Decizia civilă nr. 230/2013. Plângere contravențională
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIV ILĂ NR.230
Ședința publică din data de 05 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. H. JUDECĂTOR: M. -TEODORA L.
GREFIER: A. V.
S-a luat în examinare apelul declarat de intimata C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. S. - C. B., în contradictoriu cu intimatul petent L. E., împotriva Sentinței civile nr. 684 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, potrivit dispozițiilor art.131 din Noul Cod de procedură civilă, procedând la verificarea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cale de atac.
Constatând că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.223 și art.411 alin.(2) din Noul cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că:
Prin Sentința civilă nr. 684 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s- a admis plângerea contravențională formulată de petentul L. E. în contradictoriu cu intimatul CNADNR S. C. B. și a fost anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R13 nr. 0027100 încheiat la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, la data de_ autoturismul petentului a circulat prin localitatea Bocșa fără a fi înregistrat în evidențele intimatei că ar deține rovinietă valabilă. Intimata a sancționat petentul, în calitate de proprietar al autovehiculului cu amendă de 75 lei și obligat la plata sumei de 675 lei cu titlu de despăgubiri prin procesul verbal seria R 13 nr. 0027100/_ (f. 5).
Conform contractului de vânzare cumpărare depus la dosar la fila 6-7, petentul a vândut autoturismul către Grebenar Mihuț Gheorghe la data de_ .
Prima instanță a procedat la verificarea legalității procesului verbal în conformitate cu art. 17 din OG nr. 2/2001 sub aspectul lipsei mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrag nulitatea procesului verbal. Cum
procesul verbal contestat cuprinde aceste mențiuni, sub acest aspect instanța a considerat procesul verbal legal întocmit.
Potrivit art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 "În cazul în care contravenientul (…) refuză (…) să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.";
D. textul de lege rezultă că martorul are rolul de a confirma una dintre cele 3 ipoteze reglementate în care procesul verbal de constatare a contravenției nu este semnat de către contravenient. Deci acest martor nu atestă situația de fapt reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției. Pe cale de consecință, martorul respectiv nu trebuie să fie unul care a perceput fapta sancționată contravențional.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Reținând că fapta contravențională stabilită în sarcina contravenientului a fost constată în mod direct de agenții de poliție, instanța de fond a acordat acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).
Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Potrivit art. 8 alin.1 din O.G. 15/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea 424/2002, O.G. 51/2004 și Legea 415/2004, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda. Limitele amenzii in cazul autoturismelor, prevăzut în anexa 2 din ordonanță, sunt cuprinse intre 1250 lei si 1750 lei.
Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, conform art. 7 alin.1. Petentul nu a contestat, de altfel că autovehiculul_ nu ar fi trecut în acte
pe numele său, ci doar că la data constatării contravenției, acesta era vândut către Grebenar Mihuț Gheorghe care o nu a transcris mașina pe numele său.
Instanța de fond a mai reținut că într-adevăr autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost depistat circulând în trafic fără a deține rovinetă valabilă, însă acest fapt nu poate fi imputat petentului deoarece, în urma vânzării autoturismului, cumpărătorul Grebenar Mihuț Gheorghe avea obligația ca în termen de 30 de zile să procedeze la înmatriculare (art.8 din Ordinul MAI nr.1501/2006 raportat la art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002).
Astfel, nu s-a putut reține vinovăția petentului în săvârșirea faptei contravenționale.
Pentru aceste motive, plângerea a fost admisă, iar procesul verbal anulat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel intimata CNADNR SA C. B., solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerea plângerii contravenționale formulate de
către petent.
În motivare se arată că, din analiza dispozițiilor art. 7 și 8, coroborate cu cele cuprinse în art.1 alin.1 pct.B din OG nr. 15/2002 reiese, cu claritate, că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului, ca deținător sau utilizator al acestuia, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.
Înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție obligatorie de opozabilitate, a cărei nerespectare se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare, față de terți.
Petentul, în calitate de persoană înscrisă în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite, care însă se poate regresa împotriva cumpărătorului autoturismului, pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul amenzii și al despăgubirii plătite.
În drept au fost invocate disp. art. 466 și 480 NCPC.
Petentul-intimat L. E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că, în mod întemeiat s-a reținut de către prima instanță că la data constatării contravenției, respectiv_, obligația de a achita tariful de utilizare prevăzut de OG 15/2002 revenea proprietarului actual al autovehiculului, numitul Grebenar Mihuț Gheorghe. Acesta a cumpărat de la reclamant, în data de_ autoturismul în cauză, preluând astfel și obligația legală de plată a rovinietei
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel și dispozițiilor art. 466-479, 481-482 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Art. 7 din OG 15/2002 stabilește că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, adică, potrivit art. 1 lit. b din ordonanță, persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în R. .
Potrivit prevederilor art.8 alin.1 din O.G. 15/2002: ";Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda.";
Așadar, deși legea prevede obligația achitării rovinietei în sarcina persoanei înscrisă ca proprietar sa utilizator în certificatul de înmatriculare, nu încălcarea acestei obligații constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin.1, ci fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă. Prin urmare subiect activ al acestei contravenții nu este în mod obligatoriu persoana înscrisă ca proprietar în certificatul de înmatriculare, ci șoferul care, la data controlului, a condus autovehiculul pentru care nu a fost achitată rovinieta.
