Decizia civilă nr. 233/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 233/R
Ședința publică din 24 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. W.
J. ecător A. S. T.
J. ecător D. T.
G. ier A. S.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul M. B. M. PRIN P., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș. nr. 37, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 10114/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile atât la prima, cât și la ultima strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă (fila 4) și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 10114/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. M. reprezentat prin P., în contradictoriu cu pârâtul S. G. I. .
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 717,69 lei, reprezentând contravaloarea chiriei restante aferente perioadei septembrie 2009 - decembrie 2011, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, modificată, începând cu data de_ și până la achitarea integrală a acesteia.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1859,95 lei, reprezentând contravaloare apă rece facturată de către SC VITAL SA, precum și a sumei de 542,34 lei, reprezentând contravaloare servicii salubrizare facturată de către SC DR. AL S.A..
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 203,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de_, între Serviciul Public - Administrarea Patrimoniului Local și Utilități, aflat în subordinea Consiliului Local al M. ui B. M. și pârât, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2799, privind locuința situată în Mun. B.
M., str. H. nr. 46B/26, jud. M. având suprafața desfășurată de 16,27 m.p. Potrivit prevederilor contractuale, chiriașul, avea obligația să plătească contravaloarea chiriei la nivelul sumei de 30,52 lei/lună, respectiv 15,27 lei/ lună, începând cu luna aprilie 2011, plata făcându-se până la data de 10 a fiecărei luni pentru luna în curs.
Durata contractului a fost stabilită inițial până la_, la expirarea termenului, aceasta putând fi prelungită prin acordul ambelor părți, motiv pentru care ulterior a fot prelungit până la data de_, și apoi durata contractului prelungită prin tacita relocațiune .
Conform Fișei personale, întocmită de reclamant în baza contractului, în ceea ce-l privește pe pârât, depusă la dosar (filele 9-10 dosar), acesta înregistrează restanțe la plata chiriei și a utilităților aferente imobilului închiriat.
Contractul de închiriere depus la dosar îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de lege pentru valabilitatea lui, astfel că în baza art. 969 Cod civil, aplicabile prin raportare la data încheierii contractului, contractul are valoarea de lege între părțile contractante cu privire la drepturile și obligațiile stabilite, nefiind necesar ca reclamantul să-și dovedească pretențiile în privința sumelor solicitate cu titlu de chirie în alt mod decât prin înscrisul constatator al voinței părților.
Reclamantul a făcut dovada existenței obligației de plata în sarcina pârâtului în ceea ce privește chiria convenită, astfel că este prezumată neexecutarea, revenindu-i obligația acestuia să facă dovada executării obligației reținute în sarcina sa prin chitanțele liberatorii emise de creditor la momentul primirii sumei de bani, proba pe care aceasta nu a înțeles a o face.
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata contravalorii utilităților pentru spațiul închiriat și a penalităților de întârziere contractuale convenite de părți.
Instanța a reținut că utilitățile necesare pentru folosirea spațiului închiriat au fost asigurate în baza contractelor încheiate cu furnizorii de servicii conform prevederilor art. 34 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996, așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.
La dosar însă, nu s-a făcut dovada cuantumului sumelor datorate pentru serviciile furnizate, nu s-a dovedit suma pretinsă, modul de calcul al sumei pretinse, cantitatea de apă furnizată pârâtei, consumul de energie electrică și termică, faptul că sumele solicitate reprezintă echivalentul serviciilor furnizate și în plus că acestea au fost achitate de către reclamant furnizorilor de utilități.
Cu toate acestea cererea reclamantului a fost admisă și în această privință având în vedere că pârâtul deși legal citat pentru administrarea probei
cu interogatoriul, nu s-a prezentat la termenul stabilit, instanța dând eficienta dispozițiilor art. 225 Cod procedura civilă.
