Sentința civilă nr. 494/2013. Legea 10/2001

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 494

Ședința publică din 27 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S. -T.

G. ier: M. H.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra acțiunii civile formulate de petenta B. M. cu domiciliul în B. M., str. G. nr. 19, jud. M., în contradictoriu cu intimații P. M. B. M. prin P. și M. B. M. reprezentat prin P., ambii cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, jud. M.

, A. pentru V. A. S. cu sediul în B., sector 1, str. C. Av. A. Ș., nr. 50, Prefectura Maramureș cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 46, SC C. SA B. M., str. E., nr. 15, jud. M., A. N.

pentru R. P. prin S. C. C. pentru S. D., cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector 1, având ca obiect plângere la L.10/2001.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi _

, când a hotărât următoarele.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_ sub nr._ reclamanta B. M. a chemat în judecată pe pârâții P. M.

  1. M. prin P., A. pentru V. A. S., P. J. M.

    , SC C. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la emiterea deciziei sau dispoziției motivate de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri (în situația în care restituirea în natură nu este posibilă), potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul teren în suprafață de 7.247 mp, situat în B. M., înscris în CF 73 B. M., nr. top 3305, ca răspuns la notificarea nr. 146 din_ ; pârâții să fie obligați la plata de daune cominatorii pentru lipsa de folosință a terenului, în sumă de 10.000 lei,

    de la data notificării și până acum, iar în situația în care se întârzie retrocedarea sau despăgubirea, reclamanta pretinde daune în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive și până la emiterea dispoziției.

    În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a moștenit acest imobil pe care l-a revendicat, de la numiții Babici Klement și Babici Sabina, ambii decedați. Trecerea imobilului în proprietatea S. Român s-a făcut fără titlu valabil, deoarece posesia statului nu a fost netulburată, una din condițiile menționate în art. 1847 Cod civil, fiind fondată și conservată prin violență, astfel cum se prevede în art. 1851 Cod civil.

    Întrucât statul nu a dobândit cu titlu valabil imobilul în proprietate, nu putea nici să transmită în administrare operativă acest teren. În conformitate cu prevederile art. 21 pct. 1 și urm. din Legea nr. 10/2001, reclamanta a înaintat prin executorul judecătoresc o notificare înregistrată sub nr. 146, la data de _

    , către Prefectura Maramureș.

    Reclamanta a învederat că o parte din imobil se află în posesia societății

  2. SA B. M., iar o altă parte, respectiv o altă parcelă din același nr. topografic, se află în afara perimetrului societății respective, fiind considerat domeniu public, deci în proprietatea pârâtei P. municipiului C. Napoca.

Reclamanta a susținut că de la data notificării și până în prezent, nici primăria, nici unitatea deținătoare a terenului sau așa cum prevede legea, autoritatea care a efectuat privatizarea, respectiv pârâta AVAS B., nu au emis dispoziția sau decizia de restituire în natură sau echivalent, pentru imobilul revendicat.

În decursul celor nouă ani ce au trecut de la data notificării, reclamanta a purtat dese corespondențe cu aceste instituții ale statului, fără nici un rezultat. Reclamanta a arătat că a depus toate actele de stare civilă, actele de proprietate cerute de lege, astfel că în considerarea art. 3 lit. a din Legea nr. 10/2001, trebuie să fie considerată persoană îndreptățită la restituirea în natură sau echivalent bănesc a suprafeței de teren ce a fost preluată abuziv de către regimul comunist.

S-a precizat că P. județului M. a răspuns reclamantei la una din solicitări, comunicându-i că în baza adresei nr. 8613/I/231 din_, deci cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege, a trimis în baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 notificarea către AVAS B. . Cu adresa nr. 8530/I/2003 din_, s-a mai trimis de către pârâta de rând 3, notificarea reclamantei și către P. M. B. M. . În anul 2007, reclamanta a primit o adresă de la AVAS B. cu nr. 24095/_, solicitându-i-se să trimită din nou o serie de înscrisuri, în original.

Reclamanta a precizat că absența răspunsului persoanei juridice notificate cu privire la situația terenului și cu privire la modul de soluționare a cererii reclamantei, nu în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din lege, ci în cei nouă ani de la depunerea notificării, echivalează cu un refuz de

restituire a imobilului sau de despăgubire corespunzătoare, motiv pentru care reclamanta s-a adresat justiției în speranța soluționării legale și pertinente a cererii, cu celeritate, motive pentru care reclamanta solicită daune cominatorii de la pârâți pentru lipsa de folosință și privarea de proprietate pe o perioadă atât de mare de timp.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 6 paragraf 1 din CEDO, art. 1-7, art. 9-10, art. 21, art. 23, art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 1847, art. 1851 Cod civil.

P. M. B. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau după caz se propun prin dispoziție motivată a primarului. Pe cale de consecință, primăria ca structură funcțională nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Învederează instanței că așa cum rezultă din contextul acțiunii, reclamanta a înaintat notificarea prin executorul judecătoresc Prefecturii M.

, întrucât a solicitat doar despăgubiri și nu restituirea în natură. P. cu adresa nr. 8613/1/231 din data de_ a transmis notificarea AVAS B., instituție cu care reclamanta a și purtat corespondență. Așadar notificarea reclamantei nu a ajuns la instituția Primăriei și pe cale de consecință aceasta nu poate avea pretenții în contradictoriu cu P. M. B. M. .

Instituția Prefectului J. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, argumentând că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, entitatea notificată/entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu. Astfel aceasta pe baza actelor doveditoare depuse de persoana ce se pretinde îndreptățită și pe baza analizei împrejurărilor de fapt și de drept a situațiilor invocate în notificare va emite o dispoziție/decizie fie de restituire în natură, fie de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent. În cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de legea 10/2001, entitatea competentă a se pronunța asupra tuturor pretențiilor de restituire este cea căreia îi incumbă, potrivit legii, obligația de restituire.