Desigur că, prin prevederile art. 7 și art. 1 alin.1 lit. b ale OG 15/2002, este instituită o prezumție legală față de proprietarul înscris în certificatul de înmatriculare cu privire la calitatea sa de subiect activ al contravenției prev. de art. 8, dar această prezumție nu este una absolută, ci relativă.
Cu privire la acest aspect, trebuie mai întâi arătat faptul că impunerea unei prezumții cu privire la autorul faptei este permisă, în condițiile în care astfel de prezumții simple sunt utilizate cu o frecvență mare în domeniul penal, în care, oricum, exigențele raportate la caracterul personal al răspunderii sunt mai ridicate, aceasta fiind opinia Curții europene a drepturilor omului, care, printr-o serie de litigii în materie penală, a precizat că prezumția de nevinovăție nu se opune stabilirii unor prezumții de responsabilitate, cu condiția ca prezumția să fie relativă și să aibă o justificare rezonabilă.( Hotărârea Curții din 7 oct. 1988 în cauza Salabiaku c. Franței).
Astfel, atâta timp cât persoanei sancționate i se permite să facă proba contrară a faptului că nu ea a comis actul incriminat, astfel cum este cazul și în speța dedusă judecății, petentul având posibilitatea de a arăta atât în fața organelor intimatei cât și ulterior în fața instanței faptul că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, nu se încalcă nici caracterul personal al răspunderii și nici prezumția de nevinovăție.
D. coroborarea înscrisurilor în probațiune depuse la dosar de către petent privind înstrăinarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, respectiv contract de vânzare-cumpărare din data de_, fișa de înmatriculare auto vizată de Primăria Comunei Sărmășag și Adresa nr. 1. din_ emisă de I.P.J.Sălaj, se relevă faptul că autoturismul în cauză, cu privire la care s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din OG 15/2002 prin procesul-verbal de contravenție atacat, nu se afla nici în proprietatea și nici în folosința contravenientului la data săvârșirii contravenției, petentul reușind să facă dovada lipsei vinovăției, condiție cerută de art. 1 din OG 2/2001 pentru sancționarea contravențională.
În concluzie, întrucât petentul a făcut dovada faptului că nu era la data constatării faptei contravenționale proprietar al autoturismului care a fost surprins circulând pe rețeaua de drumuri naționale fără a se fi achitat pentru aceasta rovinieta, instanța de apel reține faptul că, neavând această calitate, în sarcina petentului nu operează prezumția relativă de răspundere a proprietarului instituită de art.7 coroborat cu art. 1 alin.1 lit.b din OG 15/2002 și aplicată de către intimată, iar agentul constatator nu a constat în mod nemijlocit faptul că petentul a circulat în data de_ cu autoturismul_, încălcând prevederile art. 8 alin.1 din OG 15/2002, ci a întocmit procesul-verbal în considerarea acestei prezumții, motiv pentru care nu se poate aprecia faptul că procesul-verbal în cauză este temeinic întocmit, starea de fapt descrisă în cuprinsul său nefiind susținută de nici o probă și în plus probându-se faptul conex că petentul nu era la data respectivă proprietar al autoturismului, se poate trage concluzia, prin aplicarea unei prezumții simple că acesta nu avea nici dreptul de folosință al autoturismului.
Motivele invocate de apelantă în privința netemeiniciei sentinței atacate sunt neîntemeiate. Astfel, nu i se poate imputa petentului faptul că nu a făcut
demersurile necesare pentru radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea acestuia în favoarea noului proprietar, deoarece aceste atribuții reveneau cumpărătorului, nu petentului vânzător.
În fine, referitor la lipsa certificatului de radiere, cu privire la care recurenta susține că era singurul act probator cu efecte de opozabilitate față de terți, instanța de apel apreciază că trebuie avut în vedere că în materie contravențională, care se apropie de domeniul dreptului penal, nu sunt aplicabile rigorile de probațiune instituite de dreptul civil pentru proba actelor juridice. Așadar, este suficient ca petentul să dovedească, prin orice mijloc de probă, că nu el este autorul faptei contravenționale, pentru ca instanța să constate că, în lipsa unuia dintre elementele constitutive ale contravenției, răspunderea contravențională, care este personală, este înlăturată.
În baza considerentelor arătate, T. apreciază că, în mod temeinic și legal plângerea contravențională a fost admisă, iar procesul verbal de contravenție anulat, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-intimată CNADNR SA - C. B., împotriva Sentinței civile nr. 684 din_ a Judecătoriei Șimleu Slvaniei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată C. N. de A. și D. N. din R. S. - C. B., în contradictoriu cu intimatul petent L. E., împotriva Sentinței civile nr. 684 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
I. -D. H. | M. -TEODORA L. | A. | V. |
Red.IDH/_ /2 ex.
Judecător fond - S. L.
| ← Decizia civilă nr. 563/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1046/2013. Plângere contravențională → |
|---|
