Decizia civilă nr. 227/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 227/R/2013
Ședința publică din 24 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul J. I., precum și recursul declarat de pârâții P. V. ȘI P. L., împotriva sentinței civile nr. 55 din 11 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. _
, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent J. I., avocat P. a Aurel, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâților recurenți P. V. și P. L., avocat B. I., cu
împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 17 decembrie 2012, s-a depus la dosar prin registratura instanței, din partea pârâților recurenți P. V. și P. L., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantul recurent, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantului recurent.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantului reclamantului recurent să precizeze dacă în ce privește recursul declarat de către acesta există putere de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr.2006/2010 a Judecătoriei
Z., irevocabilă prin decizia civilă nr.165/2011 a T. ui Sălaj.
Totodată, invocă excepția inadmisibilității parțiale a recursului declarat de către pârâții recurenți în ceea ce privește petitul privind cheltuielile de judecată pentru fond, având în vedere că pârâții recurenți nu au declarat apel, iar un astfel de petit este formulat în recurs omisso medio.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra excepțiilor și în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind nelegale atât sentința de fond cât și încheierea din data de 29 noiembrie 2011 prin care s-a reținut autoritatea de lucru judecat cu privire pretențiile recurentului.
În opinia sa instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat cu privire la al doilea petit, antepronunându-se cu privire la o stare de fapt pe care nu o cunoștea și care depindea de constatările din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Astfel, în prezenta cauză acțiunea avea un alt obiect, alte părți și alte temeiuri juridice față de dosarul nr._, în care recurentul formulase o acțiune în pretenții fără a avea întâi concretizat linia de hotar și bazându-se pe un alt temei juridic.
În ce privește recursul declarat de pârâții recurenți solicită a se constata că acesta a fost declarat omisso medio parțial, pentru cheltuielile de judecată din
apel fiind inadmisibil. Solicită și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar.
Reprezentantul pârâților recurenți arată că într-adevăr petitul privind cheltuielile de judecată pentru fondul cauzei este formulat omisso medio, însă solicită admiterea recursului în ceea ce privește criticile referitoare la cheltuielile de judecată din apel, cu cheltuieli de judecată.
În ce privește recursul declarat de reclamantul recurent solicită respingerea acestuia ca nefondat, apreciind că este incidentă autoritatea de lucru judecat.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr. 2704/3372011 din_, astfel cum a fost precizată pe parcursul judecății, reclamantul J. I. i-a chemat în judecată pe pârâții P. V., P. L., P. I. și C. F., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie stabilită linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantului, înscris în CF 50649 C., și imobilul proprietatea pârâților, înscris în CF 50705 C. și CF 25 C., cu nr.top. 4/2 și 4/1. Totodată, reclamantul a solicitat să se constate că pe hotarul dintre cele două proprietăți învecinate există edificat de reclamant un gard despărțitor din fundație de beton și panouri din fibră de sticlă, gard ce folosește și pârâtului la delimitarea proprietății sale și să dispună obligarea acestuia la suportarea a 1/2 parte din costul acestuia, respectiv 4881 lei.
Prin Încheierea din 29 noiembrie 2011 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosar nr._ s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul
P. V. și s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere din acțiunea reclamantului, privind obligarea pârâților la plata sumei de 4881 lei, reprezentând cota de 1/2 din contravaloarea gardului despărțitor dintre proprietățile învecinate ale părților.
În considerentele acesteia s-a stabilit că prin Sentința civilă nr. 2006 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul civil nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul J. I. împotriva pârâtului P. V., privind obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4881 lei, reprezentând cota de 172 din contravaloarea gardului despărțitor dintre proprietățile învecinate ale părților. Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 165 din 22 februarie 2011 a T. ui Sălaj, prin care s-a respins ca nefondat recursul reclamantului J. I. .
Reclamantul recunoaște că, intr-adevăr, a mai existat o judecată, dar afirmă că acțiunea de față are alt obiect, alte părți și alte temeiuri juridice, atât după Codul civil vechi, cât și după cel nou, față de dosarul anterior. Art. 600 cod civil instituie o prezumție de care pârâtul nu se poate lepăda dacă gardul se află pe mejda legală dintre proprietăți.