Pârâta a precizat că în temeiul Legii 10/2001, reclamanta B. M. a depus prin executorul judecătoresc B. Robert M. notificarea nr. 146/2001 prin care solicita acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul- teren, deținut la acea dată de către SC Phoenix SA B. M. . Prin adresa nr. 8613/I/213 din_ s-a solicitat completarea dosarului cu acte prin care reclamanta să facă dovada preluări terenului de Statul Român, decretul de expropriere și anexa la aceasta precum și precizarea suprafeței totale preluate, dat fiind faptul că din adeverințe nr. 3865/1991 eliberată de către C. Municipală B. M. rezultă că s-ar fi reconstituit terenul în suprafață de 4,54 ha.

S-a mai arătat că raportat la prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (forma inițială a legii) actualmente art. 29 și 31 din Legea nr. 10/2001, notificarea a fost direcționată spre competentă soluționare Autorității pentru Privatizare și Administrare Participațiunilor S., iar acest aspect a fost adus la cunoștința notificatoarei atât la momentul transmiterii dosarului cât și ulterior la solicitarea acesteia.

Pârâta a susținut că raportat la faptul că în prezentul litigiu, reclamanta a solicitat soluționarea notificării, Instituția Prefectului nu poate avea calitate procesuală pasivă, întrucât stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate se propun prin decizia motivată a Autorității pentru V. A. S. și nu poate fi vorba de refuzul Instituției Prefectului de a soluționa notificarea, întrucât nu Instituția Prefectului are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării.

Prin notele de ședință depuse la filele 54-59 dosar, reclamanta a răspuns celor două întâmpinări, invocând dispozițiile art. 25 pct. 1 din Legea nr.10/2001, arătând că nu este sancționată trimiterea eronată a notificării către o instituție care nu a fost expres amintită în textul legii, din cele cunoscute de reclamantă și din unele corespondențe purtate cu conducerea societății comerciale C. SA B. M., o parte din terenul revendicat, așa cum a arătat și în cererea introductivă, se găsește în imediata apropiere a perimetrului societății comerciale C. SA B. M. și ar aparține Primăriei municipiului B.

M., făcând parte din domeniul public al municipiului. Nici în prezent, reclamanta nu are confirmat în totalitate în patrimoniul căror entități se află cele două terenuri. În jurul privatizării SC C. SA B. M. au apărut tot soiul de zvonuri, a depus notificarea de zece ani și în loc ca entitățile ce dețineau aceste imobile, pârâtele P. M. B. M. și SC C. SA B. M., să-și fi făcut datoria și să i se dea satisfacție reclamantei după acești ani, prin tot felul de inginerii financiare, patrimoniul acestor entități a trecut de la o societate la alta. S-au invocat prevederile art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reclamanta a mai precizat că din înscrisul emis de notificata P. jud. M., prin care i se răspunde că pentru suprafața de 3098 mp aflată în CF 73 B. M. nr. topo 3305/1, P. a sesizat AVAS B. cu nr. 8613/1/231 din_, iar pentru terenul în suprafață de 4142 mp aferent aceluiași CF, nr. top 3305/2, urmează ca reclamantei să i se restituie acest teren de către P. M. B. M., reiese concluzia că între pârâtele P. jud.

M. și P. M. B. M. au fost purtate corespondențe legate de aceste terenuri. Deci, sigur cu o întârziere foarte mare față de termenul de 60 de zile acordat prin lege instituției notificate, P. a identificat cele două terenuri din moment ce i s-a transmis această scrisoare și în condițiile în care a notificat, mai departe, instituția care s-a ocupat de privatizarea societății ce a deținut o parte din imobilul revendicat de reclamantă.

Reclamanta a mai invocat prevederile art. 21 și 25 din Legea nr. 10/2001 și a arătat că, este adevărat că după apariția Legii nr. 18/1991, reclamanta a

cerut în scris să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 4.54 ha teren agricol, ce a fost deținut de antecesorii reclamantei și cărora aceste terenuri le-au fost confiscate în mod abuziv. Este adevărat că a primit și reclamanta o asemenea adeverință, din care rezultă că în urma depunerii cererii reclamantei i s-a reconstituit această suprafață de teren, însă cu toate încercările sale ulterioare, nu a fost pusă în posesie cu nici un metru pătrat de teren. Nefiind pusă în posesie cu suprafața solicitată la Legea nr. 18/1991, când a apărut Legea nr. 10/2001, a depus notificări pentru terenuri, pe suprafețele cunoscute și dovedite prin CF-uri.

S-a mai susținut că reprezentantul pârâtei P. face trimitere la instituția care ar trebui să emită decizia de despăgubire, aici fiind vorba de pârâta AVAS B., fără însă ca aceasta să știe că de fapt, dispozițiile de restituire s-au modificat prin apariția Legii nr. 247/2005 și AVAS -ul nu mai poate face decât propuneri de emitere a deciziei de despăgubire, emiterea acestor decizii fiind în sarcina altora. Reclamanta consideră că aceastaă instituție, ca unitate teritorial administrativă sesizată cu notificarea și în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, avea anumite obligații și de care nu s-a achitat, sau s-a achitat parțial.

În data de_ reclamanta B. M. a formulat o precizare de acțiune prin care a chemat în judecată, alături de ceilalți pârâți, A. N. pentru

R. P., prin S. C. C. pentru S. D., în aceeași calitate.

Reclamanta a arătat că urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată. Dispozițiile legale sunt exprese și în cea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind C. C. pentru S. D., care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Art. 13 alin. 1 precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C. Centrală pentru S. D., iar conform art. 13 alin. 5, secretariatul acestei comisii se asigură de către A. N. pentru

R. P., sens în care reclamanta solicită obligarea pârâtei A. N. pentru R. P. prin S. C. C. pentru S. D. să emită o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire.

La termenul de judecată din data de_ petenta a depus note de ședință prin care a arătat că terenurile pe care le revendică sunt identificate în

CF 73 B. M., actualmente fiind deschisă coala nouă cu nr. 21776, nr. topo 3305/1 în suprafață de 3098 mp, teren aflat în prezent în patrimoniul SC C. SA B. M., așa cum rezultă din adresa acestora cu nr. 1010022/_ pe care a depus-o la dosar. Tot în CF 73 B. M., a mai fost înscris și imobilul în suprafață de 4.142 mp nr. topo 3305/2, poziționat în afara perimetrului societății C. SA B. M., în prezent aflat în patrimoniul actual al M. B.