Astfel, potrivit art. 225 Cod pr. civ. " Daca partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.";
Coroborând atitudinea procesuală a pârâtului cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a socotit aceste împrejurări, aplicând dispozițiile art.225 Cod proc.civ., ca o mărturisire deplină a pârâtului cu privire la pretenția reclamantului.
Susținerile reclamantului privind penalitățile de întârziere solicitate, sunt conforme cu prevederile contractuale fiind prevăzut potrivit art. II alin. ultim din contract plata unor penalități în cuantum de 0,10%/zi de întârziere calculate asupra sumei datorate de la data la care aceasta a devenit exigibilă, respectiv la data scadenței plății. Cu toate acestea instanța a constatat că pârâtul nu poate fi obligat la plata penalităților de întârziere conform contractului încheiat între părți având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 1088 alin. 1 din vechiul cod civil aplicabile cauzei prin raportare la data nașterii raporturilor între părți "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate";
Contractul la care se face referire în cererea de chemare în judecată este un contract civil, urmând ca în privința acestuia să fie aplicabile dispozițiile OG nr. 9/2000, ținând cont de dispozițiile art.6 din respectivul act normativ care prevăd "prin dobânda se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosinței capitalului.";
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din OG nr. 9/2000 în raporturile civile dobânda stabilită de părți nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50%.
Cu alte cuvinte, dobânda legală reprezintă un criteriu maxim de evaluare a daunelor interese în obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, iar nerespectarea plafonului maxim al dobânzii legale în materie civilă este sancționată cu nulitatea absolută. Nulitatea absolută afectează clauza referitoare la excedentul de dobândă, ceea ce se situează peste limita ce reprezintă dobânda legală
Stabilirea unor penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere echivalează cu stabilirea unei "dobânzi";, în înțelesul OG nr. 9/2000, de 109,5%/an și în condițiile în care dobânda legală este de aproximativ 6% pe an se constată că procentul aferent depășește cu mai mult de 50% valoarea dobânzii legale.
În condițiile în care la art. 9 din același act normativ se prevede că obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile OG nr.
9/2000 este nulă de drept instanța, constată că prevederile din contractul de închiriere nr. 3419 din 04 decembrie 2009 referitoare la penalități de întârziere de 0,10%/zi, întârziere contravin dispozițiilor OG nr. 9/2000, clauza referitoare la penalitățile de întârziere fiind lovită de nulitate absolută peste limita ce excede cuantumului dobânzii legale stabilit norma legală mai sus menționată.
Constatând că părțile au stabilit ca neplata datoriei să fie sancționată cu penalități de întârziere, această clauză a fost interpretată de instanță în sensul că părțile au stabilit ca în caz de neplată să fie datorată dobânda legală, astfel că revine pârâtului obligația de a achita dobânda legală aferentă sumei restante reprezentând chirie, de la data la care această sumă a devenit producătoare de dobânzi, respectiv de la data la care pârâtul a fost pus în întârziere.
Potrivit art. 1079 și a art. 1088 alin. 2 din vechiul Cod civil, punerea în întârziere se face prin Somația adresată prin executorul judecătoresc de la domiciliul său conform art. 1079 Cod civil, sau prin cererea de chemare în judecată. Emiterea somației de către reclamant nu poate avea semnificația unei puneri în întârziere a pârâtului, iar în cauză, nu s-a dovedit și nici nu se poate dovedi emiterea și comunicarea de către reclamant a vreunei somații.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului restant de la data la care aceasta a fost pusă în întârziere cu privire la debit, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată, adică_ și până la achitarea integrală întregului debit reprezentând chiria neachitată.