Instanța a apreciat excepția invocată ca fiind întemeiată. Obiectul cererii de față, solicitat prin al doilea capăt de cerere, este identic cu cel al acțiunii soluționate irevocabil prin hotărârea mai sus menționată. Pretenția concretă a reclamantului constă în obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând jumătate din costul de ridicare a gardului, iar asupra acestei pretenții instanțele judecătorești s-au pronunțat deja. De fapt, ceea ce îl nemulțumește pe reclamant este soluția adoptată prin această hotărâre, încercând pe calea unei noi acțiuni, cu un petit principal de grănițuire, să obțină o soluție contrară celei deja pronunțate.
În privința identității de părți, condiția este fără îndoială îndeplinită, chiar dacă în actualul proces pretenția reclamantului se îndreaptă și împotriva celeilalte proprietare a terenului învecinat, P. L., aceasta fiind totodată și
soția pârâtului P. V. . Reclamantului i se poate opune excepția autorității de lucru judecat nu numai de către pârâtul P. V., care a avut această calitate și
în primul litigiu, ci și de către pârâta P. L., întrucât ea are aceeași situație juridică cu cea a soțului său. În practica instanței supreme s-a decis în mod constant că oricare dintre codebitorii solidari poate invoca puterea de lucru judecat rezultată dintr-o hotărâre definitivă, obținută anterior de un codebitor solidar în contradictoriu cu creditorul comun, chiar dacă ceilalți codebitori nu au participat în acel proces.
În ce privește cel de al treilea element al excepției autorității de lucru judecat, cauza, este de reținut că în ambele procese reclamantul a invocat dreptul său de creanță împotriva proprietarilor fondului învecinat, izvorât din pretinsul drept de coproprietate forțată asupra despărțiturii comune, prevalându- se de obligația legală ce revine coproprietarilor gardului sau zidului comun de a contribui fiecare, proporțional cu cota lor parte, la reparațiile și reclădirea gardului sau zidului comun.
Tocmai asupra acestui aspect s-a pronunțat în mod irevocabil instanța prin Sentința civilă nr. 2006 din_, statuând că gardul construit de reclamant constituie proprietatea sa exclusivă, calitate în care este dator să suporte toate cheltuielile pentru construirea lui.
Hotărârea respectivă fiind irevocabilă și intrând în puterea lucrului judecat, același aspect privind dreptul de coproprietate forțată asupra gardului și obligația implicită a coproprietarilor de a contribui la construirea sau repararea lui nu va putea fi supus unei a doua judecăți. Aceasta chiar dacă, așa cum susține reclamantul, acțiunea supusă judecății de față a fost întemeiată pe dispozițiile art. 600 Cod civil vechi sau art. 662 și urm. din noul Cod civil.
Cauza acțiunii reprezintă justificarea pretenției solicitate de reclamant în cererea sa, ori altfel spus, situația de fapt calificată juridic. Identitatea de cauză presupune existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte, indiferent de textul de lege ce cuprinde aceste reguli. Prin urmare, cauza celei de a doua cereri a reclamantului nu este diferită, doar pentru că textul legal aplicabil este cuprins în prezent într-un alt act normativ. De altfel, este de observat că reglementarea raporturilor privitoare la despărțiturile comune dintre fonduri din vechiul Cod civil (art. 590-509) au fost preluate în conținutul lor și de către noul Cod civil în Secțiunea a 3-a (Coproprietatea forțată), subsecțiunea 3 (Coproprietatea supra despărțiturilor comune), la art. 660-666 Noul Cod civil.
Trebuie să ținem cont și de faptul că fundamentul autorității de lucru judecat constă în necesitatea de a da eficiență unei hotărâri judecătorești care, devenind irevocabilă, este prezumată de lege în mod absolut ca fiind conformă adevărului. Dreptul de creanță invocat de reclamant împotriva pârâtului nu a fost recunoscut de către instanță, stabilindu-se printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă că acesta nu există, iar această soluție nu poate fi infirmată printr-o hotărâre ulterioară contrară, dacă temeiul juridic al dreptului valorificat este identic, fiind diferit doar textul de lege care îl prevede.