M., care conform adresei cu nr. 7156/_ a Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități B. M., aștepta ca AVAS să soluționeze partea ce-i revine, urmând ca mai apoi, P. să soluționeze notificarea cu privire la terenul aflat în afara incintei acestei societăți.

Reclamanta a învederat că aceste terenuri au fost cumpărate în anul 1937, de părinții reclamantei, Babici Chelement și Babici Sabina, în prezent decedați. În perioada regimului comunist, terenul a fost expropriat, fără ca reclamanta să cunoască în baza cărui act, întrucât nu i s-a adus la cunoștință, iar pe acel teren s-a construit o parte a societății Phoenix, în prezent SC C. SA B. M. (ce a fuzionat și a preluat prin absorbție activele vechii societăți). Reclamanta a solicitat acvirarea dosarului cu nr._ al Judecătoriei B. M.

, în care prin sentința civilă nr. 8347/2006 s-a constatat dreptul de proprietate al SC C. SA B. M. asupra terenului la care s-a făcut referire.

S-a mai arătat că prin adresa cu nr. 8613/I/231 din_, pârâta Prefectura Maramureș face trimitere la adeverința cu nr. 3865/1991 eliberată de C. municipiului B. M. în baza Legii nr. 18/1991, prin care s-ar fi reconstituit suprafața de 4,54ha teren. Este adevărat că reclamanta a primit această adeverință, însă pe considerentul că s-a grăbit și și-a scos certificat de calitate de moștenitor și s-a intabulat ca moștenitoare cu acele suprafețe de teren (conform registrului agricol), nu i s-a restituit nici măcar 1 mp teren.

Reclamanta a susținut că aparține instituției publice ce a efectuat privatizarea, pârâta AVAS B., competența de a propune măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele supuse reglementării prin Legea nr. 10/2001, doar în una din cele două situații: statul era, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acționar minoritar al unității care deține imobilul, iar valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute era mai mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului sau statul nu era acționar al unității ce deține imobilul, acesta având un capital integral privat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Deci, la data intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, respectiv_, terenul din CF 73 B. M., nr. topo 3305/1 era în patrimoniul SC Phoenix SA B. M. și la data intrării în vigoare a legii de retrocedare, Statul Român nu era acționar la această societate.Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat ca AVAS B. să fie obligată să emită dispoziție de despăgubire în echivalent, pentru imobilul existent în CF 73 B. M., nr. topo 3305/1, urmând ca întregul dosar să fie înaintat S. ui General al Guvernului pentru desemnarea unui evaluator și stabilirea valorii imobilului. Totodată reclamanta solicită obligarea M. B. M. să emită tot într-un termen scurt dispoziția

de despăgubire în echivalent, pentru imobilul înscris în același CF 73 B. M., nr. topo 3305/2.

Pârâta AVAS a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pârâta a arătat că potrivit Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, s-a instituit o procedură necontencioasă la finalizarea căreia să se definească statutul juridic al unor astfel de imobile. Procedura administrativă prealabilă reglementată de disp. Legii nr. 10/2001 are caracter obligatoriu. Prin intermediul procedurii administrative petenta trebuia să-și dovedească calitatea de persoană îndreptățită și să-și valorifice drepturile, iar AVAS să-și clarifice depunerea tuturor actelor doveditoare în susținerea notificării, poziția față de aceste pretenții și implicit dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Competența instanței poate interveni numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziție motivată, prin finalizarea procedurii administrative, decizie care să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate.

Cu privire la termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației de către AVAS de a se pronunța asupra notificării, pârâta a apreciat că aceasta conform art. 25 (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, poate avea două date de referință, fie data înregistrării notificării, fie data depunerii actelor doveditoare în completare. Se apreciază că acest termen este unul de recomandare, nefiind unul imperativ, iar AVAS este încă în termenul legal de analiză a notificării și este necesară efectuarea demersurilor de către reclamantă pentru completarea dosarului administrativ.

Pârâta a invocat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și a învederat că reclamanta nu a comunicat în susținerea notificării toate actele necesare completării dosarului întocmit conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, acte necesare pentru o analiză temeinică, pentru a se putea emite o dispoziție motivată, fundamentată, cu privire la obiectul notificării depuse.

S-a susținut că este necesară completarea dosarului administrativ, cu următoarele acte: acte doveditoare ale modului de preluare a terenului de către stat (expropriere/naționalizare/preluare fără titlu); declarații notariale acordate de ceilalți moștenitori ai foștilor proprietari din care să rezulte că nu au formulat notificare sau acțiuni în instanță cu privire la imobilul pentru care s-au solicitat despăgubiri; adeverință eliberată de primărie din care să rezulte că terenul revendicat se află în patrimoniul SC Phoenix SA B. M. și că nu face obiectul legilor fondului funciar; orice alte acte considerate a fi necesare. Numai în cazul în care reclamanta face precizarea expresă că nu deține alte acte în dovedirea pretențiilor formulate, AVAS se poate pronunța doar pe baza actelor existente în acel moment la dosarul administrativ.

Pârâta a precizat că reclamanta B. M. nu este singura moștenitoare a foștilor proprietari, din actele depuse în cadrul dosarului administrativ

rezultând ca moștenitori următoarele persoane: Babici N., Babici P., Babici Emanuel și P. L. .

S-a mai susținut că AVAS nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri sau restituirea în natură, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente -C. Centrală pentru S. D., din cadrul Autorității Naționale pentru R. P., conform art. 16 alin. 2 Titlu VII din Legea nr. 247/2005. În conformitate cu disp. OUG nr. 81/2007, în baza deciziilor emise de către C. Centrală și a opțiunilor persoanelor îndreptățite,

A. N. pentru R. P. va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, conform legii.

Prin nota de ședință depusă în data de_ reclamanta a arătat că nu înțelege să formuleze cerere de ajutor public judiciar, precizând că a dovedit prin actele depuse că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, a depus notificare adresată Prefecturii jud. M. prin executor judecătoresc, acte de proprietate pentru cele două terenuri revendicate, acte de stare civilă prin care face dovada filiației după părinții săi, Babici Chelement și Babici Sabina, proprietarii tabulari ai terenurilor ce le revendică, a depus cele două certificate de calitate de moștenitor, unul după mama sa și celălalt după tatăl său. I s-au cerut de către pârâta AVAS cât și de Prefectura Maramureș acte din care să rezulte că terenurile au fost expropriate în perioada regimului comunist, acte ce însă nu le-a putut obține de nicăieri, cu toate eforturile.

