_ 8/8/_

7/1/2/1/_ 7/1/2/2/1/2 cu condiția rambursării sumei reprezentând valoarea despăgubiri primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit legislației în vigoare.

- s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei aferente suprafeței de 525 m.p. în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, ținând cont de valoarea despăgubirii primită la expropriere.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 990 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 265/A din_, Curtea de Apel C. a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtul P. municipiului

C. -N., obligând pe apelant să plătească intimatei P. N. F. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia civilă nr. 267 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis însă recursul declarat de pârât împotriva deciziei menționat, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de SC T. C. SA dispunându-se casarea deciziei recurate și

a sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

Din motivarea acestei decizii, Tribunalul reține că nici prima instanță și nici Curtea de Apel nu au analizat calitatea de unitate deținătoare în funcție de toate înscrisurile și probele aflate la dosar, calitatea procesuală fiind o chestiune de ordine publică, situație în care se impune rejudecarea cauzei urmând a se avea în vedere toate înscrisurile existente la dosar și administrarea unor noi probe inclusiv o nouă expertiză tehnică pentru a se stabili dacă imobilul sau parte din imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii face parte din domeniul public sau privat al M. C. -N. .

În funcție de regimul juridic al proprietății, urmează a se stabili unitatea deținătoare și ca o consecință, se va analiza în ce măsură P. are obligația de a soluționa notificarea și de a constata dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sau prin restituire în natură.

De remarcat că în recurs, a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului SC T. C. SA, arătând în esență că acesta nu are calitate procesuală pasivă întrucât potrivit mențiunilor de CF proprietarul imobilului este această intervenientă.

Drept urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

C. sub nr._ * la data de 22 februarie 2011.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Antecesorul reclamantei P. Ștefan decedat în_, față de care aceasta și-a stabilit calitatea de moștenitor prin certificatul de moștenitor 28/_ emis de BNP Feurdean P. (f. 6 primul dosar fond), a solicitat prin notificarea înregistrată la B.E.J.Boloș M. nr.43/2002, plata despăgubirii pentru imobilul teren în suprafață de 900 m.p., expropriat în baza Decretului 442/1970 și a Decretului 264/1979 (f. 22 primul dosar fond) situat în C. -N., str.Tineretului nr.10.

Notificarea a fost înregistrată la Primăria M. C. -N., sub nr. dosar intern 4103 .

Cercetând acest dosar tribunalul constată că terenul litigios a fost înscris inițial în CF nr.23962 C. cu nr. top.14147/1/2/2, arător în str. Soporului nr.10, în suprafață de 900 mp în favoarea lui P. Ștefan și soția M. și expropriat prin Decretul nr.264/_ și 442/_ .

Ținând cont de îndrumarul deciziei de casare, conform prevederilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ. Tribunalul a dispus din oficiu efectuarea unei expertize tehnice de identificare topografică a terenului, având în vedere actele depuse de intervenienta accesorie SC T. C. SA.

În cuprinsul expertizei efectuate de către expertul Bota I. acesta redă istoricul terenului litigios din perspectiva transcrierilor în CF, inițial fiind înscris, așa cum s-a arătat anterior în CF nr. 23962 C. cu nr. topo 14147/1/2/2, cu o suprafață de 900 mp, proprietate a antecesorilor reclamantei, cartea funciară fiind sistată ca urmare a exproprierii terenului în baza decretelor de expropriere menționate.

În urma acestui transfer, parcela a fost comasată cu alte imobile din zonă și a fost înscrisă în CF nr. 53542 C. în favoarea Statului Român în administrarea operativă a Trustului de Construcții

Industriale C. -N., iar în anul 1994 a fost dezmembrată parcela în discuție alături de celelalte parcele cu care a fost comasată, în mai multe parcele, o parte din acestea reînscriindu-se în CF nr. 53542 sub A+3-9 în favoarea vechiului proprietar.

În anul 1999, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M10 nr. 0295 imobilul de sub A+9 unde este inclus topograficul în discuție s-a dezmembrat și noile imobile s-au înscris în CF nr. 1. în favoarea Statului Român și în CF nr. 1. C. în favoarea Statului Român și SC T. Contractor General SA.