Prin sentința civilă nr.1134/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în același dosar s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul J. I. împotriva pârâților P. V. și P. L. .
S-a stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantului, înscris în CF 50649 C., și imobilul proprietatea pârâților, înscris în CF 50705 C. și CF 25 C., cu nr.top. 4/2 și 4/1, pe aliniamentul marcat cu linie roșie, între punctele 1-2, din planul de situație ce constituie Anexa 3 la Raportul de expertiză (f. 97 din dosar), schiță ce face parte integrantă din hotărâre.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâții P. I. și C. F. .
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este proprietar tabular al imobilului înscris în CF 50649 C.
, compus din casă și teren intravilan în suprafață de 1290 mp (suprafața reală măsurată fiind de 1220 mp), imobil rezultat în urma comasării parcelelor cu nr.cad. 50614 cu suprafața de 1040 mp și nr.cad. 50615 în suprafață de 250 mp cu casă.
Pârâții P. V. și P. L. dețin în proprietate imobilul învecinat cu cel al reclamantului, format din imobilul înscris în CF 50705 C., cu nr. top. 4/2, compus din teren în suprafață de 1930 mp, precum și imobilul înscris în CF 25
C. cu nr.top. 4/1, compus din casă și teren în suprafață de 250 mp. Cele două imobile ale pârâților sunt alăturate, formând în fapt o singură parcelă, alcătuind casa, curtea și grădina pârâților, situată administrativ în C., nr.310.
Trenurile învecinate ale părților au fost identificate prin expertiza topografică efectuată de expertul Panie S. (f. 93 - 97). Identificarea s-a realizat conform folosinței faptice, titlurilor de proprietate ale autorilor părților, proceselor-verbale de punere în posesie, documentațiilor de întabulare și ținându-se cont de semnele vechi de hotar.
Ca semne vechi de hotar expertul a identificat la fața locului un soc și o parte din gardul vechi din plasă de sârmă și stâlpi de beton, realizat de pârât împreună cu vechiul proprietar al imobilului reclamantului.
Folosința faptică actuală a imobilelor este reprezentată în Anexa 1 la expertiză, din care rezultă că terenul reclamantului, conform gardurilor materializate în teren și documentațiilor sale cadastrale, are suprafața reală de 1125 mp, mai mică decât suprafața rezultată din actele sale de proprietate, care este de 1290 mp, în timp ce terenul pârâților măsoară 2245 mp, deci mai mare decât suprafața întabulată, de 2180 mp, cu mențiunea însă că suprafața terenului pârâților, înscrisă în TP nr. 29383/73093/2002 în care terenul a fost înscris inițial, este de 2241 mp.
Expertul a constatat că schițele de punere în posesie și schițele din documentațiile de întabulare și dezmembrare nu corespund cu folosința actuală. Coordonatele punctelor de contur din documentația de dezmembrare a proprietății reclamantului nu sunt determinate corect, motiv pentru care proprietatea reclamantului este poziționată în aceste schițe peste proprietatea pârâților.
Linia de hotar dintre proprietățile învecinate ale părților a fost propusă în planul de situație ce constituie anexa 3 la raportul de expertiză, fiind marcată în schiță cu linie roșie, între punctele 1 și 2. Această linie de hotar a trasată ținându-se seama de gradul vechi existent între proprietăți și care mai există în prezent pe anumite porțiuni, precum și de socul recunoscut de părți ca semn de hotar. Din schița ce constituie anexa 3 la raport mai rezultă că gardul nou realizat de reclamant, marcat pe schiță cu linie neagră, nu se suprapune cu linia de hotar, fiind edificat pe terenul reclamantului.
Propunerea expertului de stabilire a liniei de hotar a fost acceptată de ambele părți, aspect față de care, in temeiul dispozițiilor art. 584 Cod civil, instanța a stabilit hotarul dintre proprietățile părților, în conformitate cu cererea comună a acestora și propunerea expertului, respectiv pe aliniamentul marcat cu linie roșie, între punctele 1-2, din planul de situație ce constituie Anexa 3 la Raportul de expertiză (f. 97 din dosar), schiță ce face parte integrantă din hotărâre.