Reclamanta a învederat că în baza actelor de la dosar instanța poate soluționa cauza, sens în care a invocat Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. A arătat că în cauză ne aflăm în situația în care unitatea investită cu soluționarea notificării, respectiv AVAS B. și M. B. M., nu au respectat obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța supra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri ori servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu un refuz, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat. Nu există nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamantă nu sunt adecvate sau suficiente, pârâtul să refuze sine die soluționarea notificării și eventualul control al instanței de judecată. Termenul de 60 de zile nu are natura unui termen de recomandare, cum greșit susține pârâta, ci este un termen imperativ, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ. Legea nr. 10/2001 are prevederi foarte clare legate de moștenire, astfel art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, arată că "de cotele

moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura la cap III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire";. În consecință, întrucât doar reclamanta a înaintat notificare la Legea nr. 10/2001, este îndreptățită la restituirea întregii cote din cele două imobile deși mai există moștenitori legali în urma decesului părinților reclamantei, dar care nu au depus notificări prin care să solicite să li se restituie aceste terenuri ca fac obiectul prezentului dosar.

De asemenea, reclamanta a precizat că M. B. M. i-a adus la cunoștință că va emite dispoziția de despăgubire după ce AVAS B. va emite dispoziția, sau va propune (după ce s-a modificat textul legii) măsuri de emitere a dispoziției pentru terenul identificat pe perimetrul societății C. SA B. M., dar reclamanta nu înțelege ce normă legală îi interzice acestei pârâte să emită dispoziția, pentru partea din notificare ce-i revine în calitate de entitate deținătoare a terenului, concomitent, iar nu ulterior.

Reclamanta a solicitat ca ambele dispoziții la a căror emitere să fie obligate pârâtele AVAS B. și M. B. M. în timp rezonabil să fie înaintate spre soluționare, S. ui C. C. pentru S. D. .

Prin întâmpinarea înregistrată în data de_ Statul Român prin C. Centrală pentru S. D. a invocat excepția necompetenței materiale a

T. ui M. privind solicitarea reclamantei la emiterea titlului de despăgubire; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la soluționarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 precum și cu privire la emiterea titlului de despăgubire și excepția prematurității emiterii titlului de despăgubire.

Referitor la excepția necompetenței materiale a T. ui M., s-a arătat că solicitarea reclamantei de emitere titlului de despăgubire nu are corespondent în dispozițiile legii speciale, după cum la acest moment, aceasta nu a demarat în concret procedura instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a se putea prevala de aceasta, procedură ulterioară celei ce intră în competențele instanței civile, potrivit Legii nr. 10/2001, și a pretinde a priori sancționarea pârâtei.

S-a subliniat că examinarea legalității și temeiniciei deciziilor emise de C. Centrală de Stabilire a D. ca și cenzurarea, din toate punctele de vedere, a etapelor ce se derulează pentru executarea unei asemenea dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001, cu propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit-o în competențele instanței de contencios administrativ, anume, a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, sau a Curții de Apel B., dacă reclamantul nu are reședința în România și nici reprezentant cu domiciliul în România (Cap. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005-art.19 și art. 20).

Solicitarea reclamantei de obligare directă a entității investite la plata despăgubirilor, potrivit dispozițiilor legale, cu soluționare notificării, trebuie să

fie precedată de explicitarea raportului juridic obligațional în care o atare entitate are calitatea procesuală pasivă și justificarea priorității acestei prezumtive construcții juridice, față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care conține dispoziții explicite chiar cu privire la modalitatea concretă de realizare a dreptului la stabilirea și plata unor despăgubiri.

Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru

R. P., s-a susținut că aceasta nu are calitate procesuală pasivă cu privire la soluționarea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001. Odată cu emiterea deciziei/dispoziției de către unitatea deținătoare/entitatea investită cu soluționarea notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se încheie. Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, republicată, prin Titlurile I și VII ale Legii nr. 247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării. Pentru a fi urmată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, trebuie să fie finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin emiterea unei dispoziții de către entitatea notificată.

Pârâta a precizat că A. N. pentru R. P. nu are calitate procesuală pasivă cu privire la emiterea titlului de despăgubire. Conform art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A. N. pentru R. P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată. De asemenea,

A. asigură organizarea și funcționarea S. ui C. C. pentru S.

  1. , secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A. N. pentru R. P. a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C. Centrală pentru S. D. .

    Faptul că A. N. pentru R. P. asigură organizarea și funcționarea secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai C. Centrală dispune emiterea deciziei

    conținând titlul de despăgubire, potrivit art. 13 alin. 1 Titlul VII din actul normativ.

    Referitor la excepția prematurității emiterii titlului de despăgubire, s-a învederat că în cuprinsul art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (…), se constituie (…)C. Centrală pentru S. D., denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi";.

    Procedura administrativă (cea prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent, a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

    Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât acest act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:

    1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege- regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară;

    2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind că efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioadă de doi ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în această limită.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin 2 indice 1 din Titlul VII. Nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina C. C. prin actul normativ amintit.

Prin nota de ședință înregistrată la dosar în data de_ reclamanta a arătat că Legea nr. 247/2005 care a fost publicată în Monitorul Oficial la data

de 22 iulie 2005, a prevăzut că toate notificările nefinalizate să fie înaintate către noua instituție creată, S. C. C. pentru S. D. . Acțiunea de preluare pe bază de procese verbale de preluare - primire către S.

  1. C. pentru S. D. a acestora, trebuia finalizată până pe 22 septembrie 2005, aceste prevederi sunt cuprinse la pct. 2, același art. 16 din lege.

    Reclamanta consideră că solicitarea sa privind obligarea entității în drept, A. N. pentru R. P. prin C. Centrală pentru S.