Întrucât pârâtul nu a făcut vreo dovadă în privința achitării sumelor datorate cu titlu de chirie și contravaloare utilități și nici nu a invocat o cauză exoneratoare de răspundere, instanța în temeiul dispozițiilor art. 969 Cod, va a admis celelalte capete de cerere așa cum au fost formulate conform dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, în declanșarea litigiului, instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 203,18 lei, reprezentând contravaloarea taxă judiciară de timbru a cărui achitarea a fost dovedită de reclamant prin înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, reclamantul M. B. M. prin P. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea introductivă astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța fondului a reținut în motivarea sentinței ca fiind incidentă OG 9/2000 în ceea ce privește evaluarea penalităților, reținând că pentru neachitarea debitului principal la scadență, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu, motiv pentru care pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii cererii, întrucât în raporturile civile nu este permisă stipularea în contracte a unor penalități al căror cuantum depășește cu mai mult de 50% dobânda
legală pe an, clauza respectivă fiind nulă de drept (art. 5 și 9 din OG nr. 9/2000).
Recurentul a susținut că, contractul de închiriere nr. 2799/2006 este un contract ce conține o clauză penală, prevăzută la cap II alin. 5 stipulată în contract pentru întârzierea la plată - Cod civil art. 1069. În conformitate cu dispozițiile Codului civil art. 1070, ea nu poate fi micșorată sau majorată, fiind obligatorie pentru părți.
Totodată în conformitate cu art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante - clauza de penalitate fiind stipulată la cap II alin. 5 din Contractul de închiriere nr. 2799/2006, instanța fondului nereținând ca fiind incident acest articol și intervenind în clauzele contractului, dând o altă putere și interpretare clauzelor contractuale decât cea stabilită prin art._ Cod civil.
S-a susținut că în cauză este aplicabil cap. II alin. 5 din contractul de închiriere nr. 2799/2006, respectiv penalitatea datorată de intimat este de 0,10%/zi întârziere asupra sumei datorate începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, calculată fiind până la data de_ în înscrisul Fișă personală depus la dosarul cauzei. Este o evaluarea convențională a daunelor interese, nefiind aplicabilă o evaluare legală cum a reținut instanța fondului prin sentința pronunțată.
Recurentul a mai arătat că prima instanță a reținut în motivarea sentinței că intimata este în întârziere de la data introducerii acțiunii introductive, considerând că intimata nu a fost pusă în întârziere conform art. 1088 alin. 2 Cod procedură civilă, dar prevederile art. 1079 alin. 2 Cod civil arată că debitorul este de drept pus în întârziere când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului fără a fi necesitatea de notificare. Intimata este de drept în întârziere, contractul de închiriere nr. 2799/2006 care este depus în probațiune la dosarul acțiunii introductive conține o clauză care arată data până la care trebuie făcută plata cap. II alin. 1 și mențiunea că
"neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,10%...";, acest contract având putere de lege între părțile contractante.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, T. reține următoarele:
Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 este actul normativ aplicabil în speță, raportat la data încheierii contractului de care se prevalează reclamantul, act normativ ce reglementa dobânda legală și convențională pentru obligații bănești, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
Potrivit art. 3 din acest act normativ, dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%. Cât privește dobânda convențională, prevederile art. 5 stabilesc că în raporturile
civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, iar potrivit dispozițiilor art. 9, în aceleași raporturi, obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept. Așadar, stipularea convențională a unor penalități de 0,10% pe zi de întârziere, conform art. II din contractul nr. 2799/2006 este contrară legii și nu poate fi salvgardată prin invocarea dispozițiilor art. 969, art. 1070 și art. 1069
din Codul civil de la 1864, care sunt norme cu caracter general.
De asemenea, dispozițiile art. 1079 alin. 2 din Codul civil de la 1864 nu sunt incidente în speță, același contract evocat anterior necuprinzând clauze care să excludă, în sensul dispozițiilor legale de care s-a prevalat recurentul, necesitatea notificării. Pe cale de consecință, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că pârâtul nu a fost pus în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
În considerarea acestor aspecte, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant M.
B. M. reprezentant prin P., împotriva sentinței civile nr. 10114/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
W. D. | S. | T. | A. | Ț. D. | SA |
Red.DȚ/_
Tred. A.S._ - 2 ex
J. ecător la fond: D. Ș.
| ← Decizia civilă nr. 300/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 36/2013. Pretenții → |
|---|