Prin decizia civilă nr. 55 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul J. I. împotriva sentinței civile nr.1134 din_ a Judecătoriei Z. și a încheierii civile din_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2006 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul civil nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul J. I. împotriva pârâtului P. V., privind obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4881 lei, reprezentând cota de 172 din contravaloarea gardului despărțitor dintre proprietățile învecinate ale părților. Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 165 din 22 februarie 2011 a T. ui Sălaj, prin care s-a respins ca nefondat recursul reclamantului J. I. .
Prin prezenta acțiune reclamantul solicită a se constata că pe hotarul dintre cele două proprietăți învecinate, există edificat de reclamant conform cu aut.51/_, un gard despărțitor din fundație beton și panouri fibra sticla, ce folosește și pârâtului, la delimitarea proprietății sale, dispunând obligarea acestuia la suportarea a ½ parte din costul acestuia-4881 lei (către reclamant).
Pentru existența autorității de lucru judecat art.1201 Cod civil cere existența celor 3 elemente între hotărârea dată și care urmează: identitatea de obiect, identitatea de cauză și identitate de părți.
Pentru a opera această excepție se cere, așadar, o identitate între raportul juridic dedus judecății și cel anterior judecat.
Astfel, dacă prima acțiune a fost una în pretenții, solicitându-se contravaloarea ½ părți din gardul despărțitor dintre proprietatea reclamantului și cea a pârâtului, prin prezenta acțiune în constatare se solicită a se constata că există gardul între cele două proprietăți și obligarea pârâtului la plata contravalorii jumătății costurilor efectuate la executarea gardului.
Dacă în privința elementului "părți"; nu există discuție, fiind vorba de aceleași părți, în aceeași calitate în ambele cauze, ceea ce rămâne de analizat sunt "obiectul"; și "cauza";.
În sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra dreptului material. Pentru a exista identitatea de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același, că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni.
În speță, între cele două cereri există identitate de obiect: în primul proces s-a discutat și s-a stabilit în considerentele sentinței că reclamantul a edificat gardul în baza autorizației de construire ce i-a fost emisă pentru împrejmuirea proprietății sale, împrejmuindu-și terenul pe toate laturile, nu numai pe cea dinspre pârât și, cel mai important, nu a amplasat gardul pe vechea linie de hotar determinată între fonduri de gardul vechi din plasă de sârmă, care a rămas în continuare în ființă, așa cum rezultă din planșele foto. A edificat gardul nou pe terenul său, la distanță mică de gardul vechi, rezultând astfel că noul gard constituie proprietatea sa exclusivă, nu comună cu pârâtul. Prin urmare, toate cheltuielile privind construirea lui cad în sarcina reclamantului, în calitate de unic proprietar.
Este adevărat că, în general, partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că acesta cuprinde soluția și dispozitivul se
execută, însă în anumite situații, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica au
statuat că acest tip de considerente prezintă considerente decisive, adică acelea care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acest.
Mai mult decât atât, în anumite situații, respectiv în cazul hotărârilor prin care se respinge o acțiune în justiție necesitatea de a recurge la considerente are caracter imperativ.
Ori câtă vreme prin prima sentinței s-a statuat existența și apartenența proprietății gardului din litigiu, a o readuce în discuție existența acestuia se
lovește de puterea de lucru judecat, astfel că prima instanță în mod corect a soluționat capătul doi de cerere pe excepția autorității de lucru judecat, apărând astfel ca nefondat apelul împotriva Încheierii din 29 noiembrie 2011 și a fost respins.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului în apel în sensul admiterii și capătului doi de cerere, respectiv obligarea pârâtului la jumătate din costul gardului, această cerere a fost tranșată prin Încheierea din 29 noiembrie 2011, sentința pronunțată în cauză stabilind doar linia de hotar dintre imobilele părților, aspect ce nu a fost contestat de reclamant prin motivele sale de apel.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul J. I. și pârâții P.