  2. , de a respecta legea, respectiv termenul de 10 zile de la o dată viitoare, de adoptarea a deciziei motivate prin care se propun măsuri de despăgubire prin echivalent pentru cele două imobile, pentru a emite o dispoziție care trebuia emisă cu mult timp în urmă, constituie un demers moral, pertinent, la cei peste 10 ani de la depunerea notificării. CEDO a criticat în repetate rânduri instanțele de judecată din România pentru rezolvarea cu mare întârziere a cauzelor de restituire a proprietăților confiscate, precum și întârzierea autorităților administrative în luarea unor decizii referitoare la cererea de restituire.

Creându-se atâtea faze contencioase și necontencioase, administrative și judiciare de la înregistrarea notificării și până la faza finală, cea de încasare a despăgubirilor, reclamanta consideră că se aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta a arătat că lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea excepțiilor ridicate de către pârâta A. N. pentru R.

  1. din România prin C. Centrală pentru S. D. .

    1. N. pentru R. P. -Direcția de Contencios și pentru Coordonarea S. ui C. C. pentru S. D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Direcției de Contencios și pentru Coordonarea S. ui C. C. pentru

S. D. și excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru R. P. cu privire la cererea de chemare în judecată.

Referitor la excepția lipsei capacității procesuale a Direcției de Contencios și pentru Coordonarea S. ui C. C. pentru S. D.

, s-a arătat că potrivit prevederilor art. 2 indice 1 alin. 1 lit. c din Hotărârea Guvernului nr. 361/2005, așa cum a fost modificată și completată prin HG nr. 1068/2007, S. C. C. pentru S. D. nu este o instituție publică cu personalitate juridică care să acționeze independent, ci reprezintă doar o structură funcțională menită să asigure lucrările C. C. și să îndeplinească atribuțiile conferite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Pe cale de consecință, S. C. C. neavând personalitate juridică, nu

poate avea capacitate procesuală, având în vedere prevederile art. 41-42 din Codul de procedură civilă.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru R. P. s-au invocat prevederile art. 1 alin. 1 și ale art. 2 din HG nr. 361/2005, precizându-se că în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A. în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, acordă sprijin și îndrumare metodologică entităților implicate în soluționarea notificărilor, monitorizează procesul de aplicare a acestui act normativ, neavând competența de a soluționa notificări. A. nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, litigiu declanșat ca urmare a nemulțumirilor reclamantei față de nesoluționarea de către entitatea competentă a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Față de solicitarea reclamantei privind obligarea Autorității Naționale pentru R.

P. la plata daunelor cominatorii, s-a arătat de către această pârâtă că potrivit dreptului civil daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face, obligarea Autorității Naționale pentru R. P. la plata daunelor cominatorii fiind neîntemeiată.

Referitor la solicitarea reclamantei privind plata de penalități de 100 lei/zi de întârziere, pârâta a făcut referire la prevederile art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2005, dar a subliniat că în cauza supusă judecății nu poate fi vorba de refuzul Direcției de Contencios și pentru Coordonarea S. ui C.

C. pentru S. D. de a emite decizie/dispoziție de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, având în vedere faptul că aceasta nu are capacitate procesuală.

Apoi, prin note de ședință înregistrate în data de_, în ce privește excepția prematurității emiterii titlului de despăgubire, pârâta A. N. pentru R. P. a arătat că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii-pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României. În acest sens, a fost adoptată OUG nr. 4/_ privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv";"; din Legea nr. 247/2005.

În data de_ petenta a înregistrat la dosar o completare și precizare de acțiune prin care a chemat în judecată și C. de fond funciar din cadrul M.

  1. M. pentru ca în baza prevederilor legale, respective Legea nr. 18/1991 să i se emită Titlul de proprietate pentru suprafața de 4142 mp, înscrisă în CF 73 nr. topo 3305/2, teren de care antecesorii reclamantei au fost deposedați în perioada cooperativizării, de către Statul Român comunist. Totodată, reclamanta a solicitat să fie pusă în posesie cu această suprafață de teren, deci prin reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul aliniament, sau în situația în care acel teren este ocupat sau contaminat de fosta societate Phoenix, să i se acorde teren în altă parte, în apropierea locului în care este terenul în litigiu.

    1. N. pentru R. P. a depus un alt set de note de ședință prin care a arătat că instanța sesizată nu este competentă funcțional, raportat la art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care stabilește în mod expres faptul că este de competența secției de contencios administrativ din cadrul T. ui în a cărei rază domiciliază reclamanta soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor C. C. ori obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. A. nu are competențe nici în privința soluționării cererilor ce fac obiectul fondului funciar.

Pârâta a mai arătat că având în vedere că reclamanta a solicitat și imobile ce fac obiectul legislației privind fondul funciar, potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele a căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivi prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, urmează a se observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere. Pentru a intra sub incidența Legii nr. 10/2001 trebuie ca imobilul să nu fi făcut obiectul legilor fondului funciar și nici să nu fi fost situat în extravilan atât la data preluării, cât și la data formulării notificării.

Punându-se în discuție competența T. ui M. în soluționarea precizării de acțiune prin care petenta a chemat în judecată C. L. de F.

F. B. M., în baza Legii nr. 18/1991, prin note de ședință semnate personal, precum și în ședința publică din data de_ reclamanta a învederat că renunță la judecată față de C. L. de F. F. .

La același termen instanța a procedat la luarea interogatoriului reclamantei, răspunsurile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar.

La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.

S-a efectuat de către expert tehnic judiciar Mărieș M. un raport de expertiză în specialitatea topografie, depus la filele 70-75 din vol. II dosar.

Analizând probele administrate, T. reține următoarele:

Prin notificarea nr. 146/_ (fila 172 dosar), comunicată prin executor judecătoresc B. Robert M. Prefecturii J. M., reclamanta B. M. a solicitat a primi despăgubiri bănești pentru terenul identificat în CF nr. 73 B.

M., nr. topo 3305, cu suprafața totală de 7247 mp, deținut de SC Phoenix SA

B. M., strada E. nr. 15. Notificarea nr. 146/_ s-au depus la P. jud. M., care a solicitat petentei o serie de acte în completare, prin adresa nr. 8530/2001.