În final, după comasările, dezmembrările și acordării de numere cadastrale, terenul în suprafață de 900 mp în discuție se regăsește astfel: 152 mp ocupați de blocul din str. Tineretului nr. 8-10 identificați în parcela cu nr. topo 14146/3 din CF nr. 1. C. înscrisă în favoarea intervenientei; 91 mp ocupate de parcarea auto din fața blocului menționat care se regăsește pe imobilul cu nr. topo 14144/2/_ 5/1/_ 5/2/_ 5/3/_ 6/_ 6/_ 7/1/2/1/4 și

14147/1/2/2/4 înscrise în CF nr. 53542 în favoarea SC T. Contractor General SA; 38 mp ocupați de spațiul verde din spatele aceluiași bloc care se identifică pe parcela cu nr. cadastral 10255/1 înscrisă în CF nr.

2. C. în favoarea intervenientei; 244 mp ocupați de aleea betonată care se suprapune peste imobilul cu nr. cadastral 10255/1 înscris în CF nr. 2. C. în favoarea intervenientei și suprafața de 375 mp pe care reclamanta o solicitată a-i fi restituită în natură, din care, 203 mp se regăsește pe imobilul cu nr. cadastral 10255/1 înscris în CF nr. 2.

C. și 172 mp care se regăsește pe imobilul cu nr. top 14146/5 înscris în CF nr. 2. C., de asemenea înscrise în favoarea intervenientei.

Prin obiecțiunile formulate, reclamanta s-a prevalat de greșita identificare a terenului liber de construcții, respectiv suprafața de 375 mp arătată anterior, însă expertul, prin cele două completări la raportul de expertiză (fila 115, 165 dosar) și în baza suplimentării probațiunii din perspectiva identificării terenului a arătat ferm că aceasta se suprapune peste terenul proprietatea intervenientei, respectiv 172 mp peste imobilul cu nr. topo 14146/5 înscris în CF nr. 2. C. și 203 mp se regăsesc în parcela cu nr. cadastral 10255/1 înscrisă în CF nr. 2. C. care inițial a avut nr. topo 14144/2/2/_ 5/1/2/_ 5/2/2/_ 5/3/2/_ 6/9/_ 6/8/_ 7/1/2/1/2/1 și 14147/1/2/2/2/1, în final atribuindu-se numărul cadastral 2. în CF nr. 2. .

De asemenea, a precizat că numerele topografice rezultate în urma comasării și redistribuirii nu se mai regăsesc ca poziție peste numerele topo a căror cărți funciare au fost sistate, pozițiile numerelor topografice rezultate după redistribuire nu se regăsesc pe vechiul amplasament. După această redistribuire, poziția numerelor topo rezultată din planul de redistribuire este bună și rămâne valabilă pentru toate operațiunile viitoare (f.166).

Din cele redate anterior rezultă că imobilul face parte din patrimoniul unei societății comerciale anterior momentului apariției Legii nr. 10/2001, situație în care P. municipiului C. -N. nu are

calitate procesuală pasivă, bunul neaparținând nici domeniului public nici celui privat al municipiului.

Drept urmare, acțiunea promovată va fi respinsă urmând a fi admisă cererea de intervenție potrivit art.51 C.pr.civ..

În baza art. 274 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a reclamantei, o va obliga să achite intervenientei suma de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu cuvenit expertului (f.41,66), alte cheltuieli nefiind justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.

M. C. -N. .

Respinge cererea formulată de către reclamanta P. N. F. domiciliată în comuna F. str. A. nr. 102 B, jud. C., în contra pârâtului P. M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de către SC T. C. SA cu sediul procesual ales la cabinet avocat Drăgoi

D. din C. -N., str. D. Gherea nr. 19, ap. 2, jud. C. .

Obligă pe reclamantă să achite intervenientei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Grefier,

G. P.

G.P. 18 Martie 2013

OT/GP 18 Aprilie 2013/5 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 169/2013. Legea 10/2001