și P. L. .
Prin recursul declarat de reclamantul J. I. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 55/2012 a T. ui Sălaj în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie și în consecință admiterea acțiunii formulate și în ceea ce privește petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii a jumătate din valoarea gardului despărțitor dintre cele două proprietăți. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în mod greșit prin încheierea civilă din_ instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat cu privire la petitul al doilea, antepronunțându-se cu privire la o stare de fapt pe care nu o cunoștea și care depindea de constatările din raportul de expertiză care urma a stabili linia de hotar, numai apoi urmând a se stabili dacă pe linia de hotar este construit gardul de către reclamantul recurent.
În prezenta cauză acțiunea are alt obiect, alte părți și alte temeiuri juridice față de dosarul nr._ .
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că gardul despărțitor se află pe linia hotarului pe o distanță de 20,50 m., în timp ce în dosarul anterior nu s-a făcut această constatare.
S-a mai arătat că interpretarea greșită a stării de fapt este evidentă, instanța stabilind hotarul conform petitului 1, nefiind soluționat petitul 2 care avea ca obiect constatarea existenței sau nu a gardului despărțitor pe linia de hotar, în raport de aceasta putându-se decide dacă există obligația suportării costului de către pârât. Instanțele nu au mai constatat nimic mergând direct pe faptul că nu trebuie obligat intimatul la nicio plată pentru că s-a judecat pentru aceasta în dosarul anterior.
Nu are importanță poziția pârâtului care este în sensul că nu dorește să devină proprietar în cotă parte asupra gardului.
Au fost invocate în acest sens dispozițiile art. 600 Cod civil, respectiv art.
662, 663, 666 și 660 din Noul Cod civil.
Prin modul de soluționare al celui de al doilea petit instanța a aplicat greșit legea, favorizându-l pe pârât.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 303 alin. 1, art. 69 alin. 2 C.pr.civ., art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.
Pârâții au formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în mod corect au reținut instanțele de fond și de apel faptul că este incidentă autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește petitul 2 al acțiunii, reclamantul formulând o cerere de chemare în judecată având același obiect și împotriva aceluiași pârât în anul 2010, cerere care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Z. .
Prin recursul declarat de pârâții P. V. și P. L. s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariile avocațiale achitate la fond și în apel.
În motivare s-a arătat că deși acestea au fost dovedite, în mod greșit nu au fost acordate.
În probațiune s-au depus în copie chitanțele care fac dovada achitării onorariului avocațial.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 C.pr.civ.
Reclamantul J. I. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește cheltuielile de judecată din dosarul de fond, pârâții nu au formulat apel împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, cererea formulată în recurs fiind inadmisibilă.
Cheltuielile de judecată din apel puteau fi solicitate pe calea prevăzută de art. 281, 2812C.pr.civ., neputând fi solicitate pe calea recursului.
Analizând recursul declarat de reclamantul J. I. și cel declarat de pârâții
V. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 55 din_ a T. ui Sălaj, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de reclamant este nefondat.
În mod corect a reținut atât instanța de fond cât și cea de apel că în ceea ce privește cel de-al doilea petit al acțiunii este incidentă puterea de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 2006/2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. .
Acțiunea soluționată prin această hotărâre a avut ca obiect obligarea pârâtului P. V. la plata a jumătate din contravaloarea gardului despărțitor dintre imobilele proprietatea părților, temeiul de drept al acțiunii constând în prevederile art. 606 Cod civil, text de lege făcând parte din secțiunea I, capitolul II, Titlul IV Cod civil.
În considerentele sentinței civile nr. 2006/2010, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva acesteia prin decizia civilă nr. 165/2011 a T. ui Sălaj, s-a reținut pe baza probelor administrate că gardul edificat de către reclamant, gard referitor la care se solicită prin ambele acțiuni plata a jumătate din contravaloarea sa, a fost edificat pe terenul proprietatea reclamantului, la distanță mică de gardul vechi, constituind deci proprietatea exclusivă a reclamantului.
Prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar s-a solicitat de către același reclamant, în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. L., în principal să se stabilească linia de hotar dintre terenurile proprietatea părților, al doilea petit având ca obiect constatarea faptului că pe hotar a fost edificat de către reclamant un gard despărțitor, urmând a fi obligat pârâtul la plata a jumătate din contravaloarea acestuia.
Temeiul de drept al acestei acțiuni a constat în prevederile art. 584, 600 și 590 Cod civil, texte de lege făcând parte din același Titlu IV Cod civil.
Raportat la cele reținute mai sus rezultă că există putere de lucru judecat în ceea ce privește petitul 2 al acțiunii, prin sentința civilă nr. 2006/2010 constatându-se că gardul la care face referire reclamantul și în prezentul cadru procesual a fost edificat pe terenul proprietatea sa iar nu pe linia de hotar. Această constatare a fost făcută de către instanță în vederea soluționării acțiunii
formulate de către reclamant în baza art. 606 Cod civil, considerentele sentinței sprijinind astfel soluția pronunțată în cauză.
Deși este discutabilă incidența autorității de lucru judecat, din perspectiva cauzei acțiunii(temei juridic), care apare ca fiind sensibil diferită în prezentul dosar față de dosarul nr._, este incidentă puterea de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești pronunțate, neputându-se stabili în acest dosar o stare de fapt diferită față de cea stabilită în primul fără a se încălca astfel principiul puterii lucrului judecat. Ambele acțiuni formulate de către reclamant au avut la bază susținerea că gardul referitor la care se solicită despăgubiri se află pe linia de hotar dintre cele două proprietăți, ori această problemă a fost tranșată irevocabil în primul dosar în sensul menționat mai sus. Instanța de fond nu s-a antepronunțat în cea ce privește cel de-al doilea petit al acțiunii formulate, expertiza încuviințată în cauză fiind apreciată a fi o probă utilă numai în ceea ce privește soluționarea primului petit, având ca obiect grănițuire.
Deși în recurs se face referire și la lipsa identității de părți și de obiect, din perspectiva incidenței puterii de lucru judecat, ceea ce se dezvoltă este numai problema cauzei în cele două acțiuni, problemă tranșată de către instanța de recurs mai sus.
Oricum, este evidentă identitatea de obiect, prin ambele acțiuni reclamantul solicitând obligarea la plata a jumătate din contravaloarea gardului edificat de către acesta. În ceea ce privește părțile, pârâtul P. V. a fost chemat în judecată în ambele dosare, în cel de-al doilea fiind chemată în judecată și soția acestuia, P. L., ca urmare a constatării calității sale de coproprietar. Situația acesteia este identică cu cea a soțului său având în vedere obiectul și cauza acțiunii, astfel cum s-a arătat în sentința pronunțată de judecătorie.
2.Recursul declarat de către pârâți este inadmisibil.
Astfel, în ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente dosarului de fond, solicitate prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 55/2012 a T. ui Sălaj, se constată că acestea nu au fost acordate pârâților prin sentința pronunțată de judecătorie, soluția nefiind însă contestată sub acest aspect în apel. Critica este formulată deci omisso medio, neputând fi avută în vedere de către instanța de recurs.
Referitor la cheltuielile de judecată din apel se constată că așa cum s-a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar de către reclamant, instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestora prin decizia atacată cu recurs. În aceste condiții este vorba despre nepronunțarea instanței de apel asupra unei cereri formulate de către parte în fața sa, fiind deci incidente prevederile art. 2812alin. 1 C.pr.civ. Această omisiune a instanței de apel nu poate fi suplinită de către instanța de recurs având în vedere dispozițiile imperative ale art. 2812aC.pr.civ.
Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamantul J. I. și pe cel declarat de pârâții P. V. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 55 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul J. I. și cel declarat de pârâții
P. V. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 55 din_ a T. ui Sălaj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
A. | A. C. | ANA I. A. | C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Drăgan Gavril, Kende M. Jud.fond: I. D. H.
| ← Decizia civilă nr. 478/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 14/9. Grănițuire → |
|---|