Prin adresa nr. 8530/I/200 din_ P. Jud. M. a înaintat notificarea 145 N/2001 către P. M. B. M. (fila 8). Această notificare a vizat alte terenuri, fiind pusă în discuție de către reclamantă într-un alt dosar (nr._ al T. ui M. ).

Prin adresa nr. 8613/I231 din_ aceeași instituție a trimis notificarea nr. 146/2001 către A. pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor S. (fila 9).

Ulterior, pe parcursul mai multor ani, petenta a purtat corespondență cu AVAS în legătură cu soluționarea notificării trimise acesteia, instituția respectivă comunicându-i necesitatea completării dosarului și depunerii mai multor acte suplimentare, fără a proceda la soluționarea notificării.

Pornind de la această situație de fapt și având în vedere petitele cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea au fost formulate și precizate, analizând excepțiile invocate în cauză, T. reține următoarele:

Pârâta A. N. pentru R. P. -C. Centrală pentru

S. D. a invocat excepția necompetenței materiale a T. ui M. (ulterior excepția necompetenței funcționale, în considerarea modificărilor legislative survenite pe parcursul procesului).

Din interpretarea dispozițiilor art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, forma actuală, rezultă că soluționarea cauzelor având ca obiect obligarea C.

C. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri revine spre competentă soluționare secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a T. ui B.

.

În speță s-au apreciat însă incidente prevederile art. 17 Cod procedură civilă interpretate a fortiori, pretenția formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă având un caracter accesoriu față de petitele preicipale, revenind așadar spre competentă soluționare Secției I civile a T. ui M. .

Instanța va admite însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. pentru R. P. . Sub acest aspect, se reține că potrivit art. 5 lit. d din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt emise de C. Centrală pentru S. D. . Aceasta se constituie, potrivit art. 13 din același act normativ, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor legii, în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, și are ca principală atribuție dispunerea emiterii deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Faptul că lucrările acestei comisii sunt conduse de președintele Autorității Naționale pentru R. P., care este și membru și că S. C.

C. se asigură de către A. N. pentru R. P., din subordinea Cancelariei Primului-Ministru, nu conferă calitate procesuală pasivă în acest litigiu, Autorității Naționale, în contextul în care reclamanta critică, pe de o parte, lipsa unei decizii relative la notificarea formulată (or A. nu are competențe în acest domeniu), iar pe de altă parte solicită obligarea pârâtei A. N. pentru R. P. prin S. C. C. pentru S. D. să emită o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire, comptență care nu îi revine acesteia, potrivit textelor de lege anterior evocate. A. N. pentru R. P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării legii, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.

Pe de altă parte, solicitarea reclamantei vizând obligarea la emiterea unei decizii ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor este într-adevăr prematură, raportat la împrejurarea că la momentul atragerii pârâtei în cadrul procesual, notificarea formulată de reclamantă cu privire la imobilele în litigiu nu era soluționată în nici un fel. Procedura administrativă prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie ori dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ evocat.

Adoptarea Legii nr. 247/2005 a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent în două etape distincte: prima, cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care se finalizează, cu întrunirea cumulativă a condițiilor reglementate legal, prin emiterea unei decizii ori dispoziții cu propunerea de acordare a despăgubirilor, dacă este cazul, decizie emisă în procedura administrativă ori urmare a celei judiciare și a doua, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de stabilire și plată a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire. De asemenea, soluționarea

acestui petit formulat de reclamantă depinde și de soluția pronunțată cu privire la capetele de cerere principale, fiind nefondată în consecință și solicitarea relativă la plata daunelor cominatorii.

Instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.

J. M. (Instituția Prefectului), pentru considerentele ce succed:

Deși notificarea nr. 146/N din 2001 a fost înaintată prin executor judecătoresc B. Robert M., acestei pârâte, după ce a solicitat petentei acte în completare, P. J. M. prin adresa nr. 8613/I/231 din_ a trimis-o Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor S. spre competentă soluționare, în considerarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la acea dată. Această înaintare a fost adusă la cunoștința petentei, nefiind contestată de reclamantă, care de altfel a purtat ulterior corespondență cu AVAS.

Pe cale de consecință, raportat la împrejurarea că practic petenta solicită soluționarea notificării formulate și acordarea de despăgubiri, daune cominatorii pentru lipsa de folosință a terenului, se constată că P. J.

M. nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât aceasta a trimis notificarea către AVAS, pe care a apreciat-o competentă a o soluționa, nefiind așadar entitate investită cu soluționarea notificării.

Calitatea procesuală pasivă a Instituției Prefectului J. M. nu poate fi argumentată prin faptul că urmare a apariției Legii nr. 247/2005, AVAS nu mai poate face decât propuneri de emitere a deciziei de despăgubire, deoarece modificările legislative nu au stabilit pentru prefecturi abilitarea de a acorda direct despăgubiri.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de P. M. B.

M. va fi admisă. Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana chemată în judecată și cea care este subiect pasiv în raportul litigios dedus judecății.

Din această perspectivă, se reține pe de o parte că dacă în sistemul inițial al Legii nr. 10/2001 (art. 20 alin. 3) primăriile erau entități investite su soluționarea notificărilor, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 acestea nu au mai avut competență în domeniu, legitimarea revenind unității administrativ teritoriale. De asemenea, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. B. M. reprezentat prin P. va fi respinsă, raportat la împrejurarea că pe parcursul prezentului proces, acesta a luat cunoștință de notificarea petentei, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu a procedat la soluționarea acesteia. Notificarea nr. 146 a fost înregistrată la P. J. M., care prin adresa nr.

