Decizia civilă nr. 230/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 230/2013

Ședința publică din 05 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte tribunal

Judecător: I. D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul declarat de intimata A. J. pentru P. și

I. S. a J. S., cu sediul în municipiul Z., str. A. I., nr. 29, județul

S., împotriva sentinței civile nr. 1064 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională. La apelul nominal, făcut în ședința se prezintă reprezentata intimatei petente

- secretar Ciaca Flavia M. cu delegație depusă la dosar - fila 13, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat, iar potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă, intimata petentă a depus la dosar întâmpinare - fila 11-12, după care:

Instanța, constată că potrivit dispozițiilor art. 159¹ Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză.

Reprezentanta intimatei petente arată că nu are alte cereri, depune la dosar delegație și scriptul de la fila 14, numită ,,cerere de acreditare.

Nefiind alte cereri formulate, excepții invocate, sau probe solicitate instanța acordă cuvântul asupra recursului de declarat.

Reprezentanta intimatei petente - secretar Ciaca Flavia M. solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Instanța în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

T R I B U N A L U L,

Prin Sentința Civilă nr. 1064/_ a Judecătoriei Jibou a fost admisă plângerea petentei comuna Z. prin primar Rogoz Simion și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție nr. 0013812/_, încheiat de A. J.

1

pentru P. și I. SS prin care petenta a fost sancționată cu 1.000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 11 alin.4 din O.G. nr. 68/2003, reținându-se în sarcina acesteia că în calitate de furnizor de servicii sociale a acordat servicii sociale cu caracter primar fără a deține certificat de acreditare conform dispozițiilor legale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în concret, actul de constatare nu cuprinde descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei și orei la care a fost comisă, lipsa faptei comise și a datei săvârșirii atrăgând nulitatea absolută, potrivit art.17 din OG nr.2/2001.

Se observă că agentul constatator a indicat ca dată a comiterii faptei contravenționale "25.10";, fără a indica și anul. În aceste condiții data este incompletă, ceea ce echivalează cu lipsa datei comiterii faptei, mențiune ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal. Fiind un element esențial al procesului verbal, necesitatea de a consemna întocmai data comiterii faptei este evidentă, ținându-se cont și de rubrica distinctă din cuprinsul procesului verbal.

Se constată că procesul verbal nu cuprinde fapta săvârșită. Agentul constatator s-a rezumat a reproduce parțial conținutul textului art.11 alin.4 din OG nr.68/2003 potrivit căruia "Furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditați în condițiile legii";. Astfel, agentul constatator a reținută că "furnizorii de servicii sociale acordă servicii sociale cu caracter primar fără a deține certificat de acreditare conform legii";, ceea ce nu reprezintă o descriere concretă a faptei săvârșite.

Având în vedere complexitatea noțiunii de servicii sociale cu caracter primar, agentul constatator trebuia să identifice care sunt serviciile sociale cu caracter primar prestate fără acreditare.

În consecință, procesul verbal nu cuprinde descrierea concretă a faptei săvârșite, cu indicarea tuturor împrejurărilor ce justifică reținerea contravenției și individualizarea sancțiunii. O descriere generică, prin reproducerea parțială a textului de lege, echivalează cu lipsa faptei săvârșite.

Împotriva acestei sentințe intimata A. J. pentru P. și I. SS a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și a se dispune modificarea sentinței, în sensul menținerii procesului - verbal de contravenție seria ANPIS numărul 0013812.

În motivarea recursului se arată că din procesul verbal reiese în mod clar că data săvârșirii faptei este data de_, nu se poate pune sub semnul incertitudinii această dată din moment ce procesul - verbal a fost încheiat la sediul primăriei, semnat la data de_ și primit de către contravenient tot în aceeași dată.

Mai mult de atât este imposibil să se raporteze la un alt an decât 2012, întrucât AJPIS S. are atribuții de control doar începând cu data de_ odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru P. și I. S. . De asemenea, analizând succesiunea actelor care au stat la baza procesului - verbal de contravenție se poate trage concluzia că anul săvârșirii faptei nu este altul decât 2012.

În privința descrierii faptei, aceasta este descrisă în mod clar, explicit, fără a exista motive de interpretare în privința faptei săvârșite. Aprecierea că descrierea

2

generică a faptei reținută de instanță este lipsită de temei din moment ce chiar O.G. nr. 68/2003 enumeră serviciile sociale cu caracter primar.

Recursul este nefondat pentru următoarele:

Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 ,,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu";.

Agentul constatator necompletând anul săvârșirii contravenției face ca procesul verbal să fie lovit de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 respectiv lipsește data comiterii faptei.

Normele prevăzute de art. 17 sunt imperative, astfel că apărarea recurentei că anul săvârșirii se poate deduce din data încheierii procesului - verbal sau din OUG nr. 113/2011 care dă atribuții de control intimatei doar începând cu_ nu pot fi luate în considerare.

Pe de altă parte, tot în considerarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, trecerea în procesul verbal de constatare a conținutului dispozițiilor legale, nu reprezintă o consemnare a faptei săvârșite deoarece acestea reprezintă doar temeiul legal al stabilirii faptelor contravenționale care nu au fost descrise în procesul - verbal, context în care apărarea recurentei că O.G. nr. 68/2003 enumeră serviciile sociale, iar fapta este descrisă în mod clar nu este întemeiată.

Nefiind astfel îndeplinite nici unul din motivele de recurs acesta apare ca nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. J. pentru P. și I.

SS împotriva sentinței civile nr. 1064 din_ a Judecătoriei Jibou. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K. M.

I.

D. D.

G.

C. P.

E.

Red. KM/_ /dact. ECP/_ /2 ex.jud. fond. M. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 230/2013. Plângere contravențională