8613/1/231 din_ a trimis-o la A. pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor S. (AVAS), la M. B. M. nefiind așadar înregistrată această notificare, dar se apreciază suficientă luarea la cunoștință în timpul litigiului a solicitării formulate de petentă, neputându-se considera a priori că

M. B. M. nu ar avea calitate procesuală pasivă pe acest unic considerent.

În temeiul prevederilor art. 246 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea petentei la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta

C. L. de Aplicare a Legilor F. ului F. B. M., cu obiectul determinat de reclamantă prin petitul formulat.

Pe fond, T. reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de_ sub nr. 3865, petenta B. M. a solicitat C. Locale B. M., în calitate de moștenitoare a lui Babici Chelement și Sabina a solicitat stabilirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren arabil, fânațe, pășune și neproductiv în total 4,54 ha, din care 0,.70 ha arabil în Posfunduș, restul în Ferneziu. Cu această suprafață (inclusiv 0,70ha arabil Posfunduș) s-a înscris în G.A.C în_ Babici Chelement (fila 260 dosar). Conform adeverinței de proprietate nr. 3865 din_ s-a stabilit dreptul de proprietate al petentei asupra întregii suprafețe de teren de 4,54 ha (inclusiv cea de 0,70 ha arabil Posfunduș), prin Hotărârea nr. 973 din 29 aprilie 1992 a C. Județene pentru Aplicarea Legii F. ului F., tabel anexă 3, poziția 302.

Prin adresa nr. 26933/2012 P. M. B. M. a comunicat că zona în care este amplasat terenul în litigiu a fost cooperativizată (fila 109, vol. II). Acest aspect rezultă și din expertiza efectuată de expert Man V. în dosarul nr._, a cărui atașare la prezentul a solicitat-o reclamanta, care relevă că suprafața de 3098 mp teren, identificată cu nr. topo nou atribuit 3305/1 a făcut obiectul decretului de expropriere nr. 440/1963. Or prin acest decret, depus la fila 333 din respectivul dosar, s-a expropriat terenul în suprafață totală de 4,5529 ha, proprietatea Gospodăriei agricole colective Viața Nouă din Satu Nou de Sus.

De asemenea, C. L. de F. F. B. M. a comunicat prin adresa nr._ (fila 117 vol. II dosar) că petenta B. M. are validat la Legea nr. 18/1991 prin Hotărârea C. Județene nr. 973/1992, suprafața de 4142 mp teren identificat prin topo 3305/2, amplasat în afara gardului Combinatului Chimic Phoenix, pentru care se poate elibera titlu de proprietate.

Apoi, prin adresa nr. 29190/2012 (fila 131 vol. II dosar) aceeași Comisie

L. a arătat că în urma verificărilor făcute în arhiva C. Locale de fond F.

B. M., s-a constat că numita B. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de 4,54 ha la Legea nr. 18/1991, din care 0,70 ha Posfunduș (stradă situată în zona combinatului Phoenix) și 3,84 ha Ferneziu, zona Lazuri. După identificarea terenului pe nr. topografice s-a lămurit situația terenului în sensul că așa cum rezultă din notificarea petentei,

aceasta a solicitat și la Legea nr. 10/2001 terenul în suprafață de 7247 mp deținut de SC Phoenix SA de pe str. E. nr. 15. SC Phoenix- C. SA a avut dintotdeauna sediul pe str. Electrolizei nr. 15. Terenul solicitat de petentă nu este situat nici pe str. Electrolizei, nici pe str. E., ci se află în "zona Posfunduș"; în spatele combinatului, așa cum rezultă din planul de amplasament și delimitare întocmit de expertul Mărieș M., constituind Anexa I la raportul de expertiză.Necorelările din adresele C. Locale de fond F. B. M. se datorează faptului că s-a făcut vorbire de terenul solicitat de petentă de pe str. Electrolizei. S-a arătat prin aceeași adresă că suprafața de teren din "Zona Posfunduș"; de 7254 mp este inclusă în Hotărârea C. Județene, iar solicitarea acesteia și la Legea nr. 10/2001 apare ca nelegală. Potrivit anexei 3 poziția 302 la Hotărârea C. Județene nr. 973/1992, petentei Buaer M. i s-a stabilit în proprietate suprafața de 4,54 ha, (0,70 ha extravilan, 3,84 intravilan)

-Ferneziu și Posfunduș.

Prin răspunsurile la interogatoriul administrat în ședința publică din data de_ reclamanta a arătat că a cerut terenul în litigiu la Legea nr. 18/1991, acesta figura în cererea de înscriere 0,70 ha Postfunduș, nu a fost pusă în posesie și nu a primit nici despăgubiri ori teren în altă parte, motiv pentru care a solicitat din nou terenul și la Legea nr. 10/2001.

În CF nr. 73 B. M., asupra imobilului teren cu nr. topo 3305 figurau proprietari tabulari conform încheierii din_ (nr. 546), sub B9 și B10, Babici Chelemen și soția Bele Sabina, domiciliați în Ferneziu. Certificatul de moștenitor din_ eliberat de notariatul de Stat Județean M. în dosarul nr. 282/1969 relevă că reclamanta B. M. E. este singura moștenitoare a defunctului Babici Chelemen. Terenul anterior arătat (nr. topo 3305 din CF nr.

73) B. M. nu a fost inclus conform acestui certificat în masa succesorală a defunctului. Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 15 din_ eliberat de notar public Crișu E. Denisa, după defuncta Babici Sabina, decedată în_ în M. B. M., au rămas moștenitori B. M. E., Babici N. și Babiciu P. .

În baza sentinței civile nr. 8347/2006 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, definitivă și irevocabilă în dosarul nr._ și a schiței avizate sub nr. 5102/2004, imobilul cu nr. top 3305 s-a adnotat și parcelat în nr. top nou 3305/1 în suprafață de 3098 mp și 3305/2 în suprafață de 4142 mp, iar nr. topo 3305/1 s-a transcris în CF nr. 21776 în favoarea SC C. SA. Prin adresa nr. 1010022 din_ SC C. SA a comunicat de altfel petentei că parcela cu nr. topo 3305/2 este în afara gardului uzinei și nu se află în proprietatea sau folosința sa.

Potrivit adeverinței nr. 3865 din_ (fila 60 dosar), al cărei original a fost prezentat spre vedere instanței în ședința publică din data de_, în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, petentei B. M. i s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea C. Județene nr. 973 din_ pentru suprafața totală de 4,54 ha, prevăzută în tabelul anexă nr. 3 la poziția nr. 302,

adeverința constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate.

Cu privire la această adeverință de proprietate, poziția procesuală a Primăriei B. M. a fost oscilantă, comunicându-se însă că nu a fost materializată prin punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate motivat de faptul că terenurile conform cărții funciare sunt proprietatea familiei B. M.

, Chipranov E. și Rogojan. Inițial s-a considerat că acest teren ce face obiectul dosarului nu ar fi fost solicitat în dosarul de Lege nr. 18/1991 (fila 228). Ulterior poziția procesuală a pârâtului s-a modificat, arătându-se că terenul în litigiu a fost reconstituit petentei.

Conform prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, dispozițiile art. 8.1 din HG nr. 250/2007 stabilesc că nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităților (inclusiv terenurile aflate în extravilanul localităților și evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale), indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării, și nici terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin.

(2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, pentru ca un teren să facă obiectul Legii nr. 10/2001, în principiu trebuie ca acesta să fie intravilan (cerință întrunită, terenul în litigiu fiind intravilan); să fi fost preluat abuziv; să nu fi fost restituit. Nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 acele terenuri situate în intravilan ce sunt vizate de legile funciare și care au fost solicitate conform acestora. De exemplu, prin decizia nr. 6113/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a relevat că în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 persoana care a obținut titlu de proprietate pentru un teren intravilan, în temeiul Legii nr.18/1991, nu are

dreptul de a cere măsuri reparatorii pentru acest teren și în temeiul Legii nr. 10/2001, pe motiv că nu a fost pus în posesie supra bunului respectiv.

Din actele de la dosar rezultă că terenul în litigiu a fost cooperativizat. Cu privire la acest teren s-a făcut deja recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei în baza Legii nr. 18/1991, fiind emisă adeverința nr. 3865 din _

. În speță terenul nu a fost doar solicitat de reclamantă în baza Legii nr. 18/1991, ci i s-a stabilit acesteia dreptul de proprietate, prin hotărâre de validare. Adeverința de proprietate este un act administrativ irevocabil, constituie practic un titlu de proprietate temporar, care dăinuie în timp numai până la eliberarea titlului de proprietate și reprezintă dovada existenței dreptului de proprietate reconstituit, singură ori împreună cu procesul verbal de punere în posesie. Raportat la prevederile art. 7 din HG nr. 750/1991, se poate concluziona că aceste adeverințe sunt substitute ale titlurilor de proprietate, pe care le înlocuiesc până la emitere. Aplicabilitatea Deciziei nr. 1/1997 a CSJ se rezumă la statuarea valorii probatorii comparative a adeverinței de proprietate raportat la titlul de proprietate, cu privire la suprafeșele de teren înscrise în acestea. În speță T. apreciază că atâta timp cât s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, prin eliberarea acestei adeverințe opozabile emitentului ei, în calitate de reprezentant al statului, rămânând în discuție doar stabilirea concretă a amplasamentului terenului, reclamanta nu mai este legitimată a solicita și obține o nouă recunoaștere și eficientizare a acestui drept.

Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Împrejurarea că pârâta AVAS nu a soluționat notificarea petentei (apreciind prin întâmpinare că termenul de 60 de zile în care trebuia să procedeze la soluționare nu s-a împlinit întrucât reclamanta nu a depus toate actele necesare) nu împiedică așadar instanța a se pronunța asupra notificării. Din analiza dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 rezultă că termenul de 60 de zile are un caracter imperativ, fiind instituit în reglementarea unei proceduri administrativ jurisdicționale prealabile sesizării instanței. În măsura în care acest termen nu este respectat, instanța este legitimată a se pronunța, după cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX /2007 anterior evocată.

Pe cale de consecință, T. a apreciat că în contextul în care dreptul de proprietate al petentei a fost recunoscut prin eliberarea unei adeverințe de proprietate, terenul făcând astfel obiectul legilor fondului funciar, petenta nu este legitimată ca în baza dispozițiilor actului normativ posterior, Legea nr. 10/2001, să obțină o nouă recunoaștere a acestui drept, pe considerentul că nu

s-a procedat la punerea sa în posesie și la eliberarea titlului de proprietate, pentru sancționarea acestui comportament al autorităților fiind instituite alte căi legale efective, iar nu reiterarea cererii și obținerea unui alt titlu.

În ce privește daunele cominatorii solicitate, se reține că acest petit are caracter accesoriu, urmând a fi respins ca o consecință a soluției de respingere pronunțate asupra capătului principal, iar pe de altă parte se constată că art.

25 din Legea nr. 10/2001 nu instituie o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde notificării, iar dispozițiile art. 580 indice 3 alin. 5 Cod procedură civilă interzic expres acordarea de daune cominatorii pentru nerespectarea obligațiilor de a face care implică faptul personal al debitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția necompetenței materiale a T. ui M. și excepția necompetenței funcționale a T. ui M. -Secția I Civilă, invocate de pârâta A. N. pentru R. P. - C. Centrală pentru S.

D., cu sediul în B., C. F. nr. 202, sector 1.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. pentru R. P. .

Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. M., domiciliată în B.

M., strada G. nr. 19, județul M., în contradictoriu cu A. N. pentru R. P. prin S. C. C. pentru S. D. .

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. J.

M. (Instituția Prefectului - județul M. ) și respinge acțiunea formulată de reclamanta B. M. față de această pârâtă.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. B.

M. reprezentat prin P. .

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. B.

M., cu sediul în B. M., strada G. Ș. nr. 37, județul M. și în consecință respinge acțiunea față de această pârâtă.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. M. împotriva pârâților

M. B. M. reprezentat prin P., S.C C. S.A în insolvență, cu sediul social în B., strada C. Av. G. D. nr. 14, sector 1, administrator judiciar B. B. R. S., cu sediul în B., strada N. T. nr. 3 bl. M 101, etaj 6, sector 3, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B., strada C. Av. A. Ș. nr. 50, sector 1, ca nefondată.

Ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta C. L. B. M. pentru Aplicarea Legilor F. ului F.

.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 27 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. A. H. M.

Red.S.T.A/_

Tred. M.H./_ -10 ex

Com.8 ex./_

← Decizia civilă nr. 1068/2013. Legea 10/2001  Decizia civilă nr. 45/2013. Legea 10/2001 →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 494/2013. Legea 10/2001